Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 836/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția conflicte de muncă
și asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 836
Ședința publică din data de 9 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Mihail
GREFIER:
Pe rol este judecarea recursului declarat de către pârâta C " România" T împotriva sentinței civile nr. 2750 din 13 decembrie 2007 Tribunalului Timiș, dată în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat reprezentanta pârâtei recurente și avocat reprezentanta reclamantei intimate.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 01.04.2008, intimata a depus întâmpinare, împuternicirea avocațială și chitanța nr. 0398 din 01.04.2008 în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 2750 din 13 decembrie 2007 Tribunalului Timiș, s-a hotărât "Admite acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în T,-,. 5, cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinet individual Avocat, cu sediul în T,-,. 4, împotriva pârâtei România SRL, cu sediul în T, Calea DN 6, Km. 5,7 și în consecință:
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.940 RON, reprezentând spor de vechime cuvenit și neacordat, aferent perioadei 08.08.2004 - 01.08.2007, precum și în continuare lunar pe perioada derulării contractului individual de muncă încheiat cu pârâta.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - 400 RON onorariu avocațial și 1.000 RON onorariu expert."
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a avut în vedere considerentele care urmează:
"Examinând acțiunea raportat la actele și lucrările dosarului, cu referire la dispozițiile art. 40 al. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2002 - 2006 coroborat cu dispozițiile art. 51 al. 1 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pe același interval de timp, cu aplicarea dispozițiilor art. 155, art. 156 și art. 157 Codul muncii, se constată că aceasta este întemeiată prin consecință se ca admite în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5.940 RON reactualizată cu rata inflației, reprezentând sporul de vechime cuvenit și neacordat reclamantei, pe perioada 02.08.2004 - 01.08.2007 în procent de 20%, precum și în continuare lunar pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu pârâta pentru considerentele redate în continuare.
Având în vedere prevederile contractelor colective de muncă la nivel național și ale contractelor la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pe perioada 02.08.2004 - 01.08.2007 și ținând cont de vechimea în muncă de peste 20 de ani a reclamantei atât la data angajării la societatea pârâtă cât și în prezent, sporul de vechime lunar calculat pentru perioada menționată este de 20% procent aplicat la salariul de bază și timpul efectiv lucrat, context în care cuantumul total al sporului de vechime calculat pentru perioada de referință este după reactualizarea cu rata inflației de 5.940 RON, conform raportului de expertiză judiciară și a răspunsului la obiecțiuni, întocmite de expert.
Este de observat conținutul contractului individual de muncă din care nu rezultă în mod expres acordarea vreunui spor de vechime reclamantei, iar pârâta nu a produs probe în sens contrar, anume nu a depus la dosarul cauzei vreun eventual act adițional la contractul individual de muncă din care să rezulte că, ulterior încheierii acestuia, părțile au renegociat conținutul acestui contract individual în ceea ce privește includerea sporului de vechime în salariu, instanța constată că salariul a fost negociat fără spor de vechime, context în care devin aplicabile textele de lege evocate cuprinse în contractele colective de muncă la care s-a făcut referire supra, vizând sporul de vechime (art. 51 al. 1 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, conform căruia sporurile minime care se acordă în condițiile prezentului contract sunt următoarele: vechime în muncă 3-5 ani 5%; 5-10 ani 10%; 10-15 ani 15%; 15-20 ani 20% și peste20 de ani 25%) care nu poate fi diminuat, negociat, ori anulat, ci doar pus în executare, procentul acestuia precum și cuantumul aferent rezultând din expertiza judiciară efectuată în cauză.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, urmează a obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1.400 RON reprezentând cheltuieli de judecată - 1.000 RON onorariu expert și 400 RON onorar avocat - fiind în culpă procesuală".
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs, prin care susține că sporul de vechime pretins de reclamantă, prin voința părților, a fost absorbit în salariu și deci, în acest mod i-a fost plătit și nu i-l datorează; această susținere se bazează și pe dispozițiile art. 40 alineat 2 din Contractul colectiv de muncă, unic la nivel națio-nal; se contestă și modul de calcul al sporului de vechime la care pârâta a fost obligată, de 20%, atât pentru perioada reclamată, cât și pentru viitor; în drept au fost invocate dispozițiile "art. 304 pct. 9 și, după caz, art. 3041. proc. civ. cu aplicarea art. 306 (3) proc. civ."
Recursul este nefundat.
Analizând motivele de recurs prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 4 și pct. 9 din Codul d e procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 304 ind.1 din Codul procedură civilă, instanța apreciază că nu este prezent în cauză nici un motiv de recurs, pentru considerentele care urmează:
în conformitate cu dispozițiile art. 241 alin.1 lit. c din Codul muncii și ale art. 11 alin.1 lit. c din Legea nr.130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu, direct ori prin reprezentare de către o federație sau confederație patronală, la negocierea și încheierea unor asemenea contracte colective.
Art. 238 alin. 2 din Codul muncii prevede: "contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă". Astfel, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci și în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză. Potrivit art. 247 din Codul muncii, "în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". Cu alte cuvinte, dacă la nivelul angajatorului sau, eventual, al grupului de angajatori nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Recurenta susține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă, și anume: contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001-2003, care la art. 27.2 prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat și care, deși nu a fost înregistrat, poartă semnătura părților ce l-au negociat și trebuie privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
Conform art. 25 alin.3 din Legea nr.130/1996, "contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării". Pe cale de consecință, un contract colectiv de muncă neînregistrat în condițiile prevăzute de lege este inaplicabil părților semnatare, fiind inexistent din punct de vedere juridic, astfel încât nu poate fi privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
Întrucât, în speță, nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantului îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, aflate în vigoare în perioada 14 iunie 2003 - 14 iunie 2006.
Deși art. 40 alin.3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național precizează doar limita minimă și cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, urmând ca determinarea lui între aceste limite să fie făcută, prin negociere, între angajator și angajat, prima instanță nu a depășit prerogativele puterii judecătorești și nu a intrat într-un domeniu rezervat exclusiv negocierii, așa cum susține recurenta, deoarece art. 51 alin.1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare prevede sporurile minime de vechime ce se acordă în condițiile acestui contract după cum urmează: spor de 5% pentru o vechime în muncă de 3-5 ani; spor de 10% pentru o vechime în muncă de 5-10 ani; spor de 15% pentru o vechime în muncă de 10-15 ani; spor de 20% pentru o vechime în muncă de 15-20 ani și un spor de 25% pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani. Ori, în cauză este aplicabil acest contract, conform art. 247 din Codul muncii. Față de prevederile art. 238 alin.1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură poate conține dispoziții mai favorabile salariaților decât cel încheiat la nivel național.
Din cuprinsul contractului individual de muncă al reclamantei nu rezultă că sporul de vechime cuvenit reclamantei, potrivit art. art. 51 alin.1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare și vechimii în muncă a acesteia, este conținut în salariul negociat de părți.
Procesul-verbal de control al Inspectoratului Teritorial d e Muncă T nr.15959/12.12.2005, depus la dosar după prima zi de înfățișare și care reține că "sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie", nu indică temeiul pe baza căruia s-a ajuns la o asemenea concluzie, astfel încât nu poate justifica apărarea pârâtei, cu atât mai mult cu cât art. 287 din Codul muncii prevede că sarcina probei, în conflictele de muncă, revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare în instanță.
Având în vedere probele administrate în cauză, și anume: înscrisurile, reprezentând contractul individual de muncă al reclamantei, contractele colective de muncă la nivel național și de ramură, precum și raportul de expertiză judiciară, Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit în mod corect că reclamanta este îndreptățită la aplicarea sporului de vechime pe perioada începând cu 28.06.2006 și până la pronunțarea sentinței, respectiv și în continuare, pe durata executării contractului individual de muncă, acest drept fiind prevăzut de dispozițiile art. 40 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel național coroborate cu dispozițiile art. 51 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art. 236 și următoarele din Codul muncii.
Din cele expuse mai sus rezultă că hotărârea recurată este temeinică și legală, nefiind prezent în cauză niciunul dintre motivele de recurs invocate de către pârâta recurentă, astfel că recursul va fi respins, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 (1) din Codul d e procedură civilă, cât și ale art. 274 (1) din același cod de legi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C " România" T împotriva sentinței civile nr. 2750 din 13 decembrie 2007 Tribunalului Timiș, dată în dosar nr- și o obligă pe pârâta recurentă să-i plătească reclamantei intimate 1.000 (unamie) lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. /29.04.2008
Tehnored.: M/ 2 ex./05.05. 2008
Prim inst.: și
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Ioan Jivan, Mihail
