Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 920/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 920
Ședința publică din data de 5 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul SINDICATUL LIBER ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR - B cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.13 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții GRUP ȘCOLAR cu sediul în B,-, județul B și CENTRUL BUGETAR GRUP ȘCOLAR cu sediul în B,-, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului,constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul Sindicatul Liber Învățământ Preuniversitar B, în numele și pentru membra de sindicat, a chemat în judecată pe pârâții Grupul Școlar și Centrul Bugetar Grup Școlar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata primelor de vacanță restante, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin.1 din OUG nr.146/2007, pe anii 2001-2006 și acordarea de daune-interese echivalente, actualizate în funcție de coeficientul de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin OUG nr.146/2007, conform prevederilor art.1 alin.1, s-a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 și potrivit alin.2 al aceluiași articol, din categoria personalului căruia îi sunt aplicabile aceste dispoziții fac parte funcționarii publici, personalul auxiliar din sistemul justiției, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
A mai susținut reclamantul că legea specială aplicabilă în sistemul de învățământ este Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, care prin art.50 alin.12 stabilește că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar prin art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ se reglementează dreptul personalul din învățământ la o primă de vacanță, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
S-a mai arătat că potrivit art. 2 alin. 1 din OUG 146/2007, personalul beneficiar urmează a primi drepturile în mod eșalonat, în trei tranșe, respectiv: în luna martie - pentru anii 2001 și 2001, în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004 și în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006, iar art. 166 alin. 2 din Codul Muncii prevede întreruperea termenului de prescripție în cazul în care intervine recunoașterea de către debitor a drepturilor privitoare la drepturile salariale sau derivând din plata acestora, prin OUG nr. 146/2007 debitorul recunoscând aceste drepturi.
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.13/12.01.2009, Tribunalul Buzăua respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit art. 50 alin. 12 din Legea 128/1997privind Statutul personalului didactic, personalul din învățământ beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ stipulează în mod expres că personalul din învățământ beneficiază de următoarele drepturi: o primă de vacanță din venituri proprii în condițiile legii, primă de vacanță care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Totodată, s-a arătat că prin art. 3 al.2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național se prevede că aceste contracte se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice, însă prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale și, așa cum recunoaște chiar reclamantul, Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea primelor de concediu de odihnă, singura reglementare fiind Contractul colectiv de muncă la nivel național și la nivel de ramură de învățământ și din analiza textelor din ambele acte normative, citate mai sus, instanța a concluzionat că respectivele drepturi trebuie să fie prevăzute atât de lege, cât și de contractul colectiv de muncă, nu numai de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, s-a reținut că art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă prevede posibilitatea acordării primei de vacanță pentru personalul din învățământ care lucrează în unități școlare ce obțin fonduri din venituri proprii, însă aceste unități școlare sunt cele de cercetare, care obțin venituri proprii, lucru care nu se întâmplă în cazul pârâților din prezenta cauză.
S-a mai arătat că nu are relevanță în cauza de față faptul că alte unități bugetare beneficiază de prima de vacanță, având în vedere că pentru salariații acelor unități dreptul respectiv, la prima de vacanță, era prevăzut prin legile lor speciale, iar în speță, legea specială, având nr.128/1997, nu prevede expres acordarea acestui drept, singura reglementare fiind aceea din Contractul colectiv de muncă la nivel național și la nivel de ramură învățământ.
Referitor la aplicabilitatea OUG 146/2007, s-a constatat că prin art. 1 alin. 1 și 2 se prevede că respectiva ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006, intrând în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile acesteia: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Prin art. 2 alin. 1 din același act normativ se stabilește modalitatea de plată a respectivelor drepturi, în mod eșalonat, în 3 tranșe, după cum urmează: în luna martie - pentru anii 2001 și 2002; în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004; în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006.
Coroborând aceste dispoziții cu cele ale legii speciale aplicabile în domeniul învățământului, respectiv Legea nr.128/1997, s-a reținut că legea specială din acest domeniu nu prevede acordarea primei de concediu de odihnă, astfel încât nu se poate extinde aplicarea OUG 146/2007-și nici recunoașterea debitorului privind plata drepturilor bănești respective- personalului din învățământ.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată acțiunea, motiv pentru care a respins-
Împotriva acestei sentințe declarat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Susține recurentul că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, reținându-se în mod nelegal că Legea nr.128/1997 nu prevede expres acordarea primelor de vacanță, în condițiile în care, art.50 alin.12 din lege prevede că personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă
Se mai arată că sintagma "premii și alte drepturi bănești" cuprinsă în art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 dă dreptul cadrului didactic să beneficieze de prima de vacanță, care reprezintă un drept bănesc, fiind negociată prin CCM-art.37 alin.g, care reprezintă legea părților.
De asemenea, se susține că art.1 alin.2 din OUG nr.146/2007 precizează că din categoria personalului căruia îi sunt aplicabile dispozițiile ordonanței fac parte funcționarii publici, personalul auxiliar din sistemul justiției, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, personalul din învățământ încadrându-se în alte categorii de personal.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii invocându-se și o soluție din practica judiciară.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Drepturile salariale ale personalului didactic sunt reglementate prin Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, iar potrivit art.50 alin.12 din lege, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.Textul respectiv de lege nu creează dreptul la prima de concediu solicitată prin cererea de chemare în judecată, ci stabilește numai posibilitatea acordării de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, potrivit art.48 alin.2 din Legea nr.128/1997 drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază în limitele legii prin contractele colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ.
Recurentul-reclamant a susținut că personalul din învățământul beneficiază de prima de vacanță în temeiul art.37 alin.1 lit.g din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ-, care prevede ca personalul din învățământ să beneficieze de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu".
Dreptul generic la prima de vacanță este condiționat, așadar, de existența de venituri proprii ale unităților școlare, precum și de încheierea unor protocoale de către organizațiile sindicale, unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare cu prefecturile, consiliile județene și locale " în vederea acordării la timp a tuturor drepturilor- precum și pentru asigurarea unei finanțări corecte și complete", așa cum se prevede expres în art.39 din același.
Prin urmare, art.37 alin.1 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ nu creează în patrimoniul personalului din învățământ un drept la prima de vacanță, ci doar o vocație la acest drept, existența dreptului fiind dublu condiționată de cerințele înscrise de părțile contractante în art.37 alin.1 lit. și art.39 din, mai sus-citate.
Interpretarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 128/1997 coroborate cu cele două clauzele contractuale din conduce la concluzia inexistenței unui drept material subiectiv la prima de vacanță în favoarea membrului de sindicat în numele căruia a fost formulată acțiunea, art.48 alin.2 și art. 50 alin.12 din Legea nr.128/1997, precum și 37 alin.1 lit.g și art.39 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ stabilind numai vocația la un atare drept, pentru considerentele mai sus-arătate.
În speță nu există dovada unor demersuri din partea sindicatului reclamant în sensul celor cerute de, care țin de executarea efectivă a unor clauze ale contractului colectiv de muncă și care sunt obligatorii pentru părți, conform art.243 din Codul Muncii.
Este nerelevantă, sub acest aspect, împrejurarea că în conflictele de muncă, în conformitate cu art.287 din Codul Muncii, sarcina probei revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, fiindcă decisiv pentru soluționarea litigiului de față era a se face proba îndeplinirii celor două condiții stabilite prin voința părților contractante pentru existența și acordarea dreptului la prima de vacanță, recurentul-reclamant având posibilitatea să demonstreze refuzul pârâților de a negocia și încheia protocoalele prevăzute la art.39 din, precum și existența veniturilor proprii la care se raportează în termeni clari și neechivoci art.37 alin.1 lit.g din același contract, situație în care revenea pârâților obligația de a-și justifica refuzul plății drepturilor revendicate prin acțiune.
Nici dispozițiile OUG nr.146/2007 invocate de recurent nu sunt aplicabile în cauză și nu pot justifica admiterea recursului în sensul celor solicitate de acesta, câtă vreme, potrivit art.1 alin.2 din acest act normativ, intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile acestuia, conform alin.1, funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale. Or, personalul didactic din învățământ nu beneficiază, în temeiul legii speciale, respectiv Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, de primă de concediu.
Pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incident motivul de modificare a sentinței prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, indicat de recurent în motivarea recursului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR - B cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.13 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți GRUP ȘCOLAR cu sediul în B,-, județul B și CENTRUL BUGETAR GRUP ȘCOLAR cu sediul în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex.
01.06.2009
/FA
Trib.B nr-
I
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
