Speta drept civil. Decizia 110/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.110/2010-
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
- - - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII SM, cu sediul în S M,--6, județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamanta domiciliată în,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr.595/D din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de la plata taxei de timbru,precum și faptul că, intimata reclamantă prin registratura instanței, la data de 21.12.2009 a depus întâmpinare, constatându-se că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 595/D din 29 iunie 2009, Tribunalul Satu Marea admis contestația formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M și în consecință a anulat decizia nr.-/12.01.2009 emisă de pârâtă privind debitul de 4616 lei.
A obligat pârâta să achite reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr.-/27.09.2006 a Casei Județene de Pensii SMr eclamanta a trecut în pensie anticipată parțial începând cu data de 1.08.2006.
În calitatea sa de consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului începând cu data de 1.06.2008 reclamanta a beneficiat de o indemnizație corespunzătoare ședințelor la care a participat.
Considerând că în perioada 1.06.2008 - 31.01.2009 reclamanta a realizat venituri dintr-o activitate profesională, pârâta a dispus suspendarea plății pensiei iar prin decizia nr.-/12.01.2009 a stabilit în sarcina sa (conform art.87 alin.4 din Legea nr.19/2000) un debit de 4616 lei reprezentând cuantumul total al pensiei încasate necuvenit în perioada de referință.
Instanța de fond a mai reținut că, exercitarea atribuțiilor de către consilierii locali în cadrul mandatului de aleși locali nu reprezintă o activitate profesională în sensul dispozițiilor art.94 alin.1 din Legea nr.19/2000 iar indemnizația primită nu poate fi asimilată cu realizarea unui venit susceptibil a determina suspendarea plății pensiei în sensul prevăzut de art.92 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000.
În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.LIV/4.06.2007, prin admiterea recursului în interesul legii s-a pronunțat în sensul că persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensie anticipată, respectiv pensie anticipată parțial cu indemnizația prevăzută de disp.art.34 din Legea nr.393/2004 cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că potrivit art.329 alin.3 Cod de procedură civilă dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, în temeiul art.155 din Legea nr.19/2000, tribunalul a admis contestația și a anulat decizia atacată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii S M, solicitând admiterea acesteia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Prin motivele de recurs s-a invocat că intimatei i s-a deschis dreptul la pensie anticipată din 1.08.2006, pensie ce conform art.92 alin.1 lit.b din Legea nr.- se suspendă în cazul persoanelor ce își desfășoară activitatea în funcții elective -art.5 alin.1 pct.II, deci, beneficiarul nu poate cumula pensia anticipată parțială cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională.
Din adeverințele nr.16161 din 18.12.2008 și nr.15704 din 23.07.2009 reiese că reclamanta în perioada 1.06.2008-31.01.2009 a obținut venituri în calitate de consilier local, iar conform art.55 alin.2 lit.a din Legea nr.571/2003, sunt asimilate salariilor indemnizațiile obținute din activitatea desfășurată ca urmare unei funcții de demnitate publică, astfel că, a emis dispoziția contestată, practica judiciară nefiind izvor de drept, nu produce efecte juridice asupra art.92 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000.
În drept s-au invocat dispozițiile art.92, 94 din Legea nr.19/2000, art.55 din Legea nr.571/2003.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului, funcția de consilier local nefiind o activitate profesională cu caracter permanent.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Prin decizia nr.- din 12.01.2009 emisă de recurentă, s-a constatat că în perioada 1.06.2008-31.01.2009 intimata, deși beneficiar de pensie anticipată parțială este salariat. Această decizia a avut în vedere adeverința nr.1124/9.02.2009 emisă de Primăria -fila 13 dosar fond, conform căreia, intimata este consilier local cu începere din 1-06.2008, sens în care a beneficiat lunar de o indemnizație de ședință.
Deoarece, instanțele la nivel național au avut o practică neunitară referitor la aspectul dedus judecății -unele interpretând că aleșii locali nu pot cumula pensia anticipată și pensia anticipată parțială cu indemnizația reglementată de art.34 din Legea nr.393/2004, întrucât nu fac parte din niciuna dintre categoriile sociale menționate în art.94 alin.1 din Legea nr.19/2000, iar altele s-au pronunțat în sensul că și consilierii locali pot cumula această pensie cu indemnizația prevăzută de art.34 din Legea nr.393/2004, Procurorul General al României a promovat conform art.329 Cod procedură civilă un recurs în interesul legii, pentru unificarea acesteia.
Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.54 din 4.06.2007 a admis recursul în interesul legii și a stabilit că art.92 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000 se interpretează în sensul că persoanele alese în funcții de consilieri locali, pot cumula pensia anticipată, pensia anticipată parțial cu indemnizația prevăzută de art.34 din Legea nr.393/2004, decizie ce conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă este obligatorie pentru instanțe referitor la problema de drept dezlegată, instanța de fond cu respectarea acestei prevederi pronunțând sentința recurată, criticile nefiind fondate.
De altfel, art.92 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000, care prevedea că, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parțial se regăsește în una din situațiile prevăzute de art.5 alin.1 pct.I-II, a fost modificat prin Legea nr.209/2009, iar în prezent acesta prevede că beneficiarului unei astfel de pensii i se suspendă plata pensiei dacă se regăsește în una dintre situațiile prevăzute de art.5 alin.1 pct.I-II din Legea nr.19/2000, cu excepția persoanelor care exercită funcția de consilier local sau județean, situație juridică față de care, orice alte discuții apar ca nefondate.
Ca urmare, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică, constatându-se totodată că intimata reclamantă nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII SM, cu sediul în S M,--6, județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamanta domiciliată în,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr.595/D din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:22.01.2010
Jud.fond /
Dact.
Data:29.01.2010
4 ex.
2 com.
Data:
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia