Pretentii civile. Speta. Decizia 112/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.112/2010-
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
- - - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și de Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în O, str. -, nr. 3. județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți, - toți cu domiciliul procedural ales în O, Parcul,nr.10, județul B, și intimații pârâți Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea, ambii cu sediul în O, P-cul, nr. 10, județul B,CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, -, nr.1-3, scara A, împotriva sentinței civile nr. 1008/LM din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, recursurile sunt scutite de la plata taxei de timbru,constatându-se că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
INSTANȚA, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1008/LM din 26.06.2009, Tribunalul Bihora respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de MINISTERUL JUSTIȚIEI.
A admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI,TRIBUNALUL, CURTEA DE APEL ORADEA și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, iar în consecință:
A obligat pârâții Ministrul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul brut, începând cu 14 februarie 2005 și pentru viitor, reactualizat cu rata inflației la data plății.
A obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR să aloce fondurile necesare plății sumelor de mai sus.
A respins capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins capătul de cerere față de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B,--3, sector 1.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit Legii nr. 500/2002, a HG nr. 208/2005 și G nr. 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. l din G nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Prin urmare, fiind obligat în raportul juridic obligațional, Ministerului Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză.
Având în vedere raporturile de muncă existente între reclamanți și Ministerul Justiției, care are atribuții de angajare și salarizare a propriilor angajați, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției.
Prin dispozițiile art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea 304/2004, raportat la art. 15 din Codul deontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, s-a reținut de prima instanță, că activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, tribunalul a reținut că, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
Argumentele prezentate sunt confirmate prin decizia nr. 46 Înaltei Curți de Casație și Justiție, care admițând recursul în interesul legii, a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora: judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
De altfel,instanța de fond a reținut că, potrivit art. 329 al. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, în măsura în care sunt confruntate cu astfel de probleme, cum este și cazul de față.
In consecință, față de cele prezentate,prima instanță a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată, fiind admisă în parte, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor să plătească în favoarea reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 14 februarie 2005 și pentru viitor, reactualizat cu rata inflației la data plății.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamanților, nu în virtutea unor raporturi de muncă între pârât și reclamanți ci, avându-se în vedere că acest pârât, prin atribuțiile ce-i revin, este cel care trebuie să asigure fondurile necesare plății sumelor la care au fost obligați pârâții, Ministerul Justiției dispunând de fonduri salariale numai în limitele sumelor prevăzute în bugetul de stat întocmit la propunerea Ministerului Economiei și Finanțelor, sume ce pot fi majorate, evident tot la propunerea acestuia.
Întrucât instanța doar constată existența discriminării, sens în care acordă despăgubiri, și nu stabilește salarizarea reclamanților, a respins capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele lor de muncă.
Întrucât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are calitate procesuală pasivă, față de acesta a fost respinsă acțiunea, onstatându-se că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamanți.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice B și Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului său Ministerul Finanțelor Publice B invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe considerentul că nu are raporturi juridice de muncă cu reclamanții, care sunt angajații Ministerului Justiției și Libertăților, iar pe de altă parte, pe motiv că nu poate fi obligat la plata unor sume de bani ce constituie obligația unui alt ordonator principal de credite (Ministerul Justiției și Libertăților B).
În plus se invocă și dispozițiile deciziei nr.838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale care consfințește faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competență, prin deciziile pe care le dă pentru interpretarea unitară a legii, să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, ori soluția instanței de fond contravine acestei decizii a Curții Constituționale.
Recursul n-a fost motivat în drept.
Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților,în motivarea recursului său, arată că prin hotărârea pronunțată instanța a dispus plata unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute de actele normative în vigoare, instanța depășind astfel limitele puterii judecătorești. De altfel, nici decizia nr.46 din 15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care s-a pronunțat în sensul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, nu putea servi ca temei pentru acțiunea de față, întrucât Curtea Constituțională a statuat prin decizia nr.838 din 27 mai 2009, că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, prin deciziile în interesul legii pe care are competența să le dea, ori decizia nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție tocmai a recunoscut niște drepturi care nu sunt prevăzute în acte normative.
Pe fond, nu poate fi vorba de nici o discriminare, confidențialitatea fiind o obligație specifică funcției de magistrat care nu suportă comparație cu obligația de confidențialitate impusă altor categorii de funcționari publice ori salariați din alte instituții publice pentru care există reglementări speciale și exprese în materie.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
Intimații reclamanți și intimații pârâți, deși legal citați, nu și-au comunicat poziția.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului Ministerul Finanțelor Publice B, aceasta este nefondată și în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, acesta fiind cel care coordonează acțiunile Guvernului cu privire la întregul sistem bugetar, inclusiv în ceea ce privește repartizarea resurselor financiare tuturor ordonatorilor principali de credite precum și cu ocazia rectificărilor bugetare, astfel că în lipsa implicării Ministerului Finanțelor în proces, Ministerul Justiției n-ar putea asigura plata drepturilor recunoscute reclamanților. În aceste condiții Ministerul Finanțelor nu plătește el sumele prevăzute în hotărârea judecătorească, ci trebuie doar să asigure fonduri bănești cu această destinație pentru Ministerul Justiției, cel direct obligat la plată.
Pe fondul cauzei, critica referitoare la faptul că prin soluția recurată instanța de fond ar fi încălcat dispozițiile obligatorii ale Curții Constituționale cuprinse în decizia nr.838 din 27 mai 2009, nici aceasta nu este fondată, întrucât constatând existența unei discriminări, instanța este obligată, conform principiilor CEDO să înlăture discriminarea constatată, printre altele acordând despăgubirile cuvenite; în cazul din speță despăgubirile acordate sunt echivalentul sporului de confidențialitate de care reclamanții nu beneficiază, fiind discriminați prin lipsirea lor de acest spor față de alte categorii de funcționari din cadrul unităților bugetare; ori acest lucru nu înseamnă că instanța ar fi creat norme, ar fi abrogat ori modificat norme juridice, după cum n-a exercitat nici controlul de constituționalitate a normelor existente, ci constatând un conflict între dispozițiile legale interne și cele ale CEDO a făcut aplicarea acestora din urmă conform prevederilor art.20 alin.2 din Constituția României.
În privința recursului Ministerului Justiției și Libertăților B, o parte din critici vizează același aspect ca cel invocat de Ministerul Finanțelor Publice, așa încât nu se impune reiterarea lor, soluția de respingere a lor fiind deja explicitată.
Ceea ce instanța a recunoscut și acordat sunt despăgubiri echivalente unor drepturi salariale de care reclamanții au fost lipsiți, fiind în acest fel discriminați, iar acest lucru nu înseamnă nicidecum depășirea limitelor puterii judecătorești, ci exercitarea acestei puteri în conformitate cu principiile CEDO și cu art.20 al.2 din Constituție fără ca prin aceasta să se contravină dispozițiilor deciziei Curții Constituționale nr.838/27 mai 2009.
Ca atare, discriminarea, constatată chiar de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr.46/2008, nu mai poate face obiectul vreunei critici câtă vreme instanțele inferioare nu au făcut altceva decât să aplice o decizie cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și care, așa cum s-a arătat mai sus, statuând existența discriminării a hotărât îndreptățirea reclamanților la plata de despăgubiri echivalente sporului de confidențialitate de care sunt lipsiți în raport cu celelalte categorii de bugetari. Se impune poate doar precizarea că sumele de bani la care a fost obligat Ministerul Justiției reprezintă despăgubiri echivalente sporului de confidențialitate de 15% din salariul brut așa cum s-a specificat în considerentele sentinței și nu sporul de confidențialitate însuși, cum dintr-o eroare s-a menționat greșit în dispozitivul sentinței și care poate fi îndreptată în temeiul prevederilor art.281 Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, recursurile sunt nefondate și vor fi respinse în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în O, str. -, nr. 3. județul B și de Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1008/LM din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:1.02.2010
Jud.fond /
Dact.
Data:3.02.2010
21 ex.
19 com.
Data:
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia
