Speta drept civil. Decizia 138/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 138/
Ședința publică din 23 martie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Mihaela Popoacă
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în C,-, -.A,.12, împotriva Încheierii de ședință din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în B, sector 5,-, - avocat în cadrul Baroului B, cu sediul în B, sector 5, strada -. -, nr.3, - judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în B, sector 2,-, - - judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în B, sector 2,- și - judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în B, sector 2,-, având ca obiect excepție de neconstituționalitate.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă recurenta reclamantă, lipsind intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că încheierea din 06 februarie 2009 este dată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare; recursul a fost declarat la data de 17 februarie 2009, la această dată fiind depuse și motivele de recurs.
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării recursului și acordă recurentei reclamante cuvântul asupra acesteia.
Recurenta reclamantă, având cuvântul, solicită respingerea excepției tardivității declarării recursului. Consideră că acesta a fost formulat "în termenul legal de 14-15 zile, deoarece s-a amânat pronunțarea".
Instanța, rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului, invocată astăzi din oficiu.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin Încheierea de ședință din data de 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția Civilă, în dosarul nr-, s-a dispus respingerea cererii reclamantei, de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă și s-a fixat termen pentru continuarea judecății la data de 20 februarie 2009, cu citarea părților. Această încheiere a fost dată cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.
Împotriva Încheierii de ședință din data de 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția Civilă, în dosarul nr-, a formulat și motivat recurs recurenta reclamantă la data de 17 februarie 2009.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr-, fixându-se termen de judecată la data de 23 martie 2009.
La termenul de judecată fixat - 23 martie 2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității formulării recursului, având în vedere că hotărârea împotriva căreia s-a formulat recurs a fost dată cu recurs în 48 de ore de la pronunțare, iar reclamanta a declarat și motivat recurs la data de 17 februarie 2009.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Excepția tardivității declarării recursului este fondată.
Instanța constată că, în cauză, nu au fost respectate dispozițiile art. 29(6) teza II-a din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cu care: "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.(1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară,în termen de 48 de ore de la pronunțare."
În cauză, hotărârea împotriva căreia s-a promovat recurs, respectiv încheierea din 06 februarie 2009, a fost pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 06 februarie 2009, fiind dată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare, însă, recurenta reclamantă a declarat și motivat recursul la data de 17 februarie 2009, cu depășirea termenului legal stabilit prin lege.
Conform art. 103 alin.1 Cod procedură civilă "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Cum în cauză recurenta reclamantă nu a respectat aceste dispoziții legale și nu a produs probe prin care să dovedească faptul că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să declare recursul în termen, urmează a se respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulat recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în C,-, -.A,.12, împotriva Încheierii de ședință din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în B, sector 5,-, - avocat în cadrul Baroului B, cu sediul în B, sector 5, strada -. -, nr.3, - judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în B, sector 2,-, - - judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în B, sector 2,- și - judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în B, sector 2,-, având ca obiect excepție de neconstituționalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2009.
Pentru Președinte de complet, pensionată din data de 06 aprilie 2009, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte de instanță, | JUDECĂTORI, - - - - |
Grefier,
- -
Red.înch.Trib.C-ța, pron.la 06.02.2009: jud.
Red./tehnored.gref.AB/16.04.2009
Președinte:Eleonora SpiridonJudecători:Eleonora Spiridon, Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă