Recuzare executor. Decizia 137/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 137/
Ședința publică din 23 martie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Mihaela Popoacă
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de recurenta contestatoare, cu adresa: C, Post, Poșta nr. 1, județul C, împotriva încheierilor de ședință din data de 18.02.2008 și, respectiv, 19.02.2008, ale Curții de APEL CONSTANȚA, pronunțate în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații, domiciliată în, str. -, - 7,. C,. 57, județul C, și, ultimii patru prin mandatar, domiciliată în, str. -, - 7,. C,. 57, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că prin încheierea din Camera de consiliu din 19 martie 2009, a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare formulată de recurenta contestatoare - împotriva întregului complet de judecată (), respectiv a doamnelor judecător, și. Totodată, văzând dispozițiile art. 28 alin.3 Cod procedură civilă, în raport și de art. 1081alin.1 lit."b" Cod procedură civilă, s-a dispus amendarea acesteia cu suma de 300 lei, sens în care s-a emis scrisoare de dare în debit, la data de 24 martie 2009, aflată la fila 95 dosar.
Intimata, prin procurist, a trimis la dosar, la data de 20 martie 2009, prin Serviciul Registratură al instanței (filele 88-94), scurte concluzii scrise, în două exemplare și, în anexă, procura judiciară a doamnei, în copie, autentificată sub nr. 1588 din 22 iulie 2003, la BN " " din C și notificarea către -, nr. 16 din 02.02.2008, prin executor judecătoresc, din C, de asemenea, în copie.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr- contestatoarea - a solicitat, în contradictoriu cu intimații, și, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cadrul contestației în anulare să se anuleze încheierile de ședință pronunțate la data de 18 februarie 2008 și 19 februarie 2008 prin care instanța a respins cererea de recuzare formulată de contestatoare împotriva doamnelor judecător, și, ce alcătuiau completul de judecată investit aleatoriu cu soluționarea dosarului civil nr- al Curții de APEL CONSTANȚA.
În motivarea contestației în anulare, se arată că magistrații care au soluționat cererea de recuzare, respectiv judecătorii și au mai soluționat, la rândul lor, și alte dosare în care a fost parte contestatoarea, săvârșind grave erori în soluționarea acestor cauze.
În drept, contestația în anulare nu a fost motivată.
În vederea soluționării contestației în anulare s-a dispus atașarea dosarului nr- al Curții de APEL CONSTANȚA.
Analizând legalitatea hotărârilor contestate, în raport cu criticile contestatoarei - și prin raportare la dispozițiile art. 319 Cod procedură civilă, se constată următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege (art. 317 și 318 Cod procedură civilă), să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Prin urmare, prin contestația în anulare, ca formă de manifestare a acțiunii civile, se urmărește desființarea unor anumite categorii de hotărâri judecătorești, despre care se afirmă că au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor legale vizate de art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Așadar, obiectul contestației în anulare îl constituie anumite hotărâri judecătorești, fiind diferențiat după cum este vorba de contestație în anulare de drept comun sau de cea specială.
Potrivit art. 317 Cod procedură civilă, obiectul contestației în anulare îl constituie hotărârile judecătorești irevocabile. Art. 377 Cod procedură civilă, dispune că sunt hotărâri irevocabile: hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, nerecurate, hotărârile date în primă instanță care nu au fost atacate cu apel, hotărârile date în apel nerecurate, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Noțiunea de hotărâre trebuie luată într-un sens larg, cuprinzând uneori și încheieri de judecată. Nu este vorba, însă, de încheieri premergătoare, care se includ în hotărârile însăși și pot fi atacate numai odată cu fondul, ci de acele încheieri pe care instanța le pronunță după darea unei hotărâri sau independent de o hotărâre de fond cum ar fi încheierea de rectificare a unei erori materiale, încheieri prin care instanța revine asupra unui termen de grație, încheieri de asigurare a unor dovezi.
În speță, se reține că încheierile pronunțate la data de 18 februarie 2008 și, respectiv la data de 19 februarie 2008, nu intră în categoria încheierilor ce pot fi atacate cu contestație în anulare, fiind niște încheieri premergătoare, prin care s-a rezolvat un incident procedural.
Astfel, se reține că la data de 12 februarie 2008 contestatoarea - a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor ce intrau în compunerea completului civil, desemnat aleatoriu cu soluționarea dosarului civil nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, având ca obiect contestație în anulare.
Pentru soluționarea cererii de recuzare s-a stabilit un termen de judecată la data de 18 februarie 2008, cu respectarea dispozițiilor art. 30 Cod procedură civilă. La termenul de judecată a cererii de recuzare din data de 18 februarie 2008, constatându-se că din motive obiective nu se poate soluționa cererea de recuzare, neputându-se audia judecătorii recuzați, conform art.31 Cod procedură civilă, s-a amânat soluționarea cererii la 19 februarie 2008.
Prin încheierea din 19 februarie 2008 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de -, constatându-se neîndeplinite condițiile art. 27 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Aceste încheieri de judecată, pronunțate în Camera de consiliu și fără prezența părților, conform art.31 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 268 Cod procedură civilă sunt încheieri premergătoare, prin care s-a soluționat un incident procedural, neputând fi contestate în cadrul unei contestații în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 Cod procedură civilă, și nici în cadrul unei contestații în anulare specială (art. 318 Cod procedură civilă), nefiind îndeplinite condițiile legale impuse pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 317 Cod procedură civilă, se va respinge contestația în anulare formulată de - împotriva încheierii de ședință pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA la termenele de judecată din 18 și 19 februarie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de recurenta contestatoare, cu adresa: C, Post, Poșta nr. 1, județul C, împotriva încheierilor de ședință din data de 18.02.2008 și, respectiv, 19.02.2008, ale Curții de APEL CONSTANȚA, pronunțate în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații, domiciliată în, str. -, - 7,. C,. 57, județul C, și, ultimii patru prin mandatar, domiciliată în, str. -, - 7,. C,. 57, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, Grefier,
- - - - - -
- -
Red.dec.jud.în anulare: /24.03.2009;
tehnored.gref.AB/2 ex./25.03.2009
Președinte:Eleonora SpiridonJudecători:Eleonora Spiridon, Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă