Speta drept civil. Decizia 182/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.182
Ședința publică de la 11 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 339 din 23 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice M, având ca obiect Legea 229/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că recursul a fost declarat în termen; prin motivele de recurs, reclamanta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii excepției necompetenței materiale invocate, din oficiu, de către Tribunal, și judecarea cauzei tot de către Tribunalul Mehedinți, ca instanță competentă material, potrivit art.4 alin.4 din Legea 221/2009; a mai solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta reclamantă și, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la 02.10.2009, reclamanta a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri în sumă de 100.000 lei reprezentând prejudiciul moral cauzat soțului său prin acțiunile întreprinse de Statul Român în anul 1951, condamnat din punct de vedere politic, în prezent acesta fiind decedat, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, reclamanta arată că soțul său împreună cu familia, adică frații săi și, au fost strămutați în mod forțat în comuna - F sat - județul C din 18 iunie 1951 până la 01 ianuarie 1956.
A mai arătat că prin notificarea 56/N/2001 au solicitat la Lg.nr.10/2001 despăgubiri bănești pentru bunurile ce au fost ridicate.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp.Lg.nr.221/2009.
Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii
Prin sentința civilă nr.339 din 23 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul cu nr-, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.
S-a declinat competența de soluționare acțiunii civile formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu
S-a reținut că, competența de soluționare a unei cauze, teritorială sau materială, este un element definitoriu al procedurii civile, în cazul încălcării acesteia hotărârea pronunțată fiind susceptibilă de desființare (motiv de recurs, art.304 pct.3 și contestație în anulare art.317 pct.2) și prin urmare instanța investită cu soluționarea unei cauze este obligată să-și verifice din oficiu competența.
Regula ce guvernează competența materială de soluționare a unei cauze este cea stabilită prin disp.art.1-4.pr.civ. și care au în vedere valoarea obiectului cererii sau natura litigiului, ori de câte ori prin dispoziții speciale nu este stabilită o altă competență.
În ceea ce privește competența de soluționare a unei cauze având ca temei juridic Legea 221/2009 trebuie făcută distincția între cererile având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau măsurii administrative, reglementate de art.4 alin.1-4 din lege și pentru soluționarea cărora legiuitorul stabilește o competență exclusivă în favoarea tribunalului, secția civilă și cererile întemeiate pe art.5 lit.a și b unde legiuitorul, spre deosebire de cererea anterioară, nu stabilește o competență exclusivă. Dacă legiuitorul ar fi vrut ca toate cererile întemeiate pe Legea 221/2009 să fie soluționate de tribunal, secția civilă, ar fi prevăzut-o în mod expres, astfel că în lipsa unei dispoziții exprese se aplică dispozițiile pr.civ.
În cauză instanța a constatat că cererea formulată de către reclamantă nu se întemeiază, în privința competenței, pe o dispoziție expresă a Legii 221/2009 și întrucât valoarea obiectului cererii nu este cea prev.de art.2, lit.b,.civ. iar natura acesteia nu este din cele expres prevăzute de art.2 pr.civ. s-a concluzionat că competența de soluționare aparține instanței de drept comun, care este judecătoria.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta susținând că potrivit art.4 din Legea nr.221/2009 Tribunalul este instanța competentă să judece acțiunile deduse și circumscrise acestei legi. În categoria acestor acțiuni intră și cele prin care se solicită despăgubiri materiale și morale prevăzute de art.5 din aceeași lege. Câtă vreme în Legea nr. 221/2009 nu se prevede competența altei instanțe pentru cererile care au ca obiect pretenții, copetența aparține tribunalului, în temeiul art. 4 din această lege.
Recursul este nefondat.
În temeiul Legii nr.221/2009 pot fi promovate două genuri de acțiuni distincte: acțiunea în constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, promovată potrivit art.4; acțiunea în pretenții reprezentând daune morale și/sau materiale suferite de persoana condamnată politic sau față de care a fost luată o măsură administrativă cu acest caracter, reglementată de art.5.
Pentru acțiunile în constatare a fost reglementată în mod expres competența în primă instanță a tribunalului, secția civilă și participarea procurorului la judecarea acestor cereri. Pentru a doua categorie de acțiuni legea nu a prevăzut o competență anume în sarcina vreuneia dintre instanțe, situație în care devin aplicabile dispozițiile procedurale cu caracter general, respectiv prevederile art.1 sau 2 din Codul d e pr.civilă, în funcție de câtimea pretențiilor.
Normele procedurale cuprinse în Legea nr. 221/2009 instituie excepții de la normele de competență cu caracter general din Codul d e procedură civilă. Normele legale care instituie excepții de la regulă sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse la alte situații decât cele prevăzute expres în acestea.
În speță, în raport de cuantumul despăgubirilor solicitate prin acțiune instanța competentă este Judecătoria Drobeta Tr.S, în temeiul art.1 pct.1 din Codul d e pr.civilă.
În temeiul art. 312 Cod pr. civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 339 din 23 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.jud.
Tehn.2 ex
18.02.2010
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Paula Păun
