Speta drept civil. Decizia 1888/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR.1964,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1888

Ședința publică din data de 2 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

: -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuienții și, ambii cu domiciliul în municipiul P,-, bloc 205,. D, etaj 3,. 56, jud. P, împotriva deciziei civile nr.382 din 21 martie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI și a încheierii din data de 4 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul -, în contradictoriu cu intimații în revizuire Președintele României - B, - -, nr.1, sector 1, Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în municipiul B, - -, nr. 141 B, sector 6, Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, Ministerul Public, cu sediul în municipiul B, Bulevardul -, nr. 1B, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în municipiul B, - - nr. 1, sector 1, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul P,-, jud. P, Curtea de Apel București, cu sediul în municipiul B, -, nr. 5, sector 5, Tribunalul Prahova, cu sediul în municipiul P,-, Tribunalul Teleorman, cu sediul în orașul A,-, jud. T, Judecătoria Ploiești, cu sediul în municipiul P,-, jud. P, Judecătoria de Vede, cu sediul în de Vede,-, jud. T și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B,-, sector 5.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Cererea de revizuire este scutită de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că revizuienții și au depus la dosar cerere înregistrată de compartimentul registratură sub numărul 11322 din 30 septembrie 2008, prin care solicită luarea măsurilor ce se impun, pentru corecta și legala soluționare cauzei, de asemenea se învederează, că intimatul Ministerul Justiției depus cerere prin care solicită ca instanța să pună în vedere revizuienților să depună copii lizibile ale cererii de revizuire.

Curtea față actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și, după deliberare, a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr.- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții: Instituția Președintelui României, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Teleorman, Judecătoria de Vede, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, Judecătoria Ploiești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâții, în solidar, să emită adeverințele de salariu și înscrisurile din care decurg drepturile salariale, cu obligarea la plata acestora la zi și a daunelor interese, cominatorii, în cuantum de câte 50 lei pe zi și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 4 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. -, a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamanții și și a fost menținută măsura suspendării cauzei, în baza disp.art.1551Cod procedură civilă.

Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a indica sediile pârâților, deși au fost citați cu această mențiune, astfel că desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată din vina acestora.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs reclamanții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul soluționării cauzei cu procedura de citare neîndeplinită în condițiile în care pârâții indicați sunt instituții publice ale căror sedii sunt cunoscute, situație în care reclamanții nu aveau obligația să le indice sediile.

Prin decizia nr. 382 pronunțată la data de 21 martie 2008, Curtea de Apel Ploieștia respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții și.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că reclamanții și au formulat recurs împotriva încheierii din data de 4.10.2007 prin care instanța, legal învestită, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, motivat de faptul că aceștia, deși au fost citați pentru acest termen cu mențiunea de a indica sediile părților chemate în judecată, sub sancțiunea prev. de art.1551Cod pr.civilă, nu s-au conformat, urmare fiind faptul că desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată.

În consecință, a fost menținută măsura suspendării judecării cauzei, dispusă la termenul anterior, respectiv la 6.09.2007, în baza acelorași considerente.

Dispozițiile art.1551Cod pr.civilă prevăd posibilitatea pentru instanța de judecată de a aprecia asupra oportunității suspendării judecății atunci când desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante care nu își îndeplinește obligațiile stabilite de lege ori stabilite în cursul judecății.

Din actele dosarului rezultă că recurenții-reclamanți, deși au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, au persistat în a nu-și îndeplini obligațiile stabilite de către completul legal învestit care le- pus în vedere să indice sediile părților.

Curtea a constatat că prima instanță în mod corect a reținut că reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor stabilite, sens în care desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina acestora.

Chiar dacă pârâții din prezenta cauză sunt instituții publice, nu rezultă că instanțele au obligația de a cunoaște sediile acestora și de a-i cita în condițiile în care reclamanții nu își îndeplinesc obligațiile privind indicarea sediilor pârâților cu care înțeleg să se judece.

Reclamanții nu și-au îndeplinit obligațiile a căror nerespectare a determinat suspendarea cauzei, astfel încât, conform art.1551alin.2 Cod pr.civilă, judecata nu poate fi reluată.

Împotriva acestei decizii și a încheierii din data de 4 octombrie 2007 au formulat cerere de revizuire reclamanții și învederând că actele de procedură nu le-au fost comunicate și că li s-au încălcat drepturile constituționale la un proces echitabil atât de către Tribunalul Prahova care a pronunțat încheierea din data de 4 octombrie 2007 cât și de către Curtea de APEL PLOIEȘTI care a judecat recursul împotriva încheierii și a emis decizia nr. 382 pronunțată la data de 21 martie 2008.

Intimata Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare prin care a ridicat excepția inadmisibilității cererii de revizuire față de disp. art. 322 Cod pr. civ.

Curtea, verificând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma actelor și lucrărilor dosarului atașat și a dispozițiilor legale incidente în cauză, constată că excepția invocată de intimata Curtea de APEL PLOIEȘTI este întemeiată și va fi admisă ca atare, cu consecința respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă, pentru considerentele care succed:

Fiind o cale extraordinară de atac de retractare, revizuirea este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, astfel că cererea prin care se invocă generic prevederile art.322 Cod pr. civ, fără să se indice niciunul dintre cele 8 cazuri pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri definitive, nu este admisibilă.

Spre deosebire de calea de atac a recursului, care are în vedere în primul rând erorile de drept, revizuirea vizează îndreptarea erorilor de fapt; tocmai de aceea cele două căi de atac pot fi promovate concomitent, însă, spre deosebire de recurs, pot constitui obiect al revizuirii hotărârile pronunțate în prima instanță prin care s-a analizat fondul pretenției deduse judecății și care au rămas definitive prin neapelare, prin anularea sau respingerea apelului în temeiul unei excepții procesuale ori perimarea apelului - precum și hotărârile pronunțate de instanța de recurs prin care s-a admis recursul și s-a modificat hotărârea atacată pe chestiuni de fapt sau cele date în fond după casarea cu reținere.

Drept urmare, nu îndeplinesc această condiție nici încheierea de suspendare-indiferent de temei, nici decizia prin care s-a respins recursul exercitat împotriva respectivei încheieri.

Astfel fiind, Curtea constată că cererea de revizuire formulată de cei doi revizuienți fără indicarea în concret a cazului de revizuire, pe de o parte și care a fost exercitată împotriva deciziei nr. 382 pronunțată la data de 21 martie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI prin care s-a respins ca nefondată calea de atac a recursului declarată împotriva încheierii de suspendare a judecății din 4 octombrie 2007 Tribunalului Prahova, este inadmisibilă.

Pentru considerentele care preced, Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite excepția inadmisibilității,invocată de intimata Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de reclamanții, domiciliați în P,-,.205,.D,.3,.56, județul P, împotriva încheierii din data de 4 octombrie 2007 Tribunalului Prahova și a deciziei civile nr.382 pronunțată la data de 21 martie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimații-pârâți Președintele României - B,-, sector 1, Consiliul Superior al Magistraturii cu sediul în B,- B, sector 6, Ministerul Public, cu sediul în B, dul -, nr.1 B, sector 1, Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu sediul în B, -, nr. 1, sector 1, Curtea de Apel București, cu sediul în B, -, nr.5, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, Tribunalul Teleorman, cu sediul în A,-, județul T, Judecătoria de Vede cu sediul în de Vede,-, județul T, Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Prahova și Judecătoria Ploiești ambele cu sediul în P, str.-. -, nr. 6, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 2 octombrie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

- - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

2 ex.

08.10.2008

CP/VS

CAP- -

-

-

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 1888/2008. Curtea de Apel Ploiesti