Pretentii civile. Speta. Decizia 1892/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1892
Ședința publică din data de 2 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamanta, domiciliată în P,-,.5..B,.74, județ P, cu domiciliul ales la cabinet avocatură - P,-, județ P și de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 886 din 17.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică nr. 51 din 7 aprilie 2008 și recurenta pârâtă SC SA reprezentată de avocat conform contractului de asistență juridică încheiat la 13 iunie 2008.
Procedura legal îndeplinită.
Recursuri scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta reclamantă depune la dosar concluzii scrise, la care atașează extras de pe portalul Curții de Apel Ploiești în care sunt evidențiate soluțiile pronunțate de această instanță în dosarele - și -, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursurilor.
Avocat depune la dosar în copie, practică judiciară relevantă în materie, respectiv: sentința civilă nr. 552/24.01.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale; sentința civilă nr. 4101/15.05.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale; sentința civilă nr. 248/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 249/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 1671/09.11.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Galați; sentința civilă nr. 249/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 248/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 1757/5.10.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Tulcea; sentința civilă nr. 3056/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr. 38017/3/LM/2007 de Tribunalul București Secția a VIII-a; sentința civilă nr. 566/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- și sentința civilă nr. 3158/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, arătând că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat pentru recurenta reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în parte sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 697 lei reprezentând cota de participare a recurentei reclamante la profitul intimatei aferent anului 2005.
Față de recursul recurentei pârâte solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului casarea în parte sentinței pronunțate, în sensul respingerii capătului de cerere prin care s-a solicitat acordarea unor suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, ca neîntemeiat.
Față de recursul formulat de recurenta reclamantă solicită respingerea acestuia pentru considerentele expuse în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta a chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 8000 lei reprezentând contravaloarea suplimentărilor salariale cu ocazia sărbătorilor de 2004 și Paște 2005, a sporului de 20 % pentru muncă în condiții deosebite-periculoase pe perioada 22.10.2004-8.11.2005, a beneficiilor (cota de participare la profitul anual) pe perioada 2004-2005 și a patru salarii avute la data pensionării, drepturi salariale actualizate potrivit indicelui de inflație până la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a avut calitatea de salariată a unității pârâte până în luna noiembrie 2005 și că potrivit art. 168 alin. 1 din CCM la nivel de societate trebuia să beneficieze, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate pentru fiecare, drepturi ce nu i-au fost achitate pe perioada indicată.
A mai susținut reclamanta că deși lucra într-un loc de muncă având condiții deosebite - periculoase și a beneficiat de spor de pericol până în data de 1.08.1996, ulterior nu i s-a mai aplicat acest spor, cu toate că nu i s-a schimbat nici meseria și nici locul de muncă, încălcându-se prevederile exprese ale art.164 alin.1 lit.c anexa 8 pct.21 din CCM, ce prevăd un spor de pericol de până la 20%.
De asemenea, reclamanta a susținut că nu i-a fost acordată nici c/val beneficiului (cota de participare la profitul anual) aferentă anilor 2004, 2005, 2006, potrivit art.139 alin.1 din CCM, cu toate că în anii 2002 și 2003 aceste beneficii s-au acordat.
Totodată, reclamanta a susținut că în raport de vechimea acesteia în petrol, de peste 15 ani, avea dreptul să primească la data pensionării, conform art.161 alin 2 din CCM 2005, o sumă echivalentă cu patru salarii, ce nu i-a fost achitată de angajator.
În drept, au fost invocate disp.art.166 Codul muncii, art.134 lit.c, art.139 alin.1, art.145 alin.5,art. 161 alin. 2 și art.168 alin.1 din CCM.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamantă au fost incluse în salariul de bază și prin urmare, aceasta nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe parcursul procesului reclamanta depus la dosar precizări la acțiune prin care arătat care este cuantumul sumelor solicitate, totalizând 2833 lei, din care 2136 lei reprezentând contravaloarea suplimentărilor salariale cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paște și C și 697 lei, cota de participare la profitul anual pe anul 2005, conform raportului de expertiză întocmit în cauză
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri și expertiză de specialitate salarizare-normare administrate în cauză, prin sentința civilă nr.886 din 17.03.2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale datorate și neachitate, respectiv suma de 2137 lei conform raportului de expertiză salarizare întocmit de expert.
Prin aceeași sentință, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata beneficiilor, iar pârâta a fost obligată la 1300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a fost salariata pârâtei, iar disp.art.168 din contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2003 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004- 2007.
A mai reținut instanța că pârâta nu a făcut dovada achitării către reclamantă a acestor drepturi sau includerii lor în salariul de bază, situație ce reiese și din raportul de expertiză salarizare care a stabilit clar că reclamanta are dreptul să încaseze suma netă actualizată reprezentând drepturile salariale solicitate.
În consecință, în baza contractelor colective sus-menționate, tribunalul a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale datorate și neachitate, respectiv suma de 2137 lei reprezentând prima de pe anii 2004-2005 și prima de Paște pe anul 2005, actualizată.
În ceea ce privește cota de participare la profitul societății a salariaților, tribunalul a reținut că această cerere este neîntemeiată întrucât dreptul salariaților este condiționat de o negociere prealabilă cu, în vederea stabilirii modalității concrete de acordare, precum și a condițiilor de diferențiere, iar din actele dosarului nu rezultă că această negociere a avut loc.
S-a mai arătat că în cauză nu își găsesc aplicarea dispozițiile OG nr. 64/2001 întrucât pârâta nu face parte din categoria societăților menționate de respectivul act normativ, fiind o societate cu capital majoritar privat.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii conform cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani, obiectul cauzei privind drepturi salariale, termen care a început să curgă de la data scadenței sumelor.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs în termen legal atât reclamanta, cât și pârâta.
În recursul său, reclamanta a criticat hotărârea primei instanțe ca netemeinică și nelegală, invocând disp.art.304 și art.3041Cod procedură civilă, susținând că în mod greșit i-a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 697 lei reprezentând cota de participare a recurentei la profitul societății aferent anului 2005.
Arată recurenta că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în privința acestei soluții, nefiind indicat niciun motiv de fapt și de drept pentru care s-a respins acest capăt de cerere și au fost înlăturate susținerile recurentei, pârâta ne- aducând nicio probă din care să rezulte că reclamanta nu are dreptul de a încasa cota de participare la profitul societății conform art. 139 din CCM sau că ar fi plătit acest drept recurentei.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 697 lei reprezentând cota de participare a recurentei reclamante la profitul unității aferent anului 2005.
Pârâta a criticat la rândul său hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanta nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Pârâta a depus la dosar și o dezvoltare a motivelor de recurs invocând disp.art.3041Cod procedură civilă și art.304 pct.9 Cod procedură civilă prin care a susținut că primele de Paște și C au fost incluse în salariul lunar de bază al fiecărui angajat, fără a fi individulizate distinct, astfel că reclamanta și-a primit drepturile bănești care i-au fost în mod injust acordate din nou de instanța fondului deși aceasta le-a încasat anual, instanța de fond pronunțând o hotărâre greșită sub acest aspect, interpretând eronat disp.art.168 din CCM, invocându-se și prevederile art.977 Cod civil, privitoare la interpretarea contractelor, la care s-a făcut referire.
În subsidiar, s-a mai arătat că expertiza de specialitate a calculat drepturile reclamantei numai teoretic, fără a cerceta statele de plată și salariul efectiv încasat de reclamantă, ci pe baza unor indicatori sintetici: salariul mediu brut și salariul de bază mediu de la nivelul societății.
Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte sentinței în sensul respingerii capătului de cerere prin care s-a solicitat acordarea suplimentărilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și
Recurenta pârâtă a formulat întâmpinare cu privire la recursul reclamantei prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
În recurs a fost depusă la dosar din partea ambelor părți practică judiciară privind soluții pronunțate în spețe similare de diferite instanțe din țară.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în cele două recursuri, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește recursul reclamantei, este neîntemeiată critica acesteia prin care se susține că instanța de fond nu ar fi motivat care sunt argumentele de fapt și de drept pe baza cărora instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă cotei de participare la profitul societății pe anul 2005, motivarea soluției sub acest aspect răspunzând cerințelor prevăzute de art.261 pct.5 Cod procedură civilă.
În formularea din, art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual, cât și modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind dublu condiționată, de înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului; negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
În mod greșit expertiza efectuată în cauză a stabilit că temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății îl constituie OG 64/2001, cu modificările ulterioare, căci acest act normativ privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome dacă acestea s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea, situație în care se pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net, așa cum se prevede în art.1 alin.1din actul normativ sus-citat.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă SC SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii, conform art.178 și art.183 din aceste acte normative, rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății, iar nu distribuirea lui.
În consecință, apare ca fiind corectă soluția primei instanțe prin care s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea recurentei pârâte la plata către recurenta reclamantă a cotei de participare la profitul anual.
În ceea ce privește recursul societății pârâte, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit.c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis capătul de cerere din acțiunea precizată privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a primelor solicitate în temeiul art.168 alin. 1 din CCM pe anii 2004 și 2005, actualizate.
Obligația plății respectivelor drepturi către reclamantă a fost legal și temeinic stabilită de instanța fondului pe baza expertizei contabile salarizare, care a calculat echivalentul sumelor cuvenite reclamantei la valoarea totală netă actualizată de 2137 lei.
Recurenta nu a formulat obiecțiuni sub acest aspect, la prima instanță, cu privire la raportul de expertiză, iar cuantumul drepturilor datorate cu acest titlu a fost determinat de expertul desemnat de instanța de fond ținând cont chiar de adresele eliberate de societatea recurentă privind nivelul salariului de bază mediu brut pe societate în luna anterioară fiecărei sărbători pe perioada 2003-2007, fiind neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia instanța de fond ar fi avut în vedere la stabilirea sumei datorate de recurenta pârâtă cu titlu de prime, valoarea salariului mediu brut pe unitate și nu a salariului de bază mediu.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește ambele recursuri ca nefondate, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă le va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurente în motivarea recursurilor.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de reclamanta, domiciliată în P,-,.5..B,.74, județ P, cu domiciliul ales la cabinet avocatură - P,-, județ P și de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 886 din 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
- - --- - -
Fiind în concediu de odihnă,
prezenta se semnează
de președintele instanței.
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. /VS
2 ex./17.10.2008
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
