Speta drept civil. Decizia 23/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 23/
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu
JUDECĂTORI: Paulina Georgescu, Vanghelița Tase Irina Bondoc
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuenții, domiciliat în B, șoseaua - nr. 36,. 10, sector 5, și, toți domiciliați în B,-,. 15, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 313/C/15.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații "" C, cu sediul în-, județul C, și, ambii domiciliați în B,-,. 4, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru revizuenți, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 25205/3.11.2008, depusă la dosar, iar pentru intimata "" C, se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 45302/10.11.2008, depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Apărătorul intimatei "" C depune la dosar întâmpinare, pe care o comunică și revizuenților, prin apărător.
Întrebate fiind, părțile susțin că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acestora, în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Apărătorul revizuenților, având cuvântul, solicită admiterea cererii de revizuire, retractarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii recursului declarat de către contestatoarea "" C, cu cheltuieli de judecată. În drept invocă dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă. Arată că din considerentele hotărârii atacate rezultă că instanța de recurs a evocat fondul, modificând și schimbând în tot hotărârea instanței de apel și hotărârea instanței de fond, stabilind o altă situație de fapt, care nu corespunde adevărului, nu are corespondent în probele administrate, nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra apărării intimaților. Totodată, arată că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut. În aprecierea acestui motiv de revizuire, solicită a se avea în vedere pretențiile formulate în condițiile procedurale de către "" C cu privire la obiectul contestației la executare, prin cererea dedusă judecății. Învederează că prin contestația înregistrată la Judecătoria Constanța, "" Cas olicitat anularea formelor și actelor de executare privind pe societatea, efectuate de în dosarul de executare nr. 523/2002 și suspendarea executării silite împotriva contestatoarei până la judecarea contestației, motivând că în dosarul de executare i s-a comunicat la 10.05.2007 somația în executarea titlului executor, sentința civilă nr. 844/27.12.2001 a Tribunalului Constanța, modificată prin decizia civilă nr. 126/30.10.2002 a Curții de APEL CONSTANȚA, al cărui dispozitiv a fost lămurit prin decizia nr. 100/C/26.03.2007, în vederea eliberării și predării imobilului spațiu în suprafață de 40. situat în imobilul din-. Arată că în conformitate cu art. 129 alin. final Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra cererii deduse judecății, ceea ce presupune că judecătorii nu pot depăși limitele obiectului dedus judecății și sunt obligați să se pronunțe asupra cererilor din proces. În ce privește judecata recursului, pentru pronunțarea hotărârii, conform art. 316 din Codul d e procedură civilă, se aplică dispozițiile de procedură privind judecata în apel în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în Titlul V - extraordinare de atac. Articolul 294 Cod procedură civilă, care se aplică recursului, prevede că nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face alte cereri noi. Apreciază că instanța de recurs a depășit limitele obiectului fixat în cadrul contestației și a dispus repunerea "" C în situația anterioară executării, depășind obiectul judecății, acordând ceea ce nu s-a cerut și, prin aceasta, hotărârea este supusă revizuirii în temeiul art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă. Apreciază că instanța de recurs, fără să se pronunțe asupra temeiniciei și a legalității hotărârilor pe care le-a modificat și schimbat, a evocat fondul, preluând în exclusivitate situația de fapt din recursul contestatoarei "" C, care nu corespunde adevărului actelor dosarului și susținerilor intimaților prin întâmpinarea depusă la instanța de fond și apărarea constantă în căile de atac, redată în scris. Arată că susținerile contestatoarei, că prin titlul executoriu nu s-au stabilit obligații în sarcina acesteia, nu prezintă relevanță, întrucât nu împiedică executarea în contra sa, de vreme ce nu a probat că deține vreun titlu, iar intimaților li s-a recunoscut, cu titlu irevocabil, că sunt îndreptățiți să intre în posesia întregului imobil, indiferent dacă spațiul în suprafață de 40. este ocupat de contestatoare, întrucât deținerea de către aceasta este abuzivă.
Apărătorul intimatei, având cuvântul, solicită respingerea cererii de revizuire. Arată că prin cererea introdusă la 14.05.2007 "" a solicitat: anularea formelor și actelor de executare privind societatea efectuate de în dosarul de executare nr. 523/2002; suspendarea executării silite pornite împotriva societății până la judecarea contestației. Consideră că acesta fiind obiectul judecății instanța de recurs nu a dat mai mult decât s-a cerut. Apreciază că dacă s-ar admite cererea de revizuire, motivele arătate la pct. 2 al acesteia, nu se încadrează în motive de revizuire, ci sunt specifice unei contestații în anulare.
În replică, apărătorul revizuenților, arată că în contestație "" a cerut anularea formelor și actelor de executare, ca urmare a somației din 10.05.2007, pentru spațiul în suprafață de 40. situat în imobilul din C,-, cu str. - -. Mai arată că revizuirea este motiv de retractare și schimbare a situației de fapt.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față:
La data de 27 noiembrie 2008, și au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 313/C din 15 octombrie 2008 Curții de APEL CONSTANȚA, în baza art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
Astfel, prin decizia civilă nr. 313/C/15 octombrie 2008, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis recursul declarat de "" C, a modificat în tot decizia recurată, în sensul că a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, a admis contestația și în consecință, a dispus anularea formelor de executare în dosarul nr. 523/2002 al și A, efectuate cu privire la ""
Instanța a dispus repunerea "" în situația anterioară executării.
Prin soluția pronunțată, instanța a stabilit o altă situație de fapt care nu corespunde adevărului și a probelor administrate de intimații revizuenți.
Drept urmare, instanța s-a pronunțat extrapetita asupra ceea ce nu s-a cerut, iar revizuirea se încadrează în temeiul de drept prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
Textul enunțat este o aplicare a principiului disponibilității și vizează inadvertențele dintre ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța a pronunțat.
Astfel, instanța, invocând fondul, a anulat formele de executare din dosarul nr. 523/2002, cu repunerea contestatoarei în situația anterioară, depășind obiectul contestației, prin care "" a cerut numai anularea formelor și a actelor de executare comunicate la 10 mai 2007.
Aceste acte se referă la suprafața de 40. de la etajul I deținut de "" fără titlu, ocupat cu arhiva acesteia, astfel cum rezultă și din procesul-verbal de executare din 6 septembrie 2007.
Anulând actele de executare, instanța de recurs a dat contestatoarei mai mult decât s-a cerut.
În continuarea motivării se trece în succesiunea litigiilor și a fazelor procesuale, soluționarea cauzelor în revendicare și contestație la executare.
În concluzie, instanța de recurs prin hotărârea pronunțată a motivat că "" nu este debitor și nu a avut posibilitatea să opună intimaților vreun titlu care să fie analizat de instanța care a pronunțat decizia ce se execută și, în acest sens, s-a motivat că Statul Român a subscris la capitalul social al "" pentru imobilul din-, iar actul de subscriere este act de înstrăinare a proprietății în temeiul Legii nr. 15/1990, făcut cu titlu oneros.
Eroarea în care s-a aflat instanța este evidentă, deoarece imobilul din-, avut în vedere de instanță, se confundă cu imobilul din-, proprietatea revizuenților intimați care a făcut obiectul contestației.
Examinând motivele cererii de revizuire în raport cu temeiul de drept invocat, cât și de soluționarea contestației în anulare împotriva aceleiași hotărâri, instanța reține următoarele:
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, comună și nesuspensivă de executare.
Articolul 322 pct. 2 Cod procedură civilă privește motivele de revizuire atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, judecătorii vor hotărî asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății. Deci, în aplicarea principiului disponibilității, instanța nu poate, sub sancțiunea desființării hotărârii, să depășească obiectul cererii.
Pe de altă parte, instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor formulate în proces, fie că au caracter principal, accesoriu sau incidental. Dacă nu au fost respectate aceste reguli și hotărârea este definitivă, calea de atac prin care partea poate obține desființarea ei este revizuirea.
Drept urmare, cererea de revizuire formulată nu îndeplinește una din cele 3 ipoteze ale textului prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
Mai mult, prezenta cerere este și lipsită de interes față de decizia civilă nr. 21/C/19 ianuarie 2009, prin care s-a admis contestația în anulare, iar hotărârea a cărei revizuire se cere a fost anulată.
Față de considerentele de mai sus, instanța va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții, domiciliat în B, șos. - nr. 36,. 10, sector 5, și, toți domiciliați în B,-,. 15, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 313/C/15.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații "" C, cu sediul în-, județul C, și, ambii domiciliați în B,-,. 4, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu | JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase Irina Bondoc | Pt. Judecător, Cf.art.261 alin. 2 Cod pr.civilă, semnează, Președinte Instanță, |
Grefier, - - |
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
2 ex./ 18.03.2009.
Președinte:Paulina GeorgescuJudecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase Irina Bondoc