Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 24/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 24/
Ședința publică din 19 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de:
recurentul reclamant și intimat INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE DE FRONTIERĂ T, cu sediul în-, județul T - împotriva sentinței civile nr. 2792/C din 15 octombrie 2007 pronunțate de Judecătoria Tulcea, în dosarul civil nr-, și a deciziei civile nr. 41/C din 19 martie 2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, având ca obiectdespăgubiri materiale;
II. recurentul pârât și intimat,fiul lui și al lui, născut la data de 26 iunie 1978 -deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul-împotriva deciziei civile nr. 41/C din 19 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, având ca obiect despăgubiri materiale.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 12.01.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 19.01.2009, dată la care a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr-, reclamantul Inspectoratul Județean de Poliție de Frontieră Naval T în contradictoriu cu pârâtul a solicitat pronunțarea unei hotărârii prin care să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 400.240 lei, reperezentând despăgubiri pe care reclamantul în calitate de comitent le-a achitat creditorilor (58.903 lei), ( 65.373 lei), (107.050 lei), ( 107.050 lei), ( 2170 lei), (59.150 lei).
În motivarea cererii arată reclamanta că prin sentința penală nr. 145/P/30.05.2005 Tribunalul Tulceaa obligat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Naval T și I, părți responsabile civilmente, în solidar cu pârâtul la plata următoarelor sume către părțile civile: - 50.000 lei despăgubiri civile și 150 lei daune morale pe lună, începând cu data de 01.07.2004 până la majorat, - 60.000 lei,din care 10.000 lei daune materiale iar 50.000 lei daune morale, - 9.000 lei, din care 8.000 lei daune morale și 1.000 daune materiale, - 9.000 lei, din care 8.000 lei daune morale și 1.000 daune materiale, 1.930 lei reperezentând daune materiale, - 50.000 lei daune materiale și morale și 200 lei/lună sub formă de prestații periodice în favoarea părții civile de la data pronunțării hotărârii până la majorat.
Se precizează că prin Decizia 293/2005 a Curții de APEL CONSTANȚAs -a dispus majorarea despăgubirilor civile pentru daune morale și materiale pentru părțile civile și de la 9.000 lei la 101.000lei.
A arătat reclamantul că urmare somațiilor de plată nr.133.19.10.2006, 134/23.10.2006 și 135/23.10.2006 și 136/19.10.2006 emise de BEJ, au efectuate plățile către părțile civile cu ordinele de plată 19/12.01.2007, 69/19.01.2007, 1638/27.12.2006,1594/20.12.2006.
Prin sentința civilă nr. 2792/15.10.2007 Judecătoria Tulceaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Județean de Poliție de Frontieră Naval T, împotriva pârâtului, fiul lui și, născut la data de 26.06.1978, CNP.-, în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea și a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 371.820 lei reprezentând despăgubiri civile achitate de reclamant părților civile, potrivit Sentinței Penale nr.145/P/30.025.2005 pronunțată de Tribunalul Tulcea și Deciziei Penale nr.293/P/2005 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâtul și reclamantul Inspectoratul Județean de Poliție de Frontieră Naval T care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Potrivit art 998-999 și 1000 al.3 civ "orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui neglijență s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa", comitenții fiind responsabili de prejudiciul cauzat de prepusii lor în funcțiile încredințate.
Astfel cum reiese din dispozițiile art. 22 proc pen, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care săvârșit-o și vinovăției acesteia.
În situația de față se observă că instanța penală a statuat prin hotărâre definitivă asupra aspectelor menționate anterior, iar reclamantul, în calitate de comitent, a făcut dovada achitării către părțile civile a despăgubirilor stabilite de instanță, liberându-l pe debitorul solidar, respectiv pe pârât, de plata acestor obligații, ca efect al plății acesta subrogându-se în drepturile părților vătămate, astfel cum prevăd dispozițiile art.1108 pct.3 civ.
În ceea ce privește cheltueilile de executare, se observă că nu a fost probată în cauză existența unui refuz al debitorului de a executa voluntar obligația de plată stabilită, pentru se proceda în mod silit la realizarea creanțelor, astfel încât s-a apreciat că acest cuantum nu poate fi reținut în sarcina pârâtului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel atât pârâtul cât și reclamantul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră
Apelantul, a criticat soluția instanței de fond sub aspectul netemeiniciei, arătând că și în condițiile în care instanța penală s-a pronunțat cu privire la faptă și persoana care a săvârșit-o, precum și asupra vinovăției sale, hotărârea este abuzivă și neconformă cu realitatea.
S-a mai arătat că faptele s-au datorat neglijenței angajaților T, apelantul se afla în exercițiul funcțiilor încredințate, preluând serviciul în mod legal și nu cu forța, astfel încât se impunea ca despăgubirile să fie achitate în totalitate de către
Apelantul Inspectoratul județean al Poliției de Frontieră T, a criticat hotărârea primei instanțe ca netemeinică și nelegală sub două aspecte: instanța a omis să se pronunțe cu privire la pretențiile solicitate prin acțiune, reprezentând prestații periodice în cuantum de 200 RON pe lună către partea civilă, până la împlinirea vârstei majoratului de către aceasta; instanța a respins obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de executare în cuantum de 28.420 lei, pe motiv că nu a fost probată existența unui refuz al debitorului de a executa voluntar obligația de plată stabilită pentru a se proceda în mod silit la realizarea creanțelor.
Prin decizia civilă nr. 41/19.03.2008 Tribunalul Tulceaa respins ca nefondat apelul reclamantului Inspectoratul Județean de Poliție de Frontieră Naval T și a anulat ca netimbrat apelul formulat de pârâtul.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru în valoare 3594, 46 lei, deși i s-au acordat două termene pentru plată.
Referitor la apelul declarat de reclamant, instanța a reținut că acesta este nefondat, întrucât reclamantul nu a investit niciodată Judecătoria Tulcea cu o acțiune în regres în ceea ce privește prestația periodică de 200 lei, plătită lunar, părții civile după data de 31.01.2007. Reclamantul a făcut vorbire de această pretenție numai la data de 8 octombrie 2007, cu ocazia cuvântului pe fond, în condițiile în care instanța nu fusese investită legal cu acest capăt de cerere.
Referitor la cheltuielile de executare, s-a reținut că acestea nu sunt datorate de pârât, întrucât nu s-a făcut dovada unui refuz al debitorului de a executa voluntar obligația de plată stabilită pentru a se trece la realizarea creanțelor prin procedura executării silite.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamantul Inspectoratul Județean de Poliție de Frontieră Naval T și pârâtul.
Recurentul reclamant a criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Tulcea, conform art. 304 pct. 9.pr.civ. sub două 2 aspecte:
1. Instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat cu privire la pretențiile solicitate prin acțiune, reprezentând prestații periodice în cuantum de 200 lei pe lună către partea civilă, până la împlinirea vârstei majoratului de către aceasta;
2. Instanța de apel, în mod greșit a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de executare în cuantum de 28420 lei, în condițiile în care s-a dovedit că pârâtul, deși a achiesat la toate pretențiile părților civile nu și-a executat benevol obligațiile, iar creditorii au procedat la executarea silită a hotărârii penale în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile reclamantului se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
1. Conform dispozițiilor art. 129 alin. Final proc.civ. judecătorii sunt
datori să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, instanța neputând depăși limitele investirii sale, dar nici nu poate lăsa nesoluționate cererile cu care a fost legal investită.
O atare omisiune constituie o încălcare esențială a legii și duce la casarea
hotărârii.
Soluționarea cauzei cu respectarea dispozițiilor legale citate trebuie să rezulte din dispozitivul hotărârii.
Art. 6 din CEDO prevede că "Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale - de către un tribunal - care va decide - asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil-."
Art. 6 din Convenție stabilește în sarcina instanței de judecată obligația de a face o examinare efectivă a mijloacelor argumentelor și a ofertelor de dovezi ale părților, fără a cerere un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamantului, această obligație presupune totuși ca partea interesată să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză (Cauza Vlasic împotriva României, Hotărârea din 8 iunie 2006; cauza Dima împotriva României, Hotărârea din 16 noiembrie 2006).
Un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt "studiate", adică examinate cum trebuie de tribunalul sesizat (Cauza Ruiz Torija contra Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994).
În cauză se reține că reclamantul a investit prima instanță cu o acțiune în regres împotriva pârâtului, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 400.240 lei, reprezentând despăgubiri acordate prin sentința penală nr. 145/30.05.2005 pronunțată de Tribunalul Constanța, părților civile, și.
Referitor la despăgubirile stabilite în favoarea părții civile, prin hotărârea penală, reclamanta a arătat că în suma de 400.240 lei a fost inclusă și prestația lunară de 200 lei, plătită până la data de 31.01.2007, anterior pronunțării acțiunii în justiție.
Reclamantul a menționat, în mod expres, în acțiune că are obligația de a plăti lunar suma de 200 lei în favoarea părții civile, până la majoratul acesteia, motiv pentru care solicită ca aceste cheltuieli să fie recuperate ulterior de la inculpatul.
Se reține că reclamantul a urmărit prin promovarea acestei acțiuni să obțină un titlu executoriu împotriva pârâtului, și pe măsură ce va plăti lunar prestația de 200 lei către, să recupereze aceste sume de la pârât, în baza acestui titlu executoriu, fără a mai fi necesară promovarea altor acțiuni în justiție.
Conform disp. art. 84.proc.civ. pentru a caracteriza acțiunea introductivă, instanța nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după cel pe care reclamantul a înțeles să îl atribuie acestor termeni, după natura dreptului și a scopului urmărit prin exercitarea acțiunii, acestor termeni.
Interpretând greșit actul dedus judecăți, atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut greșit că nu au fost investite de reclamant cu o cerere având ca obiect și obligarea pârâtului la plata prestației lunare de 200 lei în favoarea părții vătămate cu începere de la 1.02.2007 și până la majoratul acesteia.
Constatându-se omisiunea primei instanțe de a analiza temeinicia pretențiilor reclamantei ce vizau prestația periodică de 200 lei/lunar ce urmează a fi plătită de reclamant ulterior promovării acțiunii în justiție (14.02.2007) și până la majoratul părții civile, se reține că este fondată critica recurentei reclamante, recursul urmând a fi admis ca fondat.
În baza art. 312.pr.civ. constatându-se că prima instanță și instanța de apel nu au desăvârșit fondul litigiului dedus judecății, se vor casa decizia și sentința, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Tulcea.
Cu ocazia rejudecării prima instanță va analiza și celelalte critici ce vizează pretențiile reclamantului reprezentând cheltuieli de executare.
În analiza temeiniciei pretențiilor reclamantului, instanța de fond va avea în vedere și jurisprudența constată a CEDO, conform căreia executarea unei hotărârii, indiferent de jurisdicție, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 din Convenție.
Dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judiciară definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți.
Raportul juridic obligațional, indiferent de izvorul său, conferă creditorului dreptul de a pretinde debitorului său prestația pe care acesta din urmă este îndatorat să o execute sub sancțiunea constrângeri de stat. Așadar, debitorul este ținut să execute benevol prestația stabilită în sarcina sa, iar în ipoteza în care acesta nu are inițiativa executării propriei sale obligații, creditorul poate recurge la forța coercitivă a statului.
Se impune a se analiza de către prima instanță dacă pârâtul, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești penale a înțeles să-și execute benevol obligațiile stabilite în sarcina sa cu atât mai mult cu cât acesta a achiesat la pretențiile părților civile, așa cum rezultă din titlul executoriu.
La rândul său pârâtul a criticat legalitatea hotărâriirecurate sub aspectul soluționării excepției de netimbrare a apelului declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 2792/15 octombrie 2007 Judecătoriei Tulcea.
Recurentul a susținut că hotărârea este nelegală, dispozițiile Legii nr. 123/1997 nefiind în concordanță cu reglementările internaționale care reglementează dreptul la apărare și la un proces echitabil.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu această critică se constată ca recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești - sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de prezenta lege și e taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani".
Conform dispozițiilor art. 2 din același act normativ, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neplata taxei de timbru până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea cererii.
Curtea Europeană de la Strasbourg a decis constat în jurisprudența sa că în interesul unei bune administrări a justiției poate fi justificată impunerea unei restricții financiare în cazul accesului unei persoane la instanță. O astfel de limitare a dreptului de acces la instanță corespunde exigențelor art. 6 al. (1) din Convenție, în cazul în care urmărește un scop legitim și dacă există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (Cauza Weissman și alții împotriva României, Hotărârea din 24.05.2006 și - Miloslavsky contra Regatului Unit, Hotărârea din 13.07.1995).
Suma costurilor, apreciată în lumina circumstanțelor unui caz dat, înțelegând aici și solvabilitatea solicitantului și faza procedurii prin care restricția în chestiune îi este impusă, sunt factori de care instanța trebuie să țină seama pentru a determina faptul că dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiție sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiție a fost restrâns până la punctul în care accesul la justiție s-a găsit atins în esența lui.
În speță, Curtea constată că neplata taxei de timbru de 3594, 46 lei a antrenat anularea apelului pârâtului ca netimbrat. Deși, taxa de timbru stabilită în sarcina apelantului pârât nu este nici abuzivă și nici lipsită de temei legal, fiind calculată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/1997, aceasta este excesivă în raport cu posibilitățile materiale ale pârâtului - care este arestat, aspect adus la cunoștința instanței de apel chiar de către pârât.
Astfel, deși la termenul de judecată din data de 12.03.2008, apelantul pârât a învederat instanței că datorită stării de detenție, nu are posibilitatea materială pentru a achita taxa de timbru stabilită în sarcina sa, instanța de apel nu a manifestat rol activ și nu l-a întrebat pe apelant dacă înțelege să recurgă la procedura reglementată de art. 98.proc.civ.
Se constată astfel că instanța de apel nu a păstrat un echilibru just între, pe de o parte, interesul său de a percepe cheltuieli de procedură și pe de altă parte, interesul apelantului pârât în a i se evalua pretențiile în fața instanței.
În consecință, în baza art. 312.pr.civ. se va admite recursul pârâtului, hotărârea instanței de apel urmând a fi casată.
Avându-se în vedere că a fost găsit ca fiind întemeiat recursul reclamantului și s-a dispus casarea ambelor hotărârii judecătorești pronunțate, pentru soluționarea unitară a cauzei și valorificarea tuturor susținerilor și apărărilor părților, se va trimite cauza spre rejudecare, în limitele investirii, Judecătoriei Tulcea.
Onorariul de avocat oficiu în cuantum de 150 lei, de care a beneficiat recurentul pârât, conform nr.OUG 51/2008, va fi suportat din fondul Ministerului Justiției, conform art. 22 al. (3) din legea nr. 193/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de:
recurentul reclamant și intimat INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE DE FRONTIERĂ T, cu sediul în-, județul T - împotriva sentinței civile nr. 2792/C din 15 octombrie 2007 pronunțate de Judecătoria Tulcea, în dosarul civil nr-, și a deciziei civile nr. 41/C din 19 martie 2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-;
II. recurentul pârât și intimat,fiul lui și al lui, născut la data de 26 iunie 1978 -deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul-împotriva deciziei civile nr. 41/C din 19 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-.
Casează decizia și sentința și trimite cauza Judecătoriei Tulcea spre rejudecare în limitele investirii.
Onorariul de avocat oficiu în de 150 lei va fi suportat din fondul Ministerului Justiției, conform art. 22 al. (3) din legea nr. 193/2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 Ianuarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Ptr. Grefier,
- -
aflată în concediu de odihnă,
potrivit dispozițiilor art. 261(2)
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef,
Jud.fond -
Jud.apel - -
Red.dec.jud./03.02.2009
Tehnored.gref./2 ex./10.02.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Eleonora Spiridon, Daniela Petrovici
