Speta drept civil. Decizia 316/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.316
Ședința publică din data de 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- -
Grefier-
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul G, domiciliat în B, str.-, -.1,.7, județul B, împotriva sentinței civile nr.954 din data de 26 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului G substituind pe avocat din cadrul aceluiași barou, lipsă fiind recurentul-reclamant
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, nefiind motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-au depus concluzii scrise formulate de recurentul-reclamant, înregistrate sub nr.2594/17.02.2010.
Avocat pentru intimata-pârâtă SC SA, invocă în principal excepția tardivității recursului, potrivit disp.art.101 Cod procedură civilă, arătând că termenul de declarare a recursului a expirat la data de 15.12.2009, recursul reclamantului fiind înregistrat la instanță la data de 16.12.2009.
În subsidiar, invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare, având în vedere faptul că deși prin cererea de declarare a recursului a precizat că va depune motivele recursului printr-un memoriu separat, recurentul-reclamant nu făcut acest lucru nici până la acest termen de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta SC SA B-Sucursala (Zona) B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâtă la achitarea drepturilor salariale rezultate prin neaplicarea CCM la nivel de ramură, energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă prev. de art.170 al.1 din la nivel de ramură, pentru anii 2005 -2008, suplimentarea salarială reprezentând ajutor material egal cu contravaloarea a 2500 - 4000. de gaze naturale, conform art.178 al.1, precum și cota de participare la profit, reprezentând 10% din profitul anual realizat de pârâtă, sume ce urmează a fi reactualizate cu rata inflației la data plății efective și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este salariat al pârâtei, în baza, conform cărții de muncă, iar calculul perioadei solicitate este de 3 ani față de data introducerii acțiunii.
În dezvoltarea acțiunii, reclamantul a detaliat fiecare articol din care reglementează drepturile solicitate.
Reclamantul a depus la dosar extrase 2005, 2007, 2008 și copii de pe carnetele de muncă, copii de pe actele de identitate, adrese semnate de pârâtă și sindicat privind salariul minim anual la nivel, practică judiciară.
Pârâta SC SA nu a formulat întâmpinare, ci a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 al.2 ultima liniuță din Legea nr.52/2003 raportate la prev. art.1 al. 4 și 5, art.73 al.3 lit.p. și art.79 al.1 din Constituția României, precum și excepția de necompetență teritorială a instanței, excepții ce au fost soluționate de tribunal prin încheierea din 27.04.2009, în sensul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, soluție rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.982 din 08.05.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI, care a respins recursul ca nefondat.
Reclamantul a depus precizări la cererea introductivă, iar pârâta a atașat practică judiciară și CCM la nivelul anilor 1997, 1998, 2007 și 2008.
Anterior închiderii dezbaterilor, pârâta prin apărător a precizat că renunță la toate excepțiile invocate.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.954 din data de 26 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a luat act că pârâta a renunțat la toate excepțiile invocate, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit art.168 din la nivelul anului 1997, încheiat între RA și reprezentanții salariaților prin, cu ocazia unor evenimente anuale: Paște, Ziua Meseriei, C, precum și în luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum de un salariu minim pe ramură.
De asemenea, a mai reținut instanța de fond că în aliniatul 3 al art.168 se prevede că începând cu 01.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă va fi introdusă la salariul de bază după un nou mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, conform pe anii 1998- 2001, ce prevede că suplimentarea respectivă a fost introdusă în salariul de bază ( telexul 2412/1998) aspecte reluate și în pe anii următori.
Astfel, în anul 2005 din la art. 168 apare mențiunea că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
A apreciat instanța de fond că rezultă, așadar, că salariații au acceptat din anul 1997 și până în anul 2003 și ulterior, ca aceste sume să fie incluse în salariul de bază, conform înțelegerii cu pârâta.
Aceeași mențiune cu privire la includerea suplimentărilor salariale de la alin.1 al art. 176 în salariul de bază al fiecărui salariat este cuprinsă și în pe anii 2006 și 2007.
Din analiza art. 176 din la nivel de ramură, instanța de fond a reținut din alin.1 și 2 ( chiar dacă reclamantul a indicat greșit ca temei legal art.170 CCM ), că salariații societății în luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos, în sumă fixă ce va avea un cuantum de un salariu minim pe ramură "stabilit conform prevederilor prezentului contract".
A apreciat instanța de fond că din această ultimă precizare rezultă că cele două alineate ale art.176 trebuie analizate în raport și de alin. următoare, care condiționează acordarea suplimentării de existența negocierii cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă, cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se aplică.
Sub acest aspect, tribunalul a constatat că reclamantul nu a putut indica nici un cuantum, ceea ce demonstrează că nu a existat nici un fel de negociere între sindicat și patronat cu privire la acest drept, fapt ce evidențiază că sunt aplicabile art.176 al.6, în sensul că acest drept a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat încă din anul 1997 și ulterior în 2003, fiind majorat în acest fel.
Față de al doilea capăt de cerere, instanța de fond a reținut că potrivit art.176 al.1 din M pe anul 1997, salariații vor primi anual un adaos egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, respectiv 4000. ce se acordă fiecărui salariat, ajutor material care începând cu 01.06.1997 va fi inclus în salariul de bază, iar modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la acest contract.
În încheiat la nivel de ramură pe anul 2008, în art.176 al.1 apare mențiunea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe anul 2007.
Același text prevede că începând cu anul 1997, art. 176 rămas fără obiect, având în vedere că acest ajutor nu se mai acordă salariaților, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
Rezultă, astfel, din considerentele mai sus evocate că ambele categorii de drepturi solicitate de reclamanți, respectiv aprovizionarea de toamnă-iarnă și ajutorul material constând în cota de gaze naturale, au fost incluse ca urmare a negocierii reprezentanților salariaților cu patronatul în salariul de bază, situație în care acordarea acestora este lipsită de temei.
Cu privire la cota de participare la profit, instanța de fond a reținut că reclamantul este angajat al pârâtei cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Potrivit prev. art.139 din CCM, stabilirea cotei de participare la profit, modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere trebuie să facă obiectul negocierii cu sindicatul, negocieri care în cazul de față nu au existat, astfel, art.139 CCM creează numai o vocație a salariaților la beneficii patrimoniale raportate la profitul societății.
Art.183 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale arată că fondatorii vor participa la profit dacă acest lucru este prevăzut în actul constitutiv ori, în lipsa unor asemenea prevederi, dacă a fost aprobat de adunarea generală extraordinară.
In toate cazurile, condițiile participării se vor stabili de adunarea generală, pentru fiecare exercițiu financiar.
In speță, nici în actul constitutiv al societății și nici în Hotărârea AGA nu s-a prevăzut acordarea către salariați a unei cote din profitul societății și nici nu au fost direcționate către acționari sume cu această destinație.
Întrucât părțile nu au negociat un criteriu sau mai multe prin care dreptul salariatului să poată fi determinat sau determinabil, fiind vorba mai mult de o vocație, tribunalul a apreciat că, cererea trebuie analizată prin prisma legilor în vigoare prin care este reglementat regimul juridic al profitului, în sensul că singurul organ îndreptățit să dispună asupra lui este Adunarea Generală a Acționarilor.
Anterior negocierii sindicat-patronat, trebuie să existe o hotărâre a adunării generale a acționarilor prin care aceștia să determine o anumită cotă parte din profit ce urmează a fi cesionată salariaților, și numai după emiterea unei hotărâri, se poate discuta despre nașterea dreptului.
Faptul că în pe anii 2005-2007 se menționează că salariații ar fi îndreptățiți să încaseze cota de participare la profit, nu înseamnă în mod automat că aceștia au dreptul la cota respectivă, atât timp cât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.137-139 din CCM.
Prevederile din încheiate la nivel național sau de ramură au un caracter generic și nu unul concret, ceea ce înseamnă că nu au putut produce efecte juridice directe asupra contractului individual de muncă al reclamantului, în lipsa negocierii între angajator si salariat.
La acestea se adaugă și faptul că societatea pârâtă nu mai este o societate cu capital majoritar de stat, fiind privatizată.
net este cuvenit exclusiv acționarilor, asupra destinației acestuia putându-se dispune doar prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, dată în condițiile respectării legislației privind dreptul acționarilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a arătat că nu a intrat în posesia sentinței în forma redactată, necunoscând argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia, urmând să depună un memoriu separat, prin care va preciza motivele de recurs.
Prin Serviciul registratură, sub nr.2594 din data de 17 februarie 2010, apărătorul recurentului reclamant a depus la dosar concluzii scrise, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate.
În ședința publică din data de 18 februarie 2010, intimata pârâtă prin apărător a invocat excepția tardivității formulării recursului, și în subsidiar excepția de nulitate a recursului pentru nemotivarea acestuia în termen și judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării recursului, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Astfel, potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la
comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond, termen indicat, de altfel, și în dispozitivul sentinței atacate.
În cauza de față, recurentului reclamant G i-a fost comunicată sentința primei instanțe la data de 4 decembrie 2009, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare de la fila 215 din dosarul instanței de fond, situație față de care, ultima zi de declarare a recursului a fost data de 17 decembrie 2009.
Recursul a fost formulat însă, la data de 16 decembrie 2009, în termenul legal procedural, mai sus-arătat, motiv pentru care, în baza art.312(1) Cod procedură civilă Curtea va respinge excepția tardivității.
Analizând excepția de nulitate a recursului pentru nemotivarea acestuia în termen, Curtea constată că aceasta este întemeiată urmând a admite.
În raport de cele ce preced, Curtea reține, sub aspectul excepției nulității recursului pentru nemotivare că potrivit art.306 alin.1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin.2, care statuează că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.
În conformitate cu art.303 alin.1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs care, în această materie, este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond, conform art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Așa cum s-a arătat în cele ce preced, recursul a fost declarat la data de 16 decembrie 2009, situație față de care sunt aplicabile și disp.art.303 alin.2 Cod procedură civilă, conform cărora termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii.
În cauza de față, recurentului reclamant i-a fost comunicată sentința instanței de fond la data de 4 decembrie 2009, așa cum rezultă din dovada de comunicare (fila dosar fond) astfel încât ultima zi de motivare a recursului a fost data de 17 decembrie 2009.
Recurentul-reclamant nu a depus motivele de recurs depășind termenul de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond, ceea ce atrage admiterea excepției nulității recursului, invocată de intimată, cu consecința constatării nulității căii de atac exercitate prin nerespectarea termenului legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului invocată de pârâta SC SA.
Constată nul recursul declarat de reclamantul G, domiciliat în B, str.-, -.1,.7, județul B, împotriva sentinței civile nr.954 din data de 26 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./16.03.2010
dosar fond.- - Tribunalul Buzău
judecători fond- G;
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
