Speta drept civil. Decizia 401/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 401
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010
Completul constituit din:
Președinte: - ---
JUDECĂTOR 1: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 2507/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, - -, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimații-reclamanți avocat ales, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru comunicare întâmpinare.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat pentru intimații-reclamanți pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate potrivit întâmpinării.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința nr. 2507 din 12 mai 2009, Tribunalul Gorj a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimată.
A admis în parte acțiunea formulată de petenții -, - -, toți cu domiciliul ales în municipiul C,-, județul D, împotriva intimatei
A fost obligată intimata să acorde petenților grupa I de muncă în conformitate cu. 50/1990, după cum urmează: - 7.06.1990-1.04.2001, 1.02.1988-1.04.2001, 13.08.1981-22.04.1982, 27.01.1984 - 1.04.2001, 10.02.1982-31.08.1984, 10.01.1986- 1.04.2001, 10.02.1982-30.08.1984, 10.01.1986-18.-, 20.04.1992- 1.04.2001, 5.03.1984-1.04.2001, 9.06.1983-1.04.2001, 1.12.1986-1.04.2001, 7.03.1974- 1.08.1979, 1.07.1981-1.04.2001, 8.05.1981-1.04.2001, 18.08.1980-21.10.1980, 26.04.1982-1.04.2001, 16.07.1979-1.04.2001, 28.08.1985-29.10.1985, 3.03.1987-1.04.2001, 7.05.1976-1.11.1985, 1.03.1986-1.04.2001.
S-a respins cererea privind acordarea grupei I de muncă, astfel: - 14.09.1989-7.06.1990, 27.02.1984-1.01.1987- 1.-, 23.07.1981-9.06.1983, 1.08.1979-1.07.1981, 15.09.1978-8.05.1981.
A fost obligată intimata să elibereze petenților adeverințe în acest sens.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost apreciată ca neîntemeiată și a fost respinsă, cu motivarea că petenții au fost salariații intimatei așa cum rezultă din carnetele lor de muncă, astfel încât intimata are legitimare procesuală ca angajator.
Petenții și-au desfășurat activitatea în cadrul intimatei, efectuând, în conformitate cu prevederile din fișele posturilor, lucrări de întreținere, revizie, reparație, lucrări de lichidare a avariilor și incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune și scoase de sub tensiune.
În perioada 1990-2006 petenții au beneficiat de sporuri la salariu pentru condiții grele, periculoase sau nocive de muncă, conform contractelor colective de muncă încheiate în această perioadă, tocmai datorită condițiilor de lucru grele, periculoase, cu risc deosebit de accidente și boli profesionale în care și-au desfășurat activitatea.
În contractele colective de muncă încheiate în perioada în discuție se certifică și se caracterizează nivelul de risc, îmbolnăvire profesională și accidente ale lucrătorilor în conformitate cu Normele generale de protecție a muncii și sunt definite activitățile desfășurate în condiții periculoase și de risc, și anume: locurile unde există risc de accidente și explozii, arsuri, electrocutări, căderi de la înălțime și intoxicare cu substanțe chimice, unitățile trafo care conțin cantități mari de ulei ce pot lua foc în caz de defecțiuni și pot produce explozii, implicit arsuri la personalul operativ de exploatare și revizii.
Prin notele comune încheiate la nivel regional între conducerea intimatei și reprezentanții salariaților s-a stabilit acordarea sporurilor pentru condiții grele, deosebite și periculoase.
Cu privire la activitatea desfășurată de petenți, instanța a reținut că aceștia efectuează, în echipe comune de lucru sarcini de muncă în cadrul acelorași instalații electrice aparținând intimatei, cu tensiuni cuprinse între 20.000-100.000 volți, fiind supuși la aceleași riscuri determinate de sarcina de muncă și mediul în care lucrează, indiferent de funcția pe care o dețin în cadrul echipei.
Prin expertiza tehnică efectuată în cauză au fost identificate mediul de lucru, condițiile grele în care își desfășoară activitate petenții, riscurile la care sunt supuși, condițiile de microclimat nefavorabil, atât prin perceperea efectivă a instalațiilor electrice, a atribuțiilor de serviciu ale petenților, echipamentului din dotare, felul muncii desfășurate de fiecare petent în parte, cât și din observarea înscrisurilor privind condițiile grele de muncă și factorii de risc, a buletinelor de determinare prin expertizare și a rapoartelor Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă la nivel central.
În concluziile raportului de expertiză tehnică s-a arătat că petenții pot fi încadrați în grupa I de muncă, la pct.123 Anexa 1 din Ordinul nr.50/1990, prin asimilare cu aceste categorii profesionale, în raport cu fișele posturilor și atribuțiile de serviciu deosebit de complexe realizate efectiv în instalații, condițiile impuse instalațiilor, condițiile de lucru la care au fost supuși petenții, analiza comparativă cu activitatea și riscurile altor categorii profesionale care au beneficiat de grupa I de muncă, normele riguroase de protecția muncii ce trebuie respectate, funcționarea instalațiilor în regim de foc continuu, personalul este expus la aceiași factori de risc prin lucru ziua și noaptea, iarna și vara.
Potrivit art.171-187 din Codul muncii, angajatorul veghează la protejarea securității și sănătății salariaților, iar intimata nu a dovedit cu niciun înscris că a luat măsuri de securitate a muncii de natură să înlăture posibilitatea încadrării în grupa I sau a II-a de muncă.
Prin decizia nr.258/20.09.2004, pronunțată în complet format din 9 judecători, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că Ordinului nr.50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Ca urmare, o atare interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, forma dobândită de Ordinul nr.50/1990 prin modificările și completările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.
Astfel, prin restrângerea sferei de aplicare a ordinului și crearea de categorii distincte de beneficiari în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări și completări, s-ar crea discriminări acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
Apărarea intimatei în sensul caracterului limitativ al Ordinului nr.50/1990 este neîntemeiată, deoarece principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în același climat nefavorabil.
Prin decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale s-a statuat că nu există nicio rațiune pentru care să se mențină un tratament discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, cu privire la beneficiul grupei superioare de muncă.
În situația în care s-ar acorda accesul la o grupă superioară de muncă doar pentru persoanele trecute în forma inițială a Ordinului nr.50/1990 nu s-ar realiza o rezolvare echitabilă a persoanelor îndreptățite, ci s-ar crea un nou criteriu discriminatoriu, în contradicție cu dispozițiile cu valoare de principiu ale Codului muncii, dat și în contradicție cu art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, alături de inechitatea de tratament creată printr-o normă juridică.
pentru care se justifică încadrarea petenților în grupa I de muncă au fost stabilite prin expertiza tehnică efectuată în cauză și sunt următoarele: - 7.06.1990-1.04.2001, 1.02.1988-1.04.2001, 13.08.1981-22.04.1982, 27.01.1984 - 1.04.2001, 10.02.1982-31.08.1984, 10.01.1986- 1.04.2001, 10.02.1982-30.08.1984, 10.01.1986-18.-, 20.04.1992- 1.04.2001, 5.03.1984-1.04.2001, 9.06.1983-1.04.2001, 1.12.1986-1.04.2001, 7.03.1974- 1.08.1979, 1.07.1981-1.04.2001, 8.05.1981-1.04.2001, 18.08.1980-21.10.1980, 26.04.1982-1.04.2001, 16.07.1979-1.04.2001, 28.08.1985-29.10.1985, 3.03.1987-1.04.2001, 7.05.1976-1.11.1985, 1.03.1986-1.04.2001.
În baza dispozițiilor legale menționate, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat intimata să acorde petenților grupa I de muncă, pe perioadele stabilite în raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză și a obligat intimata să elibereze petenților adeverințe care să cuprindă perioadele în care au desfășurat activitate ce se încadrează în grupa I de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SA, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive SC SA.
In motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive a SC SA învederează că în conformitate cu dispozițiile art. 46 din HG nr. 1342/2001 privind reorganizarea SCDFEE SA, personalul existent a fost preluat de către noile entități și la data preluării salariaților a fost preluată și arhiva de personal existentă.
Potrivit nr. 590/2008, "Adeverințele privind grupele de muncă se eliberează conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din procedură, numai pe baza documentelor verificate, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive ".
Solicită să se constate că prin preluarea personalului și arhivelor de personal, noile societăți comerciale s-au substituit în drepturile și obligațiile SC SA și au preluat toate drepturile și toate obligațiile acesteia, inclusiv litigiile în curs, conform HG nr. 1342/2001 și HG nr. 74/2005.
Având în vedere că lipsa calității procesuale pasive este o excepție de fond, absolută și peremptorie, solicită a fi admisă și în consecință să se dispună respingerea acțiunii ca fiind îndreptată către o persoană fără calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fond, susține că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică întrucât instanța nu a ținut cont de dispozițiile art. 198 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale care au abrogat Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, precum și Ordinul nr. 11/1990 și nr. 125/1990 care au completat și modificat ordinul menționat.
Precizează că din punct de vedere juridic, locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care au fost încadrate în grupa a II-a de muncă nu se pot regăsi în grupa I de muncă.
Susține că tribunalul și-a depășit competențele întrucât în conformitate cu dispozițiile art.6 din Ordinul nr.50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unități.
A mai susținut recurenta că la acordarea grupei I de muncă salariaților,instanța de fond nu a ținut cont că încadrarea în cele două grupe de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe,astfel că din probele administrate în cauză nu rezultă ca salariații ar fi lucrat în aceste locuri cel puțin 50 % din programul de lucru.
Mai arată că s-au încălcat dispoz.art.5 din Ordinul nr.50/1990 care prevăd că existența condițiilor deosebite la locul de muncă trebuie să rezulte din determinarea noxelor efectuate de Ministerul Sănătății sau de specialitate proprii ale unității.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, se constată că cererea principală vizează constatarea dreptului reclamanților de a beneficia de încadrarea în condițiile grupei I de muncă, drept contestat de unitatea pârâtă care a avut calitatea de angajator pe perioada de timp supusă analizei instanței.
Se invoca faptul că instanța și-ar fi depășit competența, pârâta apreciind că un astfel de litigiu nu poate fi soluționat de o instanță de judecată, fiind vorba de o cerere de nominalizare a unor persoane în grupe de muncă.
Nu este întemeiată această critică, deoarece prin acțiune reclamanții nu au solicitat să fie nominalizați într-o grupă de muncă, ci au solicitat ca instanța să constate că activitatea desfășurată se încadrează în grupa I de muncă.
Susținând că instanțele judecătorești nu au competența să soluționeze astfel de litigii, recurenta afirma practic că, în ceea ce privește încadrarea muncii în grupe de muncă, salariatul nu are acces la justiție, concluzie inacceptabilă.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordinului 50/1990 a cărui rațiune, așa cum rezultă și din titulatura sa, a fost eliminarea unor inechități în salarizarea personalului și privește activități, categorii de personal și meserii, ce se desfășoară în condiții deosebite.
Susținerea că au fost încălcate dispoz.art.5 din Ordinul 50/1990 nu este întemeiată deoarece această condiționare de buletine de determinare a noxelor, nu era obligatorie pentru perioada 18.03.1969 - 31.12.1989 - art.14 din ordin, și nu era posibilă pentru perioadele trecute, acest act normativ intrând în vigoare în anul 1990,perioadele de referință( aduse în discuție prin acțiune) sunt anterioare anului 2001 fapt ce a determinat necesitatea efectuării unei expertize de specialitate.
S-a efectuat raport de expertiză în cauză, bazat pe înscrisuri privind condițiile deosebite de lucru și riscurile la care reclamanții au fost supuși, pe raportul Comisiei de analiză a locurilor de muncă, studiul efectuat la cererea recurentei, de către Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Protecția, referate ale Direcției de Sănătate Publică, lista cu personalul inapt și condiționat, lista locurilor de muncă cu risc deosebit, evidența bolilor profesionale și accidentelor de muncă și buletine de determinări toxicologice, buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.
Principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.
Această concluzie se regăsește în nota de fundamentare la HG nr. 1223/1990 - principiul de bază privind extinderea acordării grupelor de muncă, fiind analizarea condițiilor de muncă. Prin Notă se specifică că această analiză trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă, respectiv lucrul în aer liber, sub acțiunea intemperiilor, programul de lucru de 10 sau 12 ore, efortul fizic mare, factori nocivi.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.258 din 20.09.2004, că Ordinului 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Acest mod de rezolvare răspunde cerințelor înlăturării atât oricărui criteriu discriminatoriu ce ar contraveni dispozițiilor cu valoare de principiu incluse în Codul muncii și celor cuprinse în art. 6 al cât și a inechității de tratament creată prin norma juridică supletivă.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art.312 alin.1 teza a doua pr.civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 2507/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, - -, având ca obiect obligația de a face.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu - --- | JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria - - | JUDECĂTOR 3: Mihaela - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex. /27.01.2010.
Jud. fond..
.
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela