Speta drept civil. Decizia 530/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - alte cereri -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 530
Ședința publică din 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul în municipiul B,-,. 11,. D,. 7, județul B, împotriva sentinței nr. 221 din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat reclamanta-recurentă și avocat, pentru pârâta intimată GRUP INDUSTRIAL SA
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța a arătat că la dosar s-a depus întâmpinare de către pârâta-intimată, sens în care cauza a fost lăsată la a doua strigare în vederea studierii acesteia de către reclamanta-recurentă.
La cea de-a doua strigare s-au prezentat reclamanta-recurentă și avocat, pentru pârâta-intimată.
Instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Reclamanta-recurentă a cerut admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. A arătat că printr-o apreciere eronată a probelor, prima instanță a concluzionat că se impune respingerea acțiunii. A mai arătat că, a solicitat înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor impuse de lege privind prestarea activității în condiții speciale și deosebite de muncă în perioada 1979 - 1980 și 1983 - 1989 la laboratorul chimic și nu i s-a acordat grupa a II-a de muncă; că martorii audiați în cauză au arătat că a lucrat la laboratorul chimic și că a primit antidotul (laptele); că în perioada 17 octombrie 1977-15 martie 1978 a lucrat ca tehnolog la secția galvanizare, iar din martie 1988 - aprilie 1979 a lucrat ca tehnolog la secția bachelită unde nu i s-a acordat grupa a II- Totodată, a mai arătat că în iunie 1999 a formulat cerere pentru pentru a fi încadrată în gr. II-a de muncă și prin care i s-a recunoscut acest drept, dar nu a formulat cerere și pentru ea și că nu a avut acces la cartea de muncă, neavând cunoștință că toate aceste drepturi nu au cuprinse în cartea de muncă. A mai arătat că s-a îmbolnăvit de hepatică și pancreatită pentru că a lucrat în condiții grele.
Avocat, pentru pârâta intimată, a cerut respingerea recursului ca nefondat. A arătat că recurenta, nu a indicat temeiul în baza căruia își întemeiază recursul. De asemenea, a mai arătat că locul de muncă pe care l-a avut nu se află pe lista celor prevăzute de Ordinul nr. 50/1990 pentru acordarea grupei I-a de muncă, aceasta fiind corect salarizată în grupa a III-a de muncă, ca inginer. Totodată, a mai arătat că recurenta a lucrat într-un atelier de proiectare și se ocupa și de omologare (matrițe făcute de o echipă de proiectare, garniturile fiind făcute de SC B).
În replică, reclamanta-recurentă a arătat că în perioada 1975 - 1977 a lucrat la Rm V la un laborator în aceleași condiții și a primit grupa I-a de muncă.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin adresa - din 26.06.2008 a Judecătoriei Botoșania fost înaintată, spre competentă soluționare, cauza privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâta " Grup Industrial " SA
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Botoșani - secția civilă sub nr- din 23.07.2008 și a fost atașată cauza -.
Conform actelor și lucrărilor dosarelor la data de 14.03.2008 reclamanta a chemat în judecată pârâta Grup Industrial SA B solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie obligată să-i înscrie în carnetul de muncă seria nr. - la cap. 9 - mențiunile impuse de lege privind prestarea activității în condiții speciale și deosebite de muncă pentru perioada 17.10.1977 - 17.09.1999.
În motivare, a arătat că a fost angajata pârâtei în perioada 17.10.1977 - 31.12.1981 prestând o activitate continuă în sectoarele galvanizate, bachelită, laborator clinic, încadrabile în grupa a II-a de muncă.
Ulterior, în intervalul 01.01.1982 - 31.12.1989 a fost detașată efectiv la SA B - fostă B sectorul prestări și vulcanizări garnituri, încadrabilă în grupa a I-a de muncă.
Începând cu 01.01.1990 - 17.09.1999 a reluat activitatea în cadrul societății, în aceleași condiții, respectiv grupa a II-a de muncă.
La pensionare a aflat că lipsa mențiunilor din carnetul de muncă o exclude de la beneficiul sporului de vechime acordat pentru condițiile deosebite și speciale de muncă.
De asemenea, a mai arătat că s-a adresat societății dar i s-a refuzat efectuarea de mențiuni deși colegii cu care a lucrat efectiv în aceleași sectoare au beneficiat de înscrierea mențiunilor necesare.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii deoarece activitatea prestată de reclamantă nu s-a încadrat în cele enumerate de Ordinul 50/1990.
În raport de acest act normativ încadrarea locurilor de muncă în grupele I și II s-a făcut de către conducerea societății împreună cu sindicatul liber.
A fost verificată arhiva societății și s-a constatat că nu există nici un document din care să rezulte că reclamanta a lucrat în condiții speciale sau deosebite de muncă.
În intervalul 17.10.1977 - 28.02.1979, reclamanta a fost angajata laboratorului chimic iar ulterior a lucrat în cadrul compartimentului proiectări.
La 01.11.1982 a fost emisă decizia de promovare în funcția de șef atelier protejări suprafețe metalice, loc de muncă pentru care ar fi avut dreptul la grupa a II-a de muncă.
Acest act nu a fost pus în aplicare deoarece reclamanta a prezentat o adeverință din care rezultă că suferă de astm bronșic fapt ce nu-i permitea acesteia să lucreze în mediu toxic, cu pulberi sau, cu substanțe chimice.
Pentru intervalul cât a avut activitate și în cadrul B timpul efectiv lucrat nu-i permitea încadrarea în grupa a I-a de muncă.
La 8.05.2008, reclamanta a apreciat că nu există laborator chimic în țară sau lume care să nu fie încadrat în grupa a II-a de muncă deoarece în acest tip de compartiment se lucra cu substanțe chimice.
În intervalul 1977 - 1982 a lucrat în atelierul chimic, la galvanizare și decantor, după care, în perioada 1982 - 1989 a fost unica reprezentantă a pârâtei la omologarea matrițelor MK în cadrul Ea nu se face vinovată de faptul că nu au fost întocmite acte de detașare în cadrul acestei din urmă întreprinderi.
Prin sentința civilă nr. 221 din 11.02.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Grup Industrial " SA
Împotriva sus-menționatei sentințe civile, reclamanta a declarat recurs, prin care a reiterat, în esență, susținerile din cererea de chemare în judecată adresată instanței de fond.
Examinând recursul de față curtea îl constată neîntemeiat.
Astfel, în considerentele sentinței recurate s-a precizat că sediul materiei în ceea ce privește încadrarea diferitelor locuri de muncă în grupe superioare de activitate se regăsește în Ordinul nr. 50/1990 în vigoare până la 1.04.2001 și, respectiv, în Ordinul nr. 125/1990 pentru intervalul 1.03.1990 - 1.04.2001; că, în Ordinul nr. 50/1990 a fost prevăzută o procedură care a exclus intervenția statului în ceea ce privește încadrarea efectivă a activităților în grupele I și a II- de muncă, fiind lăsată doar la latitudinea conducerii societăților și sindicatelor stabilirea angajaților ce urmau să beneficieze de aceste încadrări.
Instanța de fond a constatat că în cauza de față, conform proceselor verbale încheiate de reprezentanții conducerii și cei ai sindicatelor, depuse la dosar, activitatea prestată de nu a fost încadrată în grupe superioare de muncă. De altfel, în înscrisul de la fila 129 dosar reclamanta recunoaște acest lucru dar apreciază că se omite cu bună știință faptul că a lucrat în mediu toxic și din această cauză s-a îmbolnăvit.
Părțile au confirmat că în perioada 17.10.1977 - 28.02.1979 a activat în cadrul Laboratorului chimic.
A constatat, corect de asemenea, că această activitate nu a fost încadrată însă în grupe superioare de muncă pentru nici una din persoanele ce și-au desfășurat activitatea în cadrul compartimentului, aspect arătat de pârâtă în tabelul depus la 09.02.2009 și confirmat de martora - prin declarația din 17.11.2008 consemnată mai sus; că ulterior numirii în cadrul Corpului proiectări, și-a desfășurat activitatea în cadrul Biroului pregătire tehnologică de fabricație iar din anul 1981 a participat la omologări matrițe în cadrul Întreprinderii de Articole Tehnice de " Grup Industrial " SA Bad epus la dosar listele cu toate aceste matrițe cât și cu privire la activitatea efectivă a reclamantei afectată acestor omologări.
Corect instanța de fond a constatat că potrivit totalizărilor ce rezultă din aceste liste reclamanta în intervalul 1981 - 1990 a lucrat între 2,5 ore/an și 87,5 ore pe an în vederea efectuării acestor omologări și astfel nu a îndeplinit cerințele pct. 7 din Ordinul 50/1990 privind fracțiunea de timp necesară de 70 %. Aceste înscrisuri contrazic susținerile martorei cum că ar fi lucrat în medie 6 ore zilnic în cadrul Declarațiile acestei martore sunt contrazise și de martorul, fost coleg de birou al reclamantei, ce a precizat că erau zile în care aceasta stătea numai în birou.
Față de cele de mai sus și cum sentința recurată este legală, curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul în municipiul B,-,. 11,. D,. 7, județul B, împotriva sentinței nr. 221 din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2/04.06.2009
Președinte:Gheorghiu NeculaiJudecători:Gheorghiu Neculai, Maierean Ana, Grapini Carmen