Speta drept civil. Decizia 632/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 632/CM
Ședința publică din data de 27 octombrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în Nord,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 378/CM din 23 iunie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatulGRUPUL ȘCOLAR, cu sediul în Nord,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru contestatoarea, d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 54500 din 10 august 2009, depusă la dosar iar pentru intimatul Grupul Școlar Nord se prezintă dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 54389 din 26 octombrie 2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Contestația în anulare este motivată și scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul contestatoarei învederează că s-a adresat Inspectoratului Școlar Județean C, în calitate de ordonator de credite și Consiliului Local pentru a-i comunica dacă în statul de funții al Grupului Școlar sau pentru Centrul financiar s-a aprobat un post de șef contabil sau un post de economist cu atribuții de contabil șef pentru exercițiul financiar 2009 și depune la dosar copia acestor cereri precum și răspunsurile comunicate de cele două instituții. Totodată, comunică un exemplar al acestor înscrisuri și apărătorului intimatului și învederează că prin înscrisurile depuse la acest termen face dovada că situația avută în vedere la valorificarea materialului probator este aceeași și în prezent.
Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au alte acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu mai sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Apărătorul contestatoarei, având cuvântul, învederează că materialul probator administrat la fond și în recurs nu a fost valorificat în mod corespunzător de către instanța de recurs, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri greșite și contradictorii, eroare constând în aceea că nu s-a înțeles că funcția de administrator judiciar 1 este fosta funcție de contabil șef, schimbându-se doar denumirea funcției, nu și atribuțiile de serviciu. Având în vedere că eroare constă în valorificarea materialului probator administrat în cauză, solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, anularea deciziei din recurs cu consecința reluării judecății de la ultimul act de procedură pentru soluționarea legală și temeinică a recursului formulat de către partea adversă. Totodată, solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatului, având cuvântul, apreciază că textul art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă nu este aplicabil în cauză având în vedere că greșeala materială invocată trebuie să se refere la procedura de judecată și nu la judecata propriu-zisă a cauzei. Prin contestația în anulare formulată se invocă o greșeală de judecată care nu poate fi invocată ca motiv al contestației în anulare. În realitate, nu ne aflăm nici măcar în fața unei greșeli de analiză a materialului probator administrat. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prin actul adițional nr. 14/2004 la contractul individual de muncă al contestatoarei s-a realizat o modificare convențională a contractului de muncă în sensul că aceasta a fost trecută din funcția de șef contabil pe aceea de administrator financiar Tot din probele administrate în cauză rezultă că funcția de contabil șef există și în prezent, fiind ocupată de către o altă persoană. Instanța de recurs în mod corect a constatat că decizia 89/2008 este lipsită de obiect și nulă de drept urmare modificării convenționale a contractului individual de muncă. De asemenea, corect s-a stabilit de către instanța de recurs că în condițiile în care contestatoarea nu mai deține funcția de contabil șef, aceasta nu mai poate beneficia de sporurile specifice acestei funcții. Solicită respingerea contestației în anulare cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de instanța de recurs. Totodată, solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată și depune concluzii scrise.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată la data de 01.09.2008 la Tribunalul Constanța sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul GRUP ȘCOLAR, SUD, solicitând pe calea contestației constatarea nulității/anularea deciziei nr. 89/13.08.2008 privind eliberarea sa din funcția de contabil-șef ca nelegală și netemeinică, reintegrarea sa în funcția deținută anterior emiterii acestei decizii, precum și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 55/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis contestația formulată de reclamantă, s-a anulat decizia nr. 89/13.08.2008, cu consecința repunerii părților în situația anterioară emiterii acestei decizii, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei
drepturile salariale corespunzătoare indemnizației de conducere și sporul de complexitate neacordate pentru perioada 13.08.2008, la zi, s-a respins cererea reconvențională, astfel cum a fost restrânsă, ca nefondată și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâtul arătând următoarele: urmare a intrării în vigoare a OG nr. 70/2004 prin care s-a prevăzut că organizarea și conducerea compartimentului de contabilitate trebuie realizată de un director economic, contabil șef sau persoană împuternicită să îndeplinească o asemenea funcție, care să aibă studii economice superioare, s-a modificat contractul individual de muncă al reclamantei prin actul adițional nr.14/01.10.2004 cu acordul părților, reclamanta urmând a ocupa funcția de administrator financiar treapta I corespunzător studiilor sale (medii); în acest sens postul de contabil șef a fost transformat în post de administrator financiar treapta; întrucât în perioada ulterioară reclamanta a menținut titulatura de contabil șef s-a apreciat necesar a se emite decizia contestată care însă nu era necesară având în vedere că încă din 01.10.2004 reclamanta fusese trecută în funcția de administrator financiar; funcția de contabil șef a fost reînființată în ședința din 12.08.2008 a Consiliului de administrație și a fost ocupată prin concurs; s-a arătat că în aceste condiții,în mod greșit instanța de fond a dispus repunerea părților în situația anterioară și obligarea la plata către reclamantă a drepturilor corespunzătoare indemnizației de conducere și a sporului de complexitate, solicitându-se admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul înlăturării din hotărâre a dispozițiilor privitoare la repunerea părților în situația anterioară și de obligare a recurentei la plata drepturilor salariale corespunzătoare indemnizației de conducere și a sporului de complexitate.
Recurentul nu a criticat soluția instanței de fond privind cererea reconvențională.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului, arătând următoarele: modificarea Legii nr. 82/1991 nu a intervenit prin OG nr. 70/2004 ci prin Legea nr. 259/2007 iar actul adițional la care se face referire nu a avut legătură cu legislația contabilității ci cu legislația care reglementează învățământul în sensul că prin nr.4847 bis/01.10.2004 s-a echivalat funcția de contabil 1A cu cea de administrator financiar 1 iar în art. 7 s-a specificat că indemnizația de conducere se va calcula în continuare; reclamanta a fost încadrată și anterior anului 2003 în aceeași funcție; prin actul adițional nr. 14/01.10.2004 s-a modificat doar denumirea funcției deținute, stabilindu-se prin art. 7 din acest act că celelalte clauze ale contractului rămân neschimbate; aceste împrejurări sunt recunoscute de Consiliul Local cu adresa nr.25735/24.10.2008 și C cu adresa nr. 2152/13.11.2008 iar cu adresa nr. 16215/18.04.2008 a - Direcția Buget, Finanțe, Patrimoniu și Investiții se arată că persoanele care ocupă funcția de contabil șef rămân în aceeași funcție, prevederile ordonanței urmând să se aplice funcțiilor vacante; existența și ocuparea
funcției de contabil șef a fost confirmată și prin aprobarea bugetului anual, nefiind reală afirmația recurentului că funcția de contabil șef a fost desființată și apoi reînființată, aceasta fiind echivalată cu funcția de administrator financiar I; prin decizia nr. 89/13.08.2008 au fost diminuate drepturile salariale.
Intimata a depus în dovedire înscrisuri privind absolvirea unor cursuri de specializare profesională în domeniul contabilității. Nu s-au administrat alte probe.
Prin decizia civilă nr. 378/CM/23.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr- s-a admis recursul și s-a modificat în parte sentința în sensul respingerii ca nefondate a cererii de reintegrare în funcție și a cererii de acordare a drepturilor salariale.
Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut următoarele:
Așa cum a reținut și instanța de fond, prin contractului individual de muncă nr. 22/01.09.2003 încheiat între GRUPUL ȘCOLAR, Sud și, salariata a fost angajată pe perioadă nedeterminată, începând cu 01.09.2003, în funcția de contabil-șef al unității de învățământ. Nu are relevanță perioada anterioară.
De asemenea, astfel cum a reținut și Tribunalul, funcția reclamantei a fost modificată conform actului adițional nr. 14/01.10.2004, încadrarea sa fiind realizată pe funcția de administrator financiar
Această modificare a contractului individual de muncă este una convențională în sensul art. 41 alin.1 din Codul Muncii și produce efecte depline între părți, neavând relevanță ce motive au determinat părțile să încheie acest act juridic.
Acest act adițional este cel ce produce efecte în privința funcției ocupate de reclamantă astfel încât, decizia nr.89/13.08.2008 prin care reclamanta a fost eliberată din funcția de contabil șef, menționându-se totodată că reclamanta rămâne angajată în funcția de administrator financiar, este nulă pentru motivul că prin ea se urmărea să se realizeze unilateral o modificare a contractului individual de muncă care era imposibil de realizat, neavând obiect față de împrejurarea că la data de 13.08.2008 reclamanta nu mai ocupa funcția de contabil șef.
Acest act juridic, fiind lipsit de obiect este lovit de nulitate pentru acest motiv iar nu pentru motivele reținute de instanța de fond.
Întrucât din 01.10.2004 reclamanta a ocupat funcția de administrator financiar, prin modificarea contractului individual de muncă în temeiul acordului părților, aceasta nu poate fi reintegrată într-o altă funcție, cum ar fi cea de contabil șef, pe care nu o mai ocupa. De altfel, instanța de fond a dispus anularea deciziei contestate "cu consecința repunerii părților în situația anterioară emiterii acestei decizii" fără a dispune în realitate nimic cu privire la ce se înțelege prin repunerea părților în situația anterioară. Se poate însă înțelege că s-ar fi apreciat că reclamanta trebuie reîncadrată în funcția de contabil șef.
În plus, se constată că încă în forma republicată în Of. nr. 629/26.08.2002 a Legii nr. 82/1991 - a contabilității - art. 11 alin.1 și 2 impuneau ca persoana care organizează și conduce contabilitatea, de regulă, în
compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită, să aibă studii economice superioare.
Prin OG nr. 70/2004 acest text nu a fost modificat și nici prin Legea nr. 420/2004 prin care s-a aprobat ordonanța.
Ordinul Ministerului Educației și Cercetării a fost emis ca urmare a existenței acestor prevederi legale.
Acest Ordin nu transformă sau redenumește funcția de contabil șef în funcția de administrator financiar. De altfel, o astfel de presupusă operațiune de modificare a denumirii sau de echivalare a unor funcții nu ar fi putut înlătura obligația legală de a asigura conducerea contabilității de către o persoană cu studii economice superioare și nici nu ar fi putut înlătura neregularitatea rezultată din nerespectarea acestei obligații.
În realitate, prin acest Ordin s-a făcut o echivalare a funcțiilor doar sub aspectul salarizării.
Astfel, în preambulul Ordinului se face referire la nota din anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2004, care prevede că Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, este autorizat ca în funcție de dinamica învățământului să stabilească noi funcții didactice auxiliare.
Aceste prevederi în realitate reproduc alin. 2 din art.6 al Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, care la alineatul 1 nu prevede între funcțiile didactice auxiliare și pe aceea de administrator financiar.
Față de necesitatea ca în cadrul unităților școlare, contabilitatea să fie condusă de persoane cu studii superioare și pentru ca persoanele angajate în funcția de contabil șef, fără studii superioare, să nu fie concediate și să poată asigura realizarea unor anumite operațiuni de contabilitate primară, s-a înființat o nouă funcție, aceea de administrator financiar.
În acest sens sunt prevederile art. 1 din Ordin care prevede că "funcția de administrator financiar (patrimoniu) se utilizează ca funcție didactică auxiliară în cadrul instituțiilor și unităților de învățământ, al unităților conexe și al altor unități subordonate Ministerului Educației și Cercetării, pentru activitățile care cuprind atribuții și sarcini cu specific financiar-contabil, normare salarizare, investiții, reparații, aprovizionare și administrative" precum și alin. 2 din art.4 al Ordinului care stabilește necesitatea acordului persoanei în cauză pentru încadrarea pe noul post.
De altfel, art. 7 din Ordin se referă la "noile funcții didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu)".
Totodată, prin Ordinul indicat, s-a urmărit realizarea unei echivalări între funcția de contabil ocupată anterior și funcția care urma să fie ocupată, de administrator financiar, din punct de vedere al studiilor, vechimii, gradului și treptei profesionale, în condițiile în care această nouă funcție se încadra în categoria funcțiilor didactice auxiliare, astfel cum prevede art.4 alin.1 din Ordin, măsură de natură să protejeze evoluția în carieră a salariatului până la acel moment (în caz contrar s-ar fi ajuns la situația absurdă ca toți angajații să fie reîncadrați ca administrator financiar debutant).
Prin art. 2 și 3 din Ordin, s-a urmărit echivalarea din punct de vedere al salarizării între funcția de administrator financiar cu diferite studii, grade și trepte, cu funcții existente în OUG nr. 191/2002, act care reglementa salarizarea personalului bugetar la acel moment și care nu cuprindea și funcția de administrator financiar (patrimoniu).
De asemenea s-a urmărit în acest mod includerea acestor noi funcții în domeniul de aplicare al OG nr. 68/2004 care nu le prevedea, pentru a putea beneficia de majorările salariale stabilite prin acest act normativ.
De altfel, susținerile reclamantei sunt contradictorii, întrucât, dacă susține că nu a fost vorba decât de o schimbare a denumirii funcției, nu se înțelege pentru ce motiv solicită menținerea în funcția de contabil șef despre care recunoaște totuși că există în mod distinct, fiind în prezent ocupată de o altă persoană.
În ceea ce privește drepturile salariale, se are în vedere că deși art. 7 din actul adițional menționează:,celelalte clauze ale contractului individual de muncă rămân neschimbate, urmând să-și producă efectele pe viitor iar în contractul individual de muncă se stabilea și un spor de conducere de 32%, trebuie avut în vedere că acesta era enunțat ca fiind un beneficiu de care angajata beneficiază "conform legii".
Astfel, salarizarea personalului din învățământ este stabilită prin lege sau acte normative cu forță de lege iar inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, la încheierea contractului individual de muncă, trebuie să respecte aceste prevederi legale, neputând stabili salariul, inclusiv sporurile, unui salariat în mod discreționar ci numai în limitele prevăzute de lege.
Astfel, chiar dacă prevederile cuprinse în contractul individual de muncă și în actul adițional par a susține concluzia că reclamanta și-ar fi păstrat și sporul de conducere, acesta nu putea fi acordat în afara prevederilor legale.
De altfel, art. 17 alin. 4 raportat la alin.1 lit. j din Codul Muncii permite modificarea salariului dacă aceasta este impusă de lege.
Astfel, art. 7 din Ordin prevede că "pentru funcțiile de conducere prevăzute la noile funcții didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) se va utiliza anexa nr. VI/1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2002, cu modificările și completările ulterioare. de conducere se vor calcula conform acesteia".
Așadar, numai persoanele care ocupă o funcție de administrator financiar (patrimoniu) și totodată o funcție de conducere pot beneficia de indemnizația de conducere.
De altfel, art.51 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (aplicabilă potrivit art. 1 și reclamantei) se stabilește indemnizația de conducere numai pentru directori și directori adjuncți (în cadrul unităților de învățământ) care potrivit art.20 alin.1 din aceeași lege sunt singurele funcții de conducere.
Reclamanta nu ocupă o funcție de conducere astfel încât nu poate beneficia de o indemnizație de conducere.
Reclamanta beneficia de indemnizația de conducere în temeiul OUG nr. 24/2000 și OUG nr. 191/2002 care îi erau aplicabile în calitate de personal
nedidactic cu funcția de contabil șef, însă aceste acte normative nu îi mai sunt aplicabile, fiindu-i aplicabile prevederile referitoare la salarizarea personalului didactic auxiliar care nu prevede în cazul său o astfel de indemnizație.
De asemenea, nu există nici un temei legal pentru ca reclamanta, inclusă în categoria personalului didactic auxiliar, să beneficieze de un "spor de complexitate", acest spor nefiind reglementat de legislația care stabilește salarizarea acestei categorii de personal.
În aceste condiții, față de prevederile legale aplicabile, restul susținerilor părților nu mai au relevanță, nemaifiind cazul a fi analizate.
Împotriva acestei soluții a formulat contestație în anulare intimata reclamantă. În motivarea contestației a arătat că soluția instanței de recurs este rezultatul unor greșeli comise de instanță prin confundarea unor elemente importante și a unor date materiale care au determinat soluția pronunțată. În acest sens a susținut că greșita analiză a materialului probator administrat rezultă din următoarele aspecte: modificarea contractului de muncă prin actul adițional din octombrie 2004 nu a fost o modificare convențională în sensul strict ci s-a datorat modificărilor legislative referitoare la schimbarea denumirii funcției din contabil șef în administrator financiar I; prin încheierea actului adițional drepturile salariale și atribuțiile nu au fost schimbate; deși se reține că decizia nr. 89/13.08.2008 este nulă, argumentele aduse soluției sunt eronate și contradictorii; astfel, s-a arătat că funcția de contabil șef nu se mai regăsește în statul de funcțiuni din 2004 astfel că reintegrarea dispusă de instanța de fond este logic că vizează plata sporurilor de care a fost privată prin decizia contestată; contradicția între soluție și motivare este evidentă întrucât se constată nulă de 89/2008 însă acest act produce efecte asupra salariului care a scăzut cu 57%; prin admiterea recursului nulitatea a fost lipsită de efecte; în statul de funcțiuni nu există postul de contabil șef ci acesta a fost abuziv înființat în luna septembrie 2008; argumentele instanței de recurs este contrară soluției și dau aparență de legalitate deciziei nr.89/2008 care a fost constată nulă.
În drept s-au invocat prevederile art. 318 (1) Cod.pr.civ.
Intimatul nu a formulat întâmpinare însă a expus concluziile asupra cauzei prin apărătorul ales, oral și în scris, în sensul respingerii contestației în anulare cu motivarea că motivele invocate nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială la care se referă art. 318 Cod.pr.civ.
Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale aplicabile Curtea constată că aceasta este nefondată pentru următoarele motive:
Potrivit art.318(1) Cod.pr.civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Se constată că susținerile contestatoarei privind omisiunea de a lua în considerare anumite probe, greșita apreciere a situației de fapt sau greșita aplicare a unor reguli de drept sau norme juridice concrete, nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială iar o eroare de judecată nu poate fi îndreptată pe această cale întrucât contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac prin care se
urmărește desființarea unei hotărâri irevocabile nu pentru că fondul pricinii nu a fost corect soluționat, ci pentru că instanța de recurs a comis erori materiale. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile expres prevăzute de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare și neputând fi valorificate pe această cale greșeli de judecată respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale întrucât a da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți ar echivala cu o nouă cale ordinară de atac ceea ce este ilegal.
Aceasta ar constitui și o încălcare a principiului securității raporturilor juridice desprins de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa din prevederile Convenției, ca fiind unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului. Acest principiu a cărui încălcare echivalează cu încălcarea art.61 din Convenție, impune ca o soluție definitivă a oricărui litigiu pronunțată de o instanță judecătorească să nu mai fie repusă în discuție.
De altfel, invocând acest motiv de contestație în anulare, contestatoarea nu indică în concret care ar fi greșeala materială a instanței de recurs. Aceasta exprimă nemulțumiri cu privire la soluția pronunțată în recurs urmărind o nouă judecare a recursului, aceste nemulțumiri neputând fi însă încadrate în noțiunea de greșeală materială. Mai mult, chiar contestatoarea arată că "soluția instanței de recurs este rezultatul unor greșeli comise de instanță prin confundarea unor elemente importante și a unor date materiale care au determinat soluția pronunțată" și a indicat elementele care denotă "greșita analiză a materialului probator administrat".
Ca urmare, nu se poate reține că se invocă aspecte privind o greșeală materială în sensul art.318(1) teza I iar motivele care vizează interpretarea probatoriului și a legislației aplicabile nu pot fi analizate într-o astfel de procedură.
Astfel, așa cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale implică în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (cauza Albina contra României paragraful 30).
Așadar, prin prisma art. 6 din Convenție, instanța poate și trebuie să analizeze mai întâi pertinența motivelor invocate de părți și dacă le consideră pertinente să le analizeze în fond. Dacă constată însă că anumite motive nu sunt pertinente în cauză, analiza pertinenței acestora este suficientă și nu există nici o obligație pentru instanță de a analiza motive care a constatat că nu sunt pertinente cauzei.
Contestatoarea a invocat în mod generic prevederile art. 318 (1) Cod.pr.civ. care include și motivul referitor la omisiunea de a analiza motivele de modificare sau de casare a hotărârii pronunțate de Tribunalul Constanța.
Acest motiv nu poate fi însă invocat de contestatoare întrucât art.318(1) teza a II-a este aplicabil numai în cazul în care instanța de recurs a respins recursul sau l-a admis numai în parte, caz în care, în favoarea recurentului s-a instituit posibilitatea invocării ca motiv al contestației în anulare necercetarea unui motiv de modificare sau casare ca o garanție a dreptului la apărare al acestuia
și un mijloc de protecție a intereselor sale. În cauză, însă, contestatoarea nu a formulat recurs.
Rezultă astfel că nu se pot reține nici motive care să se încadreze în prevederile art. 318 Cod.pr.civ.
În consecință, contestația în anulare se va respinge ca nefondată.
Față de prevederile art. 274 Cod.pr.civ. va fi obligată contestatoarea către intimat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat - chitanța nr. 78/26.10.2009 seria - nr. 92 avocat Baroul Constanța ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în Nord,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 378/CM din 23 iunie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatulGRUPUL ȘCOLAR, cu sediul în Nord,-, județul
Obligă contestatoarea către intimată la 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red./dact. dec. jud. -/23.11.2009
dispozitiv gref. -
2 ex./23.11.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
