Speta drept civil. Decizia 71/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECZIA CIVILĂ Nr.71/
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de către contestatorul împotriva deciziei civile nr. 1210 din 26.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția civilă - în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă personal contestatorul, lipsă fiind intimata OCPI
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței reprezentanta contestatorului avocat depune la dosar împuternicirea avocațială și un set de acte.
Instanța constată că mai există înregistrată contestație în anulare înregistrată sub nr. dosar - din 4.01.2010 cu termen de judecată fixat la data de 3.02.2010 Completul C3 având același obiect și aceleași părți cu prezenta contestație în anulare înregistrată sub nr- cu termen de judecată fixat la data de 28.01.2010 Completul C 4.
Prin urmare, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.164 Cod procedură civilă dispune conexarea dosarului nr- la prezentul dosar nr-.
Contestatorul depune la dosar taxa judiciară de timbru in suma de 10 lei, timbru judiciar de 0,15 lei și concluzii scrise.
Nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatorul solicită potrivit concluziilor scrise, admiterea contestației, anularea deciziei civile nr.1210/26.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția civilă - în dosarul nr- prin care s-a respins recursul declarat de petentul împotriva deciziei civile nr.309/01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul cu același număr, în materia unei plângeri împotriva încheierii de CF.
A,
În deliberare, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la această instanță sub nr- în data de 29.12.2009, contestatorul a solicitat anularea deciziei civile irevocabile nr.1210/26.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, prin care s-a respins recursul declarat de petentul împotriva deciziei civile nr.309/01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul cu același număr, în materia unei plângeri împotriva încheierii de CF.
Ulterior, la data de 04.01.2010, același contestator a mai înregistrat o nouă contestație în anulare, înregistrată sub nr.- al Curții de APEL TIMIȘOARA, având același obiect, aceleași părți și aceeași cauză juridică, împotriva aceleiași decizii civile irevocabile nr.1210/26.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, prin care s-a respins recursul declarat de petentul împotriva deciziei civile nr.309/01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul cu același număr, în materia unei plângeri împotriva încheierii de CF.
În acest context, la termenul de azi - 28.01.2010 - curtea, în temeiul art.163-164.pr.civ. pentru a nu da naștere la hotărâri contradictorii în una și aceeași materie și dată fiind identitatea de obiect, de părți și de cauză juridică, a dispus conexarea dosarului nr.- al Curții de APEL TIMIȘOARA, la dosarul prezent, înregistrat la această instanță sub nr- în data de 29.12.2009, contestatorul a solicitat anularea deciziei civile irevocabile nr.1210/26.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, prin care s-a respins recursul declarat de petentul împotriva deciziei civile nr.309/01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul cu același număr, în materia unei plângeri împotriva încheierii de CF.
Contestatorul, prin apărător calificat și-a motivat în drept contestația cu disp.art.318 pr.civ. susținând ambele ipoteze ale acestei norme, argumentând că instanța de recurs a săvârșit în primul rând o eroare materială atunci când a interpretat disp.art.50 din 7/1996-republicată, atunci când a decis că OCPI A nu are calitate procesuală pasivă, în raport cu Încheierea de Cf nr.78070/2008, care i-a fost comunicată doar petentului - contestator și astfel, în accepțiunea contestatorului, domnia sa este singura "persoană interesată" în înțelesul normei și tot astfel, plângerea sa a fost corect îndreptată împotriva OCPI
Totodată, în același cadru al erorii materiale imputate instanței de recurs se regăsește și susținerea contestatorului privind greșita calificare de către curte a cererii de notare a acceptului de donație, ca și o cerere de intabulare, de aici derivând greșita interpretare de către instanța de recurs a disp.art.22,26 și 38 din 7/1996-republicată, care definește clar operațiunea de notare în CF, diferită de operațiunea de intabulare.
Datorită acestei erori, instanța de recurs a invocat în motivarea sa decizia nr.72/2007 a ÎCCJ, dată în interesul legii și care privește consacrarea lipsei calității procesuale pasive a de Cadastru și Publicitate Imobiliară în materia plângerilor împotriva încheierilor de CF, care însă nu își găsește aplicabilitatea în speță, în opinia contestatorului, întrucât domnia sa nu a chemat în judecată și alte persoane, raportul juridic concret privind doar o operațiune de notare a unui accept de donație provenit de la oferta autoarei.
În sfârșit, referindu-se și la incidența celei de-a doua ipoteze a disp.art.318 pr.civ. contestatorul a criticat decizia dată în recurs și pentru motivul că aceasta a omis să răspundă în fapt și în drept la criticile aduse de recurent deciziei pronunțate în apel d e Tribunalul Arad, care viza tocmai chestiunea de fond a plângerii domniei sale, ceea ce este contrar și disp.art.261 alin.1 pct.5 pr.civ.
Intimată OCPI A, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Curtea, analizând contestația în anulare formulată de către contestatorul, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de acesta, cu aplicarea disp.art.320 pr.civ. rap.la art.318 pr.civ. - ambele ipoteze, va constata că aceasta este neîntemeiată.
În acest sens, Curtea va constata că pentru a fi incidentă prima ipoteză a art.318 pr.civ. privind eroarea materială, aceasta, potrivit unei doctrine și jurisprudențe consacrate, trebuie să poate asupra unor greșeli de nume, de date, de socoteli ori greșita reținere a unor excepții, cum ar fi cele de netimbrare sau insuficientă timbrare sau de reținere eronată a excepției de tardivitate a recursului (ca urmare a calculării greșite a termenului de recurs) ori reținerea eronată a unor motive care au atras constatarea nulității recursului și nicidecum presupuse erori de judecată. Or, potrivit argumentelor și motivelor prezentate de contestator, ceea ce se impută instanței de recurs se referă la o posibilă greșită interpretare a disp.art.50 din 7/1996-republicată, alături de o greșită interpretare a disp.art.22,26 și 38 din același act normativ, ceea ce echivalează cu o potențială eroare de judecată comisă de instanța de recurs, însă acest tip de eroare nu poate fi corectată prin intermediul căii extraordinare de atac a contestației î anulare, care este o cale de retractare, incidentă doar în cazuri expres și limitativ prevăzute de Codul d e procedură civilă, astfel cum au fost descrise mai sus.
În aceeași ordine de idei, Curtea va constata că nici ipoteza II a art.318 pr.civ. nu este incidentă în prezenta speță și astfel, instanța de recurs nu a încălcat disp.art.261 alin.1 pct.5 pr.civ. cu trimitere la prev. art.298 și 316.pr.civ. întrucât nu avea datoria să mai analizeze motivele de recurs privind fondul acestuia, câtă vreme a constatat prezența unei excepții dirimante, cum este cea legată de lipsa calității procesuale pasive a OCPI A, care de altfel a și fost singura parte împricinată în litigiul având ca obiect plângerea împotriva Încheierii de CF nr.78070/2008 dată de OCPI
În acest context, Curtea, cu trimitere și la decizia civilă nr.72/2007 a ÎCCJ, dată în interesul legii, va reafirma modul de interpretare a disp.art.50 din 7/1996-republicată și în particular, a sintagmei "persoană interesată", constatând că această calitate o pot avea doar persoanele fizice și/sau juridice care au drepturi tabulare și care pot fi potențial afectate prin emiterea unei încheieri de CF, indiferent dacă aceasta vizează o procedură de intabulare sau numai de notare, chiar și provizorie, a unui act sau fapt juridic și de aici rezultă foarte clar și fără echivoc că Oficiile de Cadastru și publicitate Imobiliară nu pot avea o astfel de calitate, de "persoană interesată", pentru că în concretă, această calitate o pot avea doar persoanele care au intabulate sau notate drepturi în CF 16665 A, incluzându-se aici și autoarea ofertei de donație, doar cu titlu exemplificativ.
În concluzie, câtă vreme instanța de recurs a reținut incidența acestei excepții dirimante, a lipsei calității procesuale pasive a OCPI A, potrivit art.137 pr.civ. și care decidea soarta procesului pe această excepție, în exclusivitate, nu mai avea nevoie să treacă mai departe, la analizarea motivelor de fond ale recursului, astfel că nu se poate imputa instanței de recurs o omisiune în privința analizării tuturor motivelor de recurs cu care fost investită.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art.320 pr.civ. rap.la art.318 pr.civ.va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de către contestatorul împotriva deciziei civile nr.1210/26.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ. întrucât intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr. 1210 din 26.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.CP/ 10.02.2010
Dact NF/10.02.2010
Ex.2
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat