Speta drept civil. Decizia 868/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Litigiu de muncă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 868
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta R & INTERNATIONAL B, cu sediul în B, sector 1,-, - E,. A,. 3,. 10, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 312 din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtei recurente, reprezentantul pârâtului intimat Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, precum și reclamantul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 5289/40/15.12.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta. "R & G INTERNATIONAL" B, solicitând constatarea nulității absolute a deciziei (actului) cu nr. 53/10.11.2008, precum și obligarea pârâtei la plata indemnizației de 75% din salariul de bază, conform art. 53 din Codul muncii și art. 43 alin. 3 din, până la începerea efectivă a activității.
Totodată, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, ca instituție care are ca atribuție verificarea angajatorului cu privire la respectarea legislației în domeniul muncii.
În fapt, reclamantul a arătat că are calitatea de salariat al pârâtei în baza unui contract individual de muncă și că la data de 5.11.2008 nu a fost primit la societate, pe motiv că se suspenda activitatea. Ulterior, i s-a comunicat prin poștă decizia atacată, prin care era înștiințat că se află în concediu fără plată pe o perioadă de 2 - 3 luni, însă această decizie a fost dată fără consimțământul său, astfel încât caracterul acesteia ar fi ilicit.
Totodată, susține reclamantul, conform art. 53 din Codul muncii și art. 43 alin. 3 din, pe perioada întreruperii temporare a activității angajatorului, ar fi trebuit să beneficieze de o indemnizație plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 53 din Codul muncii și ale art. 43 alin. 3 din.
În dovedirea acțiunii, a depus copia adresei nr. 53/10.11.2008 emisă de pârâtă.
Pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă Bad epus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că reclamantul nu a avut și nu are raporturi de muncă cu această instituție ( 12 dosar fond).
De asemenea, pe fond, solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât singurul răspunzător pentru neîndeplinirea obligațiilor față de reclamant este angajatorul "R & G INTERNATIONAL"
Și pârâta "R & G INTERNATIONAL" a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În apărare, arătat că, de la înființarea sa, în anul 2000, desfășurat activități de comision în domeniul sticlăriei și porțelanului, iar în anul 2008 hotărât extinderea activității, în sensul desfășurării, pe lângă activitățile de intermedieri comerciale și a unei activități de producție. Ca urmare, a închiriat și apoi a cumpărat de la ART spațiul de producție și utilajele și a asigurat condițiile optime pentru desfășurarea activității de producție: utilități, materii prime, materiale, contracte de desfacere, în special pentru piața externă și comenzi la prețuri avantajoase. Totodată, începând cu data de 1.10.2008, a preluat angajații "ART ", încheind cu aceștia contracte individuale de muncă. Cu toate acestea, susține pârâta, salariații din cadrul secției sticlă "nu și-au realizat norma de muncă, au dat dovadă de delăsare și indolență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu", nerealizându-și normele de muncă și producând rebuturi, astfel încât, societatea a ajuns în imposibilitatea de a-și acoperi cheltuielile de producție și de a asigura plata tuturor obligațiilor bănești - taxe și impozite, contribuții la bugetul de stat, drepturi salariale.
Ca urmare, conducerea societății a hotărât întreruperea temporară a activității secției sticlă - respectiv suspendarea pe o perioadă de 3 luni și acordarea concediului fără plată pentru angajați pentru o perioadă de 15 zile, prin decizia nr. 30/10.11.2008. Această dispoziție ar fi fost adusă la cunoștința angajaților prin afișarea la intrarea în unitate și la intrarea în secția sticlă, urmând ca serviciul personal s-o comunice și personal fiecărui angajat, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Din eroare, arată pârâta, acest compartiment a comunicat prin adresă acordarea concediului fără plată pentru 3 luni, în loc de suspendarea activității pentru respectiva perioadă. În acest context, pârâta a susținut și că nulitatea invocată de reclamant nu poate fi primită, în raport cu natura actului contestat, care ar reprezenta doar o adresă.
De asemenea, a mai arătat că, deși activitatea presupunea funcționarea permanentă a cuptorului și modelarea imediată a materiei prime, angajații secției sticlă aveau tendința permanentă de a nu îndeplini normele de lucru și de a opri brusc lucrul, plecând acasă sub pretextul unor întârzieri la plata salariilor. Aceasta, cu toate că erau înștiințați că întârzierile respective erau determinate de dificultățile de încasare a contravalorii produselor finite.
Astfel, conform referatului întocmit de șeful Secției sticlă, în data de 4.11.2008, toți angajații secției au refuzat să înceapă lucrul la ora 7,00, întrucât nu li s-au plătit salariile. După ce li -a adus la cunoștință că urmau să primească salariile pe data de 12.11.2008, la ora 8,00 au început lucrul. Însă, după pauza de la ora 11, salariații nu au mai lucrat, rămânând în sala de mese până la ora 15, când au plecat acasă; nici schimbul II nu a lucrat, ci a stat în sala de mese până la ora 18,00, după care au părăsit unitatea. Ulterior, susține pârâta, din data de 5.11.2008, salariații - printre care și reclamantul - nu s-au mai prezentat la serviciu. În urma cercetării disciplinare prealabile, pârâta a arătat că a procedat la desfacerea contractelor individuale de muncă ale salariaților Secției sticlă, inclusiv al reclamantului. Față de aceste apărări, societatea pârâtă a concluzionat că decizia de acordare a concediului fără plată pentru 15 zile este legală și temeinică, iar pretenția de plată a drepturilor salariale și după aceste 15 zile este nejustificată în raport cu prezența la serviciu.
Pârâta "R & G INTERNATIONAL" Baf ormulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 3.034,24 lei, reprezentând prejudiciu produs societății în perioada 01.10.2008 - 30.11.2008.
În motivarea acestei pretenții, societatea a arătat că se bazează pe motivele de fapt expuse în întâmpinare, precum și pe evaluarea prejudiciului realizată de expertul contabil autorizat.
În dovedirea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a solicitat admiterea probei cu înscrisuri și a unei expertize judiciare de specialitate în domeniul raporturilor de muncă, pentru dovedirea cuantumului prejudiciului.
Prin sentința nr. 312 din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, s-a disjuns judecata cererii formulată de pârâta - reclamantă INTERNATIONAL B, în contradictoriu cu reclamantul - pârât și s-a dispus înființarea unui dosar nou, pentru care s-a fixat termen de judecată la data de 30 martie 2009, când au fost citate părțile.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B și, pe cale de consecință, s-a respins acțiunea față de acesta
S-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta R & G INTERNATIONAL
S- anulat măsura acordării concediului fără plată dispusă prin adresa nr. 53 din 10.11.2008 emisă de pârâta R & G INTERNATIONAL B, menținând-o pentru 15 zile începând cu data de 10.11.2008.
A fost obligată pârâta R & G INTERNATIONAL B să plătească reclamantei 75% din salariul de bază pentru perioada 25.11.2008 - 04.01.2009.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele, cu privire la acțiunea principală:
Reclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a deciziei (actului) cu nr. 53/10.11.2008 emisă de pârâta "R & G ITERNATIONAL" B și să oblige pârâta la plata indemnizației de 75% din salariul de bază, până la reluarea efectivă a activității societății, conform art. 53 din Codul muncii și art. 43 alin. 3 din pe anii 2007 - 2010.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului B la acordarea indemnizației de șomaj, ca urmare a încetării raporturilor sale de muncă cu societatea pârâtă.
În temeiul art. 137 alin. l Cod procedură civilă, tribunalul s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B, în sensul admiterii excepției, în considerarea faptului că, potrivit Legii nr.76/2002, obligația de acordare a indemnizației de șomaj nu revine acestei instituții.
Referitor la fondul pretențiilor reclamantului față de pârâta SC. "R & G TERNATIONAL" s-a reținut că, prin adresa nr. 53/10.11.2008, trimisă reclamantului de către societatea pârâtă ( 3 dosar fond), i s-a adus la cunoștință că, începând cu data de 10.11.2008, se află "în concediu fără plată pe o perioadă de 2 - 3 luni de zile până la găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități".
Pârâta a apreciat că, în speță, nu ar fi dată nulitatea pretinsă de reclamant, întrucât se referă la o simplă adresă; în plus, conținutul acesteia ar fi eronat, contrar voinței angajatorului care, prin decizia nr. 30/10.11.2008 ( 27 - 28 dosar fond), a hotărât întreruperea activității secției sticlă pentru o perioadă de 3 luni începând cu 10.11.2008 și acordarea de concedii fără plată salariaților secției timp de 15 zile, conform art. 43 din.
Tribunalul a constatat, însă, că pârâta nu a făcut dovada comunicării către reclamant a deciziei nr. 30/10.11.2008, procesul - verbal nr. 31/10.11.2008, de afișare a acesteia "pe ușa de acces la Secție sticlă a unității și la poarta de acces în unitate", neputând constitui o asemenea probă, în condițiile în care (așa cum susține angajatorul în întâmpinare), începând cu data de 5.11.2008, reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu.
Așadar, în lipsa dovezii că reclamantul ar fi luat la cunoștință de decizia nr. 30/2008, tribunalul a constatat că ceea ce s-a comunicat în mod cert salariatului a fost adresa nr. 53/10.11.2008.
Drept urmare, întrucât adresa susmenționată cuprinde decizia unilaterală a angajatorului cu privire la executarea contractului său de muncă, reclamantul este îndreptățit s-o conteste și să invoce nulitatea ei, conform art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
De altfel, măsura înscrisă în adresă este cea care produce efecte juridice, neputându-i-se imputa salariatului inexistența voinței angajatorului ori pretinsa eroare de comunicare a acestuia din urmă.
In ceea ce privește susținerile reclamantului, referitoare la caracterul ilicit al acordării de către angajator a concediului fără plată, în lipsa acordului său, tribunalul a reținut că, potrivit art. 43 alin. 5 din pe anii 2007 - 2010 "în cazul în care, din motive obiective, este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activității, pentru maximum 15 zile pe an, cu obligativitatea reluării ei, unitatea, cu acordul sindicatelor, poate acorda concediu fără plată", ori, în cauză, nu s-a dovedit asocierea salariaților pârâtei într-un sindicat sau afilierea lor, iar din înscrisurile depuse de pârâtă rezultă necesitatea întreruperii temporare a activității.
Drept urmare, tribunalul a admis în parte primul capăt din cererea reclamantului și, în temeiul art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, anulat în parte măsura acordării concediului fără plată dispusă prin adresa nr. 53/10.11.2008, menținând-o pentru 15 zile, începând cu data de 10.11.2008.
Pentru soluționarea celui de-al doilea capăt din cererea reclamantului, tribunalul a reținut că, potrivit art. 53 alin. 1 din Codul muncii "pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului, salariații beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat".
Or, conform deciziei nr. 30/10.11.2008, societatea pârâtă a hotărât întreruperea temporară a activității Secției sticlă pentru o perioadă de 3 luni, din motive economice, ceea ce, conform art. 52 alin. l lit. d din Codul muncii, determină și suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului.
Așadar, pe această durată este îndreptățit să primească indemnizația prevăzută de art. 53 alin. 1 din Codul muncii, întrucât angajatorul - căruia, conform art. 287 din Codul muncii, îi revenea sarcina probei - nu a dovedit că suspendarea contractului individual de muncă s-a datorat faptei imputabile a salariatului - reclamant pentru a deveni aplicabile disp. art. 49 alin. 4 din Codul muncii.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că întreruperea activității Secției sticlă s-a datorat vreunei fapte imputabile reclamantului.
Într-adevăr, din referatul nr. 18/10.11.2008 ( 26 dosar fond), rezultă că în lunile august, septembrie și octombrie 2008 "realizările secției sticlă au scăzut, secția înregistrându-se cu pierderi de producție rezultate din nerealizările de normă și rebuturi din punct de vedere calitativ".
Însă, potrivit contractului individual de muncă nr. -/20.10.2008 ( 21 dosar fond), reclamantul a început activitatea de prelucrător topitură sticlă la țeava în Secția sticlă - Atelier fasonare a societății pârâte la data de 02.10.2008, astfel încât nerealizările secției pe lunile august și septembrie nu-i sunt imputabile. Mai mult de atât, din întâmpinarea pârâtei ( 16 dosar fond), rezultă că reclamantul - ca și ceilalți salariați din secția sticlă - au fost preluați începând cu data de 1.10.2008 de la "ART " Aceasta înseamnă, conform referatului susmenționat, că la data de 1.10.2008, pârâta cunoștea problemele legate de nerealizările de normă și rebuturi; cu toate acestea, angajatorul nu a dovedit că și-a îndeplinit în mod responsabil atribuțiile prevăzute de art. 40 alin. 1 lit. a și b din Codul muncii, respectiv că ar fi luat toate măsurile adecvate pentru remedierea deficiențelor arătate, inclusiv prin verificarea normelor de muncă sau a salariaților sub aspectul corespunderii profesionale locurilor de muncă în care i-a încadrat.
De asemenea, din referatul nr. 9/4.11.2008 ( 23 dosar fond) și din cel din 7.11.2007 ( 24 dosar fond), întocmit de șeful Secției sticlă, rezultă că în ziua de 4 noiembrie 2008, muncitorii secției "au refuzat să înceapă lucrul la ora 7,00, pe motiv că nu și-au primit salariul pe luna septembrie (lichidarea lunii septembrie)" - și care trebuia plătit pe 11 octombrie, conform contractului individual de muncă al reclamantului. Or, aceasta dovedește - în lipsa unor probe contrare - că angajatorul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 40 alin. 2 lit. d din Codul muncii, respectiv că salariații nu erau informați cu privire la situația economică și financiară a unității și, contrar art. 8 alin. 1 și 2 din Codul muncii, că relațiile de muncă erau deficitare cel puțin din punctul de vedere al informării și consultării reciproce, sub aspectul găsirii soluțiilor de rezolvare a problemelor secției.
În consecință, în temeiul art. 53 alin. 1 din Codul muncii, tribunalul a admis în parte și cel de-al doilea capăt din cererea reclamantului, în sensul obligării pârâtei la plata către acesta a indemnizației de 75% din salariul de bază pentru perioada 25.11.2008 (după împlinirea celor 15 zile de concediu fără plată) - 4.01.2009 (întrucât, începând cu data de 5.01.2009, a încetat contractul individual al reclamantului, conform deciziei nr. 30/07.01.2009).
Cât privește cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă SC. "R & G TERNATIONAL" B, în temeiul art. 165 Cod procedură civilă, tribunalul a dispus disjungerea acesteia pentru motivele expuse în practicaua prezentei sentințe, înființându-se un nou dosar, pentru care s-a stabilit termen de judecată la 30.03.2009.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta R & INTERNATIONAL B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la prima instanță, conform cărora se impune respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.
Astfel, greșit instanța a recunoscut adresei comunicate reclamantului statutul de act modificator al raporturilor de muncă, act care nu a produs nici o consecință juridică, reclamantul, din proprie inițiativă, lipsind de la serviciu, situație în raport de care nici drepturile salariale nu i se cuveneau.
Privitor la soluția de disjungere a cererii reconvenționale, s-a arătat că tocmai paguba produsă de angajat societății conduce la reținerea culpei sale în luarea măsurii întreruperii activității, așa încât trebuia soluționată în prezenta cauză și nu separat, acest fapt echivalând cu o discriminare a angajatorului în fața legii și, implicit, cu o antepronunțare pentru acțiunea angajatului.
Analizând recursul, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin adresa nr. 53 din 10.XI.2008 emisă de pârâta recurentă ( 3 dosar fond), reclamantul a fost înștiințat că, începând cu data de 10.XI.2008, este în concediu fără plată, pe o perioadă de 2-3 luni de zile până la găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. 2895/21/29.XII.2006, dispune la art. 43 alin. 5, că în cazul în care, din motive obiective, este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activității, pentru maximul 15 zile pe an, cu obligativitatea reluării ei, unitatea poate acorda concediu fără plată.
Prin adresa atacată în prezenta cauză, unitatea recurată înștiințează practic reclamantul că i s-a întrerupt temporar activitatea, motivul obiectiv invocat fiind găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități.
Însă, potrivit dispoziției mai sus arătate, această întrerupere putea fi dispusă pentru maximum 15 zile și nu 2 - 3 luni, așa cum o hotărâse societatea recurentă și există obligativitatea reluării activității.
Nu poate fi reținută apărarea recurentei, în sensul că acest act nu a produs nici o consecință juridică, întrucât reclamantul, din data de 5.XI.2008 nu s-a mai prezentat la serviciu.
Că s-a prezentat reclamantul la serviciu sau nu, că a întrerupt activitatea sau nu, sunt aspecte care nu au nici o relevanță în cauză.
Prin acel act s-a produs practic o modificare a executării contractului individual de muncă al reclamantului, modificare determinată de anumite probleme financiare ale societății.
Or, executarea contractului este guvernată de principiul stabilității în muncă, ceea ce presupune că modificarea poate interveni numai în condițiile prevăzute de lege, iar modificarea unilaterală este în principiu interzisă, fiind posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național permite o întrerupere temporară a activității de maximum 15 zile, perioadă în care salariatul se află în concediu fără plată.
Pentru perioada ce depășește aceste 15 zile, angajatorul nu are nici o bază legală sau vreo justificare rezonabilă care să impună menținerea întreruperii activității salariatului reclamant.
În ce privește pretinsele abateri disciplinare invocate de recurentă în sarcina reclamantului, partea are la dispoziție răspunderea disciplinară reglementată de legislația muncii, răspundere care intervine atunci când un salariat săvârșește cu vinovăție o abatere disciplinară.
Însă nu este posibil ca, în temeiul art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă, unitatea să întrerupă activitatea salariatului, invocând abateri disciplinare ale acestuia.
Art. 264 alin. 1 din Codul muncii prevede sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară, nefiind posibilă aplicarea unei alte sancțiuni în afara celor stabilite expres de textul citat, iar sancționarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale care au ca scop de a asigura, pe de o parte, eficiența combaterii unor acte și comportări dăunătoare procesului muncii iar, pe de altă parte, de a garanta stabilirea exactă a faptelor și de a asigura dreptul la apărare al salariaților în cauză, evitându-se astfel sancțiuni nejuste.
Or, în condițiile în care societatea recurentă îi comunică reclamantului o adresă, prin care îi aduce la cunoștință că este în concediu fără plată pe o perioadă de 2 - 3 luni, invocându-se anumite probleme financiare, nu poate veni ulterior în fața instanței pentru a invoca abaterile disciplinare ale reclamantului, abateri pentru sancționarea cărora, așa cum s-a arătat mai sus, există o procedură specifică.
În ce privește drepturile salariale acordate de prima instanță, reține Curtea că, art. 53 alin. 1 din Codul muncii dispune că, pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului, salariații beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a obligat recurenta la plata acestei indemnizații pentru perioada 25.XI.2008 - după împlinirea celor 15 zile de concediu fără plată permise de dispozițiile art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă - și 4.01.2009, având în vedere că începând cu data de 5.01.2009 a încetat contractul individual de muncă al reclamantului.
Cât privește critica adusă sentinței privitoare la disjungerea soluționării cererii reconvenționale formulată de pârâtă, se constată că argumentele aduse de instanța de fond în sprijinul acestei soluții, consemnate în practicaua sentinței recurate, sunt de natură a justifica măsura dispusă, acțiunea reclamantului având caracter urgent, neputând fi condiționată de stabilirea ulterioară a existenței condițiilor de angajare a răspunderii sale patrimoniale, condiții care sunt diferite de cele care condiționează culpa sa în suspendarea contractului de muncă.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R & INTERNATIONAL B, împotriva sentinței nr. 312 din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
07.07.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Neculai, Rață Gabriela
