Speta drept civil. Decizia 866/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 866
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta"R & G INTERNAȚIONAL", cu sediul în B,-, - E,. A,. 3,. 10, sector 1, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.307din2 martie 2009pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtei recurente, reprezentantul pârâtului intimat Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, precum și reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 4994/40/26.11.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta " INTERNATIONAL" B, solicitând constatarea nulității absolute a deciziei (actului) cu nr. 42/10.11.2008, precum și obligarea pârâtei la plata indemnizației de 75% din salariul de bază, conform art. 53 din Codul muncii și art. 43 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, până la începerea efectivă a activității.
Totodată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, ca instituție care are ca atribuție "verificarea angajatorului cu privire la respectarea legislației în domeniul muncii", precizând ulterior că solicită obligarea acestuia la acordarea indemnizației de șomaj (fila 14 dosar fond).
În fapt, reclamanta a arătat că are calitatea de salariată a pârâtei, în baza unui contract individual de muncă și că la data de 5.11.2008 nu a fost primită la societate, pe motiv că se suspenda activitatea. Ulterior, a primit prin poștă decizia atacată, prin care era înștiințată că se află în concediu fără plată pe o perioadă de 2 - 3 luni, însă această decizie a fost dată fără consimțământul său, astfel încât caracterul acesteia ar fi ilicit.
Totodată, a susținut reclamanta că, potrivit art. 53 din Codul muncii și art. 43 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, pe perioada întreruperii temporare a activității angajatorului, ar fi trebuit să beneficieze de o indemnizație plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 53 din Codul muncii și ale art. 43 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă Bad epus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că reclamanta nu a avut și nu are raporturi de muncă cu această instituție (fila 51 dosar fond), solicitând respingerea acțiunii și ca nefondată, întrucât singurul răspunzător pentru neîndeplinirea obligațiilor față de reclamantă este angajatorul " INTERNATIONAL"
Și pârâta " INTERNAȚIONAL" a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În apărare, pârâta arătat că, de la înființarea sa, în anul 2000, desfășurat activități de comision în domeniul sticlăriei și porțelanului,iar în anul 2008 hotărât extinderea activității, în sensul desfășurării, pe lângă activitățile de intermedieri comerciale și a unei activități de producție. Ca urmare, a închiriat și apoi a cumpărat de la "ART " spațiul de producție și utilajele și a asigurat condițiile optime pentru desfășurarea activității de producție: utilități, materii prime, materiale, contracte de desfacere, în special pentru piața externă și comenzi la prețuri avantajoase. Totodată, începând cu data de 1.10.2008, a preluat angajații "ART ", încheind cu aceștia contracte individuale de muncă. Cu toate acestea, susține pârâta, salariații din cadrul secției sticlă "nu și-au realizat norma de muncă, au dat dovadă de delăsare și indolență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu", nerealizându-și normele de muncă și producând rebuturi, astfel încât societatea a ajuns în imposibilitatea de a-și acoperi cheltuielile de producție și de a asigura plata tuturor obligațiilor bănești - taxe și impozite, contribuții la bugetul de stat, drepturi salariale.
Ca urmare, conducerea societății a hotărât întreruperea temporară a activității secției sticlă - respectiv suspendarea - pe o perioadă de 3 luni și acordarea concediului fără plată pentru angajați pentru o perioadă de 15 zile, prin decizia nr. 30/10.11.2008.
Această dispoziție ar fi fost adusă la cunoștința angajaților prin afișarea la intrarea în unitate și la intrarea în secția sticlă, urmând ca serviciul personal s-o comunice și personal fiecărui angajat, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Din eroare, arată pârâta, acest compartiment a comunicat prin adresă acordarea concediului fără plată pentru 3 luni, în loc de suspendarea activității pentru o asemenea perioadă.
În acest context, pârâta a susținut și că nulitatea solicitată de reclamantă nu poate fi primită, în raport cu natura actului contestat, care reprezintă doar o adresă.
De asemenea, a mai arătat că, deși activitatea presupunea funcționarea permanentă a cuptorului și modelarea imediată a materiei prime, angajații secției sticlă aveau tendința permanentă de a nu îndeplini normele de lucru și de a opri brusc lucrul, plecând acasă și invocând întotdeauna întârzieri la plata salariilor. Aceasta, cu toate că erau înștiințați că aceste întârzieri erau determinate de dificultățile de încasare a contravalorii produselor finite.
Astfel, conform referatului întocmit de șeful Secției sticlă, în data de 4.11.2008, toți angajații secției au refuzat să înceapă lucrul la ora 7,00, întrucât nu li s-au plătit salariile. După ce li s-a adus la cunoștință că urmau să primească salariile pe data de 12.11.2008, la ora 8,00 au început lucrul. Însă, după pauza de la ora 11, salariații nu au mai lucrat, rămânând în sala de mese până la ora 15, când au plecat acasă; nici schimbul II nu a lucrat, ci a stat în sala de mese până la ora 18,00, când a plecat acasă. Ulterior, susține pârâta, în data de 5.11.2008, reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu. În urma cercetării disciplinare prealabile, pârâta a arătat că a procedat la desfacerea contractelor individuale de muncă a salariaților Secției sticlă, inclusiv a reclamantei.
Față de aceste apărări, societatea pârâtă a concluzionat că decizia de acordare a concediului fără plată pentru 15 zile este legală și temeinică, iar pretenția de plată a drepturilor salariale și după aceste 15 zile este nejustificată, în raport cu prezența la serviciu.
În dovedirea apărărilor formulate, pârâta a depus înscrisuri.
La termenul de judecată din 16 februarie 2009, reclamanta a declarat că renunță la judecata cererii în contradictoriu cu pârâtul B ( 50 dosar fond), astfel încât tribunalul a luat act de poziția procesuală a acesteia, conform art. 246 Cod procedură civilă.
Prin sentința nr. 307 din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta " INTERNAȚIONAL" B; a fost anulată măsura acordării concediului fără plata, dispusă prin adresa nr. 42/10.11.2008 emisă de pârâtă, menținând-o pentru 15 zile începând cu data de 10.11.2008; a fost obligată pârâta " INTERNAȚIONAL" B să plătească reclamantei 75% din salariul de bază pentru perioada 25.11.2008 - 4.01.2009.
S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâtul
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta " INTERNAȚIONAL" B, să constate nulitatea absolută a deciziei (actului) cu nr. 42 /10.11.2008 și să oblige pârâta la plata indemnizației de 75% din salariul de bază până la reluarea efectivă a activității societății, conform art. 53 din Codul muncii și art. 43 alin. 3 din pe anii 2007 - 2010.
Prin adresa nr. 42/10.11.2008 trimisă reclamantei de către societatea pârâtă (fila 3 dosar fond), s-a adus la cunoștință acesteia că, începând cu data de 10.11.2008, se află "în concediu fără plată pe o perioadă de 2 - 3 luni de zile, până la găsirea surselor financiare pentru plata furnizărilor de unități".
Pârâta a apreciat că nu poate fi primită nulitatea pretinsă de reclamantă, întrucât este vorba despre o simplă adresă; în plus, conținutul acesteia ar fi eronat, contrar voinței angajatorului care, prin decizia nr. 30/10.11.2008 (filele 30 - 31 dosar fond), a hotărât întreruperea activității secției sticlă pentru o perioadă de 3 luni începând cu 10.11.2008 și acordarea de concedii fără plata salariaților secției timp de 15 zile, conform art. 43 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Tribunalul a constatat, însă, că pârâta nu a făcut dovada comunicării către reclamantă a deciziei nr. 30/10.11.2008, procesul - verbal nr. 31/10.11.2008, de afișare a acesteia "pe ușa de acces la Secția sticlă a unității și la poarta de acces în unitate" neputând constitui asemenea probă, în condițiile în care (așa cum susține angajatorul în întâmpinare), începând cu data de 5.11.2008, reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu.
Așadar, în lipsa dovezii că reclamanta ar fi luat la cunoștință de decizia nr. 30/2008, tribunalul a constatat că ceea ce s-a comunicat în mod cert salariatului a fost adresa nr. 42/10.11.2008.
Drept urmare, întrucât adresa susmenționată cuprinde decizia unilaterală a angajatorului cu privire la executarea contractului său de muncă, reclamanta este îndreptățită s-o conteste și să invoce nulitatea ei, conform art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
De altfel, măsura înscrisă în adresă este cea care produce efecte ce, neputându-i-se imputa salariatului inexistența voinței angajatorului ori pretinsa eroare de comunicare a acestuia din urmă.
În ceea ce privește susținerile reclamantei referitoare la caracterul ilicit al acordării de către angajator a concediului fără plată în lipsa acordului său, tribunalul a reținut însă că, potrivit art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 "în cazul în care din motive obiective este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activității, pentru maximum 15 zile pe an, cu obligativitatea reluării ei, unitatea, cu acordul sindicatelor, poate acorda concediu fără plată".
Or, în cauză, nu s-a dovedit asocierea salariaților pârâtei într-un sindicat sau afilierea lor, iar din înscrisurile depuse de pârâtă rezultă necesitatea întreruperii temporare a activității.
Drept urmare, tribunalul a admis în parte primul capăt din cererea reclamantei și, în temeiul art. 43 alin. 5 din pe anii 2007 - 2010, anulat în parte măsura acordării concediului fără plată dispusă prin adresa nr. 42/10.11.2008, menținând-o pentru 15 zile, începând cu data de 10.11.2008.
Pentru soluționarea celui de-al doilea capăt din cererea reclamantei, tribunalul a reținut că, potrivit art. 53 alin. 1 din Codul muncii "pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului, salariații beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat".
Or, în cauză, conform deciziei nr. 30/10.11.2008, societatea pârâtă a hotărât întreruperea temporară a activității Secției sticlă pentru o perioadă de 3 luni, din motive economice, ceea ce determină și suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei, conform art. 52 alin.1 lit. d din Codul muncii.
Așadar, pe această durată, este îndreptățită să primească indemnizația prevăzută de art. 53 alin. 1 din Codul muncii, întrucât angajatorul - căruia, conform art. 287 din Codul muncii, îi revenea sarcina probei - nu a dovedit că suspendarea contractului individual de muncă s-a datorat faptei imputabile a salariatei - reclamante, pentru a deveni aplicabile dispozițiile art. 49 alin. 4 din Codul muncii.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că întreruperea activității Secției sticlă s-a datorat vreunei fapte imputabile a reclamantei.
În acest sens, din referatul nr. 18/10.11.2008 ( 29 dosar fond), rezultă că în lunile august, septembrie și octombrie 2008 "realizările secției sticlă au scăzut, secția înregistrându-se cu pierderi de producție rezultate din nerealizările de normă și rebuturi din punct de vedere calitativ".
Este de observat, însă, că potrivit contractului individual de muncă nr. -/20.10.2008 (fila 25 dosar fond), reclamanta a început activitatea de în Secția sticlă a societății pârâte la data de 1.10.2008, astfel încât, nerealizările secției pe lunile august și septembrie nu-i sunt imputabile. De altfel, din referatul întocmit de ec. (fila 34 dosar fond), rezultă că pierderile valorice s-au înregistrat la "activitatea de fasonare", ori nu s-a dovedit că reclamanta ar fi prestat o asemenea activitate.
Mai mult de atât, din întâmpinarea pârâtei (fila 21 dosar fond), rezultă că reclamanta - ca și ceilalți salariați din secția sticlă - au fost preluați începând cu data de 1.10.2008 de la "ART " Aceasta înseamnă, conform referatului susmenționat, că la data de 1.10.2008, pârâta cunoștea problemele legate de nerealizările de normă și rebuturi; cu toate acestea, angajatorul nu a dovedit că și-a îndeplinit în mod responsabil atribuțiile prevăzute de art. 40 alin. 1 lit. a și b din Codul muncii, respectiv că ar fi luat toate măsurile adecvate pentru remedierea deficiențelor arătate, inclusiv prin verificarea normelor de muncă a salariaților sub aspectul corespunderii profesionale locurilor de muncă în care i-a încadrat.
De asemenea, din referatul nr. 9/4.11.2008 (fila 27 dosar fond) și cel din 7.11.2007 (fila 57 dosar fond), întocmit de șeful Secției sticlă, rezultă că în ziua de 4 noiembrie 2008, muncitorii secției "au refuzat să înceapă lucrul la ora 7,00, pe motiv că nu și-au promit salariul pe luna septembrie (lichidarea lunii septembrie)" - și care trebuia plătit pe 11 octombrie, conform contractului individual de muncă al reclamantei. Or, aceasta dovedește - în lipsa unor probe contrare - că angajatorul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 40 alin. 2 lit. d din Codul muncii, respectiv că salariații nu erau informați cu privire la situația economică și financiară a unității și, contrar art. 8 alin. 1 și 2 din Codul muncii, că relațiile de muncă erau deficitare cel puțin din punctul de vedere al informării și consultării reciproce, sub aspectul găsirii soluțiilor de rezolvare a problemelor secției.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 53 alin. 1 din Codul muncii, tribunalul a admis în parte și cel de-al doilea capăt din cererea reclamantei, în sensul obligării pârâtei la plata către acesta a indemnizației de 75% din salariul de bază pentru perioada 25.11.2008 (după împlinirea celor 15 zile de concediu fără plată) - 04.01.2009 (după această dată încetând contractul individual de muncă al reclamantei).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta " INTERNAȚIONAL", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că nulitatea solicitată de către reclamantă și reținută de prima instanță nu poate fi primită, în raport de natura actului contestat, care este o adresă.
Arată recurenta că acest act nu a produs nici o consecință că, întrucât, încă din data de 4.XI.2008, reclamanta, alături de ceilalți salariați, a întrerupt lucrul, iar din data de 5.XI.2008 nu s-a mai prezentat la serviciu.
De asemenea, a arătat că decizia nr. 30 din 10.XI.2008 este actul care a produs consecințe ce și a fost dată de către administratorul societății care a decis suspendarea activității secției sticlă pe o perioadă de 3 luni și acordarea concediului fără plată pentru angajați pentru o perioadă de 15 zile.
A mai arătat recurenta că elementele care au condus la întreruperea activității au fost atât daunele provocate prin neîndeplinirea normelor, cât și întreruperea nejustificată a activității sau lipsa de la serviciu.
În ceea ce privește susținerile primei instanțe, cu privire la plata drepturilor salariale, a solicitat recurenta să se constate că aceste aspecte nu sunt de natură a justifica acțiunile salariaților, în condițiile în care nu a fost respectată nici o normă cu privire la reglementările conflictelor de muncă.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Prin adresa nr. 42 din 10.XI.2008 emisă de pârâta recurentă ( 3 dosar fond), reclamanta a fost înștiințată că, începând cu data de 10.XI.2008, este în concediu fără plată, pe o perioadă de 2-3 luni de zile, până la găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. 2895/21/29.XII.2006, dispune, la art. 43 alin. 5, că, în cazul în care, din motive obiective, este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activității, pentru maximul 15 zile pe an, cu obligativitatea reluării ei, unitatea poate acorda concediu fără plată.
Prin adresa atacată în prezenta cauză, unitatea recurată înștiințează practic reclamanta că i s-a întrerupt temporar activitatea, motivul obiectiv invocat fiind găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități.
Însă, potrivit dispoziției mai sus arătate, această întrerupere putea fi dispusă pentru maximum 15 zile și 2 - 3 luni, așa cum o hotărâse societatea recurentă și există obligativitatea reluării activității.
Nu poate fi reținută apărarea recurentei, în sensul că acest act nu a produs nici o consecință că, întrucât reclamanta, din data de 5.XI.2008, nu s-a mai prezentat la serviciu.
Că s-a prezentat reclamanta la serviciu sau nu, că a întrerupt activitatea sau nu, sunt aspecte care nu au nici o relevanță în cauză.
Prin acel act s-a produs practic o modificare a executării contractului individual de muncă al reclamantei, modificare determinată de anumite probleme financiare ale societății.
Or, executarea contractului este guvernată de principiul stabilității în muncă, ceea ce presupune că modificarea poate interveni numai în condițiile prevăzute de lege, iar modificarea unilaterală este în principiu interzisă, fiind posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național permite o întrerupere temporară a activității de maximum 15 zile, perioadă în care salariatul se află în concediu fără plată.
Pentru perioada ce depășește aceste 15 zile, angajatorul nu are nici o bază legală sau vreo justificare rezonabilă, care să impună menținerea întreruperii activității salariatei reclamante.
În ce privește pretinsele abateri disciplinare, invocate de recurentă în sarcina reclamantei, partea are la dispoziție răspunderea disciplinară reglementată de legislația muncii, răspundere care intervine atunci când un salariat săvârșește cu vinovăție o abatere disciplinară.
Însă, nu este posibil ca, în temeiul art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă, unitatea să întrerupă activitatea salariatului, invocând abateri disciplinare ale acestuia.
Art. 264 alin. 1 din Codul muncii prevede sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară, nefiind posibilă aplicarea unei alte sancțiuni în afara celor stabilite expres de textul citat, iar sancționarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale care au ca scop de a asigura, pe de o parte, eficiența combaterii unor acte și comportări dăunătoare procesului muncii, iar, pe de altă parte, de a garanta stabilirea exactă a faptelor și de a asigura dreptul la apărare al salariaților în cauză, evitându-se astfel sancțiuni nejuste.
Or, în condițiile în care societatea recurentă îi comunică reclamantei o adresă prin care îi aduce la cunoștință că este în concediu fără plată pe o perioadă de 2 - 3 luni, invocându-se anumite probleme financiare, nu poate veni ulterior în fața instanței, pentru a invoca abaterile disciplinare ale reclamantei, abateri pentru sancționarea cărora, așa cum s-a arătat mai sus, există o procedură specifică.
În ce privește drepturile salariale acordate de prima instanță, reține Curtea că, art. 53 alin. 1 din Codul muncii dispune că, pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului, salariații beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a obligat recurenta la plata acestei indemnizații pentru perioada 25.XI.2008 - după împlinirea celor 15 zile de concediu fără plată permise de dispozițiile art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă - și 4.01.2009, având în vedere că începând cu data de 5.01.2009 a încetat contractul individual de muncă al reclamantei.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta "R & G INTERNAȚIONAL", împotriva sentinței nr. 307 din2 martie 2009pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.Gh.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
25.06.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Neculai, Rață Gabriela
