Speta drept civil. Decizia 867/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 867
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta INTERNAȚIONAL, cu sediul în B,-, - E,. 1,. 3,. 10, sector 1, împotriva sentinței nr. 283 din 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtei recurente, reprezentantul pârâtului intimat Inspectoratul Teritorial d e Muncă B și reclamantul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 5001/40/26.11.2008, reclamantul - a chemat în judecată pe pârâta " INTERNAȚIONAL" B, solicitând constatarea nulității absolute a deciziei (actului) cu nr. 77/10.11.2008, precum și obligarea pârâtei la plata indemnizației de 75% din salariul de bază, conform art. 53 din Codul muncii și art. 43 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, până la începerea efectivă a activității.
Totodată, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, ca instituție care are ca atribuție "verificarea angajatorului cu privire la respectarea legislației în domeniul muncii".
În fapt, reclamantul a arătat că are calitatea de salariat al pârâtei, în baza unui contract individual de muncă și că la data de 5.11.2008 nu a fost primit la societate, pe motiv că se suspenda activitatea. Ulterior, a primit prin poștă decizia atacată, prin care era înștiințat că se află în concediu fără plată pe o perioadă de 2 - 3 luni, însă această decizie a fost dată fără consimțământul său, astfel încât, caracterul acesteia ar fi ilicit.
Totodată, a susținut reclamantul, potrivit art. 53 din Codul muncii și art. 43 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, pe perioada întreruperii temporare a activității angajatorului ar fi trebuit să beneficieze de o indemnizație plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 53 din Codul muncii și ale art. 43 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă Bad epus întâmpinare la acțiunea reclamantului, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că reclamantul nu a avut și nu are raporturi de muncă cu această instituție (fila 11 dosar fond), solicitând respingerea acțiunii și ca nefondată, întrucât singurul răspunzător pentru neîndeplinirea obligațiilor față de reclamant este angajatorul " INTERNAȚIONAL"
Pârâta " INTERNAȚIONAL" a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În apărare, pârâta arătat că, de la înființarea sa, în anul 2000, desfășurat activități de comision în domeniul sticlăriei și porțelanului, iar în anul 2008 hotărât extinderea activității, în sensul desfășurării, pe lângă activitățile de intermedieri comerciale, și a unei activități de producție. Ca urmare, a închiriat și apoi a cumpărat de la "ART " spațiul de producție și utilajele și a asigurat condițiile optime pentru desfășurarea activității de producție: utilități, materii prime, materiale, contracte de desfacere, în special pentru piața externă și comenzi la prețuri avantajoase. Totodată, începând cu data de 1.10.2008, a preluat angajații "ART ", încheind cu aceștia contracte individuale de muncă. Cu toate acestea, a susținut pârâta, salariații din cadrul secției sticlă nu și-au realizat norma de muncă, au dat dovadă de delăsare și indolență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, înregistrând numeroase nerealizări de normă și rebuturi, astfel încât, societatea a ajuns în imposibilitatea de a-și acoperi cheltuielile de producție și de a asigura plata tuturor obligațiilor bănești - taxe și impozite, contribuții la bugetul de stat, drepturi salariale.
Ca urmare, conducerea societății a hotărât întreruperea temporară, respectiv suspendarea activității secției sticlă pe o perioadă de 3 luni și acordarea concediului fără plată pentru angajați pentru o perioadă de 15 zile, prin decizia nr. 30/10.11.2008.
Această dispoziție, a susținut pârâta, a fost adusă la cunoștința angajaților prin afișarea la intrarea în unitate și la intrarea în secția sticlă, urmând ca serviciul personal s-o comunice și personal fiecărui angajat, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Din eroare, a arătat pârâta, acest compartiment a comunicat prin adresă acordarea concediului fără plată pentru 3 luni, în loc de suspendarea activității pentru o asemenea perioadă.
În acest context, pârâta a susținut și că nulitatea solicitată de reclamant nu poate fi primită, în raport cu natura actului contestat, care este o adresă, iar restul pretențiilor sunt nefondate.
Referitor la cererea reclamantului, pârâta a mai arătat că, deși activitatea presupunea funcționarea permanentă a cuptorului și modelarea imediată a materiei prime, angajații secției sticlă aveau tendința permanentă de a nu îndeplini normele de lucru și de a opri brusc lucrul, plecând acasă și invocând întotdeauna întârzieri la plata salariilor. Aceasta, cu toate că erau înștiințați că aceste întârzieri erau determinate de dificultățile de încasare a contravalorii produselor finite.
Astfel, conform referatului întocmit de șeful Secției sticlă, în data de 4.11.2008, toți angajații secției au refuzat să înceapă lucrul la ora 7,00, întrucât nu li s-au plătit salariile. După ce li s-a adus la cunoștință că urmau să primească salariile pe data de 12.11.2008, la ora 8,00 au început lucrul. Însă, după pauza de la ora 11, salariații nu au mai lucrat, rămânând în sala de mese până la ora 15, când au plecat acasă; nici schimbul II nu a lucrat, ci a stat în sala de mese până la ora 18,00, când a plecat acasă. Ulterior, a susținut pârâta, în data de 5.11.2008, reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu. În urma cercetării disciplinare prealabile, pârâta a arătat că a procedat la desfacerea contractelor individuale de muncă a salariaților Secției sticlă, inclusiv a reclamantului.
Față de aceste apărări, societatea pârâtă a concluzionat că decizia de acordare a concediului fără plată pentru 15 zile este legală și temeinică, iar plata drepturilor salariale ale reclamantului după aceste 15 zile este nejustificată în raport cu prezența la serviciu.
În dovedirea apărărilor formulate, pârâta a depus înscrisuri.
La termenul de judecată din 28 ianuarie 2009, tribunalul a invocat nulitatea cererii reclamantului, pentru lipsa obiectului acțiunii formulată împotriva pârâtului Drept urmare, prin adresa din 28 ianuarie 2009 ( 13 dosar fond), s-a pus în vedere reclamantului să precizeze obiectul acțiunii și temeiul juridic al chemării în judecată a pârâtului B, însă acesta nu a depus lămuririle necesare.
Prin sentința civilă nr. 283 din 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost declarată nulă, pentru lipsa obiectului, cererea de chemare în judecată a pârâtului Inspectoratul Teritorial d e Muncă B; a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta " INTERNAȚIONAL" B; a fost anulată măsura acordării concediului fără plata, dispusă prin adresa nr. 77/10.11.2008 emisă de pârâtă, menținând-o pentru 15 zile începând cu data de 10.11.2008; a fost obligată pârâta " INTERNAȚIONAL" B să plătească reclamantului 75% din salariul de bază pentru perioada 25.11.2008 - 4.01.2009.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 133 alin. 1 din Codul d e procedură civilă "cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă".
Așadar, întrucât cererea reclamantului nu cuprinde obiectul acțiunii formulate împotriva pârâtului Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, nefiind indicată pretenția concretă față de acesta și nici temeiul de drept pe care se întemeiază, în baza prevederilor legale anterior citate, prima instanță declarând nulitatea acesteia.
În schimb, în contradictoriu cu pârâta " INTERNAȚIONAL" B, reclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a deciziei (actului) cu nr. 77/10.11.2008 și să oblige pârâta la plata indemnizației de 75% din salariul de bază până la reluarea efectivă a activității societății, conform art. 53 din Codul muncii și art. 43 alin. 3 din pe anii 2007 - 2010.
Prin adresa nr. 77/10.11.2008, trimisă reclamantului de către societatea pârâtă (fila 3 dosar fond), s-a adus la cunoștința acestuia că, începând cu data de 10.11.2008 se află "în concediu fără plată pe o perioadă de 2 - 3 luni de zile până la găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități".
Pârâta a apreciat că nu poate fi primită nulitatea pretinsă de reclamant, întrucât este vorba despre o simplă adresă; în plus, conținutul acesteia este eronat, nefiind conform voinței angajatorului care, prin decizia nr. 30/10.11.2008 (filele 25 - 26 dosar fond), a hotărât întreruperea activității secției sticlă pentru o perioadă de 3 luni începând cu 10.11.2008 și acordarea de concedii fără plata salariaților secției timp de 15 zile, conform art. 43 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Tribunalul a constatat, însă, că pârâta nu a făcut dovada comunicării către reclamant a deciziei nr. 30/10.11.2008, procesul - verbal nr. 31/10.11.2008 de afișare a acesteia "pe ușa de acces la Secția sticlă a unității și la poarta de acces în unitate" neputând constitui asemenea probă, în condițiile în care (așa cum susține angajatorul în întâmpinare) începând cu data de 5.11.2008, reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu.
Așadar, în lipsa dovezii că reclamantul ar fi luat la cunoștință de decizia nr. 30/2008, tribunalul a constatat că ceea ce s-a comunicat în mod cert salariatului a fost adresa nr. 77/10.11.2008.
Drept urmare, întrucât adresa susmenționată cuprinde decizia unilaterală a angajatorului cu privire la executarea contractului său de muncă, reclamantul este îndreptățit s-o conteste și să invoce nulitatea ei, conform art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
Aceasta întrucât, în ceea ce-l privește, măsura înscrisă în adresă este cea care produce efecte juridice, neputându-i-se imputa salariatului inexistența voinței angajatorului, în sensul arătat în adresă și pretinsa eroare de comunicare a acestuia din urmă.
În ceea ce privește, însă, susținerile reclamantului, referitoare la caracterul ilicit al acordării de către angajator a concediului fără plată în lipsa acordului său, tribunalul a reținut, contrar acestora, că, potrivit art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 "în cazul în care, din motive obiective este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activității, pentru maximum 15 zile pe an, cu obligativitatea reluării ei, unitatea, cu acordul sindicatelor, poate acorda concediu fără plată".
În cauză, nu s-a dovedit asocierea salariaților pârâtei într-un sindicat sau afilierea lor și nici nu s-a făcut proba contrară susținerilor societății și înscrisurilor doveditoare depuse cu privire la necesitatea întreruperii temporare a activității.
Drept urmare, tribunalul a admis în parte primul capăt din cererea reclamantului și, în temeiul art. 43 alin. 5 din pe anii 2007 - 2010, anulat în parte măsura acordării concediului fără plată dispusă prin adresa nr. 77/2007, menținând-o pentru 15 zile, începând cu data de 10.11.2008.
Pentru soluționarea celui de-al doilea capăt din cererea reclamantului, tribunalul a reținut că, potrivit art. 53 alin. 1 din Codul muncii "pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului, salariații beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat".
Or, în cauză, conform deciziei nr. 30/10.11.2008, societatea pârâtă a hotărât întreruperea temporară a activității Secției sticlă pentru o perioadă de 3 luni, din motive economice, ceea ce determină și suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, conform art. 52 alin. 1 lit. d din Codul muncii.
Așadar, pe această durată, el este îndreptățit să primească indemnizația prevăzută de art. 53 alin. 1 din Codul muncii, întrucât angajatorul - căruia, conform art. 287 din Codul muncii, îi revenea sarcina probei, nu a dovedit că suspendarea contractului individual de muncă s-a datorat faptei imputabile a salariatului - reclamant, pentru a deveni aplicabile dispozițiile art. 49 alin. 4 din Codul muncii.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că întreruperea activității Secției sticlă s-a datorat vreunei fapte imputabile a reclamantului.
În acest sens, din referatul nr. 18/10.11.2008 ( 24 dosar fond), rezultă că în lunile august, septembrie și octombrie 2008 "realizările secției sticlă au scăzut, secția înregistrându-se cu pierderi de producție rezultate din nerealizările de normă și rebuturi din punct de vedere calitativ".
Este de observat, însă, că potrivit contractului individual de muncă nr. -/20.10.2008 (fila 19 dosar fond), reclamantul a început activitatea de topitor sticlă în Secția sticlă - At. turn amestec a societății pârâte la data de 1.10.2008, astfel încât, nerealizările secției pe lunile august și septembrie nu-i sunt imputabile. De altfel, din referatul întocmit de ec. (fila 30 - 31 dosar fond), rezultă că pierderile valorice s-au înregistrat la "activitatea de fasonare", ori nu s-a dovedit că reclamantul ar fi prestat o asemenea activitate.
Mai mult de atât, din întâmpinarea pârâtei (fila 16 dosar fond), rezultă că reclamantul - ca și ceilalți salariați din secția sticlă - au fost preluați începând cu data de 1.10.2008 de la "ART " Aceasta înseamnă, conform referatului susmenționat, că la data de 1.10.2008, pârâta cunoștea problemele legate de nerealizările de normă și rebuturi; cu toate acestea, angajatorul nu a dovedit că și-a îndeplinit în mod responsabil atribuțiile prevăzute de art. 40 alin. 1 lit. a și b din Codul muncii, respectiv că ar fi luat toate măsurile adecvate pentru remedierea deficiențelor arătate, inclusiv prin verificarea normelor de muncă a salariaților sub aspectul corespunderii profesionale locurilor de muncă în care i-a încadrat.
De asemenea, din referatul nr. 9/4.11.2008 (fila 21 dosar fond) și cel din 7.11.2007 (fila 22 dosar fond), întocmit de șeful Secției sticlă, rezultă că în ziua de 4 noiembrie 2008, muncitorii secției "au refuzat să înceapă lucrul la ora 7,00, pe motiv că nu și-au primit salariul pe luna septembrie (lichidarea lunii septembrie)" - și care trebuia plătit pe 11 octombrie, conform contractului individual de muncă al reclamantului. Or, aceasta dovedește - în lipsa unor probe contrare - că angajatorul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 40 alin. 2 lit. d din Codul muncii, respectiv că salariații nu erau informați cu privire la situația economică și financiară a unității și, contrar art. 8 alin. 1 și 2 din Codul muncii, că relațiile de muncă erau deficitare cel puțin din punctul de vedere al informării și consultării reciproce, sub aspectul găsirii soluțiilor de rezolvare a problemelor secției.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 53 alin. 1 din Codul muncii, tribunalul a admis în parte și cel de-al doilea capăt din cererea reclamantului, în sensul obligării pârâtei la plata către acesta a indemnizației de 75% din salariul de bază pentru perioada 25.11.2008 (după împlinirea celor 15 zile de concediu fără plată) - 04.01.2009 (întrucât, începând cu data de 5.01.2009, a încetat contractul individual de muncă al reclamantului, conform deciziei nr. 2/5.01.2009).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta " INTERNAȚIONAL", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că nulitatea solicitată de către reclamant și reținută de prima instanță nu poate fi primită, în raport de natura actului contestat, care este o adresă.
Arată recurenta că acest act nu a produs nici o consecință juridică, întrucât, încă din data de 4.XI.2008, reclamantul, alături de ceilalți salariați, a întrerupt lucrul, iar din data de 5.XI.2008 nu s-a mai prezentat la serviciu.
De asemenea, a arătat că decizia nr. 30 din 10.XI.2008 este actul care a produs consecințe juridice și a fost dată de către administratorul societății care a decis suspendarea activității secției sticlă pe o perioadă de 3 luni și acordarea concediului fără plată pentru angajați pentru o perioadă de 15 zile.
A mai arătat recurenta că elementele care au condus la întreruperea activității au fost atât daunele provocate prin neîndeplinirea normelor, cât și întreruperea nejustificată a activității sau lipsa la serviciu.
În ceea ce privește susținerile primei instanțe cu privire la plata drepturilor salariale, a solicitat recurenta să se constate că aceste aspecte nu sunt de natură a justifica acțiunile salariaților, în condițiile în care nu a fost respectată nici o normă cu privire la reglementările conflictelor de muncă.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Prin adresa nr. 77 din 10.XI.2008 emisă de pârâta recurentă ( 3 dosar fond), reclamantul a fost înștiințat că, începând cu data de 10.XI.2008 este în concediu fără plată, pe o perioadă de 2-3 luni de zile până la găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. 2895/21/29.XII.2006, dispune la art. 43 alin. 5, că în cazul în care, din motive obiective, este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activității, pentru maximul 15 zile pe an, cu obligativitatea reluării ei, unitatea poate acorda concediu fără plată.
Prin adresa atacată în prezenta cauză, unitatea recurată înștiințează practic reclamantul că i s-a întrerupt temporar activitatea, motivul obiectiv invocat fiind găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități.
Însă, potrivit dispoziției mai sus arătate, această întrerupere putea fi dispusă pentru maximum 15 zile și 2 - 3 luni, așa cum o hotărâse societatea recurentă și există obligativitatea reluării activității.
Nu poate fi reținută apărarea recurentei, în sensul că acest act nu a produs nici o consecință juridică, întrucât reclamantul din data de 5.XI.2008 nu s-a mai prezentat la serviciu.
Că s-a prezentat reclamantul la serviciu sau nu, că a întrerupt activitatea sau nu, sunt aspecte care nu au nici o relevanță în cauză.
Prin acel act s-a produs practic o modificare a executării contractului individual de muncă al reclamantului, modificare determinată de anumite probleme financiare ale societății.
Or, executarea contractului este guvernată de principiul stabilității în muncă, ceea ce presupune că modificarea poate interveni numai în condițiile prevăzute de lege, iar modificarea unilaterală este în principiu interzisă, fiind posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național permite o întrerupere temporară a activității de maximum 15 zile, perioadă în care salariatul se află în concediu fără plată.
Pentru perioada ce depășește aceste 15 zile, angajatorul nu are nici o bază legală sau vreo justificare rezonabilă care să impună menținerea întreruperii activității salariatului reclamant.
În ce privește pretinsele abateri disciplinare invocate de recurentă în sarcina reclamantului, partea are la dispoziție răspunderea disciplinară reglementată de legislația muncii, răspundere care intervine atunci când un salariat săvârșește cu vinovăție o abatere disciplinară.
Însă, nu este posibil ca, în temeiul art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă, unitatea să întrerupă activitatea salariatului, invocând abateri disciplinare ale acestuia.
Art. 264 alin. 1 din Codul muncii prevede sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul, în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară, nefiind posibilă aplicarea unei alte sancțiuni, în afara celor stabilite expres de textul citat, iar sancționarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale care au ca scop de a asigura, pe de o parte, eficiența combaterii unor acte și comportări dăunătoare procesului muncii iar, pe de altă parte, de a garanta stabilirea exactă a faptelor și de a asigura dreptul la apărare al salariaților în cauză, evitându-se astfel sancțiuni nejuste.
Or, în condițiile în care societatea recurentă îi comunică reclamantului o adresă, prin care îi aduce la cunoștință că este în concediu fără plată pe o perioadă de 2 - 3 luni, invocându-se anumite probleme financiare, nu poate veni ulterior în fața instanței pentru a invoca abaterile disciplinare ale reclamantului, abateri pentru sancționarea cărora, așa cum s-a arătat mai sus, există o procedură specifică.
În ce privește drepturile salariale acordate de prima instanță, reține Curtea că art. 53 alin. 1 din Codul muncii dispune că, pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului, salariații beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a obligat recurenta la plata acestei indemnizații pentru perioada 25.XI.2008 - după împlinirea celor 15 zile de concediu fără plată permise de dispozițiile art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă - și 4.01.2009, având în vedere că începând cu data de 5.01.2009 a încetat contractul individual de muncă al reclamantului.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta INTERNAȚIONAL, împotriva sentinței nr. 283 din 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
06.07.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Neculai, Rață Gabriela
