Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 892/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 892
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier C -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în S,-, și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,-, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr.889 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, reclamanții intimați, -, (),precum și intervenienții în nume propriu intimați,și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursurile se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Curții de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, înregistrată sub nr- din 24 noiembrie 2008, reclamanții:, -, (), (), și, intervenienți fiind (), () și, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor să se dispună:
- calcularea și plata diferențelor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 octombrie 2000 - 1 august 2004, în sume actualizate în funcție de rata de creștere a inflației și dobânzii legale până la plata efectivă, conform nr.OG9/2000;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate;
- obligarea pârâților Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA la înscrierea în carnetul de muncă al fiecărui reclamant a mențiunilor corespunzătoare acestor drepturi salariale;
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând acțiunea reclamanții au arătat că au calitatea de personal auxiliar și au beneficiat, conform art.47 din Legea nr.50/1996 de sporul de risc și suprasolicitare în procent de 50% din salariul de bază brut lunar dar în mod nelegal acest text a fost anulat prin nr.OG83/2000, cu încălcarea dispozițiilor stabilite prin Legea de abilitate nr.125/2000.
În acest sens, au fost evocate dispozițiile art.114 alin.1 și art.53 din Constituția României precum și decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, instanța supremă stabilind în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a mai susținut că prin sentința civilă nr.521 din 24.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVAa fost admisă acțiunea reclamanților, formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor, pârâți care au fost obligați la plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare pentru perioada 01.08.2004 - 01.02.2007.
Cât privește eventuala prescripție a dreptului la acțiune pentru perioada specificată, reclamanții au evocat dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, conform căruia termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale, text ce se coroborează cu dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. c și art. 17 din Decretul nr. 167/1958 care stabilește că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, exemplificând în acest sens nr.HG 232/2005 privind aprobarea strategiei de reforme în sistemul judiciar pentru anii 2005-2007 Planului de acțiuni pentru anii 2005 - 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 273/2005, prin care s-a stabilit scadența de plată în luna decembrie 2005 pentru plata drepturilor salariale restante și a celor datorate ca urmare a unei politici salariale discriminatorii, angajamentul privind încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, precum și decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În drept, acțiunea a fost motivată pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/2006, astfel cum au fost interpretate prin decizia XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile Codului muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, art. 11,20, 53 și 148 din Constituție dar și reglementările internaționale, respectiv art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru perioada 01.10.2000 - 01.08.2004 invocând dispozițiile art.1 și 7 din Decretul nr.167/1958 și prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 potrivit căruia cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Au fost evocate dispozițiile deciziei nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, pârâtul susținând și faptul că nu se justifică acordarea actualizării sau a dobânzilor legale față de dispozițiile art.1088 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Sai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că în cauză calitatea de ordonator principal de credite aparține Ministerului Justiției, iar raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai între angajator și angajat.
Legal citați, ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinare în cauză.
Prin sentința civilă nr.107 din data de 17.02.2009, având în vedere Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. II, pct.2 din nr.OUG75/2008, Curtea de APEL SUCEAVAa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava pentru competentă soluționare.
La Tribunalul Suceava dosarul a fost reînregistrat sub nr- din 06.03.2009.
Prin sentința civilă nr.889 din 14 aprilie 2009, Tribunalul Suceavaa dispus următoarele:
S-a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
S-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondată.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanți, -, (), (), în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Suceava, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S cu sediul în mun. S,-, jud.
S-au admis în tot cererile de intervenție în interes propriu formulate de () și și în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de ().
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților și intervenienților () și drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1.10.2000 - 01.08.2004, corespunzător perioadei lucrate de fiecare dintre reclamanți și intervenienți la fiecare dintre pârâți, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL SUCEAVA să plătească intervenientei () drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 15.11.2003 - 01.08.2004, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi salariale.
A obligat pârâții angajatori să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Suceavaa reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea 50/1996, republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", dar prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea, alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din OG nr.83/2000 art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat, nu le poate fi imputat reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Pe de altă parte, câtă vreme prin decizia XXI din 10.03.2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Deși pârâtul Ministerul Justiției a invocat dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, conform cărora cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația conflictelor de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, care stabilește expres că termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile la drepturile salariale sau cele derivând din plata salariului dar și cu dispozițiile legislației civile în măsura în care nu sunt incompatibile specificului raporturilor de muncă conform art. 295 din Codul muncii.
Conform art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, efectul întreruperii termenului de prescripție constând, conform art. 17 alin. 1 și 2 din același act normativ în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și începerea unui nou termen de prescripție.
Ori în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 18.03.2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților, Ministerul Justiției efectuând diferite demersuri la Ministerul Finanțelor Publice pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante, iar prin Ordinul nr. 3/C din 11.01.2005 același pârât a dispus calcularea și centralizarea sumelor datorate magistraților din cadrul organelor autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii (anexele 1-18 la ordin).
Totodată, s-a constatat că prin nr.HG 232/2005, publicată în nr. 273/2005, act normativ cu putere de lege, producând efecte erga omnes, a fost aprobată Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005 - 2007 și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă pentru perioada specificată, iar prin Cap. VI pct. 3.2 din anexa 2 s-a stabilit măsura plății drepturilor salariale restante și diminuarea discriminărilor salariale pentru personalul din domeniul autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii cu scadența de plată în luna decembrie 2005, măsura preluată și în Angajamentul perfectat cu ocazia încheierii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, obligația de plată a drepturilor salariale restante și salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar de specialitate constituind o prioritate cuprinsă în planul de acțiune pentru anii 2005-2007.
Pe fondul cauzei Tribunalul Suceavaa reținut că, potrivit art. 47 din legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% lunar.
Prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă constatând că " în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizia instanței supreme fiind obligatorie în raport de prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații împotriva salariului real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Împotriva aceste sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Finanțelor Publice a Județului S și Ministerul Justiției și Libertăților criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Finanțelor Publice a Județului Sas olicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerea acțiunii fata de acesta ca inadmisibilă, iar in subsidiar admiterea recursului in sensul respingerii acțiunii ca nefondată, arătând totodată că în toate legile bugetare anuale (legi care prevăd si autorizează pentru fiecare an bugetar veniturile si cheltuielile bugetare), precum si in legile de rectificare a bugetului statului, este prevăzuta obligația pentru ordonatorii de credite de a stabili salariile de baza, criteriile, sumele necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite. Aceste sume astfel stabilite sunt cuprinse la capitolul "Cheltuieli" in Legea bugetului si se repartizează conform destinațiilor prevăzute.
Obligația de stabilire a salariilor de baza, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal si de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare - Ministerul Justiției - ordonator principal de credite, precum si ordonatorilor secundari. Aceste instituții au obligația de a stabili cheltuielile de personal ce vor fi cuprinse in legea bugetara, Ministerul Finanțelor Publice neavând nicio răspundere in acest sens.
În speță, obiectul dedus judecații îl reprezintă obligarea paraților la plata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica, raportul juridic fiind unul tipic de dreptul muncii in conținutul căruia intra drepturi si obligații numai pentru angajator si angajat.
Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i potrivit legii decât obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite.
În motivarea recursului declarat, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților apreciază că sentința civilă recurată a fost pronunțată de Tribunalul Suceava cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă. A arătat că, pronunțându-se asupra cererii cu care a fost învestită, instanța de fond a admis cererea prin care s-a solicitat sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 1.10.2000-1.08.2004, cu ignorarea dispozițiilor care reglementează instituția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în sens material.
Totodată a solicitat instanței să observe că stabilirea obligației de plată în sarcina pârâților pentru o perioadă în care pretențiile corespunzătoare nu mai pot fi valorificate cu succes, întrucât s-a depășit termenul de prescripție de 3 ani stabilit prin Decretul nr. 167/1958, precum și de art. 283 din Codul muncii, raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, anume 24.11.2008, este total greșită. În acest sens au fost invocate prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, art. 283 alin. 1 lit. c din Legea 53/2003, art. 12 din Decretul 167/1958, Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție
A mai arătat că, în mod greșit, instanța de fond a reținut în considerente că în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, respectiv, Ordinul ministrului justiției nr. 903/C/28.03.2003, Ordinul ministrului justiției nr. 3/C/11.05.2005 având în vedere situația în care în baza unei recunoașteri voluntare și neîndoielnice, cel în folosul căruia curge prescripția renunță la beneficiul termenului scurs până la data recunoașterii.
Pentru că obiectul prezentei cauze este dat de plata unor anume drepturi salariale, recunoașterea, ce poate fi atât tacită, cât și expresă, trebuie să fie neîndoielnică, să privească acest drept salarial, însă ordinele ministrului justiției invocate de instanța de fond nu fac referire la plata acestui spor.
De asemenea, instanța de fond greșit a apreciat că prin HG nr. 232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 operat o recunoaștere a dreptului solicitat, aceasta neavând absolut nici o legătură cu obiectul cauzei.
În ceea ce privește referirea la prevederile art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din practica judiciară a Curții, a învederat că, dezlegând noțiunea de bun în sensul art. 1 Protocolul 1, aceasta a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art. 1, însă acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Recursurile, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul Ministerului Economiei și Finanțelor se constată că susținerile formulate nu sunt fondate, acest pârât având legitimare procesuală pasivă, întrucât potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul de rectificare bugetară.
Față de cererea de alocare a fondurilor necesare drepturilor salariale restante, în mod corect s-a respins excepția formulată, dat fiind faptul că potrivit art.131 alin.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, instanțele sunt instituții finanțate de la bugetul de stat.
Totodată, se constată că potrivit OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorii de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Referitor la recursul Ministerului Justiției, prin care se invocă prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, raportat la prevederile art. 3 din Decretul nr.167/1958 și ale art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, instanța de recurs constată că, în mod corect, instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, s-a reținut că pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său. Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, neavând caracter real.
În condițiile în care prin OG nr. 83/2000 art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, nu le poate fi imputate reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii prin care s-a stabilit că și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 magistrații au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Totodată se reține că potrivit art. 295 alin. 1 din Codul muncii, dispozițiile acestui cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile, fiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 1 din Decretul nr.167/1958, prin care se arată că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art. 17 alin. 1 și 2 din actul normativ arătat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
În considerentele sentinței recurate s-a reținut că, față de această situație, acțiunea reclamanților formulată la data de 24 noiembrie 2008, prin care s-au solicitat drepturi bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, începând cu 1 octombrie 2000 și până la 30 august 2004, nu este prescrisă, întrucât în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive ale prescripției.
În acest sens se reține că prin Ordinul nr.903/C din 28 martie 2003 Ministerului Justiției s- constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială ale magistraților și în acest sens au fost făcute demersuri repetate de către Ministerul Justiției la Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Prin Ordinul nr. 3/C din 11 ianuarie 2005, Ministerul Justiției dispus ca în vederea stabilirii sumelor necesare achitării drepturilor de personal decurgând din hotărâri judecătorești definitive a se calcula și centraliza sumele datorate magistraților și personalul din organele autorității judecătorești, conform anexelor nr. 1-10 ale ordinului până la data de 14 ianuarie 2005.
La art. III din acest ordin, se precizează că pentru magistrații și personalul din organele autorității judecătorești care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor de personal se va realiza conform anexelor nr. 11-18 ale prezentului ordin.
La inițiativa Ministrului Justiției, a fost inclus în Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar și în Planul de Acțiune aprobat prin HG nr.232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
De asemenea, în Angajamentul, cu ocazia încheierii negocierilor privind aderarea României la Uniunea Europeană la propunerea Ministrului Justiției a fost inclusă și obligația de plată a drepturilor salariale restante și a asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.
Totodată se constată că dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii trebuie corelate cu dispozițiile art. 166 alin. 1 și 2 din Codul muncii, care prin alin. 2 prevede că "termenul de prescripție prevăzut de alin. 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului" dar și cu dispozițiile legislației civile în raport de prevederile art.295 alin.1 Codul muncii în măsura în care nu sunt inadmisibile cu specificul raporturilor de muncă.
Luând în considerare accepțiunea de bun, precum și protecția dreptului de proprietate consacrate de practica CEDO, dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se încadrează în noțiunea de proprietate, fiind aplicabile dispozițiile art. 21 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul cauzei, se constată că prin decizia nr.XXI din 10.03.2008 publicată în Monitorul Oficial nr.444 din 13.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, această decizie fiind obligatorie, conform dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța supremă, prin considerentele deciziei enunțate, a argumentat că dispozițiile art. 1 pct. 42 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de obligare sunt neconstituționale conform art. 147 alin. 1 din Constituție și își încetează efectele iar inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute in dispozițiile enunțate, impune ca instanța să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
În raport de cele reținute instanța supremă a argumentat că " rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau, acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice" acest lucru presupunând că "nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art. 108 alin. 3, în forma republicată în 2003 Constituției României).
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Înlăturarea acestui drept de natură salarială ar contraveni dispozițiilor art.53 din Constituție, care reglementează situațiile expuse, în care ar putea fi restrânse exercitarea unor drepturi, dar și prevederile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, salariul făcând parte din noțiunea de bun, fiind incidente dispozițiile art.20 din Constituție (cauza Miclici împotriva României, dosar nr.23657/3 din 20.12.2002).
Față de cele reținute, nefiind date motive de nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc. civilă, recursurile formulate vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice B - S și Ministerul Justiției și Libertăților B împotriva sentinței nr. 889 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
ex.2/18.06.2009
Jud.fond
Asist.Jud.
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Neculai, Rață Gabriela
