Speta drept civil. Decizia 971/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.971/2008 -

Ședința publică 10 iunie 2008

PREȘEDINTE: R --judecător

- - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamantul domiciliat în O,-, - 56,. 2, județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 959 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul reclamant - personal și reprezentat de avocat în baza împuternicirii avocațiale din 5.12.2007 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că recursul este scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, după care:

La întrebarea instanței, reprezentantul recurentului reclamant arată că nu are probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată. Solicită obligarea pârâtei la recalcularea cuantumului rentei, care este de 100 % din solda de grad și funcție ale unui sublocotenent activ din cadrul prev. de art. 13 și 14 din Legea 44/1994, la plata diferenței dintre solda acordată și cea la care ar fi avut dreptul potrivit noilor reglementări. In motivare arată că, intenția legiuitorului a fost aceea de a proceda la o aliniere a tuturor acestor categorii, la nivelul Ordinului, de a aplica un tratament egal tuturor veteranilor de război. Depune la dosar practică judiciară: sentința civilă nr.5591/07.11.2006 dată în dosar nr-, sentința civilă nr.l 119/14.02.2007 dată în dosar nr.2163/2/AS/2007 ambele pronunțate de Tribunalul București și decizia civilă nr.814 R din 10.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.959/LM/2007 pronunțată la 07.12.2007 de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a espins acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în O,-, -. 56,.2, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în O,-, județul B, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

In ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de veteran de război fiind decorat cu Medalia "Bărbăție și Credință" cu spade clasa a II-a, conform Certificatului nr.B/3644 din 14.12.1998 emis de Ministerul Apărării Naționale.

Art.13 lit. b din Legea nr.44/1994 unde se încadrează reclamantul prevede că cei decorați cu ordinele sau medaliile prevăzute la lit. b), în cazul reclamantului Medalia "Bărbăție si Credință" cu spade beneficiază de o renta lunara echivalenta cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent.

Art. 141prevede faptul că începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii". Deci prin conținutul art. 141nu au fost anulate dispozițiile art. 13 lit.b cum este și cazul reclamantului care beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Împotriva acestei sentințe, în termen a formulat recurs reclamantul, care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței și admiterea acțiunii sale cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a susținut că prin OUG. 12/2004 a fost introdus art. 14 indice 1 care stipulează că, începând cu luna martie 2004 renta lunară prevăzută de art. 13 din Legea 44/1994, se calculează în funcție de nivelul soldei de grad și de funcție la minim, al unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale, tocmai în vederea aplicării unui tratament egal tuturor veteranilor de război.

Prin urmare, se impune ca solda calculată reclamantului să fie 100 % din solda de grad și funcție al unui sublocotenent și nu doar o fracție din aceasta așa cum prevedea Legea 44/1994.

Intimata Casa Județeană de Pensii B s-a opus admiterii recursului, motivând că în mod corect Tribunalul Bihora reținut ca nefondată acțiunea reclamantului și în plus intimata are doar datoria punerii în plată a drepturilor cuvenite veteranilor de război, calculul indemnizațiilor sau rentei cuvenite acestora făcându-se de Asociația de.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

Reclamantul a fost decorat cu medalia " Bărbăție și Credință cu Spade clasa a II-a" motiv pentru care în baza art. 12 și 13 din Legea 44/1994, a beneficiat de o rentă lunară în cuantum de 25 % din solda de grad a unui sublocotenent.

Prin OUG. 12/2004, de completare a Legii 44/1994, aprobată prin Legea 210/2004, începând cu luna martie 2004, renta lunară prev. de art. 13 și 14 se calculează în funcție de nivelul soldei de grad și a soldei de funcție a unui sublocotenent din cadrul MAPN.

OUG. 12/2004 stipulează că modificările aduse Legii 44/1994 prin ordonanță, se impun printre altele și în vederea aplicării unui tratament egal tuturor veteranilor de război.

Legea 44/1994 prevedea că, doar pentru anumite decorații veteranilor de război li se acordă rentă calculată la nivelul a 100 % din solda unui sublocotenent MAPN.

Din interpretarea textelor legale mai sus enunțate, rezultă fără dubiu că intenția legiuitorului concretizată prin adoptarea art. 14 indice 1 introdus de OUG 12/2004, ca o completare la Legea 44/1994, a fost aceea de a egaliza rentele lunare acordate tuturor veteranilor de război, decorați, indiferent de decorația primită.

Prin urmare se impune a se calcula renta cuvenită reclamantului în procent de 100 % din nivelul soldei de grad și de funcție, la minim, a unui sublocotenent din MAPN.

De asemenea, existând obligația legală stipulată de art. 23 al.3 din Legea 44/1994 pentru recalcularea acestei rente, în sarcina tuturor instituțiilor statului, apreciem că, i se cuvine reclamantului retroactiv plata drepturilor pentru ultimii 3 ani, până la data introducerii acțiunii, pentru restul perioadei acțiunea fiind prescrisă conform art. 3 din 167/1958.

Casa Județeană de Pensii, chiar dacă are numai obligarea dării în plată a acestor drepturi, are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care în contra acestei pârâte acțiunea se impune a fi admisă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312. 316 și 296 Cod procedură civilă, se va admite recursul reclamantului, se va schimba în tot sentința de fond, admițându-se ca fondată acțiunea.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul introdus de reclamantul domiciliat în O,-, - 56,.2, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 959 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în totalitate.

Admite acțiunea formulată de petentul în contra Casei Județene de Pensii B și în consecință:

Obligă pe pârâtă să recalculeze renta lunară cuvenită reclamantului în procent de 100 % din nivelul soldei de grad și funcție la minim, a unui sublocotenent din MAPN, conform art. 14/1 din OUG.12/2004 ce a modificat Legea 44/1994.

Obligă pe pârât să plătească retroactiv aceste drepturi începând cu 27.VI.2004.

Respinge ca prescrise drepturile solicitate pe perioada 1.III.2004 - 27.VI.2004.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 10.VI.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - - - -

Red.dec.R /02.07.2008

Jud.fond. -

Dact./02.07.2008

Ex.2

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Cigan Dana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 971/2008. Curtea de Apel Oradea