Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în B, str. -,.4..6, județul B, împotriva sentinței civile nr. 790, pronunțată la 5 octombrie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți Școala Specială nr. 2, cu sediul în B,-, județul B și Centrul de Execuție Bugetară de pe lângă Școala Specială nr. 2, cu sediul în B,-, județul
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, personal și asistat de avocat din cadrul Baroului B, lipsind intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurentul-reclamant, având cuvântul, arată instanței că nu are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri în cauză și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurentul-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul admiterii acțiunii, și obligarea pârâtei la plata drepturile salariale cuvenite reclamantului. Arată că recurentul -reclamant a fost membru de sindicat, acesta nefiind înscris, dintr-o eroare, în tabelul membrilor de sindicat, ce a fost înaintat instanței de judecată, cu ocazia judecării acțiunii, având același obiect, dar promovată de Sindicatul Liber de Învățământ Preuniversitar. Învederează că în tabelul menționat figurează alți doi colegi ai reclamantului, care s-au pensionat în aceeași zi cu reclamantul și care au beneficiat de drepturile salariale respective. Menționează că reclamantul nu a mai continuat activitatea după pensionare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr- reclamantul a chemat în judecata pe pârâții Scoala Specială nr.2 B și Centrul de Execuție Bugetară de pe lângă Scoala Specială nr.2 B, solicitând obligarea acestora la plata primelor de vacanță restante pentru perioada martie 2001-octombrie 2006, cu acordarea daunelor interese echivalente și actualizarea sumei cu coeficientul de inflație.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 01.11.1997- 30.07.2007 a funcționat ca titular pe funcția didactica maistru instructor la Scoala Speciala nr.2
Prin OUG nr.146/2007 a fost aprobata plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, în alin.2 prevăzându-se că în categoria personalului căruia ii sunt aplicabile prevederile ordonanței, intră și alte categorii de personal ce beneficiază de prime de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 stabilește în mod expres faptul ca personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
In contractul colectiv de muncă, la nivel de ramura învățământ, art.37 lit.g,este garantat dreptul personalului la o primă de vacanță care se acorda odată cu indemnizația de concediu.
Art.2 alin.1 din OUG nr.146/2007 prevede că drepturile vor fi acordate în anul 2008 în mod eșalonat, în trei tranșe, în luna martie pentru anii 2001 și 2002, în luna iunie pentru anii 2003 și 2004, în luna octombrie pentru anii 2005 și 2006.
Întrucât în perioada 2001-2006 acordarea primelor de vacanță nu a fost posibilă, dreptul fiind suspendat, a apreciat că acțiunea sa este întemeiată pe dispozițiile OUG nr.146/2007, art.281 și art.282 lit.c Codul muncii, art.1 și 28 din Legea nr.54/2003, art.51 alin.12 din Legea nr.128/1997, art.269 alin.1, art.166 alin.2 Codul muncii, art.37 lit.g Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură învățământ.
La dosar, reclamantul a depus în copie: sentința civila nr- a Tribunalului Buzău, legislație, Tabel nominal nr.894/2008, extras Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură învățământ, act de identitate, carnet de muncă, decizie pensionare, adeverința nr.1944/2009(filele 6-23).
Pârâta Scoala Specială nr.2 Baf ormulat întâmpinare(filele 24-25) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată că prin art.37 lit.g din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, atât cel înregistrat la Ministerul Muncii sub nr.5521/09.01.2004, cât și cel înregistrat sub nr.596/12.11.2007 s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii.
Legislația de salarizare a personalului didactic și didactic auxiliar nu a reglementat niciodată și plata vreunei prime de vacanță începând cu anul 2000, respectiv OUG nr.8/2000, OUG nr.71/2001, OUG nr.33/2002, OUG nr.196/2002, OUG nr.123/2003, OUG nr.38/2004, OUG nr.68/2004, OUG nr.18/2005, OG nr.4/2006, Legea nr.440/2006, OG nr.11/2007 astfel că prevederea din contractul colectiv de muncă a devenit inaplicabilă.
Pe de alta parte, faptul ca unitatea nu are și nici nu a avut venituri proprii, ci numai fonduri de la bugetul de stat sau de la bugetul local, a fost încă unul din motivele pentru care nu s-a putut pune în aplicare clauza din contractul colectiv de muncă.
Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în baza căruia s-a solicitat prima de vacanță, a fost înregistrat la Ministerul Muncii sub nr.5521/09.01.2004, iar potrivit art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contractele colective de muncă produc efecte de la data înregistrării acestora la Ministerul Muncii. contract colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, înregistrat la Ministerul Muncii sub nr.54707/23.10.2001 nu a conținut nici o prevedere referitoare la prima de vacanță. In acest context nu se poate cere plata unui drept pentru o perioada în care nu a existat nicio reglementare contractuală.
OUG nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, invocată de către reclamant în motivarea acțiunii, a reglementat modalitatea de plata a primelor de vacanță a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actelor normative anuale de salarizare, pentru acele categorii de personal pentru care plata acestei prime a fost prevăzută în mod expres în statutele proprii sau în legile de salarizare.
Astfel, conform art.1 alin.2 din această ordonanță intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin.(1), funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale. Ori, așa cum a mai arătat, nici Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic și nici actele normative de salarizare anuale ale personalului didactic și didactic auxiliar nu au conținut nici o prevedere referitoare la acordarea primei de vacanță pentru aceste categorii de personal, iar contractul colectiv de muncă este inaplicabil în lipsa acestor prevederi legale.
Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr.790 din 5 octombrie 2009, respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant, reținând în considerente că acesta a fost profesor maistru până la 15.06.2007 în cadrul Scolii Speciale nr.2 din B, fiind pensionat pentru muncă depusă și limită de vârstă conform deciziei nr.-/2007 a Casei Județene de Pensii B începând cu data de 29.06.2007.
Acesta a solicitat plata primelor de vacanță pentru perioada 2001-2006, cerere întemeiată pe dispozițiile art.50 din Legea nr.128/1997 si OUG nr.146/2007 conform căruia personalul din învățământ beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar alin.37 lit.g din Contractul Colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ prevede, în mod expres, că personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță din venituri proprii în condițiile legii, primă de vacanță ce se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Legea nr.128/1997 nu prevede expres acordarea primelor de vacanță, singura reglementare fiind Contractul Colectiv de munca la nivel de ramura învățământ. Art.3 alin.2 din Contractul colectiv de munca prevede că aceste contracte se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale.
A reținut prima instanță din interpretarea textelor menționate că primele de vacanță trebuie prevăzute atât de lege cât și de contractul colectiv de muncă, nu numai de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, art.37 lit.g din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramură învățământ, prevede acordarea primelor de vacanță pentru personalul din învățământ ce lucrează în unități școlare ce obțin fonduri din venituri proprii, situație ce nu se aplică în cazul pârâtei Scoala Specială nr.2
In ceea ce privește incidenta OUG nr.146/1997, instanța a reținut că potrivit art.1 alin.1 si 2 aceasta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare în perioada 2001-2006, în aceasta categorie de personal intrând funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justiție, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Coroborând aceste dispoziții cu cele ale Legii nr.128/1997, lege specială aplicabilă în domeniul învățământului, instanța de fond a constatat că aceasta nu a prevăzut acordarea primei de concediu de odihnă pentru a fi aplicabilă personalului din învățământ.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a exercitat recurs reclamantul (filele 4-6) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Acesta a reiterat susținerile din acțiune afirmâns că alineatul 2 al art.1 din OUG nr.146/2007 îi conferă dreptul la plata primelor de vacanță pentru perioada anilor 2001-2006.
În plus, instanța de fond a greșit respingând acțiunea sa în condițiile în care anterior a pronunțat o soluție contrară prin sentința civilă nr.1063 din 27 octombrie 2008, recunoscând dreptul la plata acestei prime pentru colegii săi, aflați într-o situație similară, motivarea soluției pe care a contestat-o prin recursul de față fiind discriminatorie față de aceștia.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de reclamanți este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele care succed:
Drepturile salariale ale personalului didactic sunt reglementate prin Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, iar potrivit art.50 alin.12 din lege-invocat în susținerea acțiunii, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Textul de lege sus citat nu creează dreptul la prima de concediu solicitată prin cererea de chemare în judecată de reclamantul-recurent, ci stabilește numai posibilitatea acordării de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, potrivit art.48 alin.2 din Legea nr.128/1997 drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază în limitele legii prin contractele colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ.
Recurentul-reclamant a susținut că personalul din învățământul beneficiază de prima de vacanță în temeiul art.37 alin.1 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ (denumit în continuare ) pe anii 2003-2004, care prevede ca personalul din învățământ să beneficieze de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu".
Dreptul generic la prima de vacanță este dublu condiționat, de existența de venituri proprii ale unităților școlare, precum și de încheierea unor protocoale de organizațiile sindicale, unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare cu prefecturile, consiliile județene și locale " în vederea acordării la timp a tuturor drepturilor- precum și pentru asigurarea unei finanțări corecte și complete " așa cum se prevede expres în art.39 din același.
Prin urmare, art.37 alin.1 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2003-2004 - aplicabil în continuare ca efect al prelungirii operate în virtutea art.9, nu creează în patrimoniul personalului din învățământ un drept la prima de vacanță, ci doar o vocație la acest drept, existența dreptului depinzând decisiv de cerințele înscrise de părțile contractante în art.37 alin.1 lit. și art.39 din, mai sus-citate.
Interpretarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 128/1997 coroborate cu cele două clauzele contractuale din de mai sus conduce la concluzia inexistenței unui drept material subiectiv la prima de vacanță în favoarea reclamantului, art.48 alin.2 și art. 50 alin.12 din Legea nr.128/1997 precum și 37 alin.1 lit.g și art.39 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2003-2004 stabilind numai vocația la un atare drept, pentru considerentele mai sus-arătate.
Nici pentru anul 2005 și nici pentru următorii ani nu există dovada unor demersuri din partea sindicatului de care a aparținut reclamantul anterior pensionării în sensul celor cerute de, care țin de executarea efectivă a unor clauze ale contractului colectiv de muncă și care sunt obligatorii pentru părți, conform art.243 din Codul muncii.
Este nerelevantă, sub acest aspect, împrejurarea că în conflictele de muncă, în conformitate cu art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, fiindcă decisiv pentru soluționarea litigiului de față era a se face proba îndeplinirii celor două condiții stabilite prin voința părților contractante pentru existența și acordarea dreptului la prima de vacanță, reclamantul având posibilitatea să demonstreze refuzul pârâților de a negocia și încheia protocoalele prevăzute la art.39 din pentru perioada anilor 2005, 2006 și 2007, precum și existența veniturilor proprii la care se raportează în termeni clari și neechivoci art.37 alin.1 lit.g din același contract, situație în care revenea pârâților obligația de a-și justifica refuzul plății drepturilor revendicate prin acțiune.
Cea de a doua critică privind incidența OUG nr.146/1997(fila 9) ca fiind actul normativ ce creează dreptul recurentului-reclamant la plata primei de vacanță și despre care s-a pretins a fi fost greșit interpretat de instanța fondului, Curtea constată că acesta reglementează modalitatea de plată a primelor de vacanță suspendate succesiv pentru anumite categorii profesionale prin legile anulate bugetare, între acestea nefiind enumerată și categoria profesională a personalului didactic, așa cum în moc corect a reținut prima instanță.
În fine, faptul că printr-o hotărâre judecătorească anterioară, același tribunal a admis o acțiune similară, consfințind dreptul la plata unor asemenea drepturi pentru cadre didactice din aceeași unitate școlară cu recurentul-reclamant(filele 6-8) nu este de natură a impune soluția în cauza de față, pe de o parte, iar pe de alta, nu constituie o împrejurare cu caracter discriminator, în condițiile în care numai deciziile în interesul legii pronunțate de instanța supremă sunt obligatorii pentru dezlegarea dată problemelor de drept, iar prevederile art.2 din OG 137/2000 nu sunt aplicabile fiindcă tratamentul pretins discriminator săvârșit prin fapte iar nu prin acte normative ori hotărâri judecătorești, dă dreptul la despăgubiri și nu dreptul la obținerea unei soluții identice cu justificarea de a înlătura eventualele consecințele ale faptului având un atare caracter.
În plus, în dosarul în care s-a pronunțat sentința invocată de recurentul-reclamant ca practică judiciară (dosar -) recursul exercitat a fost respins ca tardiv, așa încât controlul de legalitate și temeinicie al soluției nu a putut fi exercitat de C, pentru ca argumentele de oportunitate să poată fi susținute în mod îndreptățit.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 cod pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr.790 pronunțată la 5 octombrie 2009 de Tribunalul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B, str. -,.4..6, județul B, împotriva sentinței civile nr. 790 pronunțată la 5 octombrie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți Școala Specială nr. 2, cu sediul în B,-, județul B și Centrul de Execuție Bugetară de pe lângă Școala Specială nr. 2, cu sediul în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - - -
Ptr. Doamna judecător
aflată în CO, prezenta
se semnează de noi,
Președintele instanței
Grefier,
-
Red.
Tehnored./SV
Ex 5./ 4.febr.2010
f--Trib.
, I
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
