Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.3
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtaSC SA, cu sediul în B, Bd. - -- House, nr. 4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.11 din 05 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul ales în com. D,sat, jud. Dambovita.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA, prin avocat din cadrul Baroului B, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul, arată instanței că nu are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri în cauză și, analizand actele si lucrarile dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, conform motivelor de recurs.Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.5478/120/23.10.2008 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta CAp entru ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești pe anii 2005-2008 cuvenite și neacordate, actualizate cu indicele de inflație, reprezentând suplimentările salariale de Paște și C, conform art.168 al.1 din CCM, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că nu a beneficiat de suplimentările salariale de Paște și C pe perioada 2005-2007 în condițiile prevăzute de CCM.
Prin sentința civilă nr.11 din 5 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești pentru anul 2005-2008, reprezentând prime de Paște și C calculate conform art. 168 al. 1 din CCM la nivel de unitate, cu reactualizarea potrivit indicelui de inflație la momentul plății.
In motivarea sentinței recurate s-a arătat că reclamantul nu a beneficiat de suplimentările salariale de Paști și C pe perioada 200-2007 în condițiile prevăzute de art. 168 din CCM la nivel de.
Se mai reține că acesta a depus la dosar dovada că a fost încadrat în muncă la SC SA și, de asemenea dovezi că la salariul minim de bază la nivel de nu s-au calculat drepturile salariale solicitate.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs pârâta SC SA - Membru Grup, prin care a solicitat modificarea în tot a acesteia și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.
Susține recurenta că drepturile salariale de C și de Paște au fost incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003, în acest sens fiind redactat și alin.2 al art.168 din CCM pe anul 2003, această prevedere fiind reiterată și în CCM pe anul 2004 și confirmată prin versiunea din 2005 alin. 2 art.168.
De asemenea, aceeași interpretare a oferit-o și Comisia Paritară, înființată în scopul clarificării intenției reale a părților la momentul negocierii clauzelor CCM,comisie formată din reprezentanții părților semnatare, interpretare ce a fost cuprinsă în decizia nr.5140/2007 din 31.08.2007 ce are caracter obligatoriu conform prevederilor Anexei 2 la CCM.
Se învederează că atât prevederile CCM, cât și interpretarea oferită de Comisia Paritară sunt opozabile salariaților conform art.9, 14 și 30 din Legea nr.130/1996 și art. 9 și 10 din CCM.
Se susține în continuare că prima instanță a apreciat în mod greșit că se impune respingerea excepției prematurității întrucât nu există nicio reglementare care să stabilească în sarcina reclamantei obligația declanșării unei asemenea proceduri, a excepției prescripției dreptului la acțiune întrucât sumele solicitate sunt drepturi salariale, care se prescriu în termen de 3 ani, precum și admiterea acțiunii deoarece pârâta nu ar fi făcut dovada că sumele în discuție au fost incluse în salariile angajaților.
În susținerea caracterului prematur al acțiunii formulate, recurenta-pârâtă învederează că dreptul la acțiune nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora ar fi trebuit stabilit cuantumul exact al sumelor, condiție ce reiese din redactarea alin.1 al art.168 din CCM 2003-2007.
Totodată, caracterul întemeiat al excepției prescripției dreptului la acțiune reiese din faptul că drepturile a căror valorificare se urmărește prin promovarea acțiunii nu au natură salarială și nu reprezintă o contraprestație a activității desfășurate, ci drepturi acordate salariaților prin CCM în scopul de a le oferi protecție socială, fiind incidente disp. art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, ce reglementează un termen de prescripție de 6 luni pentru acțiunile rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM.
În fine, se arată că modalitatea de calcul a sumelor pretinse este greșită, câtă vreme se raportează la salariul mediu brut la nivel de societate, deși art.168 alin.1 din CCM stipulează că baza de calcul este salariul de bază mediu la nivel de, nivelul acestuia reieșind din adresa nr. 2022/04.09.2007.
La termenul de judecată din data de 16 martie 2009, recurenta-pârâtă a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 286, 287 și 288 din Codul Muncii, ale art.74, art.75, art. 77 din Legea 168/1999 și ale art. 164 Cod pr. civilă, solicitând sesizarea Curtii Constituționale și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
S-a susținut, în esență, de către recurenta-pârâtă, că dispozițiile legale mai sus enunțate încalcă prevederile art.21 alin.1 - 3, ale art.11 alin.2, art.24 și art.53 alin.1 din Constituție, la care s-a făcut trimitere, reprezentând o încălcare a garanțiilor dreptului la apărare și implicit a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și o încălcare a principiului efectivității juridice, consacrat atât de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și de cea a Curții Constituționale, ce afectează grav poziția procesuală a recurentei în cauza ce formează obiectul prezentului dosar.
În motivarea excepției, recurenta-pârâtă mai arată că modalitatea în care au fost reglementate dispozițiile contestate din Codul Muncii și Legea nr.168/1999 cu privire la procedura de soluționare a litigiilor de muncă este o opțiune a legiuitorului care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și urgente, adaptată raporturilor de muncă și exercitării dreptului la muncă.
Aceste dispoziții legale sunt menite să asigure soluționarea cu celeritate a conflictelor de muncă, în primul rând în interesul salariatului, al apărării raporturilor de muncă și al exercitării dreptului la muncă.
Cu toate acestea, mai susține recurenta-pârâtă, celeritatea soluționării litigiilor de muncă reprezintă un principiu care nu trebuie transformat într-un scop în sine, nici chiar în litigii de acest fel, ci trebuie asigurat echilibrul față de celelalte principii esențiale ale procesului civil cum ar fi asigurarea unui proces echitabil și garantarea dreptului la apărare - în condițiile în care administrarea de probe este componenta esențială a dreptului la apărare.
Aplicarea textelor contestate și acordarea unor termene de judecată la intervale scurte de timp face ca angajatorul să nu dispună de timp suficient pentru exercitarea dreptului la apărare.
De aceea textele legale contestate, susține recurenta-pârâtă, încalcă dispozițiile art.21, art.24, art. 53 alin. 1 din Constituție și implicit dreptul la apărare și la un proces echitabil recunoscut de art.6 din CEDO, precum și o încălcare a principiului efectivității juridice, consacrat atât de jurisprudența CEDO cât și de cea a
Curții Constituționale, situație ce afectează grav poziția sa procesuală în cauze de această natură.
Prin încheierea din 16.03.2009, Curtea a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.286, art.287 și art.288 din Codul Muncii, a art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999 și a art.164 Cod procedură civilă, invocată de recurenta-pârâtă SA - Membru Grup și suspendarea judecării recursului declarat de pârâta, până la soluționarea excepției.
Pe fondul excepției invocate Curtea de Apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată deoarece nu încalcă principiile stabilite prin art.21, art. 23 și 53 alin. 1 din Constituție.
Prevederile respective sunt norme care stabilesc o procedură specială, derogatorie, privind termenele de judecată și modalitatea administrării probelor în cazul judecării cererilor referitoare la conflictele de muncă întrucât s-a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și urgente, adaptată raporturilor de muncă și exercitării dreptului la muncă. Regulile de procedură prevăzute de aceste dispoziții se aplică în mod echitabil atât angajatorilor, cât și angajaților, fără a fi favorizată o categorie sau alta.
Ținând seama de considerentele expuse, Curtea în raport cu dispozițiile art.29 alin 5 din Legea nr.47/1992 a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, urmând ca pe această perioadă să se suspende soluționarea cauzei.
Prin decizia nr.1425/5.11.2009, definitivă și general obligatorie, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prev.art.286, art.287 și art.288 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, ale art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și ale art.164 Cod pr.civilă, excepție ridicată de SC SA B, cauza fiind restituită pentru continuarea judecării recursului acestei instanțe.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat este nefondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
Intimatul-reclamant este și a fost salariatul pârâtei pentru perioada dedusă judecății, iar potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004, 2005, 2006, salariații SA aveau dreptul la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
Dreptul intimatului-reclamant la acordarea acestor prime rezultă din dispozițiile contractului colectiv de muncă mai sus arătate și nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia acțiunea ar fi prematură pe motiv că nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit, așa cum se prevede în art.168 alin.1 teza finală din contractele colective de muncă pe acești ani, în condițiile în care nu se poate reține o culpă a reclamantului pentru lipsa acestor negocieri, recurenta invocându-și practic propria culpă, iar cuantumul primelor a putut fi oricum stabilit după criteriul reglementat de contractul colectiv de muncă.
Neîntemeiată este și critica prin care se susține că dreptul la acțiune al intimatului ar fi prescris.
Astfel, conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, acesta fiind și termenul expres folosit în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2005 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, este neîntemeiată susținerea recurentei-pârâte SC SA în sensul că acțiunea trebuie respinsă întrucât primele de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază al reclamantului pe anii în discuție în cauză.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul Muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2005, 2005, 2007 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractul colectiv de muncă pe anul 2005, s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004, 2005, 2006 primelor de Paște și de C în salariul de bază, iar practica judiciară invocată de recurentă nu constituie izvor de drept.
În raport de cele mai sus-arătate, decizia din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, pe de o parte nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele solicitate, prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004,2005, 2006, ar fi fost acordate reclamantului prin includerea acestor prime în salariul de bază al acestuia pe acei ani, iar pe de altă parte nu produce efecte decât de la data adoptării ei.
Neîntemeiată este și critica potrivit căreia instanța de fond ar fi avut în vedere la pronunțarea soluției nivelul salariului mediu brut pe societate și nu al salariului de bază mediu pe societate, așa cum prevede expres art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, în condițiile în care, după cum rezultă atât din considerentele cât și din dispozitivul sentinței recurate, s-a raportat la salariul mediu de bază și la disp. art. 168 alin. 1 din CCM la nivelul unității.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurenta- intimată trebuia admisă de instanța de fond, raportat la termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 lit. c din Codul Muncii și la solicitarea intimatului -reclamant de a fi obligată societatea la plata primei pentru Paște 2005, față de data formulării cererii - 23.10.2008, dreptul material la acțiune fiind prescris.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față fondat, sub aspectul celor mai sus menționate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite și va modifica în parte sentința în sensul că va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru prima de Paște 2005 și va respinge cererea privind acordarea primei de Paște 2005, actualizată ca prescrisă.
Va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtaSC SA, cu sediul în B, Bd. - -- House, nr. 4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.11 din 05 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul ales în com. D,sat, jud. Dambovita
Modifică în parte sentința în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru prima de Paște 2005 și respinge cererea privind acordarea primei de Paște 2005, actualizată ca prescrisă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - - -
Fiind in CO semnează
Președintele instanței
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
Red./Tehnored.FA
4 ex - 21.01.2010
f- Trib.Dambovita
,
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
