Pretentii civile. Speta. Decizia 4/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 4
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr.14, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B, nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 279 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, n, G, toți cu domiciliul ales în municipiul B-, jud. B, intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P,- A, jud. P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 170, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, rectifică numele intimaților-reclamanți din conceptele și încheierile pronunțate în cauză în sensul că și, cum greșit au fost menționați, corect se numesc, și respectiv. Analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare, pronunță următoarea hotărâre:
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Buzău sub nr.4922/2007 reclamanții, G, n, G, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul R-reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, obligarea acestora la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr. 10/2007, respectiv 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, actualizarea sumelor rezultate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului -01.01.2007 - la cea a plății acestor drepturi salariale revendicate ca urmare a discriminării lor, plata dobânzilor legale calculate conform art.3 al.3 din OG nr.9/2000 și efectuarea mențiunilor referitoare la majorările salariale în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii se arată că prin acte normative succesive, au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând judecătorii și procurorii.
Au precizat reclamanții că în acest fel, s-a creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat prin acordarea de despăgubiri echivalente creșterilor salariale în cauză, actualizate și la plata dobânzii legale, ca efect al tratamentului diferențiat și nejustificat la care au fost supuși.
În drept, reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe disp. art. OG nr. 137/2000 privind discriminarea, art.1-4 din nr.OG 10/2007, art.1 din OG nr. 16/2007, art. 2 al. 2 din nr.OG27/2007, prevederile Protocolului nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prevederile Constituției României ce reglementează egalitatea în drepturi, egalitatea la tratament și nediscriminarea.
Părțile au fost legal citate și în conformitate cu art. 115 Cod pr. civilă, pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor () - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Paf ormulat întâmpinare(filele 13-14) prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu trebuie confundat cu Statul R și cu bugetul de stat, fiind ordonator principal de credite iar nu plătitor al drepturilor salariale fiindcă nu are niciun fel de raporturi de muncă sau de serviciu cu reclamanții.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție a depus de asemenea întâmpinare (filele 16-22) prin care a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului motivat de faptul că cererea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr OG- se adresează instanței de drept comun care este judecătoria iar în fond, a cerut respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă, susținând în esență că nu este incident în cauză art. 2 alin. 2 din nr.OG 27/2000 referitoare la discriminare în condițiile în care prin actele normative invocate de reclamanți au fost reglementate majorări salariale pentru personalul contractual iar nu pentru cel din sistemul justiției care este salarizat printr-un act normativ special nr.OG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007.
La termenul de judecată din 3 septembrie 2007, - și, grefiere în cadrul DIICOT - B au depus cerere de intervenție în interes propriu (filele 23-24) solicitând aceleași drepturi ca și reclamanții.
Instanța de fond a dispus introducerea acestora în cauză și citarea lor.
Urmare admiterii cererilor de abținere formulate de toți judecătorii Tribunalului Buzău, prin încheierea din 9 octombrie 2007 Curții de APEL PLOIEȘTI (dosar nr-) cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Prahova la care a fost înregistrată sub nr-.
Părțile au fost citate, mai puțin cele două interveniente, iar prin sentința nr. 279 din 1 februarie 2008, Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâții în solidar cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata către aceștia majorărilor salariale de 5% începând cu 01.01.2007, în raport cu salariul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007, în raport cu salariul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007, în raport cu salariul din luna septembrie 2007, sume ce urmează a fi reactualizate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune și până la plata efectivă. De asemenea, prima instanță a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzilor legale, ca neîntemeiat și a obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF invocată de DGFP P prin întâmpinare, că această instituție nu poate avea calitatea de pârât deoarece nu este ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite-cum este cazul Ministerului Public -sumele de la buget fiind alocate conform destinațiilor bugetare, în conformitate cu legea bugetului de stat.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MEF și, pe cale de consecință, a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În fondul dreptului dedus judecății, prima instanță a constatat că art. 155 din Legea nr. 53/2003, este aplicabil și reclamanților, în sensul că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri
iar dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii și a Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de rigoare sunt incluși si reclamanții.
Prin Ordonanța de Guvern nr. 10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar si celui care ocupa funcții de demnitate publică.
A mai reținut prima instanță că potrivit art.1din acest act normativ, salariile de baza ale categoriilor menționate, se majorează in 3 etape, după cum urmează: cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate judecătorilor și procurorilor, refuzul motivându-se, între altele și prin aceea că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006-2007.
Aceasta apărare nu a fost primită de instanța de fond de vreme ce, pe de o parte, creșterile salariale prevăzute de OG.nr.10/2007 se acordă și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică în această categorie intrând și magistrații iar pe de alta, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de art.5 din cod, în raport cu care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că potrivit art.2 al.1 din OG.nr. 137/2000, astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform al.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane fața de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului nr.OG 10/2007 precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a constatat existența vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prev. de art. 1 lit. a,b și c din nr.OG 10/2007.
Așa fiind, instanța a apreciat ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acorda creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, mai puțin magistraților.
La cele menționate anterior, se adaugă și faptul că disp.art.4 si art.16 din Constituția României, consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, iar în raport de art.20 din legea fundamentală, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă,le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală.
Tribunalul a reținut ca fiind aplicabile în speță și disp.art. 14 din Convenția CEDO care reglementează interzicerea discriminării.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, tribunalul a considerat-o întemeiată din perspectiva disp.art.161 pct.4 din codul muncii, precum și a faptului ca prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauza și momentul în care aceste sume vor intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, principala funcție a indexării fiind aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Totodată, în baza Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, instanța de fond a dispus a se efectua cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților pentru drepturile salariale acordate prin sentință.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării(denumit în continuare CNCD) și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție (filele 5-12 și 13-16) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul-pârât CNCD a criticat sentința primei instanțe sub aspectul obligării sale de a plăti în solidar cu ceilalți pârâți, drepturile salariale revendicate de reclamanți, în condițiile în care nu are calitate procesuală pasivă deoarece răspunzător pentru eventuala încălcare a drepturilor reclamanților este numai angajatorul, iar nu CNCD care nu are nici un fel de raporturi cu aceștia.
Recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție a invocat incidența cazurilor de recurs prev. de art. 304, pct. 3,4,7 și 9 Cod pr. civilă susținând în principal că sentința a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială, ceea ce impune casarea acesteia și trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Buzău, iar în subsidiar, în fond, acțiunea reclamanților este inadmisibilă și trebuia respinsă ca atare.
apărarea formulată și la instanța de fond, recurentul-pârât a susținut că cererea de despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000 se judecă potrivit normelor dreptului comun, competența materială de soluționare a acesteia revenind judecătoriei, iar tribunalul a nesocotit normele de competență, pronunțând o soluție nelegală și motivată contradictoriu, ceea ce atrage incidența cazului de casare prev. de art. 304, pct. 3 Cod pr. civilă.
În subsidiar, în fondul cauzei, recurentul a criticat sentința în sensul că aceasta a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, deoarece prin interpretarea unor acte normative ce nu erau incidente în cauză, s-a schimbat sistemul de salarizare al magistraților, adăugându-se la legea specială de salarizare, ceea ce este inadmisibil fiindcă doar legiuitorul are dreptul de a reglementa modul de salarizare și remunerare a diferitelor categorii sociale.
În același timp, recurentul-pârât a susținut și lipsa de temei legal a soluției, legea fiind greșit interpretată și aplicată pe temeiul art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000 privind discriminarea câtă vreme reclamanții nu se află într-o situație analogă sau comparabilă cu celelalte categorii socioprofesionale față de care au invocat tratamentul diferențiat.
O ultimă critică vizează greșita obligare a recurentului la plata sumelor solicitate de reclamanți, actualizate cu indicele de inflație în condițiile în care
Ministerul Public nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, astfel că obligația impusă de prima instanță în sarcina sa este una imposibilă.
Intimații-reclamanți, G, n, și - au formulat și depus note scrise la care au atașat înscrisuri (filele 241-251) solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurenților, a dispozițiilor legale incidente în cauză și a mijloacelor de probă administrate dar și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr. civilă, constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Referitor la recursul exercitat de pârâtul CNCD, Curtea stabilește că acesta a fost introdus în cauză din oficiu de prima instanță, fără ca reclamanții să fi solicitat chemarea sa în judecată.
Procedând astfel, tribunalul a încălcat principiul disponibilității care guvernează procesul civil și care îndreptățește exclusiv părțile procesului să fixeze cadrul procesual, atrăgând terți în cauză după regulile, termenele și condițiile art. 49-66 Cod pr. civilă.
Instanțele de judecată nu au dreptul de a dispune din oficiu citarea în proces a altor persoane decât acele indicate de părți în cererea de chemare în judecată sau după caz, în cererea reconvențională ori de intervenție sau în cea de chemare în garanție și de arătare a titularului dreptului.
Este adevărat că potrivit art. 27 din nr.OG 137/2000 judecarea acțiunii în despăgubiri întemeiate pe un fapt discriminatoriu se face cu citarea obligatorie a CNCD cu scopul precizării poziției sale referitoare la posibila încălcare a legislației în materie de nediscriminare, însă cererea cu care a fost învestită prima instanță nu are o asemenea natură juridică, care atrage și competența materială a altei instanțe decât tribunalul-complet specializat litigii de muncă.
Drept urmare, tribunalul avea numai posibilitatea de a pune în discuția părților necesitatea atragerii în proces a CNCD și, luând concluziile părților, să analizeze și să încuviințeze sau să respingă motivat, o eventuală cerere dintre cele pe care legiuitorul le pune numai la îndemâna părților pentru a stabili cadrul procesual în care se desfășoară judecata.
Acestei greșeli, săvârșite de prima instanță sub aspect procesual i se adaugă în mod decisiv cea comisă prin dezlegarea dată fondului procesului, criticată și de recurent în mod justificat, în sensul stabilirii obligației acestui recurent la plata unor drepturi salariale pe care reclamanții le revendică de la instituțiile cu care au raporturi de serviciu, fiind evident că în aceste circumstanțe, recurentul-pârât CNCD nu are calitate procesuală, astfel că răspunderea sa patrimonială a fost greșit stabilită de instanța de fond, ceea ce atrage admiterea recursului pentru cazul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă cu consecința respingerii acțiunii față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Recursul pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție.
În privința criticii referitoare la greșita dezlegare a excepției necompetenței materiale a instanței pe care tribunalul nu a soluționat-o în nici un mod, însă a respins-o tacit considerându-se competent să păstreze cauza și să o dezlege în fondul său, Curtea constată că normele de competență care sunt incidente în cauză în raport de obiectul acțiunii cu care a fost învestită prima instanță, justifică pronunțarea hotărârii de un complet de judecată specializat în litigii de muncă și asigurări sociale constituit la nivelul tribunalului.
Astfel, reclamanții au susținut că au fost lipsiți de drepturile bănești la care erau îndreptățiți dacă pârâții ar fi interpretat și aplicat corect dispozițiile nr.OG10/2007, potrivit cărora s-au acordat majorări salariale numai anumitor magistrați aparținând sistemului judiciar(judecătorii ICCJ, ai Curții Constituționale,procurorul general și adjuncții săi) iar prima instanță a analizat și hotărât că nu există nici un motiv care să justifice neaplicarea acestui act normativ pentru toți magistrații.
Drept urmare, instanța de fond nu a fost învestită cu o acțiune în despăgubiri așa cum susține recurentul, pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 și care ar atrage competența materială a judecătoriei ca instanță de fond, ci cu un litigiu izvorât din raporturile de serviciu ale reclamanților cu structura parchetului din care fac parte ca procurori.
Cea de a doua critică a recurentului este însă justificată în condițiile în care prin acordarea majorărilor salariale revendicate de reclamanți, instanța de fond a adăugat nepermis la legea specială de salarizare a magistraților care este nr.OG 27/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007.
Curtea constată că temeiul juridic pe care tribunalul și-a fundamentat soluția nu este aplicabil în cauză deoarece nr.OG 10/2007, nr.OG 16/2007, nr.OG 27/2007 și nr.OG 16/2007 reglementează salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe, misiunile diplomatice, consulare și institutele culturale din străinătate și respectiv controlorilor financiari ai Curții de Conturi ori funcționarilor publici.
Intimații-reclamanți sunt procurori la DIICOT Biroul Teritorial Buzău iar drepturile lor decurgând din exercitarea acestei profesii, sunt stabilite de legiuitor prin Ordonanța de Urgență nr. 27/2006 - aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, în timp ce nr.OG 10/2007 acordă majorări salariale între alții și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, în această categorie definită de art. 3 din Legea nr. 154/1998, făcând parte din sistemul judiciar exclusiv judecătorii ICCJ, ai Curții Constituționale, procurorul general și adjuncții săi.
În condițiile în care Curtea Constituțională a decis cu valoare de normă general obligatorie, prin Deciziile nr. 818 - 820/2008 că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident că tribunalul a pronunțat o sentință greșită în ceea ce privește obligația pârâtului-recurent de a le plăti reclamanților sumele reprezentând majorări salariale la care aceștia nu sunt îndreptățiți potrivit legii.
De aceea, în raport de această critică, sentința recurată urmează a fi în parte modificată, ca efect al admiterii recursului de față, conform art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă cu consecința respingerii ca neîntemeiate și a capetelor de
cerere privind acordarea majorărilor salariale actualizate și efectuării cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Curtea constată la examenul de legalitate și temeinicie efectuat din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod pr. civilă că prima instanță a omis a se pronunța în vreun fel asupra cererii de intervenție formulate de - și, grefiere în cadrul DIICOT - Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, a căror introducere în cauză a dispus-o, însă în lipsa recursului exercitat de acestea, greșeala de judecată săvârșită nu poate fi îndreptată, considerente pentru care niciuna din cele două interveniente - care nu sunt menționate nici în hotărârea pronunțată-nu au fost citate în recurs, neavând calitatea procesuală cerută de lege pentru a participa la judecata cauzei în această cale de atac.
Drept consecință, pentru considerentele care preced, Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței civile nr.279/2008 a Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr.14, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B, nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 279 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, n, G, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în municipiul B-, județul B, intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P,- A, jud. P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 170, județul
Modifică în parte sentința în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și respinge acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Respinge ca neîntemeiate și capetele de cerere privind acordarea majorărilor salariale actualizate și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -
Grefier,
-
Red.
Tehnored.
9 ex./05.02.2010
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
