Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.5
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtaSC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.858 din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliată în comuna, sat de, nr.51, -.4,.18, județ P, domiciliat în comuna, sat, nr.17, județ P,-, domiciliat în comuna, sat, nr.262, județ P, domiciliat în comuna, sat, nr.110 B, județ,domiciliat în P,-,.3A,.2,.53, județ P și, domiciliat în comuna, sat, nr.384 A, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA B, prin avocat din cadrul Baroului P, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii capetelor de cerere privind obligarea recurentei la plata drepturilor bănești pretins cuvenite pentru "aprovizionarea toamnă-iarnă", precum și a pretenției privind plata unei diferențe a indemnizației de concediere, ca neîntemeiată, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosarul cauzei.Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA:
Deliberând supra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrata la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, G, Si au chemat în judecata pe pârâta SC SA - Suc. solicitând obligarea acesteia la plata sumei nete de câte 5000 lei reprezentând contravaloarea indemnizației de concediere neachitată de pârâtă și prima de aprovizionare toamnă-iarnă 2004-2005, drepturi salariale ce urmează a fi actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei până în anul 2005, contractele lor individuale de muncă încetând pentru motive ce nu țin de persoana angajatului, iar societatea trebuia să le achite o primă de aprovizionare toamnă-iarnă, conform Contractului Colectiv de Muncă, precum și o indemnizație de concediere într-un cuantum mai mare decât cel calculat și plătit prin deciziile de concediere.
În dovedirea susținerilor lor, reclamanții au depus înscrisuri (filele 5-106 și 136-158) iar la termenul de judecată din 26 februarie 2009(fila123) aceștia și-au precizat acțiunea sub aspectul cuantumului sumelor pretinse, astfel: câte 1008 lei brut reprezentând contravaloarea primei de aprovizionare toamnă-iarnă 2005-2006 și câte 3377 lei net reprezentând diferențe plăți compensatorii pentru anul 2006.
Pârâta SC SA Baf ormulat întâmpinare (filele 160-182) prin care a invocat excepțiile prescripției acțiunii și a lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar în fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
În susținerea excepțiilor, intimata a arătat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor prevăzute în contractul colectiv de muncă este de 6 luni, astfel că acesta s-a împlinit înainte de introducerea acțiunii, pe de o parte iar pe de alta, că reclamanții nu au calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit, singurul care poate cere interpretarea unor clauze contractuale al căror semnatar a fost.
Pârâta a administrat proba cu înscrisuri(filele 186-210).
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 858 din 13 aprilie 2009, a respins atât excepția prescripției dreptului material la acțiune cât și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocate de pârâtă, a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant, contravaloarea primei de aprovizionare toamnă-iarnă în sumă de 528 lei pentru fiecare conform art. 176 din CCM la nivel de ramură și suma de câte 2691,18 lei net reprezentând diferență indemnizație de concediere.
Totodată, a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.283 din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri și în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
In cauză s-a solicitat de către reclamanți obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale și nu neexecutarea unor clauze contractuale, fiind incidente dispozițiile art. 282 lit. c din Codul muncii, referitoare la termenul de prescripție de 3 ani, considerente față de care în baza art. 137 Cod pr. civilă, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților s-a reținut că și aceasta este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 176 alin. 1-2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, condițiile și criteriile de acordare a drepturilor se stabilesc în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, între reclamanți și titularul dreptului există identitate, astfel că aceștia sunt îndreptățiți să acționeze în judecată angajatorul care în mod nejustificat le-a refuzat drepturile stabilite prin contract.
Pe fondul cauzei acțiunea precizată a fost considerată întemeiată deoarece prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anul 2005-2007 s-a prevăzut că salariații societăților semnatare ale acestuia beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paște și C și în luna octombrie, de o suplimentare a drepturilor salariale constând într-o sumă fixă egală cu un salariu minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, obligație pe care pârâta nu a îndeplinit-o în sensul că nu a acordat aceste drepturi reclamanților.
Ca urmare, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant prima de aprovizionare toamnă-iarnă în sumă de 528 lei pentru fiecare conform art. 176 din CCM la nivel de ramură.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, instanța a reținut că indemnizația de concediere trebuia calculată la nivelul salariului mediu brut pe anul 2004 de 1400 lei, majorat în anii următori proporțional, astfel că a rezultat dreptul reclamanților la diferențe dintre indemnizația de concediere încasată și cea cuvenită în raport de salariile majorate.
În consecință, a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant și suma 2691,18 lei net reprezentând diferență de indemnizație de concediere.
In baza art. 274 cod pr. civilă a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentințe a exercitat recurs pârâta SC SA B(filele 4-8) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta-pârâtă a susținut că sentința este greșită, fiind incidente dispozițiile cazului de recurs prev.de art.304 pct.9 cod pr.civ.deoarece atât clauzele contractuale cât și mijloacele de probă administrate în cauză au fost eronat interpretate și aplicate de instanța fondului.
Astfel, în ceea ce privește capătul de cerere pentru acordarea primelor pentru aprovizionare de toamnă-iarnă, recurenta a reiterat apărările făcute la instanța de fond susținând că acestea au fost incluse în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate-încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Referitor la plata diferențelor rezultate din calculul indemnizațiilor de concediere, recurenta-pârâtă a arătat că pachetul financiar stabilit prin Planul Social urmare negocierii cu a stabilit drepturi bănești mult mai avantajoase decât cele prevăzute în contractul colectiv de muncă tocmai pentru atenuarea efectelor concedierilor colective, iar modalitatea de calcul a indemnizației de concediere, raportată la vechimea fiecărui salariat în societate este conformă cu clauzele contractuale, astfel că în mod greșit instanța de fond a reținut și acordat reclamanților sumele reprezentând diferențele dintre plățile compensatorii încasate și cele pretinse în raport de salariul mediu brut pentru anul 2006.
S-a solicitat inclusiv prin concluzii scrise(filele 51-69) admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în totalitate ca fiind nejustificată.
Intimații-reclamanți, fiind legal citați nu s-au înfățișat la judecata recursului și nu au formulat nici un fel de apărări.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză, a actelor și lucrărilor dosarului dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Referitor la capătul de cerere privind plata contravalorii aprovizionării de toamnă-iarnă, Curtea reține că dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (filele 199-211 dosar fond).
Potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă pentru anul 2005-2006 nu a fost inclusă în salariile lor, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților-intimați, G, și la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru anii 2005-2006.
Recurenta-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta (fila 187-188 dosar fond) s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997 (art.168 alin.3 din contract).
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 189-190 dosar fond).
Acest înscris depus atât la instanța fondului (fila 191) emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998-fila 136).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai (filele 192-193) iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Curtea mai reține că aceste adrese a căror natură juridică este aceea a unor veritabile acte adiționale la, nu au vizat Sucursala -unde au fost salariați reclamanții, potrivit copiilor carnetelor lor de muncă, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și (filele 189-190).
Prin același act normativ-Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații Sucursalei, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din:contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997).
Sindicatul liber al salariaților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ -citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
În plus, din copiile carnetelor de muncă ale reclamanților-intimați rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile acestora conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
În egală măsură, din carnetele de muncă ale reclamanților mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat sub aspectul primei critici deoarece în cauză recurenta-pârâtă a făcut dovada introducerii acestui drept în salariile brute de bază ale intimaților-reclamanților prin efectul includerii și menținerii lui în salariul brut de bază începând cu anul 1998 și până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005-2006, fost în mod greșit admisă.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata diferențelor rezultate din calculul indemnizațiilor de concediere, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 50 contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură energie electrică, termică petrol și gaze pentru anii 2005-2006, în cazul concedierilor din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia o indemnizație minimă de concediere stabilită pe tranșe de vechime, după cum urmează: - de la 6 luni la 3 ani - un salariu mediu net; - de la 3 ani la 10 ani-2 salarii medii nete; - de la 10 ani la 15 ani-3 salarii medii nete și peste 15 ani-4 salarii medii nete.
La alin.2 al aceluiași articol ca și la art.50 alin.2 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2007 s-a stabilit că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, respectiv cea prevăzută la alineatul 1, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu, iar la alin.4 se dispune că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți (filele 139-140 și 184-185 dosar fond).
Prin Planul Social, de asemenea negociat și însușit de angajator și salariați prin reprezentanții lor și care stabilește în varianta finală din 21 aprilie 2005(fila 185) dreptul angajaților la pachete financiare, în raport de vechime, de 8,12 și respectiv 15 salarii medii brute este indicată modalitatea de calcul a cuantumului indemnizațiilor de mai, constituind-o pentru anul 2005 salariul mediu brut pe anul anterior, iar pentru anul 2006, salariul mediu brut ce se va calcula aplicând procentul de creștere a salariilor din anul anterior.
Curtea reține că din motivarea extrem de succintă și lacunară a instanței de fond nu rezultă care sunt argumentele acordării sumelor solicitate de reclamanți cu titlu de diferențe- de câte 2691,18 lei fiindcă în realitate modul de calcul al indemnizației de concediere a fost aplicat de angajator începând cu anul 2005 și ulterior, conform mențiunii înscrise în pct.4 din Planul social potrivit căreia" pentru 2005: salariul mediu brut din pe baza celui din 2004 ( majorat în anii următori direct proporțional, cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)".
Drept consecință, reclamanții au primit efectiv indemnizațiile de concediere calculate conform modalității convenite potrivit Planului Social-pct-4 astfel cum a fost mai -citat în cele ce preced și care corespunde voinței părților contractante.
În aceste circumstanțe și în lipsa unei motivări a primei instanțe din care să rezulte considerentele pentru care a fost admis acest capăt de cerere pe de o parte iar pe de alta, al cuantumului sumelor acordate conform cererii lor precizate, Curtea va admite recursul ca fiind fondat și pe baza mijloacelor de probă administrate în dosar dar și a interpretării clauzelor convenției părților, va modifica sentința în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de plată a diferențelor rezultate din calculul indemnizațiilor de concediere încasate de reclamanții-intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtaSC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.858 din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliată în comuna, sat de, nr.51, -.4,.18, județ P, domiciliat în comuna, sat, nr.17, județ P,-, domiciliat în comuna, sat, nr.262, județ P, domiciliat în comuna, sat, nr.110 B, județ,domiciliat în P,-,.3A,.2,.53, județ P și, domiciliat în comuna, sat, nr.384 A, județ
Modifică în parte sentința și rejudecând pe fond respinge acțiunea precizată ca neîntemeiată. Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - --
Grefier,
-
/VS
10 ex./12.02.2010
f--Trib.
,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
