Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 10091/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10091
Ședința publică de la 20 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Sorin
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR D, împotriva sentinței civile nr. 4975/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ȘCOALA LEȘILE, CONSILIUL LOCAL DE, PRIMĂRIA DE -INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar părțile au solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242.Pr.Civ. după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Dolj, prin sentința nr.4975 de la 23 septembrie 2008 respins acțiunea formulată d reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar D, încontradictoriu cu pârâții Școala Leșile, Consiliul Local de, Primăria de - Instituția Primarului și Autoritatea Consultativă Consilioul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanții, membrii ai Sindicatului Învățământului Preuniversitar. D au calitatea de salariați ai unității școlare pârâte.
Pe excepțiile invocate din oficiu de instanță și puse în discuția părților. Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâților Școala Leșile, Consiliul local de, Primăria de și Autoritatea Consultativă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța le- admis având în vedere că între reclamanți și aceste instituții nu există nici un raport de muncă din care să decurgă obligația acestor pârâți de plată a unor drepturi bănești ce rezultă ca rezultat al activității desfășurate de reclamanți în cadrul unității școlare.
Pe fond s- reținut că potrivit Legii nr. 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă,denumite angajatori, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral de angajatori.
Potrivit art. 1 și 2 din legea nr. 142/1998, tichetele de masă de acordă în limita prevederilor bugetului de sat sau, după caz, de bugetele locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajați.
In perioada de referință a cererii de chemare în judecată ( 2005 - 2008 ) prin legi succesive ale bugetului de stat s-a prevăzut că în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare,nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Este o măsură legislativă ce ține de politica economică și socială a statului, măsură ce nu poate fi apreciată ca fiind disproporționată în raport de posibilitatea salariaților de a beneficia de tichete de masă, decât dacă prin reglementarea legislativă statul ar încălca grav o normă privind protecția intereselor celor vizați de această măsură.
Este adevărat că potrivit art. 41 al 2 din Constituție se garantează dreptul la protecție socială, drept consacrat, de altfel și de art. 6 al 1 din Codul muncii, însă acordarea tichetelor de masă nu este reglementată în mod expres printre măsurile obligatoriu garantate de protecție specială a salariaților.
Nu putut fi reținută susținerea reclamanților referitoare la ivirea unei situații de discriminare câtă vreme prevederile legilor bugetare care interziceau acordarea tichetelor de masă au vizat toate instituțiile,publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.
Referirea la alte categorii profesionale bugetare nu apare ca fiind fondată, întrucât categoriile profesionale ale sistemului bugetar nu se află în situații identice și comparabile, salarizarea bugetarilor fiind asigurată din bugete distincte.
Or, dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați din instituții finanțate de la bugetul de stat.
Legea nr. 142/1998 nu instituie un drept al salariaților și respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevede doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii. De altfel, reclamanții aveau posibilitatea de a negocia prin intermediul reprezentanților sindicali includerea acestui drept în prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură învățământ.
In același sens, prin Decizia nr 14/18. 02. 2008, admițându-se recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că disp.art 1 al 1 și 2 din Lg nr 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar D criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului susțin că Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă reprezintă dreptul comun în materie și instituie cadrul general pentru toate activităților din ramura de serviciu la nivel național.
Este adevărat că potrivit art. 41 al 2 din Constituție se garantează dreptul la protecție socială, drept consacrat, de altfel și de art. 6 al 1 din Codul muncii, însă acordarea tichetelor de masă nu este reglementată în mod expres printre măsurile obligatoriu garantate de protecție specială a salariaților.
Dreptul la tichete reprezintă măsuri de protecție socială a salariaților ce face parte din dreptul fundamental la muncă prevăzut de art. 41 din Constituție.
Curtea constată a fi nefondat recursul declarat, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.1 din Legea nr. 142/1998, salariații în cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator.
Potrivit alin.2 din aceeași lege, aceste tichete se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajator.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului și un drept în favoarea salariatului, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă reprezentând doar o vocație ce se poate realiza în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
O astfel de interpretare a fost reținută de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr.14/2008.
Reclamanții având calitatea de salariați ai unității școlare pârâte, chiar dacă aveau vocație la această alocație individuală de hrană, pentru a beneficia de aceste tichete era necesar ca prin legea bugetului de stat și în bugetul local să fie prevăzute și alocate sumele necesare cu acest titlu, așa cum prevăd dispozițiile alin.2 al art. 1 din Legea nr. 142/1998.
În măsura în care nu au fost prevăzute în buget fondurile necesare, reclamanții nu sunt îndreptățiți să li acorde acest beneficiu,întrucât acordarea acestei alocații așa cum s-a arătat mai, reprezintă un drept al angajatorului și nu o obligație.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 312 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar D împotriva sentinței civile nr. 4975/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Școala Leșile, Consiliul Local de, Primăria de - Instituția Primarului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect "drepturi bănești".
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 2008
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/5.12.2008
fond:
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Cristina Raicea, Sorin
