Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 16/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 16
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Camelia Viziteu judecător
- - - - judecător
ASISTENȚI JUDICIARI - - -
- -
GREFIER - POLITIC
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare cauza civilă formulată de reclamantele în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile și față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamanți prin acțiune, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Bacău reclamanții:, -, -, au chemat în judecată pârâții Tribunalul Bacău, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor pentru:
- obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale constând în sporul de periculozitate, respectiv 15% din salariul de bază brut, începând cu data de 1 februarie 2005 și în continuare,pentru viitor, drepturi salariale care să fie reactualizate până la data plății efective;
- acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă începând cu concediul de odihnă aferent anului 2005 (prin compensare în bani pentru trecut) și în continuare, pentru viitor;
- obligarea pârâtului Tribunalul Bacău la efectuarea mențiunilor corespunzătoare pentru sporul de 15% solicitat, în carnetele de muncă.
În susținerea acțiunii reclamanții au invocat următoarele:
În calitate de judecători la Judecătoria Moinești, reclamanții arată că îndeplinesc o activitate de mare risc social, care este recunoscut de către legiuitor prin OUG27/2006, fiind expuși la condiții de periculozitate majoră, datorită funcției în sine, în care pericolul este consacrat și prevăzut în mod cert.
Reclamanții arată că fac parte clin categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis din categoria personalului judiciar cu statut independent și atribuții deliberative, având calitatea profesională de magistrați, iar raporturile juridice de serviciu ale acesteia sunt supuse și se circumscriu normelor legale cuprinse în Legea 53/2003 modificată, conform art.1, art.295 alin.2 din acest ultim act normativ, cu reținerea incidenței prevederilor cuprinse și în Legea 168/1999- art.67 și urm.
Prin sistemul de salarizare uzitat care determină stabilirea și plata îndemnizației lunare, aceasta reprezentând contravaloarea muncii prestate, se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor și elementelor, dar și a formelor concrete, acesta minând condițiile de stabilire și acordare efectivă a prestațiilor pecuniare datorate reclamanților, astfel că văzând și dispozițiile art.155 din Legea 53/2003, indemnizația lunară se compune din salariul de bază, sporuri și adaosuri salariate.
Astfel, acest sistem de salarizare este guvernat printre altele, de două principii fundamentale, cel al egalității de tratament juridic și/sau pecuniar și al diferențierii juste date numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale și implicit cu condițiile de muncă. Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizarea lunară implică recunoașterea și consacrarea acelorași obiective și elemente de salarizare a tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Având în vedere natura obligațiilor profesionale și felul muncii, reclamanții arată că realizează o activitate de mare risc, care este recunoscută de către legiuitor în art.2 din OU. 27/29.03.2006, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, unde în mod expres se dispune că salarizarea și celelalte drepturi se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul funcției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilității și interdicțiile prevăzute expres de lege.
În prezent, arată reclamanții că beneficiază de sporul de condiții vătămătoare sănătății, respectiv de sporul de condiții nocive generat exclusiv de mânuirea dosarelor și a actelor provenite de la diverse persoane, prin intermediul cărora se pot contacta microbi și boli, aceste condiții fiind determinate pe bază de expertize administrate de către instanță.
Reclamanții arată că nu poate fi primită susținerea conform căreia beneficiază de sporul de 15%, pentru condiții vătămătoare sănătății, respectiv sporul de toxicitate deoarece aceste susțineri sunt neincidente, în condițiile în care normele de drept aplicabile nu conțin cuvântul singur sau cumulativ, sporurile salariale și procentuale trebuind fi acordate pe categorii de riscuri și sunt diferențiate în mod clar condițiile nocive și toxice de cele periculoase, conform și art. 40 din CCM la nivel național. Conform art.9 din această ultimă normă contractuală obligatorie, în scopul salarizării și a acordării celorlalte drepturi prevăzute în CCM, pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, se vor purta negocieri pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat precum și în vederea modificări ulterioare a acestuia. Astfel, părțile contractante vor purta negocieri în vederea încadrării drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor sume pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare. Pe baza fondurilor aprobate, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi ale persoanelor instituțiilor publice.
Trebuie reținut și faptul că art.32 din OUG 27/2006, nu limitează drepturile numai la reglementările privitoare la magistrați, această normă de drept vizând acordarea în plus față de drepturile prevăzute de acest act normativ și a altor drepturi bănești reglementate expres pentru magistrați. Prin art.77 din Legea 303/2004, se recunoaște faptul că magistrații sunt expuși în permanență amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care pun în pericol viața, sănătatea sau integritatea fizică, familiile sau bunurile magistraților, modul diferențiat de stabilire a sporului pentru condiții periculoase fiind stabilit în CCM unic nr.l 116/2003, în acest context fiind avute în vedere prevederile art.241 alin.I lit.c și art.295 alin.2 din Legea 53/2003 modificată și art.II lit.d din Legea 130/1996.
Sporul de pericol este recunoscut pentru magistrați și de art. 7 din OUG 27/2006 în procent de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar se referă la condiții periculoase în sensul de a fi vătămătoare și care se dă procentual cu timpul efectiv lucrat in aceste condiții.
Personalul din justiție se regăsește în prezența a două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, iar ordonatorul de credite a recunoscut pe baza expertizelor de nocivitate numai sporul ele condiții vătămătoare.
Gradul de expunere la pericol a vieții și integrității corporale a magistraților este evidențiat expres și fără echivoc inclusiv în prevederile art.27 din OUG 27/2006, unde se disting cu celeritate inclusiv condițiile de invaliditate, acestea fiind corespondente periculozității funcției profesionale.
Se invocă de asemenea și prevederile incidente și cuprinse inclusiv în Legea 319/14.07.2006, acest act normativ aplicându-se în toate sectoarele de activitate atât publice, cât și private, fiind reținute normele cuprinse în art.5 lit.a-b, lit.n și art. 7 și urm.
Conform Directivei 2000/CE/78, privind crearea codului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă, se sancționează atitudinea omisivă în recunoașterea și valorificarea echitabilă prin plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite, în acest context fiind și prevederile art.7, art.23 din Carta Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la o recunoaștere echitabilă și satisfăcătoare, art. 14 din Carta Europeană privind garantarea drepturilor omului respectiv Protocolul nr.12 la această convenție, art.4 și urm. din Carta Socială Europeană revizuită, dar și art. 5-8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și j, art.154 alin.3, art. 155, art. 165 din Legea 53/2003, art.20, art. 16 alin.l, art.53 art.41 din Constituția României, care garantează dreptul la salariu, drept care fac parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, se arată că deși lucrează în condiții grele, periculoase și vătămătoare și beneficiază de sporul corespunzător acestor condiții (spor de condiții vătămătoare/"de " - conform art.8, lit.a din HG 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, totuși nu beneficiază de cel puțin 3 zile în plus la concediul anual de odihnă, încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale art.142 din Codul muncii, respectiv:"Salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare[.] beneficiază de concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare."
Acest articol se aplică obligatoriu și reclamanților, deoarece legislația noastră specială nu conține dispoziții specifice derogatorii (art.l - alin.2 Codul muncii ). Mai mult decât atât, acest drept la CO suplimentar nu poate face nici obiectul unei renunțări din partea noastră și nici a unei tranzacționări (art.38- Codul muncii ). Iar în baza dispozițiilor art.40, pctul 2, lit.c, din Codul muncii, angajatorul are obligația de a ne acorda toate drepturile ce decurg din lege. Pentru ca altfel, în caz contrar potrivit art. 269, alin (1) Codul muncii, deși "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral și culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul", totuși "refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente." (art.269 alin.2 Codul muncii ).
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pentru următoarele considerente:
Art. 2 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției prevede că "Salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților-asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal".
Art. 7 din același act normativ stabilește următoarele: "(1) Pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite sau, după caz, de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii".
În interpretarea textului de lege sus-menționat, rezultă cu raritate că acordarea sporului de 15% este condiționată de stabilirea pe baza unei expertize de specialitate a existenței unor condiții de muncă, care pot fi deosebite, grele, vătămătoare sau ericuloase p. și pot de la o situație la alta.
- |
Prin urmare, art. 7 din nr.OUG 27/2006 nu poate fi interpretat în sensul imperativității acordării sporului de 15% de mai multe ori, în cazul existenței cumulative a condițiilor de muncă deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase ci, dimpotrivă, sporul în discuție poate fi acordat o singură dată, în urma aprecierii de ansamblu a unui expert de specialitate asupra existenței în cadrul fiecărei instanțe în parte a condițiilor deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase despre care face vorbire art. 7.
Totodată, stabilirea condițiilor și procedurilor de acordare a sporului de 15% reprezintă o problemă de legiferare. Este, așadar, vorba despre o opțiune a legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și, drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați.
Cu privire la cererea reclamanților prin care se solicită aplicarea regulilor generale prevăzute de legislația muncii, pârâtul Ministerul Justiției arată că într-adevăr, potrivit art. 1 alin. 2 din Codul muncii: "Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii."
De asemenea, art. 295 din Codul muncii stabilește că: "Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective."
Pe de altă parte, aceasta nu poate duce la concluzia că dispozițiile cuprinse în Codul muncii referitoare la contractele colective de muncă - art. 236 și următoarele din Codul muncii - sunt incidente în privința magistraților.
Art. 295 din Codul muncii statuează că prevederile acestuia sunt aplicabile și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, (doar) în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Or, potrivit chiar art. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată și completată, dispoziție generală care orientează întreaga reglementare, determinând obiectul și principiile acesteia, rezultă în chip vădit că prevederile contractului colectiv de muncă nu sunt incidente în privința magistraților, norma juridică menționată operând cu noțiunile de patron, respectiv organizație patronală și salariat ori sindicate, categorii neaplicabile magistraților:
Mai mult, atunci când legiuitorul a dorit ca magistrații sau celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești să beneficieze și de alte drepturi decât cele prevăzute în actele normative de salarizare a reglementat expres modalitatea în care aceștia pot beneficia de aceste drepturi suplimentare.
În acest sens, sunt și dispozițiile art. 32 din nr.OUG27/2006, act normativ în baza căruia sunt salarizați în prezent magistrații și care statuează:
"Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază și de rapturile stabilite în mod expres pentru aceștia prin alte acte normative speciale."
Prin urmare, având în vedere faptul că acordarea sporului de 15% pentru condiții deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase este reglementată în mod expres prin dispozițiile art. 7 din OUG nr. 27/2006, nici cererea subsidiară formulată de reclamanți nu poate fi primită.
Nici solicitarea reclamanților privind plata pentru viitor a sporului de periculozitate nu poate fi primită, pe de o parte pentru că obiectul acțiunii civile îl reprezintă protecția unui drept subiectiv civil, actual sau a unei situații juridice ocrotite de lege, iar în prezent, reclamanții nu sunt titularii unui asemenea drept subiectiv recunoscut și ocrotit de lege, iar pe de altă parte, o asemenea soluție care ar obliga la plata pentru viitor a unui drept, ar însemna fără îndoială imixtiune în activitatea legislativă.
II. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Potrivit art. 79 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "(1) judecătorii și procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare."
Având în vedere că textele de lege enunțate mai sus sunt dispoziții cu caracter special, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", acestea au prioritate față de dispozițiile din Codul muncii. Reclamanții nu pot invoca regulile generale prevăzute de legislația muncii din moment ce actele normative speciale nu reglementează zile de concediu suplimentare pentru condiții grele, periculoase sau vătămătoare.
De altfel, în acest sens invocăm art. 1 alin. (2) din Codul muncii și art. 295 din același act normativ și care sunt edificatoare și în cazul solicitării reclamanților de a li se acorda 3 zile în plus la concediul de odihnă anual.
În plus, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, republicată:
"(1) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale."
(2) Contractele colective de muncă ale salariaților instituțiilor bugetare se pot încheia la nivelul unităților, la nivelul administrației sau al serviciilor publice locale, pentru instituțiile din subordinea acestora, și la nivel departamental, pentru instituțiile subordonate."
Această dispoziție legală, a cărei rațiune rezidă în specificul organizării activității instituțiilor publice ("instituțiilor bugetare"), instituie regula că prin contractele colective nu se pot negocia clauze privind drepturi de personal ce trebuie reglementate prin lege.
Este de observat că durata concediului de odihnă de care beneficiază personalul din sistemul autorității judecătorești (în speță magistrații) este reglementată de legislația specifică acestor categorii profesionale.
La termenul din 18 iulie 2008, în temeiul art.I-II din OUG75/2008 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea ei spre competentă soluționare la Curtea de APEL BACĂU unde a fost înregistrat la 28.07.2008 și a primit termen de judecată la 20.08.2008.
Curtea examinând acțiunea astfel cum a fost formulată, având în vedere susținerile reclamanților și apărările Ministerului Justiției, constată că cererile reclamanților sunt nefondate.
Reclamanții pretind un spor de 15% din salariul de bază brut, începând cu 1 februarie 2005 și în continuare pe viitor susținând că acest spor li se cuvine dată fiind calitatea profesională de magistrați și având în vedere dispozițiile cuprinse în Legea 53/2003 și Legea 168/1999.
Natura obligațiilor profesionale și felul muncii, susțin reclamanții atrage un risc sporit, care este recunoscut de către legiuitor în art.2 din OUG27/29.03.2006 privind salarizarea și celelalte drepturi ale magistraților.
Pretențiile reclamanților sunt nefondate deoarece art.7 din OUG27/29.03.2006 stabilite ca: "pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții".
Din interpretarea textului de lege de mai sus rezultă că sporul de 15% se asigurăo singură datăpentru condiții care pot fideosebite, grele, vătămătoare sau periculoase, cu respectarea procedurii prevăzute de alin.2 al. art.7 din OUG27/2006, și în realitate se constată că reclamanții beneficiază de sporul de 15% prevăzut de art.7 din OUG27/29.03.2006.
Față de dispozițiile imperative ale art.1 din Legea 130/1996 rezultă că prevederile contractului colectiv de muncă nu sunt incidente în privința magistraților, astfel că dispozițiile cuprinse în Codul muncii referitoare la contractele colective de muncă - art.236 și următoarele din Codul muncii nu sunt incidente în privința magistraților.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, art.79 din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor prevede "judecătorii și procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 zile lucrătoare".
Legea specială, are prioritate în cauza de față de dispozițiile invocate de reclamanți din Codul muncii care cu atât mai mult nu pot fi reținute cu cât conform dispozițiilor art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996 prevăd contractele colective de muncă "contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legii speciale".
Durata concediului de odihnă de care beneficiază reclamanții în prezent, este așa cum s-a arătat mai sus reglementată prin legea specială, respectiv Legea 303/2004, care are prioritate cu aplicabilitate față de dispozițiile Codului muncii.
Practic, prin cele două cereri, Curtea constată că reclamanții solicită implicit desființarea unor norme juridice instituite prin legea specială și instituirea acestora cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce s-a constatat prin Decizia 821/2008 a Curții Constituționale se încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor Legii 303/2004 și ale OUG27/2006, curtea va respinge acțiunea ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamantele, -, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Definitivă.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI,
- - - - -
-
GREFIER,
POLITIC
Red.
Tehnored./14
22.09/1.10.2008
Președinte:Camelia ViziteuJudecători:Camelia Viziteu, Niculina Țiț, Cătălin Faghian
