Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1666/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1666
Ședința publică din data de 10 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de SC SA (fostă SC SA), prin reprezentant legal și Asociații, cu domiciliul procesual ales în B,-,.3,.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1335 din 9 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliat în P,-, -.14, județ și -, domiciliată în P,- B, județ
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalul Prahova, reclamanții și - au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate în sumă de 9998,2 lei pentru fiecare reclamant, din care 9550 lei reprezentând drepturi salariale restante corespunzătoare sărbătorilor de Paște și C pe anii 2005-2007 și 448,2 lei cu titlu de daune materiale pentru neachitarea la termen a obligațiilor, în raport de rata inflației.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pe lângă salariul de bază urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe societate, cu ocazia fiecărei sărbători, potrivit art.168 alin.1 din contract, drepturi ce nu au fost acordate în perioada sus-menționată.
În drept, au fost invocate disp.art.5, art.166, art.269 Codul muncii, art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de muncă, renegociat și reeditat pe anii 2005-2007 și art.1084 Cod civil.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât părțile au înțeles ca primele să fie incluse în salariu începând cu anul 2003, astfel că pretinsa obligație de plată nu mai există, întrucât aceasta a fost voința comună a părților, acțiunea fiind o pură speculație a unei redactări insuficient de atente a art.168 din CCM.
S-a mai susținut că prin documentul intitulat "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute la art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SC SA", comisia paritară constituită la nivelul societății a stabilit că începând cu anul 2003, având în vedere faptul că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile contractului au înțeles că prevederile art.168 alin.1 au rămas fără obiect, iar hotărârile comisiei paritare au putere obligatorie pentru părțile contractante.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, prin sentința civilă nr.1335 din 9.05.2008, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea reclamanților, obligând pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 9550 lei, reprezentând c/val suplimentări salariale constând în prime Paște și C pe perioada 2005-2007, sume ce vor fi reactualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții sunt salariații și că în art.168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2004 se prevede dreptul angajaților societății pârâte de a beneficia, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SC SA, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
De asemenea, s-a reținut că suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 din Contractul colectiv de muncă au fost menținute în contractele colective de muncă aplicabile la nivelul societății pârâte pe anii 2005-2007.
A mai constatat instanța de fond că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă și nu a făcut dovada plății către reclamanți a acestor suplimentări salariale de C și de Paște pentru perioadele indicate de reclamanți, considerente pentru care, în baza art.161 și urm. Codul muncii și a dispozițiilor contractelor colective de muncă, acțiunea a fost admisă în sensul celor sus-arătate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA, criticând soluția pentru netemeinicie, invocând disp. art. 3041Cod.pr.civilă.
Susține recurenta că prima instanță nu a judecat pricina înțelegând în mod greșit ceea ce semnifică conceptual includerea în salariul de bază a sporurilor și adaosurilor de tot felul, inclusiv a primelor de sărbători, recurenta apărându-se diferit de apărările formulate în cauzele în care pârâtă a fost SC SA, aceasta nesusținând teza includerii permanente a primelor în salariu, ci a includerii primelor în martie 2003, având în drept valoarea unei novații, astfel că prima din element situat în afara salariului de bază devine componentă în structura sa, depunându-se la dosar înscrisuri cu o greutate probațională incontestabilă în legătură cu ceea ce înseamnă includerea, în principiu, în salariul de bază, a primelor.
O altă critică se referă la faptul că instanța de fond a acordat sumele în cuantum greșit, neținând seama de valoarea salariului de bază mediu pe unitate, așa cum prevede CCM, ci de valoarea salariului mediu brut pe unitate, care include și sporurile.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată sau modificarea sentinței cenzurându-se întinderea obligației la care s-a ajuns folosind date eronate, respectiv salariul mediu brut, în loc de salariul mediu de bază, cu specificarea faptului că este vorba de sume brute, susceptibile de deducerea impozitului pe venit, CAS, CASS.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2007 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând dreptul salariaților SC SA de a beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
În contractul colectiv de muncă pe anul 2004 încheiat la nivelul unității recurente, în articolul 168 alin.2, se stipulează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.l vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005 -2007 prevede că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.l al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
De necontestat, pentru anul 2003, primele de Paște și de C au fost incluse în salariu, astfel cum s-a menționat și în, numai că aceasta nu însemnă că începând cu această dată primele de Paște și de C rămân incluse în salariu, însă presupunând că susținerea recurentei este reală, aceasta avea obligația ca în conformitate cu art. 287 Codul muncii, să probeze veridicitatea susținerilor făcute. Or, în cauză pârâta nu a demonstrat cu referire concretă la situația salarială a reclamanților că acest lucru corespunde realității.
Mai mult decât atât, recurenta trebuia să demonstreze și faptul că art. 168 alin.2 este aplicabil și pentru perioada ulterioară a anului 2003, deoarece această prevedere contractuală se referă exclusiv la anul 2003.
Legat de același articol al, Curtea reține că părțile în contract au stabilit criteriile de determinare a cuantumului acestor prime, respectiv echivalentul unui salariu de bază mediu pe unitate a cărui valoare concretă trebuie stabilită cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment prin negociere cu sindicatul. Or, în lipsa acestei negocieri, instanța de fond avea obligația administrării de probe pentru că solicitările reclamanților s-au referit la salariul mediu brut pe unitate, care include și sporurile, critica formulată de recurentă sub acest aspect fiind corectă.
Este adevărat că la dosarul de fond s-a depus o adresă privitoare la valoarea salariului de bază mediu anual, pe perioada 2003-2007, însă, ținând cont de conținutul său, acest înscris este insuficient pentru determinarea cuantumului corect al sumelor datorate reclamanților în condițiile art. 168, fiind necesară efectuarea unei expertize contabile-salarizare care, în raport cu evidențele contabile ale unității și înscrisurile de la dosar să determine cuantumurile salariului de bază mediu brut pe unitate din luna anterioară în care trebuia efectuată plata.
Cum în fața instanței de recurs, în conformitate cu prevederile art. 305 Cod pr.civilă, nu se pot administra probe noi, cu excepția înscrisurilor și cum pe baza înscrisurilor existente la dosar nu se poate stabili corect situația de fapt, avându-se în vedere și dispozițiile Deciziei nr.XXI/2006 a ÎCCJ -Secțiile Unite prin care într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că în materia conflictelor de muncă în recurs casarea cu trimitere poate fi dispusă și în cazul în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei ca o consecință a neadministrării de probe, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul, iar conform art.312 alin.5 coroborat cu art.315 alin.1 Cod pr.civilă va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea administrării tuturor probatoriilor necesare și utile cauzei pentru corecta stabilire a situației de fapt și implicit, a cuantumului corect al sumelor datorate reclamanților.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA (fostă denumire SC SA) - prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu domiciliul procesual ales în B, sector 1,-,.3,.7, împotriva sentinței civile nr.1335 din 9.05.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliat în P,-, -.14, județ și -, domiciliată în P,- B, județ P și în consecință:
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 septembrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
23.09.2008
/FA 3 ex.
Trib.P nr-
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera