Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1765/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 1765
Ședința publică de la 31 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Tamara
Grefier
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul și pârâtul SPITALUL CLINIC MUNICIPAL "" C, împotriva sentinței civile nr.5138 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, lipsind recurentul pârât SPITALUL CLINIC MUNICIPAL ""
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat faptul că recurentul pârât SPITALUL CLINIC MUNICIPAL "" Cas olicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Recurentul reclamant a solicitat, în raport de motivele de recurs invocate în scris, admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea recursului declarat de pârâtul Spitalul Clinic Municipal ""
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
La data de 09.11.2007, reclamantul a chemat in judecata Spitalul Clinic Municipal "" C solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâtul la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masă neacordate în perioada 01.11.2006 - 14.12.2007, la plata diferențelor dintre drepturile salariale care i se cuveneau potrivit salarizării din unitățile sanitare clinice și salariile efectiv plătite în varianta,neclinic" în perioada 01.11.2006 - 14.12.2007 și obligarea angajatorului le efectuarea înscrierilor corecte în carnetul de muncă a modificărilor salariale stabilite prin hotărârea judecătorească.
În motivarea cererii, reclamantul arată că este angajat a pârâtului Spitalului Clinic Municipal.
Cu toate că face parte din personalul încadrat într-o unitate sanitară publică finanțată integral din venituri proprii, realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, pârâtul nu i-a acordat niciodată nici un tichet de masă, încălcând prevederile art. 23 din OUG nr. 115/2004.
Reclamantul precizează că a fost tratat discriminatoriu, în sensul că numai salariații cu locul de munca in secțiile cu paturi, laboratoare, servicii, compartimente funcționale sunt considerați angajați ai unei unități finanțate integral din venituri proprii in timp ce personalul cu locul de munca in cabinete medicale din grădinițe, școli, policlinici sportive sunt considerați a fi angajați ai unei unități finanțate din bugetul de stat.
Procedând constant în acest mod, pârâtul a încălcat prevederile art. 5 alin.1 și art. 39 alin. 1 lit. d din Codul muncii, prin care se instaurează principiul și dreptul la egalitate de șanse și tratament pentru toți salariații.
În plus, în spiritul prevederilor art. 38 din Codul muncii, reclamantul nu poate renunța la dreptul recunoscut de lege de a beneficia lunar de tichete de masă. Ori, angajatorul i-a creat, prin culpa sa, un prejudiciu material pe care, în spiritul art. 269 din Codul muncii, trebuie să-l acopere integral prin plata despăgubirilor.
În ce privește pct. 2 din cerere, se arată că, fiind angajat cu contract de muncă la un spital clinic, în sensul art. 8 lit. h din Legea nr. 270/2003, respectiv art. 172 lit. h din Legea nr. 95/2006, reclamantul susține că trebuia să beneficieze de salarizarea prevăzută prin lege pentru unitățile clinice. În timp ce personalul cu locul de muncă în secțiile spitalului a beneficiat pe întreg intervalul litigios de încadrarea corectă, reclamantul fost încadrat în limitele prevăzute de anexa I pct. I "unități sanitare, altele decât cele clinice".
Deși legea nu a distins, pârâtul a distins în mod nelegal și abuziv și a hotărât ca reclamanta să nu beneficieze de salarizarea pe grila prevăzută pentru unitățile clinice.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile anexelor I și II din Legea nr. 125/2005 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
La data de 30.11.2007 pârâtul a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În susținerea întâmpinării, a arătat că personalul medical din școli și dispensare este plătit de la bugetul de stat, fiind încadrate în bugetul de venituri și cheltuieli al unității la capitolul 36.10, subcapitolul 50"sume alocate cu destinație specială".
A mai arătat că, de salarizarea prevăzută de legislația în vigoare pentru unitățile clinice beneficiază numai personalul care își desfășoară activitatea in mod permanent pe lângă asistența medicală de specialitate și activitate de învățământ superior medical sau farmaceutic, precum și cercetare medicală sau farmaceutică.
În scop probator, s-au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contractul de muncă al reclamantei și protocolul nr. 1639/23.02.2006.
Analizând întregul material probator aflat la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul este angajată a pârâtului Spitalului Clinic Municipal, având încheiat contract individual de muncă.
Cererea reclamantului privind plata drepturilor bănești calculate potrivit grilelor de salarizare din unitățile clinice vizează perioada 01.11.2006 - 14.12.2007.
În acest interval, salarizarea în sectorul sanitar era reglementată prin OUG nr. 123/2003, care stabilește în cuprinsul art. 2 (1) că salariile de bază prevăzute în anexele la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, la limita minimă și la limita maximă, se majorează cu 6% față de nivelul din 31 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, și cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, față de nivelul din 30 septembrie 2004.
Potrivit anexei IV/I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 salarizarea în unitățile sanitare a fost stabilită diferențiat pentru nități sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice (pct. I) și nități clinice, institute și centre medicale (pct. II).
Începând cu data de 01.01.2005 a intrat în vigoare OUG nr. 115/2004 care stabilește în dispozițiile art. 4 că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi, iar conform rt. 5 alariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în anexele nr. I-IV.
În cuprinsul anexei I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.
Art.8 lit. h din Legea nr.270/2003 modificată prin nr.OG 40/2004 definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin două clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispozițiile Legii nr. 95/2006.
Textele menționate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice, ca urmare ipoteza textelor nu se referă la salarizare. Astfel, condiția desfășurării activităților de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la spitalul clinic.
Legea stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice, neexistând o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare.
Părți ale contractului individual de muncă sunt reclamantul și spitalul clinic pârât și, prin urmare, în intervalul litigios, salariul reclamantului trebuia calculat conform grilei de salarizare în varianta pentru unitățile clinice.
În ceea ce privește cererea reclamantului privind obligarea unității pârâte de a efectua înscrierile corecte în carnetul de muncă a modificărilor de salariu, instanța consideră că aceasta este întemeiată, această obligație fiind o consecință directă a admiterii capătului de cerere privind drepturile bănești și rezultând din prevederile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.
Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea tichetelor de masă, instanța a reținut următoarele:
Tichetele de masa reprezintă o alocație individuală de hrană acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică ori persoana juridică, ce are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.
În cazul în care la nivel de ramură de unitate a fost negociat un contract colectiv de muncă, modalitatea și condițiile de acordare a tichetelor de masă sunt stabilite prin intermediul acestui contract.
Deși pârâtul în calitatea sa de angajator a acordat tichete de masă salariaților cu locul de muncă în secțiile cu paturi, în laboratoare, servicii și compartimente funcționale din cadrul spitalului, în mod nejustificat nu a acordat acest drept și celorlalte categorii de salariați.
Această diferențiere în acordarea tichetelor de masă nu rezultă din nici un act normativ, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masă fiind aceea a încadrării într-o unitate publică finanțată din venituri proprii.
Astfel, se constată că reclamantul are contract individual de muncă încheiat cu spitalul, deci raportul juridic este încheiat cu acest angajator, criteriul locului efectiv de desfășurare a activității neputând avea prioritate, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu care ar încălca grav dispoz. art. 5 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. d din Codul muncii.
Din punct de vedere constituțional, o hotărâre de guvern nu poate adăuga și nici modifica o lege, iar actele normative în materie sunt unitare în reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masa în domeniul sanitar.
Astfel, Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa reprezintă dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.
În domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 270/2003, care in articolul 35 alin 1 definește ˝spitalele publice˝, definiție din care rezultă sursa de finanțare și modul de funcționare, respectiv faptul că sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiul autonomiei financiare și, de asemenea, sunt aplicabile disp. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care, conf. art. 23, personalul încadrat in unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.
Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementări aplicabile in domeniul sanitar, deoarece in art. 24 din Legea nr. 379/2005, de exemplu, instituțiile finanțate integral din venituri proprii -cum este situația spitalelor - sunt excluse din categoria instituțiilor publice în bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.
De asemenea, contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005-2007, în articolul 139, prevede că angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Legii nr. 142/1998 și in conformitate cu dispozițiile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Prin sentința civilă nr. 5138 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Spitalul Clinic Municipal "" C, a obligăt pârâtul să achite reclamantului diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada 01.11.2006 - 14.12.2007, cu indexările și majorările survenite și salariile efectiv plătite în această perioadă și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
A obligat pârâtul să achite reclamantului o despăgubire egală cu valoarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit sa beneficieze reclamantul potrivit numărului de zile lucrate de aceasta în perioada 01.11.2006 - 14.12.2007,dar nu mai mult de 20 de tichete lunar.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul și pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport în raport de motivele invocate, de apărările formulate, văzând probatoriu administrat și având în vedere și prevederile art. 3041.pr.civilă, se apreciază că recursurile declarate de către reclamant și pârât sunt nefondate din următoarele considerente:
Tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică ori persoana juridică care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin.1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.
În cazul în care la nivelul de ramură sanitară a fost negociat un contract colectiv de muncă, modalitatea și condițiile de acordare a tichetelor de masă sunt stabilite prin intermediul acestui contract.
Deși intimatul - pârât în calitatea sa de angajator acorda tichete de masă salariaților cu locul de muncă în secțiile cu paturi, în laboratoare, servicii și compartimente funcționale din cadrul spitalului, în mod nejustificat nu a acordat acest drept și celorlalte categorii de salariați.
Cu toate că salariații au invocat raporturi juridice de muncă, respectiv existența unor contracte individuale de muncă încheiate cu recurentul - pârât, acesta a motivat fără un temei legal, că primii sunt plătiți din veniturile proprii ale unității spitalicești, iar ceilalți de la bugetul de stat.
Această distincție în acordarea tichetelor de masă nu rezultă ca posibilă din nici un act normativ invocat în cauză, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masă fiind aceea a încadrării într-o unitate sanitară publică finanțată din venituri proprii. Criteriul angajării într-o subunitate fără personalitate juridică nu este relevant, atât timp cât această "subunitate" este cuprinsă în structura organizatorică a unității sanitare publice.
Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, reprezintă dreptul comun în materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.
În domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozițiile Legea nr.270/2003, care în art.35 alin.1 definește "spitalele publice", definiție din care rezultă sursa de finanțare și modul de funcționare, respectiv faptul că sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiu autonomiei financiare și de asemenea, sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 115/2004 potrivit cu care, conf. art. 35, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 tichete de masă.
Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementări aplicabile domeniului sanitar, deoarece în art. 24 din Legea nr.379/2005, de exemplu, instituțiile finanțate integral din venituri proprii (cum este situația spitalelor) sunt excluse din categoria instituțiilor publice în bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Trebuie precizat că sumele alocate pentru tichetele de masă, sunt sume fixe, ce nu se iau în calcul nici pentru angajator și nici pentru angajat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, ele reprezentând alocații individuale de hrană ce se acordă titularilor unui contract individual de muncă și ca atare, nici nu poate fi stabilită o legătură directă și determinantă între aceste sume și salarii, neavând practic relevanță sursa de finanțare a salariilor angajaților, chiar dacă aceasta finalmente ar fi diferită, rămânând obligația legală de acordare a alocației de hrană.
Dacă s-ar adopta un astfel de criteriu, acesta ar fi discriminatoriu față de anumite categorii de angajați ai aceluiași sistem, cum este cel de sănătate publică, fapt ce contravine prevederilor art. 5 alin.1 și art.39 alin.1 lit. d ) din Codul muncii.
În contextul analizei făcute, se are în vedere și conținutul contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005 - 2007, unde în art. 139 se prevede că angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Legea nr. 142/1998 și în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Privind cel de-al doilea motiv de recurs, reclamanta, care este angajată a pârâtului în funcția de asistent medical, având încheiat contract individual de muncă și locul de muncă la cabinetul medical - al Colegiului Economic "Gh. " C, a solicitat plata drepturilor bănești calculate potrivit grilelor de salarizare din unitățile clinice în perioada menționată în acțiune și în care salarizarea în sectorul sanitar era reglementată prin OUG 123/2003, care stabilește în cuprinsul art.2 (1) că, salariile de bază prevăzute în Anexele la OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilirea a salariile de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea 383/2001 cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin OUG 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea 220/2003, la limita minimă și la limita maximă se majorează cu 6% față de nivelul din 31 decembrie 2003, începând cu data de 01 ian. 2004 și cu 6% începând cu data de 01 oct. 2004, față de nivelul din 30 sept. 2004.
Potrivit Anexei 4/1 din OUG 24/2000 salarizarea în unitățile sanitare a fost stabilită diferențiat pentru unități sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice ( pct.1) și unități clinice, institute și centre medicale (pct.2).
Prin OUG 115/2004 intrată în vigoare la 01.01.2005 s-a stabilit în art-4 că, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi, iar în art.5, salariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în Anexele nr. I-IV.
În Anexa I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.
Art.8 lit.h din Legea 270/2003 modificată prin OG40/2004, definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin 2 clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, Cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispoz. Legea nr.95/2006.
Textele enunțate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice fără a face referire la salarizare.
Critica recurentului că reclamanta nu desfășoară activități de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu este fondată, deoarece condiția desfășurării acestor activități nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la Spitalul clinic, legea stabilind o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice neexistând o dispoziție de înlăturare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare de la salarizarea "clinic".
Un alt argument este și cel care rezultă din faptul că, reclamanta are încheiat contract de muncă individual cu pârâta, iar salariul acesteia trebuie calculat conform grilei de salarizare din unitățile clinice.
Adresele invocate de către recurentul - pârât din care rezultă că este reglementată plata pe grila " clinic " a Ambulatoriului de specialitate nu poate fi primită, deoarece acestea exced textele legale anterior enunțate.
În considerarea celor expuse, văzând și dispozițiile art. 269 Codul muncii, în conformitate cu prevederile art. 312 al. 1 Codul d e procedură civilă, recursurile urmează a fi respinse.
Cu privire la recursul formulat de reclamant:
Pentru a se pronunța asupra respectării obligațiilor asumate de părți într-un raport contractual, judecătorul are de analizat modul în care părțile contractante au înțeles să-și execute obligațiile. În mod logic și necesar, analiza instanței trebuie să aibă în vedere comportamentul părților raportului juridic manifestat anterior formulării cererii de chemare în judecată sau concomitent derulării judecării cauzei, neputându-se pronunța asupra unei eventuale culpe viitoare. Hotărârea judecătorească trebuie obligatoriu să fie rezultatul analizei unor probe cu privire la executarea sau neexecutarea unei obligații, în nici un caz instanța nu poate să prezume fără nicio dovadă că una din părțile contractante nu își va executa obligația asumată prin contract sau dată de lege.
Cum obligația plată a salariilor potrivit grilelor de salarizare prevăzute în anexa nr. 1 OUG nr. 115/2004 pentru unități clinice își are izvorul în dispoziții legale, iar aplicabilitatea acestora este limitată la perioada în care legea este în vigoare, Curtea constată că partea din cerere privind obligarea pârâtei la plata sumelor pe viitor, este nefondată. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu se poate reține o eventuală culpă viitoare a angajatorului legată de plata salariului.
Prin urmare, constatând recursul formulat de recurentul-reclamant ca fiind nefondat, Curtea urmează să îl respingă, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul și pârâtul SPITALUL CLINIC MUNICIPAL "" C, împotriva sentinței civile nr.5138 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 martie 2008
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
10.04.2008
Red.jud. ---
Tehn.2 ex/02.04.2008
/
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Tamara
