Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 198/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 198

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2010

Complet constituit din:

Președinte: - -

JUDECĂTOR 1: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul SC Energetic SA împotriva sentinței civile nr. 3032/02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G și, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru unitatea pârâtă consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Consilier juridic pentru recurentul-pârât pune concluzii de admitere a recursului și modificare a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea formulată de petenții G și și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr-, s-a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată intimata Energetic la plata diferențelor neacordate din drepturile bănești reprezentând prima de C pentru anul 2006 ca diferențe între un salariu minim pe ramură pentru anul 2006 și sumele acordate, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, petenții au arătat că au fost salariații intimatei până în anul 2007, iar drepturile solicitate li se cuvin în temeiul art.176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, potrivit căruia,cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă - iarnă) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.".

Petenții au mai motivat că intimata nu a prevăzut aceste drepturi în la nivel de unitate și în acest caz avea obligația să respecte prevederile din la nivel superior.

În drept, petenții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.47, 238 și 241 din Codul muncii, art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 și art. 176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, petrol și gaze pe anii 2005 și 2006.

În dovedirea acțiunii, petenții au depus la dosar copii ale carnetelor de muncă, extras din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, petrol și gaze pe anii 2000 și 2006 și acte adiționale la acestea.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că petenților le-a fost acordată prima de C 2006 conform Protocolului nr.1047/18.12.2006 încheiat între Administrația Energetic și.

Prin sentința nr.3032/02 07 2009 Tribunalul Gorja admis acțiunea formulată de petenții G și în contradictoriu cu intimata Energetic

A obligat intimata la plata către petenți a drepturile salariale reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorii de C pentru anul 2006, ca diferență între suma acordată și un salariu minim pe ramură și a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, petrol și gaze, pentru anul 2006, reactualizate la data plății.

A obligat intimata la plata către petenți a sumei de 200 lei cheltuieli de judecat.

Pentru a pronunța această sentință,prima instanță a reținut următoarele:

În cursul anului 2006, petenții au fost detașați în cadrul intimatei, iar potrivit art.47 alin.1 din Codul muncii,Drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea."

Potrivit art.176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, petrol și gaze pe anul 2006,cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă - iarnă) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.".

Se constată că au fost încălcate dispozițiile art.238 din Codul muncii care prevăd că, toate contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, aceeași reglementare fiind prevăzută și în alin.2 al aceluiași articol pentru contractele individuale de muncă.

De altfel, se constată că nici contractele colective de muncă la nivel de unitate și nici contractele individuale de muncă încheiat cu fiecare salariat în parte nu conțin drepturile prevăzute de art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006, încălcându-se astfel dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 și, în consecință, instanța constată, conform dispozițiilor art.24 că aceste clauze nu au fost cuprinse în CCM negociate, fiind lovite de nulitate absolută în sensul că acestea nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior și urmează ca până la renegocierea drepturilor, clauzele să fie înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în CCM încheiat la un nivel superior.

Conform art.1 alin.1 din Legea nr.130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă."

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Energetic criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, s-a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală, în mod greșit Tribunalul Gorj admițând acțiunea formulată de reclamanți, în condițiile în care, în contractele colective încheiate la nivel de unitate pe anul 2006, prima de Caf ost achitată de angajator așa cum rezultă din Protocolul nr.1047/18 12 2006.

În ceea ce privește aprovizionarea toamnă-iarnă aferentă anului 2006 susținut că nu există o prevedere în CCM privind acordarea acestei sume.

Intimații,deși legal citați,nu au depus întâmpinare în cauză.

Recursul declarat de societatea comercială pârâtă este nefondat.

Sunt neîntemeiate motivele de recurs ce vizează greșita acordare a drepturilor salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă deoarece singura apărare a unității recurente consta in faptul ca prevederile din contractul colectiv de munca la nivel de ramura nu au fost preluate in contractul colectiv de munca la nivel de unitate si ca atare in situația neprevederii contractuale a drepturilor respective, unitatea nu poate fi obligata la plata dreptului respectiv.

Argumentele sunt neîntemeiate deoarece, in raport de prevederile cuprinse in rt. 11(1) din 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.

Prin urmare, drepturile stabilite prin contractele colective încheiate la nivel de ramura produc efecte directe cu privire la salariații unităților ce desfășoară activitate in ramura respectiva.

Și motivul de recurs privind prima de C este nefondat deoarece art.176 din CCM la nivel de ramură prevede că această primă este de un salariu minim pe ramură,dispoziții care au caracter minimal iar angajatorul a procedat greșit când a acordat o sumă mai mică decât un salariu minim pe ramură fiind astfel încălcate dispozițiile art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 care prevede că,contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

In raport si de obligativitatea executării drepturilor si obligațiilor cuprinse in contractele colective, Curtea constata ca in mod neîntemeiat unitatea recurenta nu a acordat salariaților reclamanți aceste drepturi salariale, motivele de recurs fiind neîntemeiate si sub acest aspect, recursul urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul SC Energetic SA împotriva sentinței civile nr. 3032/02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G și, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

- -

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

- ---

JUDECĂTOR 3: Maria

-

Grefier,

Red.jud.

01 02 2010/2 ex

Jud.fond.

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 198/2010. Curtea de Apel Craiova