Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 216/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 216/R/22.02.2010

Ședința publică de la 22 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI G, cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1698/04.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în conflictul de drepturi intervenit în contradictoriu cu reclamanții, -, A, A, G, G, A, C, -, (), G, prin reprezentant legal SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G, cu sediul în G,-, jud. G, pârâtul COLEGIUL NAȚIONAL "AL. ", cu sediul în G,-, jud. G și chematul în garanție INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G, cu sediul în G,- bis, jud. G, având ca obiect "DREPTURI ".

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru intimații-reclamanți lipsă, reprezentantul legal SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G prin consilier juridic - și pentru intimatul-chemat în garanție INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G consilier juridic, lipsă fiind recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL G și intimata-pârâtă GRĂDINIȚA NR. 13 " DE ".

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cererea este la primul termen de judecată fixat în recurs, legal motivată și scutită de taxă judiciară de timbru; instituția pârâtă prin cererea de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă; citați cu copii ale motivelor de recurs intimații nu au depus întâmpinare; reprezentantul legal al intimaților-reclamanți Sindicatul Învățământului Preuniversitar prin președinte executiv, în numele și pentru membrii săi - intimații-reclamanți din prezenta cauză, a depus concluzii scrise, după care:

Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Reprezentantul legal al intimaților-reclamanțisolicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea legalității și temeiniciei hotărârii recurate, susținând că în mod corect instanța de fond a constatat că instituția recurentă Consiliul Local G are calitate procesuală pasivă iar chematul în garanție Inspectoratul Școlar Județean G nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.

Pe fondul cauzei precizează că prin nr.HG 538 din 07.06.2001, privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

Deoarece prin Decizia nr. 1093/15.10.2008 Curtea Constituțională s-a constatat că sunt constituționale dispozițiile Legii nr. 221/27.10.2008 privind aprobarea nr.OUG 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, lege ce a fost blocată printr-o serie de acte normative, apreciază că în mod just instanța de fond a obligat instituția pârâtă la plata indexărilor solicitate prin acțiune.

Pentru aceste considerente, apreciind legală și temeinică hotărârea instanței de fond, solicită respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat și, pe fondul cauzei, menținerea hotărârii pronunțată în sensul admiterii acțiunii reclamanților.

Reprezentantul intimatului-chemat în garanțiesolicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul Consiliul Local G, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond care este legală și temeinică cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean G și a respingerii cererii de chemare în garanție a acestei părți pentru lipsa calității sale procesuale pasive.

Curtea, declarând închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului privind conflictul de muncă de față, înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI sub nr-;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1698/04.11.2009, Tribunalul Galația admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, A, G, G, C, -, și și a obligat pe pârâții Consiliul Local al municipiului G și Colegiul Național "Al. " G să plătească fiecărui reclamant salariul pentru plata cu ora sau prin cumul cu aplicarea sporului de vechime în muncă începând cu data de 24.06.2006.

S-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local G și s-a respins cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar Județean G pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a luat act de renunțarea reclamanților, (), G, și, la judecarea cauzei.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr. 3546/121/04.11.2009 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanții prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar G, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local G și Colegiul Național " " G, calcularea și plata drepturilor salariale pentru plata cu ora sau prin cumul, cu aplicarea sporului de vechime în muncă pe ultimii trei anteriori introducerii acțiunii, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Motivându-și în fapt cererea, au arătat că plata cu ora sau prin cumul pentru personalul didactic existent cu activitatea de bază în învățământ, s-a făcut cu încălcarea disp. art. 51 alin. 8 din Legea nr. 128/1997 și art. 120 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, respectiv nu a fost calculată gradația de merit, nu a fost acordat sporul de vechime în muncă, nu s-a acordat spor pentru munca suplimentară și nu au fost acordate sumele corespunzătoare în perioada vacanțelor școlare din interiorul anului școlar.

Au învederat că, prin specificul învățământului, orele suplimentare au caracter permanent pe perioada unui an școlar sau pe o fracțiune a acestuia; prin prev. de art. 51 alin. 9 din Legea nr. 128/1997, reprezintă fracțiuni din posturile didactice vacante sau temporar vacante, fiind înscrise în contractul individual de muncă și impun aceleași activități ca pentru norma de bază; planificări, pregătirea materialului didactic, pregătirea pentru intrare la clasă, orele ca atare, corectări ale lucrărilor scrise.

De asemenea, a mai susținut că persoanele care nu au norma de bază în învățământ, precum și pensionarii și sunt plătiți cu ora sau prin cumul în învățământ, primesc și sporul de vechime în muncă, sunt salarizați și în perioada vacanțelor școlare din interiorul anului școlar, primesc și indemnizația de concediu de odihnă.

În susținerea cererii, s-au folosit de proba cu înscrisuri.

În drept, au invocat Legea nr. 128/1997, Legea nr. 54/2003.

La termenul de judecată din 28 octombrie 2009, reclamanții, I, (), G, și au formulat cerere de renunțare la judecată.

Pârâtul Consiliul Local G, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu are atribuții în domeniul calculării drepturilor salariale personalului din învățământ.

De asemenea, a formulat cerere de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar G, pentru a fi obligat la plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale ce se vor acorda reclamanților.

Având în vedere disp. art. 137 Cod de procedură civilă, instanța a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliului Local

Potrivit art. 167 al. 5 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat, funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Prin urmare, calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește cheltuielile de personal, revine consiliului local în raza căruia se află unitatea de învățământ, în cauză Consiliului Local G, sens în care a respins ca nefondată excepția invocată.

Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele:

Reclamanții sunt salariații unității pârâte, potrivit Legii nr. 128/1997, privind statutul personalului didactic.

Deoarece au considerat că nu au fost respectate condițiile de salarizare, condiții prevăzute în Legea nr. 128/1997 (Statutul personalului didactic), au promovat prezenta acțiune.

Potrivit disp. art. 51 alin. 8 din Legea nr. 128/1997 "Personalul didactic poate fi salarizat și prin plata cu ora sau prin cumul, conform prevederilorart. 49alin. (1) - (salarizarea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, se stabilește diferențiat, în raport cu: funcția și norma didactică îndeplinită, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, potrivit art. 7, gradul didactic, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative, locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea) - Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută laart. 43 "

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-arătate, rezultă că salarizarea personalului didactic de predare, se face la funcția și norma didactică de bază prevăzute la art. 5, 20, 25 și 43 din Legea nr. 128/1997, funcția și norma didactică îndeplinită, fiind un cumul între funcții didactice: de predare de bază, de diriginte, de conducere, de suplinire, de îndrumare și control.

Astfel instanța a apreciat că salariile de bază ale cadrelor didactice, se calculează la funcția și norma didactică îndeplinită și nu la funcția și norma didactică de bază.

Prin trimiterea la art. 49 alin. 1 al legii, rezultă că și pentru activitatea de suplinire realizată în regim de plata cu ora sau prin cumul, trebuie acordate aceleași drepturi salariale, ca și pentru activitatea didactică de bază.

Față de aceste considerente, a admis acțiunea, a obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamanților, salariul pentru plata cu ora sau prin cumul, cu aplicarea sporului de vechime în muncă, începând cu data 24.06.2006 actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar G, instanța a respins-o ca nefondată, având în vedere că acesta nu are atribuții în finanțarea cheltuielilor de personal pentru personalul din învatamantul preuniversitar de stat.

În temeiul disp. art. 246.pr.civ. a luat act de renunțarea reclamanților, I, (), G, și, la judecată.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs Consiliul Local prin reprezentant Primarul Municipiului G, criticând soluția dată de prima instanță doar sub aspectul respingerii excepției calității procesuale pasive.

Astfel, a considerat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu există nici o obligație privind asigurarea sumelor de plată sau a stabilirii necesarului cheltuielilor de personal în sarcina consiliilor locale.

Instituția recurentă nu are calitatea de angajator a reclamanților pentru a putea sta în proces în calitate de pârâtă iar statele de plată au fost întocmite de către unitățile de învățământ care au personalitate juridică.

În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice local, în speță, Consiliul Local G pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.

Unitățile de învățământ sunt subordonate Ministerului Educației, Cercetării și T prin intermediul Inspectoratului Școlar al județului G, conform disp. art. 141 și 142 din Legea nr. 84/1995 și HG nr. 741/2003.

În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice locale, pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii cu consecința obligării doar a pârâtului Ministerului Educației, Cercetării și T la plata fondurilor solicitate invocând, în drept, dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 8 pr.civilă.

Prin concluziile scrise formulate, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului declarat de pârât și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Calitatea procesuală reprezintă îndreptățirea unei persoane de a figura ca parte în proces și presupune existența unei identități între titularii raportului juridic dedus judecății, din punct de vedere al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și a obligației corelative (calitate procesuală pasivă).

Calitatea procesuală se stabilește funcție de dreptul ce face obiectul judecății, a cărui existență sau inexistență urmează a se constata prin hotărârea judecătorească.

Referitor la existența acestor drepturi salariale reglementate de dispozițiile art. 50 al. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, problema pusă în discuție vizează nu doar simpla plată a acestor drepturi ci și aspectele care țin de prevederea unor asemenea sume, reflectarea lor în situațiile economico - financiare, repartizarea pe categorii de cheltuieli, aprobarea și ulterior alocarea sumelor către ordonatorii de credite prevăzuți de lege.

Sub aceste aspecte, se constată că recurentului îi revin astfel de atribuții, împrejurare care justifică existența calității sale procesuale pasive.

Potrivit art. 167 al. 3 din Legea nr. 84/1995 finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, de sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

În cadrul finanțării de bază sunt cuprinse inclusiv cheltuielile de personal și care, potrivit reglementărilor de mai sus, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.

Ca urmare, nu pot fi primite motivele de recurs invocate în cauză în sensul că nu intră în sfera atribuțiilor ce revin pârâtelor consiliilor locale, asigurarea sumelor necesare plății unor asemenea drepturi salariale ce fac parte din finanțarea de bază a unităților de învățământ.

De altfel și prevederile art. 13 din nr.OUG 32/2001 stabilesc, începând cu anul 2001 asigurarea finanțării instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția unor cheltuieli care nu privesc cauza de față.

În aplicarea acestor prevederi au fost emise Norme metodologice prin nr.HG 538/2001, nr.HG 2192/2004 și nr.HG 174/2003.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI G, cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1698/04.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 22 Februarie 2010.

PREȘEDINTE: Alina Savin

JUDECĂTOR 2: Benone Fuică

JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu

Grefier,

: - -/05.03.2010

: 6 ex.//15.03.2010

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Comunicat: 4 ex.16.03.2010

Președinte:Alina Savin
Judecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 216/2010. Curtea de Apel Galati