Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
-Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 25/CM
Ședința publică din 12 Ianuarie 2010
Completul specializat în cauze privind
Conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurent pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 579/14.05.2008 pronunțate de tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimați reclamanți, toți cu domiciliul ales în C,-, județul C și intimatul pârât TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsa părților, conform art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă, rămâne în pronunțare asupra soluției în recurs.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 18.03.2008, reclamanții, și, asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Constanța, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și tribunalul Constanța ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții la:
- plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea către fiecare reclamant a majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 in raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 1 aprilie 2007 in raport cu luna martie 2007 si de 11% începând cu 1 octombrie 2007 in raport cu luna septembrie 2007 - majorări de altfel egale cu cele acordate prin art. 1,2,3 si 4 din OG 10 din 31 ianuarie 2007, acordate tuturor demnitarilor aleși sau numiți, judecătorilor Înaltei Curți de Casație si Justiție, Procurorul General al României si adjuncților săi, judecătorilor Curții Constituționale, tuturor funcționarilor publici, tuturor salariaților contractuali si întregului personal auxiliar din cadrul instanțelor si parchetelor din România,
- să fie obligați pârâții la plata reactualizării cu rata inflației a sumelor de mai sus începând cu data de 1 februarie 2007 si până la data plătii lor efective,
- obligarea pârâților la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că in ziua de 31 ianuarie 2007 Guvernul României a emis un număr de trei Ordonanțe simple prin care a dispus majorarea salariului ( începând cu 1 ianuarie 2007) tuturor demnitarilor, funcționarilor publici si salariaților contractuali ai statului cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.
Singurii magistrați care au primit majorările salariale ( asemenea tuturor celorlalți lucrători ai statului ) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație si Justiție, Procurorul General al României si adjuncților săi si judecătorilor Curții Constituționale. Temeiul acestor majorări pentru personalul sus menționat subzista în art. 1 din OG 10, care face trimitere la anexele II si III din Legea 154/1998.
Prin OG 16 din 31 ianuarie 2007, Guvernul a dispus și majorarea drepturilor bănești cu începere de la 1 ianuarie 2007 ( deci retroactiv - așa cum solicită si reclamanții), a personalului din Ministerul Afacerilor Externe.
Tot la 31 ianuarie 2007 Guvernul a emis și OG 27 prin care s-au majorat salariile si controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente și în aceleași tranșe cu personalul menționat mai sus.
Potrivit disp. din Codul Muncii, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Or, majorarea drepturilor salariale nu poate fi anulată sau acordată doar judecătorilor instanței supreme cu ignorarea drepturilor magistraților de la celelalte instanțe sau parchete.
În acest sens, se enunță disp. art. 5 alin.1 și 3 din Codul Muncii și art. 1 alin.2 din nr.OG 137/2000.
Instituția asistenților judiciari a fost reglementată pentru prima dată prin OUG nr. 179/1999 care a modificat Legea nr. 92/1992 prin introducerea art. 17 potrivit cu care cauzele privind conflictele de muncă și litigiile de muncă se judecă în complete formate dintr-un judecător și doi asistenți judiciari, beneficiind totodată și de sporul de vechime.
Art. III al aceluiași act normativ a stabilit că pentru activitatea desfășurată, care constituie vechime în muncă și specialitate, asistenții judiciari sunt remunerați lunar cu coeficientul de ierarhizare a salariului de bază pentru judecătorul stagiar anul 1-2 în raport cu timpul efectiv lucrat.
Prin OG nr. 83/2000 legiuitorul a stabilit salarizarea asistenților judiciari la nivelul acordat unui judecător cu o vechime de 1 - 2 ani corespunzătoare coeficientului de multiplicare de 7,5 prevăzut la poziția nr. 29 din capitolul A al anexei nr. 1.
Prin OUG nr. 20/2002 la art. II s-a stabilit că magistrații consultanți ( asistenți judiciari) beneficiază în raport cu vechimea în specialitate juridică de drepturile de salarizare prevăzute de Legea nr. 50/1996 pentru judecătorii de la judecătorii precum și de celelalte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
OUG nr. 177/2002, care a abrogat Legea nr. 50/1996, stabilește prin art. 15 că magistrații consultanți ( asistenți judiciari) numiți în condițiile Legii nr. 92/1992 sunt remunerați cu indemnizația corespunzătoare nivelurilor de salarizare prevăzute, după caz, la pozițiile 28 - 32 din cap. A al anexei nr. 1 în raport cu vechimea în funcții juridice, respectiv 11,5, coeficient stabilit pentru judecătorii cu peste 4 ani vechime în magistratură.
Totodată se menționează faptul că prin art. 5 din Legea nr. 303/2004 și art. 111 din Legea nr. 304/2004 s-au stabilit aceleași obligații, interdicții incompatibilități în sarcina asistenților judiciari ca și cele care se aplică judecătorilor.
Din analiza actelor normative mai sus enunțate rezultă, fără putință de tăgadă, că asistenții judiciari beneficiază de aceleași drepturi salariale ca și judecătorii, precum și de sporurile recunoscute și acordate acestora.
Având în vedere că prin Hotărârea nr. FN/06.07.2006 și Hotărârea nr. 39/2007 Consiliul Național al Discriminării s-a stabilit existența unei discriminări în ceea ce îi privește pe judecători, se consideră că aceeași discriminare operează și în privința asistenților judiciari care sunt remunerați în raport de indemnizațiile și sporurile acordate judecătorilor.
Întrucât prin adoptarea actelor normative privind salarizarea asistenților judiciari s-a urmărit reglementarea unitară a drepturilor salariale acordate tuturor persoanelor care participă la înfăptuirea actului de justiție, respectiv judecători, procurori, magistrați - asistenți, asistenți judiciari, toate drepturile și sporurile de care beneficiază judecătorii se aplică deopotrivă și asistenților judiciari, neexistând nici o excepție de la regulă prevăzută de legiuitor.
Astfel, potrivit art. 2 alin.2 din nr.OG137/2000 cu modificările și completările ulterioare, sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prev. la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Or, excluderea judecătorilor, asistenților judiciari și procurorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel și parchetele aferente de la acordarea majorărilor salariale față de celelalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum si a celorlalte categorii de lucrători, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate fiind evident.
In drept, cererea reclamanților se întemeiază pe prevederile art. 16 si 20 din Constituția României, decizia 447/15.09.2005 a Curții Constituționale, art. 1 si urm. din OG 137/2000, art. 5 din Codul Muncii, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, OG 10, 16, 27 din 2007 și Legea 232/2007.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, motivat pe disp. art. 1 și 3 din HG nr. 85/2005, potrivit cu care ministerul are ca atribuții elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare, iar cererea reclamanților are ca obiect repararea pagubelor cauzate prin discriminare.
Se consideră că în raport de alte categorii profesionale, nu poate fi reținută discriminarea, întrucât reclamanții se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora.
Pe fondul cauzei, pârâtul solicită respingerea cererii de chemare deoarece creșterile salariale acordate magistraților în anul 2006, prin mărirea coeficienților de salarizare prin acordarea drepturilor salariale, depășesc media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar.
Totodată, pârâtul invocă necesitatea protecției în temeiul dreptului la tratament egal,a existenței recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori ale celor recunoscute de lege, pentru a putea fi în situația de discriminare, ceea ce în speță nu se regăsește.
Prin sentința civilă nr.2281/07.2007, tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Constanta și Ministerul Justiției.
Au fost obligați pârâții către reclamanți la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorării salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
S-a luat act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției, instanța apreciază că nu este fondată întrucât deși are atribuțiile reglementate de art. 1 și 3 din HG nr. 83/2005, pârâtul este ordonator principal de credite iar discriminarea invocată de reclamanți este evidentă atât timp cât salarizarea este asigurată de pârât.
Deși adoptarea actelor normative este atributul legiuitorului, aplicarea dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului cade în sarcina exclusivă a pârâtului, iar cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva angajatorului în virtutea derulării raporturilor de muncă,motiv pentru care se consideră că reclamanții s-au îndreptat în mod corect împotriva pârâtului. Pe fondul cauzei, pretențiile reclamanților sunt întemeiate, având în vedere succesiunea actelor normative prin care au fost reglementate drepturile salariale ale magistraților.
Totodată de menționat este faptul că prin art. 5 din Legea nr. 303/2004 și art.111 din Legea nr.304/2004 s-au stabilit aceleași obligații, interdicții incompatibilități în sarcina asistenților judiciari ca și cele care se aplică judecătorilor.
Din analiza actelor normative mai sus enunțate rezultă, fără putință de tăgadă, că asistenții judiciari beneficiază de aceleași drepturi salariale ca și judecătorii, precum și de sporurile recunoscute și acordate acestora.
Având în vedere că prin Hotărârea nr. FN/06.07.2006 și Hotărârea nr. 39/2007 Consiliul Național al Discriminării s-a stabilit existența unei discriminări în ceea ce îi privește pe judecători, astfel că se consideră că aceeași discriminare operează și în privința asistenților judiciari care sunt remunerați în raport de indemnizațiile și sporurile acordate judecătorilor.
Întrucât prin adoptarea actelor normative privind salarizarea asistenților judiciari s-a urmărit reglementarea unitară a drepturilor salariale acordate tuturor persoanelor care participă la înfăptuirea actului de justiție, respectiv judecători, procurori, magistrați - asistenți, asistenți judiciari, toate drepturile și sporurile de care beneficiază judecătorii se aplică deopotrivă și asistenților judiciari, neexistând nici o excepție de la regulă prevăzută de legiuitor.
Astfel, potrivit art.2 alin.2 din nr.OG137/2000 cu modificările și completările ulterioare, "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prev. la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare".
Or, excluderea judecătorilor, asistenților judiciari și procurorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel și parchetele aferente de la acordarea majorărilor salariale față de celelalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum si a celorlalte categorii de lucrători, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate fiind evident.
Discriminarea suferita de reclamanți în ceea ce privește neacordarea majorărilor salariale - prin indexare - este incidenta si cu următoarele prevederi:
Art. 14 din Convenție, referitor la interzicerea discriminării, care prevede că: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."
Acest articol se raportează întotdeauna la un drept ocrotit prin convenție, care, în situația dată, este cel rezultând din art. 1 din Protocolul nr. 1, această primă condiție de admisibilitate fiind dovedită.
Restul condițiilor, reținute și în practica Curții Constituționale (în alte cauze decât a subsemnaților), se referă la existența sau inexistența unui criteriu rațional, obiectiv, care să justifice o astfel de discriminare.
Încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
În ceea ce privește noțiunea de bun, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că și dreptul la o sumă de bani decurgând dintr-un raport juridic de muncă, în măsura în care este prevăzut de legislația în vigoare, reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Aplicarea art. 20 alin. 2 din Constituție:
"Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
În condițiile în care există o neconcordanță între legislația națională și Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, are prioritate reglementarea internațională, motiv pentru care înțelege că reclamanții au invocat direct dispozițiile din Convenție, art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 14 din Convenție.
Prin discriminarea pe care cei în culpă au făcut-o între reclamanți pe de o parte și magistrații Înaltei Curți de Casație si Justiție, Procurorul General al României și adjuncților săi și judecătorilor Curții Constituționale, ceilalți demnitari aleși sau numiți, funcționarii publici și salariații contractuali ai statului pe de altă parte, fiecare dintre reclamanți a fost prejudiciat cu sumele aferente creșterii salariale cu 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și dacă nu se înlătură discriminarea de la 1 octombrie 2007,reclamanții vor fi din nou prejudiciați și cu sumele aferente creșterii salariale cu 11% in raport cu nivelul salariilor din septembrie 2007.
De altfel această discriminare urmează a se accentua odată cu apariția Ordonanței nr. 13/2008 potrivit cu care urmează a se majora valoarea de referință sectorială cu 2% față de valoarea din decembrie 2007 și începând cu 01 octombrie 2008 se va majora cu 2% valoarea de referință sectorială față de valoarea din septembrie 2008.
S-a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație- cerere admisibilă- ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul Muncii; este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare în materie, în mod justificat se solicită actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Împotriva sus menționate sentințe în termen au declarat recurs recurenții pârâți Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, învederând următoarele:
1.Critica sentinței formulată de Ministerul Justițieia vizat în esență următoarele:
1. Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În aceste condiții, hotărârea pronunțată de către instanță nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde pentru anul 2007.
2. Un alt motiv de recurs este cel prevăzut la pct.9 al art.304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, indicată între altele de reclamanți ca și temei pentru pretențiile afirmate, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterea, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Solicită de asemenea a se aprecia că nu poate fi reținută discriminarea intimaților în raport cu alte categorii profesionale, întrucât nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora. Chiar dacă aceste categorii aparțin de sectorul bugetar, fiecare se bucură de un statut aparte, reglementat de legi de salarizare diferite și având legi proprii de salarizare, astfel cum au fost adoptate de către legiuitor, astfel că este exclusă ideea unei situații similare sau comparabil, iar aplicarea unui tratament nediscriminatoriu nu înseamnă uniformizarea în materie salarială.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul pentru următoarele considerente:
Prin nr.OG10/2007 s-au acordat majorări salariale în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
OG nr.16/2007 privește creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr.495/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și instituțiile culturale românești din străinătate.
OG nr.27/2007 privește creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, salarizați potrivit nr.OUG160/2000.
Prin cererea formulată reclamanții în calitate de asistenți judiciari au arătat că sunt discriminați comparativ cu personalul din sectorul bugetar cărora li s-a acordat majorările salariale prevăzute de nr.OG10/2007, nr.OG16/2007 și nr.OG27/2007, în timp ce asistenții judiciari au fost exceptați de la aceste creșteri salariale.
În raport cu categoriile profesionale cărora li s-a acordat majorările, nu poate fi reținută discriminarea întrucât reclamanții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora.
Chiar dacă aceste categorii aparțin de sectorul bugetar și plata salariilor se face de la bugetul de stat, nu constituie o situație premisă pentru a constata că se găsesc într-o situație comparabilă.
Fiecare categorie profesională are un statut propriu, legi proprii de salarizare, astfel cum au fost adoptate de legiuitor, astfel că nu se poate reține o situație comparabilă între magistrați și celelalte categorii profesionale salariate de la bugetul de stat.
În mod greșit consideră reclamanții că Judecătorii ar fi beneficiat de creșteri salariale în anul 2007 bazându-se pe faptul că nr.OG10/2007 face referire la anexele II și III din Legea nr.154/1998, întrucât prin art.41 lit.c din nr.OUG27/2007 au fost abrogate expres dispozițiile privind salarizarea magistraților de la instanța supremă cuprinse în Legea nr.154/1998.
Art.16 alin.1 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale nu și identitate de tratament juridic în privința unor drepturi în considerarea unei situații speciale.
Principiul egalității în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituție nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferențiere.
În cauză nu au fost încălcate normele internaționale invocate de reclamanți, întrucât reclamanții nu se află într-o situație identică sau comparabilă cu celelalte categorii profesionale cărora li s-a aplicat creșterile salariale.
De asemenea, nu poate fi reținută încălcarea prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În practica sa, Curtea Europeană a drepturilor omului a statuat că, dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1 dacă acest drept există în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
În speță, această condiție nu este îndeplinită întrucât legislația nu prevede dreptul reclamanților la creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță nu există în patrimoniul acestora pentru a fi ocrotit în temeiul art.1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Și în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, nu constituie un drept constituțional fundamental și în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Totodată, prin deciziile nr. 818, 819, 829/2008 ale Curții Constituționale pronunțate la data de 03.07.2008, s- admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme corecte pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.4 în conformitate cu care Parlamentul este unica putere legiuitoare a țării.
Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțe, astfel cum se prevede prin dispozițiile art.11 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 Cod pr.civilă, Curtea a admis recursurile formulate și a modificat în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 579/14.05.2008 pronunțate de tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimați reclamanți, toți cu domiciliul ales în C,-, județul C și intimatul pârât TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -;
Red.dec.jud.-/20.01.2010
Tehnored.gref./4ex/22.01.2010
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
