Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 25
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâții-recurenți Inspectoratul Școlar al Județului T și Ministerului Educației, Cercetării și împotriva sentinței civile nr. 1452/28.05.2009 pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 1452/25.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Sindicatul, în numele membrilor de sindicat, și împotriva pârâților Ministerului Educației, Cercetării și și Inspectoratul Școlar al Județului T și pârâtul de Iaf ost obligat la plata primelor de vacanță, cuvenite și neacordate membrilor sindicatului reclamant, pe perioada ultimilor trei ani, anterioară depunerii cererii de chemare in judecata, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație pana la data plații efective.
Totodată, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului T ca neîntemeiată, întrucât Inspectoratul Școlar al Județului T are atribuții de control privind încadrarea personalului didactic, modul de calcul și plata drepturilor salariale către personalul didactic, iar contractul colectiv de muncă la nivel de ramură desemnează ca angajator, printre alții, Inspectoratul Școlar reprezentat prin inspectorii școlari generali.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a constatat că pretențiile reclamanților, având ca obiect plata unor sume cu acest titlu, apar întemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu." Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.
În schimb, dreptul invocat de către reclamanți a fost recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege.
A mai reținut instanța că existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități (condiție ori termen), așa încât apare, în principiu, întemeiată susținerea reclamanților potrivit căreia li se cuvine acordarea unor sume cu titlu de primă de vacanță, acțiunea fiind, deci, întemeiată.
Instanța de fond a apreciat că, potrivit contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, primele de vacanță se acordă de către angajatori "din venituri proprii". Ori, instanța constata ca, contractul colectiv de munca încheiat intre partenerii sociali, nu definește noțiunea de "venituri proprii", fapt ce duce la concluzia ca, conducătorii acestor instituții, trebuiau sa prevadă aceste cheltuieli cu personalul din subordine in bugetul de venituri si cheltuieli ale instituțiilor de invatamant parate. In concluzie,existenta sau inexistenta resurselor financiare, nu poate avea vreo influenta asupra stabilirii sau recunoasterii drepturilor salariale prevazute in contractul colectiv de munca, ci (eventual) doar asupra modului de executare a hotărârii.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în art. 17 din Normele metodologice citate sunt stabilite distinct sursele de finanțare din care se alocă fondurile necesare pentru diferitele activități din cadrul unităților de învățământ, menționându-se, în alineatul 6, că "unitățile de învățământ pot obține venituri proprii din activități aducătoare de venit - cursuri și activități facultative solicitate de elevi, cursuri de educație permanentă, inclusiv formare profesională continuă, participarea la programe cu finanțare externă, participarea la realizarea unor programe comunitare de studii, cercetare, activități de servicii și producție, închirieri de spații temporar disponibile, taxe percepute conform legii (de școlarizare, pentru eliberarea unor documente școlare), alte venituri ale unității de învățământ, activități cultural-artistice, venituri din activitatea internatelor și cantinelor școlare și altele asemenea, precum și din donații, sponsorizări și contribuții ale comitetelor de părinți sau oferite de persoane fizice și juridice".
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și a declarat recurs, în termen legal, împotriva sentinței civile nr. 1452/28.05.2009 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât, iar în subsidiar a respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, se susține că Ministerul Educației, Cercetării și nu este angajatorul reclamanților, astfel încât nu are obligații privitoare la calcularea și plata salariilor, inclusiv a primelor de concediu. Pe de altă parte, recurentul nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământ preuniversitar de stat, sens în care sunt și prevederile art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 32/2001.
Cu privire la fondul pretențiilor se susține, în esență, că primele de vacanță pot fi plătite doar din veniturile proprii ale angajatorului, iar nu din veniturile bugetare.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă.
Intimatul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Tad epus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că, în speță, nu sunt incidente motivele de recurs invocate de către recurent, hotărârea atacată fiind legală și temeinică prin raportare la dispozițiile legale incidente și la probele administrate.
Examinând recursul declarat de către pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că este întemeiat, întrucât prima instanță a admis în mod greșit acțiunea față de acest pârât, care nu are calitate procesuală pasivă în speță.
Drepturile solicitate de autorii cererii principale sunt drepturi de natură salarială, potrivit art. 282 Codul Muncii, context în care părți în proces sunt salariații reclamanți și angajatorul pârât, care are atribuții în ceea ce privește salarizarea acestora, având în vedere că, într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept. Or, calitatea de angajator a reclamanților o are pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T, iar nu pârâtul-recurent Ministerul Educației, Cercetării și.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 - alin. 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de către pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și ca fiind întemeiat și va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că va respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Tad eclarat recurs, în termen legal, împotriva sentinței civile nr. 1452/28.05.2009 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii față de instituția recurentă.
În motivarea cererii de recurs se arată că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, potrivit prevederilor art. 37 lit. g din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ pe anii 2003-2004, prelungit până în anul 2008, coroborate cu cele ale art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, însă doar din veniturile proprii ale angajatorilor, care sunt distincte de cele bugetare alocate de consiliile locale. Aceste venituri proprii se obțin din sursele enumerate din art. 17 alin. 6 din Normele metodologice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 2192/2004. Recurentul nu a realizat venituri proprii pe perioada 2005-2008.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Intimatul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Tad epus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că, în speță, nu sunt incidente motivele de recurs invocate de către recurent, hotărârea atacată fiind legală și temeinică prin raportare la dispozițiile legale incidente și la probele administrate.
Examinând recursul declarat de către pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Salariații reprezentați de sindicat în litigiul pendinte au calitatea de inspectori școlari, fiind angajați ai pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului T, așa cum rezultă din adeverințele depuse la dosarul de fond la filele 10-13.
Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea unei prime de vacanță, însă, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, atât cel de la nivel național, cât și cel de la nivel de ramură învățământ.
Contractele colective de muncă la nivel național pe anii 2005-2006 și, respectiv, pe anii 2007-2010 prevăd, la art. 59 alin. 3, că se poate stabili, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității, ca pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Dreptul reclamanților la prima de concediu este consacrat, în mod evident, de art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2008, în care părțile contractante au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 5 alin. 1 din contractul in discuție, norma contractuală sus-citată produce efecte pentru toți salariații din învățământ.
Conform art. 241 alin. 1 din Codul Muncii, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați. Art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe 2007-2010 prevede că, în raporturile de muncă dintre angajați și angajator, se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat, indiferent dacă acestea se găsesc în contractul colectiv de muncă sau în lege.
Din coroborarea prevederilor art. 30 alin. 1 și art. 11 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996 cu cele ale art. 241 și art. 243 alin.1 din Codul Muncii rezultă că aplicarea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în toate unitățile și instituțiile de învățământ și pentru toți salariații din învățământ este obligatorie.
În strânsă legătură cu cele mai sus-menționate, instanța reține că, în lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze în vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma primelor de concediu ori să statueze asupra cuantumului acestora, clauzele contractului individual de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi în vreun fel înlăturate, nici prin apărarea referitoare la lipsa veniturilor proprii ale unității de învățământ, cu atât mai mult cu cât aceasta nu se autofinanțează, iar bugetul ei de venituri și cheltuieli este supus aprobării unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află.
Din modul de redactare al clauzelor contractelor colective de muncă specifice învățământului rezultă, în mod clar, obligația de a se plăti prima de vacanță, deoarece art.37 din aceste contracte prevede că: "- convin ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii ", iar nu ca personalul să poată beneficia de astfel de premii dacă se vor realiza venituri proprii.
A interpreta clauza contractuală menționată în sensul că primele de vacanță se acordă condiționat de realizarea unor venituri proprii de către unitatea de învățământ, în condițiile în care unitățile de învățământ au posibilități limitate de a obține venituri proprii, deoarece scopul lor constă în prestarea unui serviciu public educarea elevilor, iar nu în desfășurarea unor activități aducătoare de profit, ar conduce la concluzia că o astfel de clauză a fost inserată în contractele colective de muncă fără intenția de a produce efecte. Or, potrivit art.977 și art.978 din Codul civil, o clauză se interpretează după intenția comună a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, și în sensul ce poate avea un efect.
Prin urmare, dacă s-ar aprecia că dreptul reclamanților la plata primelor de vacanță este afectat de o condiție, care nu se va putea îndeplini, s-ar ajunge la golirea de conținut a clauzei contractuale ce-l reglementează, interpretare ce contravine dispozițiilor legale incidente în speță.
Pe de altă parte, pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T, căruia îi revenea sarcina probei, conform art. 287 din Codul Muncii, nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că nu realizează venituri proprii.
Având în vedere considerentele expuse anterior și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de către pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâtul-recurent Inspectoratul Școlar al Județului T împotriva sentinței civile nr. 1452/28.05.2009 pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de către pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și împotriva sentinței civile nr. 1452/28.05.2009 pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și.
Menține în rest hotărârea recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /14.01. 2010
Tehnored.: M/ 2 ex./14.01. 2010
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
