Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 366/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 366
Ședința publică din 26 martie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrozina
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții: - - - - - - - -, G - - - - - G - - -, împotriva sentinței nr. 93 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți și pârâta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a lăsat cauza în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub numărul - din 12 noiembrie 2008, reclamanții, G, G, au chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei solicitând anularea actului emis de aceasta privind refuzul acordării tichetelor de masă, obligarea pârâtei Primăria comunei la acordarea și plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea alocației individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul Legii nr.142/1998, începând cu data de 01.01.2004 și până în prezent precum și acordarea acestora pentru viitor.
În fapt, reclamanții au arătat că sunt angajați ai Primăriei și că prin cererea înregistrată sub numărul 3664/2008 au solicitat pârâtei acordarea acestor tichete. Prin adresa 6982 din 03.11.2008 li s-a comunicat că aceste tichete nu pot fi acordate deoarece în bugetele instituțiilor publice nu sunt prevăzute sume cu această destinație) deși potrivit art. 1 alin.(1) din Legea nr. 142/1998, art.5 alin.1 și urm. din Codul muncii și art.41 alin. 2 din Constituția României, au dreptul să primească o alocație individuală de hrană, lunară, sub forma unor tichete de masă.
Faptul că Legea nr.142/1998 prevede doarposibilitateaacordării tichetelor de masă, nu înseamnă - susțin reclamanții - că ei nu au dreptul la asemenea tichete.
Iar posibilitatea acordării lor numai în funcție de voința angajatorului, și anume includerea sau nu a acestor sume în bugetul de stat, este neîntemeiată și nejustificată.
Aceasta întrucât în fapt tichetele de masă au fost acordate doar pentru anumite categorii de salariați, ajungându-se la o gravă și inexplicabilă discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecție socială între salariații din sectorul bugetar și încălcându-se astfel dispozițiile art.41 alin.2, art.53 din Constituția României, art.5 alin.3 din Codul muncii art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Au invocat și practica judiciară în materie respectiv decizii ale Curții de Apel Suceava.
În drept, reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile în domeniu ale Constituției României, Codul muncii, Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă HG nr.5/1999 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.142/1998.
Pârâta legal citată nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 93 din 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune privind despăgubirile bănești pentru tichetele de masă din perioada 1.01.2004 - 11.11.2005 și a fost respinsă ca nefondată cererea privind anulare act și acordarea despăgubirilor bănești pentru tichete de masă începând cu 12.11.2005.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 283 lit. c din Codul Munciic ererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi de natură salarială.
Cum reclamanții au solicitat la 12.11.2008 acordarea unor drepturi începând 01.01.2004, rezultă că pentru intervalul ce depășește termenul de trei ani de la data introducerii cererii, prevăzut de lege,dreptul la acțiune s-a prescris
Așa cum rezultă din precizările la acțiune, precum și din adresele Primăriei, reclamanții au calitatea de personal contractual în cadrul acestei instituții.
Tribunalul constată că potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, salariații "potprimi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă", iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, tichetele de masă " se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar ".
Așadar, întrucât textul art.1 alin.1 prevede doarposibilitateanu și obligativitatea acordării tichetelor de masă, înseamnă că prevederea în buget a unor sume cu această destinație nu constituie singura condiție pentru acordarea lor.
Că așa cum rezultă și din Contractele colective de muncă unice la nivel național nr. 20.01/2005 și nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, întrucât acestea prevăd în art. 41 alin. 1 lit. b respectiv art. 42 alin. 2 lit. b că pot fi acordate tichete de masă " conform prevederilor legale și înțelegerii părților".
Așadar întrucât reclamanții nu au dovedit existența unei înțelegeri a părților angajat -angajator cu privire la acordarea tichetelor de masă, în lipsa acesteia ca una din condițiile primirii acestui drept, nu pot pretinde acordarea lui și nici că ar fi discriminați în raport cu alți salariați din sectorul bugetar.
Aceasta întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în legătură cu art.14 privind discriminarea din Convenția europeană a drepturilor omului cădiferența de tratament devine discriminare, în sensul acestui articol, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă.
Prin urmare, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare, trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiții:
1. existența unuitratament diferențiat( manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință);
2. aplicat unor persoane aflate însituații analoage,comparabile;
3. existența unuicriteriu de discriminare
4. tratamentul diferențiat să aibă ca scop ori efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii sau exercitării, în condiții de egalitate, a unuidrept recunoscutde lege;
5. tratamentul diferențiat să nu fiejustificatobiectiv de un scop legitim, iarmetodele de atingerea unui asemenea scop să nu fie adecvate și necesare.
Or, în cauză, reclamanții nu au indicat în mod concret salariații din domeniul bugetar în raport cu care consideră că nu sunt tratați în mod egal și, chiar și în ipoteza nominalizării lor, situația comparabilă trebuie analizată inclusiv sub aspectul existenței unui contract colectiv de muncă care prevede acordarea tichetelor de masă.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții și au arătat că în calitate de salariați la o instituție bugetară, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele sale abilitate, aveau și au în continuare dreptul să primească o alocație individuală de hrană, sub forma unor tichete de masă. Prin încasarea unor asemenea alocații de hrană, li se asigură protecție privind securitatea muncii.
Faptul că Legea 142/1998 prevede posibilitatea asigurării tichetelor de masă, fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă în mod automat că nu au dreptul la asemenea tichete. La acordarea acestora trebuie să se țină în primul rând seama de caracterul și natura lor, acestea fiind măsuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii și unor condiții optime la locul de muncă.
Legea 142/1998 a reglementat acest drept al salariaților, inclusiv din unitățile bugetare, însă, în mod surprinzător și neechitabil s-a ocolit acordarea tichetelor de masă pentru toți salariații instituțiilor bugetare, fiind acordate doar pentru anumite categorii de salariați, (în unele instituții aceste tichete de masă fiind acordate), s-a ajuns la o gravă și inexplicabilă discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecție socială, între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art.41 alin. (2), art.53 din Constituția României, art.5, alin. (3) din Codul muncii și art.41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Posibilitatea acordării tichetelor de masă funcție de voința angajatorului, și anume includerea sau nu a acestor sume în bugetul de stat, este neîntemeiată și nejustificată.
Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Prin Legea nr.142/1998 a fost reglementată posibilitatea acordării tichetelor de masă de către angajator salariaților săi.
Aceste tichete reprezintă o alocație individuală de hrană, suportată integral pe costuri de angajator.
Tichetele se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori (art. 1 al. 2 Legea 142/1998).
Prin legea tichetelor de masă nu s-a stabilit în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci a fost instituit un drept opțional - "salariații pot primi o alocație individuală de hrană" (art. 1 alin. 1) - și care este condiționat în ceea ce privește aplicarea la instituțiile finanțate de la bugetul de stat de prevedere a unor sume cu această destinație în buget.
Or, potrivit prevederilor legilor bugetului de stat pentru perioada 2003 - 2006 respectiv: Legea nr. 631/2002 - art. 39 alin. 4; Legea nr. 507/2003 - art. 46 alin. 4; Legea nr. 511/2004 - art.40 și Legea nr. 379/2005 - art. 24, "în bugetele instituțiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație".
importanța egalității în drepturi ca garanție constituțională art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariați, care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
Or, nu există nici o dispoziție legală care să acorde tichete de masă unor salariați ce își desfășoară activitatea în condiții identice cu reclamanții; dimpotrivă toți sunt tratați în mod identic, neprevăzându-se în bugete sume cu această destinație, așa cum s-a arătat mai sus.
Nu există astfel o încălcare nici a dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care se referă la interdicția oricărei discriminări cu privire la exercitarea vreunuia din drepturile fundamentale reglementate prin convenții ori protocoale adiționale.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al.1 Cod procedură civilă, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții: - - - - - - - -, G - - - - - G - - -, împotriva sentinței nr. 93 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Jud:
Asist.jud: și
Tehnored.V-. ex.2/14.04.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Apetroaie Eufrozina, Rață Gabriela
