Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3971/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3171/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3971R
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR 2: Daniela Georgeta Enache
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurentul UL DIN CADRUL DIRECȚIEI GENERALE DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B împotriva sentinței civile nr.962 din data de 06.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 2, CONSILIUL LOCAL SECTOR 2 și PRIMARUL SECTOR 2,având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul UL DIN CADRUL DIRECȚIEI GENERALE DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.22364/01.06.2009, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 27.05.2009, de către, intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 2, întâmpinare, în dublu exemplar.
Curtea comunică avocatului recurentului, copie întâmpinare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă recurentului UL DIN CADRUL DIRECȚIEI GENERALE DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B prin avocat, cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul UL DIN CADRUL DIRECȚIEI GENERALE DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.37895/3/LM/2008, reclamantul Sindicatul "" din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, a solicitat în contradictoriu cu parații Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, Consiliul Local Sector 2 si Primarul Sectorului 2 B, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună alocarea, calcularea și plata către membrii de sindicat a drepturilor bănești reprezentând "indemnizația de dispozitiv" lunară în cuantum de 25% din salariul de bază; plata acestei sume retroactiv, începând cu data de 01.01.2005 și în continuare, până la încetarea contractului individual de muncă, obligarea pârâților la actualizarea sumelor reprezentând "indemnizația de dispozitiv" cu coeficientul de inflație, de la data scadenței fiecărei indemnizații și până la data efectuării plății; obligarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 B, să consemneze prin serviciul competent, în carnetele de muncă ale personalului contractual a "indemnizației de dispozitiv", retroactiv, începând cu data de 01.01.2005, pentru beneficiarii acestui drept.
Prin sentința civilă nr.962/6.02.2009, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins cererea formulată de Sindicatul din Direcția Generală de Asistență si Protecția Copilului B, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat din listele anexă la cererea de chemare în judecată, personal contractual din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, în contradictoriu cu parații Direcția Generală de Asistență Socială si Protecția Copilului Sector 2, Consiliul Local Sector 2, si Primarul Sector 2 B, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de personal contractual în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B, sector 2, aflată în subordinea și finanțarea Consiliului Local Sector 2 B care este autoritate a administrației publice locale.
Consiliul Local este o autoritate publică locală autonomă, potrivit Legii 215/2001, nefiind subordonată Ministerului Administrației și Internelor. Din cuprinsul OG 63/ 2003 - art. 11, rezultă care sunt instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice aflate în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, printre care nu se regăsește în mod expres consiliul local.
Prin art. 13 din Legea 138/1999 se reglementează sporul de dispozitiv, de care beneficiază cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Instituțiile pentru al căror personal se aplică dispozițiile Legii 138/1999 sunt enumerate în articolul 1 al actului normativ menționat, ori consiliul local, în subordinea căruia se află direcția la care sunt încadrați reclamanții, nu face parte acestea. In aceste condiții, Ordinul 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu este aplicabil reclamanților, neexistînd o legătură de subordonare a instituțiilor pîrîte față de acest minister.
În același timp dispozițiile Legii 138/1999 nu fac nicio referire la salarizarea personalului civil din administrația publică locală, din chiar denumirea sa rezultând că se aplică personalului civil și militar din cadrul unităților militare. Consiliul local nu este o structură militarizată, chiar denumirea indemnizației, aceea "de dispozitiv", demonstrînd că nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter civil.
Ordinul nr. 426/2003 a fost emis în aplicarea Legii 138/1999, nefiind aplicabil personalului din cadrul altor instituții publice sau autorități, decît cele precizate în cuprinsul acesteia.
Nu pot fi invocate nici prevederile OUG 137/2000, privind combaterea formelor de discriminare, întrucît condițiile de lucru ale celor două categorii de personal, civil din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, sau din structurile de apărare națională și cel din primării și consilii locale sunt diferit organizate, impunîndu-se o salarizare diferită.
Pe de altă parte, instanța reține că prin Deciziile nr. 818, 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a constatat că prevederile OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul conform căruia instanța de judecată are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie, să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerînd că sînt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acet normative. Față de deciziile Curții Constituționale instanța nu poate, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat recurentul-reclamant Sindicatul din Direcția Generală de Asistență si Protecția Copilului B, reprezentat prin Președinte, pentru motive care se pot încadra în prevederile art.3041Cod procedură civilă, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Instanța de fond nu a făcut nici o referire la faptul că prin Ordinul nr.496/2003 s-a urmărit ca în categoria persoanelor care trebuie să beneficieze de acest drept să fie cuprins și personalul civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Nu s-au analizat modificările ce au intervenit în actele administrative privind acordarea acestor drepturi, respectiv faptul că prin Ordinul 496/2003, s-au adus modificări punctului 31 din Ordinul anterior nr. 275/2002, care promovează o cu totul altă interpretare a art. 47 din. 138/1999, după cum urmează: "Pct. 31.1. "Prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționari publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.
Prin urmare s-a avut în vedere în mod explicit faptul că in categoria beneficiarilor se regăsesc atât funcționarii publici, cât și personalul contractual.
De asemenea la paragraful doi al aceluiași articol, se precizează că: "Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege (Legea 138/1999) cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sistemul bugetar.
Recurentul sustine ca a demonstrat că de această indemnizație beneficiază foarte multe categorii de salariați, având în vedere prevederile art. 14 din OUG nr. 192/2002, de unde rezultă categoriile de venituri ale salariațior din domeniul administrației, respectiv premiile, stimulentele și alte drepturi, sporul de dispozitiv fiind încadrat în categoria alte drepturi.
Mai mult decât atât, prin nr.OG 84 din 30/08.2001, privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, publicat în nr. 544/01/09/ 2001, modificată, în ceea ce privește conținutul art. 4 din Ordonanță, prin. -, pentru aprobarea Ordonanței 84/2001, s-a statuat prin art. 4 alin. 2 care se referă la sectoarele Municipiului B:
"Servicii publice comunitare se înființează și în sectoarele Municipiului B, prin reorganizarea compartimentelor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale ale sectoarelor municipiului B și prin preluarea activității de evidență a populației din structura Serviciului de evidență informatizată a persoanei, aparținând Inspectoratului Poliției. "
Urmare a preluării acestei activități de către serviciile administrației publice locale, cu toate că nu a avut loc un transfer de personal din cadrul Ministerului d e Interne la consiliile locale de sector, ci atribuțiile sunt exercitate de personalul angajat al primăriilor, aceștia beneficiază de Indemnizația de dispozitiv.
Instanța de fond a menționat în cuprinsul sentinței faptul că autoritatea publică, respectiv Consiliul Local, funcționează în baza principiului autonomiei locale, lucru adevărat, dar care trebuie interpretat și raportat și la principiul subordonării ierarhice.
Principiul autonomiei locale este reglementat de prevederile art. 120 din Constituție și de art. 1 din. 215/2001, principiu care stă la baza puterii executive a statului.
Dar cu toate acestea autonomia locală nu înseamnă dreptul unei colectivități de a guverna singură în orice problemă, fară a se ține seama de raporturile cu celelalte autorități ale statului și în primul rând autoritatea centrală sub auspiciile căreia funcționează, în speță Ministerul Administrației și Internelor, în caz contrar nu s-ar mai justifica existența acestui minister ca autoritate publică centrală.
Principiul autonomiei locale nu exclude principiul centralizării, care asigură funcționare coordonată a serviciilor publice, principiul subordonării ierarhice, pentru exercitarea dreptului de control și luarea măsurilor legale corespunzătoare, fapt ce se constituie în garanții suplimentare ale apărării intereselor celor administrați.
Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca recursul este nefondat, urmand a fi respins ca atare.
Instanta de fond a apreciat in mod corect ca recurentii reclamanti nu sunt indreptatiti la acordarea indemnizatiei de dispozitiv, intrucat acest drept este prevazut de art. 9.2 coroborat cu art. 31 pct. 1 din Ordinul MAI nr. 496/28.07.2003 numai in favoarea personalului civil din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative, nu si pentru personalul contractual din administratia publica locala. Structurile subordonate ale MIRA, fata de care poate produce efecte Ordinul nr. 476/2003, sunt Directia Generala de Pasapoarte, Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor, Oficiul R pentru, Arhivele Nationale, Centrul National de Administrare a de Date privind Evidenta Persoanelor, Academia de Politie "Al.I ", Liceul " ", Liceul "C-tin ", Politia, Jandarmeria, Politia de Frontiera, Inspectoratul General de, Baza Centrala pentru Asigurarea Tehnica a, Clubul Sportiv "", Centrul Cultural al MAI.
Or, in speta, recurentii sunt personal contractual din administratia publica locala, cu atributii in domeniul asistentei sociale si protectiei copilului, care nu sunt destinatari ai Ordinului invocat ca temei al pretentiilor.
Prima instanta a expus pe larg considerentele care au stat la baza respingerii cererii de chemare in judecata, iar Curtea isi insuseste in intregime argumentele tribunalului, care raspund tuturor sustinerilor reclamantilor.
Constatand ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in baza art. 312 proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant UL DIN CADRUL DIRECȚIEI GENERALE DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B împotriva sentinței civile nr.962/06.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 2, CONSILIUL LOCAL SECTOR 2 și PRIMARUL SECTORULUI 2
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
02.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Daniela Georgeta Enache