Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 448/2009. Curtea de Apel Constanta

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.448/CM

Ședința publică din 22 Iulie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman

Grefier - -

S-au luat în examinare recursurile civile formulate de recurenții pârâți:

- MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin T, cu sediul în- Bis, județul T și

- MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1094 din 21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul ales la Tribunalul Tulcea, în T,-, județul T și intimații pârâți TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, având ca obiect drepturi bănești - diferențe salariale - valoare sectorială.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și următoarele cod procedură civilă.

Ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.

După referatul grefierului de ședință;

Curtea având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor de față.

CURTEA:

Cu privire la recursurile civile de față;

Ministerul Justiției a declarat recurs la data de 29 iulie 2009 împotriva sentinței civile nr.1094/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs la data de 31 iulie 2009 și Ministerul Economiei și Finanțelor.

În fapt:

Prin cererea adresată acestei instanțe, înregistrată sub nr-, reclamantele și au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea, Ministerul Economiei și Finanțelor cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării B, în calitate de parte procesuală, solicitând obligarea pârâților Ministerul Justiției, de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:

- pentru perioada 1 martie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005;

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;

- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG10/2007;

- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 29 februarie 2008, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG 10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioada de mai sus.

Au mai solicitat reclamantele să fie reactualizată suma solicitată în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății efective și să fie obligat pârâtul Curtea de APEL CONSTANȚA să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.

Totodată, reclamantele au solicitat obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare pentru achitarea despăgubirilor salariale solicitate.

În motivare, reclamantele au arătat că în intervalul pentru care au formulat acțiunea, au avut și au calitatea de judecatori în cadrul Tribunalului Tulcea.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1996 "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".

Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".

Au arătat reclamanții că potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, se precizează că "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".

S-a susținut că persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr. III din același act normativ.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OG 134/1999 "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

De asemenea s-a menționat că, potrivit art. 11din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în Anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 51la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din mie în mie de lei, în favoarea personalului".

Reclamantele au învederat că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2000 a modificat coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Totodată au menționat că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin.1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".

Astfel, au arătat reclamantele că în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.OG 9/2005, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit OUG24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "idemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX.

S-a subliniat că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).

Conform Anexei 1 la.OUG 27/2006, valoarea de referință sectorială fost de 257 lei.

Au arătat reclamantele că, prevederea din Anexa Ia O. 27/2006, încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, privind Statutul magistraților, ale Codului Muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit OG 3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.

Reclamantele au arătat că că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească ar fi pusa, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.

Ordonanța 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.

S-a arătat astfel că prevederile legislative din ordonanțele 27/2006 și 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică, în vigoare la data apariției ordonanțelor. Potrivit acestui act normativ, "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".

Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.

Au învederat reclamantele că drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului Muncii, cu privire la teoria dreptului câștigat.

Drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.

Reclamantele au precizat că Ordonanțele 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și judecătorești fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.

Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit. "i" se menționează și "dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".

Totodată, reclamantele au arătat că actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească pentru perioada respectivă sunt OUG123/2003, OG 9/2005, OG 3/2006 și G. 10/2007.

De asemenea, reclamanele au subliniat și că, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 4 octombrie 2007, în acord cu literatura de specialitate, și- exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, argumentele aduse în sprijinul acestei opinii fiind următoarele:

- potrivit dispozițiilor OUG27/2006, privind salarizarea și alte drepturi a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, republicată, cu modificările ulterioare, magistrații nu beneficiază de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcționar public, ci de indemnizație de încadrare lunară brută.

Acest concept se regăsește în conținutul Legii 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, unde se stipulează că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepția persoanelor "care ocupă funcții de demnitate publică" care, pentru activitatea desfășurată, au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară.

- magistrații sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, situația fiind similară cu cea a demnitarilor, așa cum rezultă și din art. 3 din Legea 154/1998, potrivit căreia funcția de demnitate publică este acea funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.

În sensul celor de mai sus, a se vedea și prevederile art. 16 alin. 3 din Constituția României, republicată, care, referindu-se la "funcțiile și demnitățile publice, civile și militare" nu a avut în vedere salariații, ci a vizat distincția dintre noțiunile de funcție publică și funcția de demnitate publică.

Referitor la cererea privind obligarea Ministerului Economiei si Finanțelor la asigurarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate, reclamanții au învederat instanței că potrivit art. 3(1) din HG386/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Economiei si Finanțelor, acesta are printre alte atribuții și aceea de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite in cadrul fiecărui exercițiu bugetar.

S-a menționat că, în exercitarea acestor atribuții, Ministerul Economiei si Finanțelor poate fi obligat în principiu să ia măsurile pentru asigurarea fondurilor necesare executării unor obligații stabilite in sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.

Pe de alta parte, reclamantele au arătat că, în conformitate cu art. 2 din OG nr. 22/2002, modificata prin Legea nr. 110/2007, ordonatorii principali de credite bugetare au obligatia sa dispuna toate masurile ce se impun, inclusiv virari de credite bugetare, in conditiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale institutiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Obligatia aceasta ar fi insa lipsita de orice efect daca Ministerul Economiei si Finantelor, nu ar include in proiectul bugetului de stat sumele necesare si nu ar deschide creditele necesare.

În apărare, a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției prin care a arătat că articolul nr.1 din Legea nr.50/1996, forma actualizată la data de 20.05.2002 prevedea: " (1) pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă". Această valoare corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi.

Analizând anexele 1 și 2 din legea menționată, se constată că magistrații și personalul auxiliar au avut aceeași valoare de referință sectorială, existând diferențe numai în ceea ce privește coeficienții de multiplicare.

De asemenea, în temeiul art. 2 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, indemnizațiile acestora au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

Prin Legea nr. 347 din 10 iulie 2003, prin care a fost aprobată nr.OUG 177/2002, articolul 2 fost modificat în sensul că: "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență".

Totodată, a mai precizat pârâtul că art. 3 din nr.OUG 27/2006 prevede: "(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații - asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

A menționat pârâtul că, prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 au fost abrogate disp.art.1 indice 1 și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, prin Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, precum și orice alte dispoziții contrare.

De asemenea, a arătat pârâtul că prin OUG nr.27/2006 a fost abrogată OUG nr.177/2002, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție din Legea nr.56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr.-154/1998, art.56 din Legea nr-317/2004, precum și orice alte dispoziții contrare.

Prin urmare, a învederat pârâtul că începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.347/2003, care a modificat art.2 din OUG nr.177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să, fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG nr.-177/2002, OG nr.23/2005 și OUG nr.27/2006.

OG nr.23 din 27 ianuarie 2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005 fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 100/2005.

A arătat pârâtul că începând cu 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea nr.154/1998 fiind aprobat prin art.15 din OUG nr.24/2000.

Astfel, conform nr.OG 9/2006 și nr.OG 10/2007 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative beneficiază de indemnizații fixe și nu în baza unei valori de referință sectorială.

Pârâtul menționat că este de reținut că disp. OUG nr. 177/2002 și OUG nr.27/2006 nu contravin constituției, Legii nr.303/2004 sau Codului Muncii. Astfel, într-adevăr, art. 73, actual art.74, al.2, teza I, din Legea nr.303/2004, prevede că, "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", însă, în teza a II-a se precizează că "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială".

La momentul intrării în vigoare a Legii nr.303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin OUG nr.177/2002 aprobată prin Legea nr.347/2003. Prin urmare, disp. art.73, actual art.74 din Legea nr.303/2004 au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, drepturi salariale care, potrivit legii "nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute d4e prezenta lege".

S-a subliniat că, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.

Totodată pârâtul a arătat că principiul echilibrului celor trei puteri în sat prevăzut de Constituție, nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, în Constituție neexistând principiul aplicării aceleași valori de referință sectorială invocat de reclamanți. De altfel, Legea nr. 154/1998 cât și celelalte acte normative care au reglementat ulterior drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive, invocate de reclamanți ca tremei al susținerii pretențiilor formulate, nu prevăd pentru aceștia și alte drepturi salariale în afară de indemnizația stabilită în cuantum fix.

În cauză a formulata întâmpinare și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin T, care a arătat că cererea nu poate fi primită întrucât acordarea de indemnizații și majorare drepturi salariale trebuie a fi făcută în limita sumelor disponibile în bugetul instituției și, drept urmare, admiterea acțiunii și obligarea instituției publice la plata unor sume ce nu se regăsesc în bugetul aprobat face ca hotărârea pronunțată să fie imposibil de executat iar execuția bugetară nu se poate face decât în limita fondurilor aprobate.

De asemenea, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare în cauză, prin care a fost invocată excepția privind lipsa calității procesual pasive a acestei instituții în cauză.

În acest sens s-a arătat că, CNCD nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât, deoarece Consiliul, conform art.16-20 din OG nr.137/2000, republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu toate completările și modificările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.

În conformitate cu prevederile art. 27 din OG nr. 137/2000, republicată, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare, fiind obligat să probeze, în egală măsură cu cel acuzat, existența sau nu a discriminării (principiul inversării sarcinii probei).

În această situație judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului, în sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei.

CNCD a precizat că în această situație, Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât (acestuia lipsindu-i calitatea procesuală pasivă în astfel de cauze), ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare (CNCD fiind instituția abilitată și investită prin lege să se pronunțe cu privire la caracterul discriminatoriu al unei anumite fapte).

S-a menționat că, trebuie reținută lipsa calității procesuale pasive a CNCD în cauză, acesta neputând fi obligat la "a face ceva" în favoarea reclamantului, în temeiul art.27 din OG nr.137/2000, temei în care a fost introdus în cauză. Scopul introducerii CNCD-ului în astfel de cauze, în sensul voinței reale a legiuitorului, este expres acela de a-și prezenta poziția cu privire la existența sau nu a caracterului discriminatoriu al unei spețe prezentate direct instanței de judecată, acest fapt neputând atrage calitatea procesuală pasivă a pârâtului, calitate care aruncă în sarcina purtătorului obligații în favoarea reclamantului (nefiind cazul pentru CNCDE, în speță).

Prin sentința civilă nr.1094/21.05.2008, Tribunalul Tulceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării B, ca nefondată.

S-a admis acțiunea introdusă de reclamantele și împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, cu sediul în C, Tribunalul Tulcea, Ministerul Economiei și Finanțelor B și parte procesuală Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea la plata diferențelor salariale, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru corecția și determinarea valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:

- pentru perioada 1 martie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005;

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG 9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006;

- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG 3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007- 31 martie 2007 la valoarea de

referință sectorială de 358 lei, conform OG 10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG 10/2007;

- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 29 februarie 2008, la valoarea de referință sectorială de 405 lei conform OG 10/2007, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să elibereze sumele necesare efectuării plății, iar pârâta Curtea de APEL CONSTANȚA să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Examinând acțiunea prin prisma excepției privind lipsa calității procesual pasive a CNCD, instanța a reținut următoarele:

În cauză, reclamantele nu au solicitat citarea acestei instituții în calitate de pârâtă, pentru stabilirea în sarcina acesteia a obligației de plată a diferențelor salariale solicitate, ci, în baza art.27 alin. 3/OG nr.137/2000, rep. în calitate de expert în materia discriminării în vederea realizării atribuțiilor prevăzute în acest sens de art.19/OG 137/2000.

În consecință, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCD, ca nefondată.

Examinând acțiunea pe fond, raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.5 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:

- valoarea de referință universală;

- indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;

- valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;

- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.

Potrivit art.1 din OUG nr.134/1999, aprobată prin Legea nr.714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998 "pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Prin art.13 al.1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr.216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.

Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.

Drept urmare, OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr.347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați, începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

În baza art. 48 din OUG nr.177/2002 și a art.3 lit.e din OUG nr.123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr.177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispoz. OUG nr.191/2002 și ale art.3 lit.a din OUG nr.123/2003.

Însă, pentru perioadele 1.03.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr.134/1999, aprobată prin Legea nr.714/2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică) iar conform art.74 alin.2 din Legea nr.303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamantelor nu li s-a acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr.9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.

Este de observat că, deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art.2 al.3 și art.3 al.4 din OG 9/2005 arată doar că, în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora, fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.

Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de Președintele României, indemnizația lunară era de:

- 46.764.000 lei la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a, la OUG nr.191/2002,

- 46.613.000 lei la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b, la aceeași ordonanță,

- 49.409.780 lei la 1.01.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art.3 lit.a din OUG nr.123/2003;

- 52.374.367 lei la 1.10.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art.3 lit. a din aceeași ordonanță și de 65.469.000 lei la 1.10.2005, conform Anexei 8/1 la OG nr.9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 1.10.2005. Conform art.3 al.5 din OG nr.9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca deferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.

Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art.1 al.4 din Constituția României, care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art.1 alin.1 din Legea nr.304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, tribunalul va constata întemeiate pretențiile reclamantelor de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG nr.9/2005.

Pentru aceleași rațiuni, sunt întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006, 2007 și 2008, creșterile salariale prevăzute de OG nr.3/12.01.2006 și OG nr.10/31.01.2007.

Așadar, plecând de la valoare de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamantelor trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:

- 264,7 lei pentru perioada 1.03.2005 - 30.09.2005 și

- 297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006, conform OG nr.9/2005;

- 312,3 lei pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006 și

- 331 lei, pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006 conform art.1 din OG nr.3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006;

- 358 lei pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007;

- 365 lei pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007 și

- 405 lei pentru perioada 1.10.2007 - 29.02.2008 conform art.1 și art.3 alin.3 cu anexele corespunzătoare din OG nr.10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007.

Este de observat că potrivit preambulului, OUG nr.27/29.03.2006 privind salarizarea și ale drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției s-a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la carierea judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării".

De asemenea, că potrivit art.2 din OUG nr.27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.

Cu toate acestea, în Anexa 1 la OUG nr.27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul dispoz. art.74 al.2 din Legea nr.303/2004.

Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor a vizat, în esență, următoarele:

Pentru a se pronunța și cu privire la Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de pârât, instanța în mod greșit a interpretat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 500/2002, privind Finanțele Publice, apreciind că Ministerul Economiei și Finanțelor poate decide asupra cuantumului cheltuielilor bugetare ale Ministerul Justiției, alocând astfel prin propria decizie sumele ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

Critica sentinței se fondează pe dispozițiile Legii nr. 500/2002, în principal ale celor cuprinse în art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35.

Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare care, în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.

În ceea ce privește bugetul Ministerului Justiției, unde va trebui să se regăsească suma solicitată, în considerentul în care cererea de chemare în judecată va fi admisă, este de observat că proiectul acestuia este elaborat de ordonatorul principal de credite, așa cum este nominalizat în art. 20 din lege.

Proiectul se depune până la data de 15 iulie ale fiecărui an calendaristic la Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se poartă discuții asupra fundamentării acestuia (așa cum prevede art. 34 pct. 4) Ministerul Economiei și Finanțelor neavând, însă, atributul deciziei asupra valorilor capitolelor din proiect.

În caz de divergență, singura instituție care poate decide este Guvernul și nu Ministerul Economiei și Finanțelor (a se vedea ultima teză a art. 34 pct. 4 din Legea nr. 500/2002).

Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției nivelul cheltuielilor proprii acestui minister, conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului cheltuielii bugetare aparținând Guvernului și, în ultimă instanță, Parlamentului.

Critica sentinței formulată prin motivele de recurs invocate de Ministerul Justiției a vizat, în esență, următoarele:

Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În primul rând, întrucât cererea reclamanților este întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (1) din nr.OG 137/2000, respectiv art. 27 alin. (1) din actuala numerotare în forma republicată a actului normativ și are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, instanța de judecată urmează să constate că acest text de lege a fost declarat neconstituțional.

Totodată, a învederat că, în temeiul art. 2 din nr.OUG 177/2002, indemnizațiile magistraților au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

Însă, prin Legea nr. 347 din 10 iulie 2003, prin care a fost aprobată nr.OUG 177/2002, articolul 2 fost modificat, urmând să aibă următorul conținut: (1) pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență".

Articolul 3 din nr.OUG 27/2006 prevede: (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 au fost abrogate dispozițiile art. 11și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, precum și orice alte dispoziții contrare.

De asemenea, prin nr.OUG 27/2006 a fost abrogată OUG nr. 177/2002, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție din Legea nr. 56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 154/1998, art. 56 din Legea nr. 317/2004, precum și orice alte dispoziții contrare.

Prin urmare, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, care a modificat art. 2 din nr.OUG 177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG nr. 177/2002, nr.OG 23/2005 și nr.OUG 27/2006.

De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadru autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art. 5 din Legea nr. 154/1998 fiind abrogat prin art. 15 din nr.OUG 24/2000. Astfel, conform nr.OG 9/2005, OG nr. 3/2006 și nr.OG 10/2007 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative beneficiază de indemnizații fixe și nu în baza unei valori de referință sectorială.

Este de reținut și faptul că dispozițiile nr.OUG 177/2002 și OUG nr. 27/2006 nu contravin Constituției, Legii nr. 303/2004 sau Codului Muncii. Astfel, într-adevăr, art. 73, actual art. 74 alin. 2 teza I din Legea nr. 303/2004, prevede că "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", însă în teza a II-a se precizează că "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială".

La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin nr.OUG 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003. Prin urmare, dispozițiile art. 73, actual art. 74 din Legea nr. 303/2004 au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, drepturi salariale care, potrivit legii "nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".

Ori, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv nr.OUG 27/20096, aprobată prin Legea nr. 45/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr. 1093/21.05.2008 a Tribunalului Tulcea, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recursurile sunt fondate.

Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs circumscrise temeiurilor de modificare indicate, va admite recursurile pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

Referitor la recursul formulat de Ministerul Justiției:

Susținerile reclamanților nu sunt conforme cu realitatea evoluției legislative.

Este real că potrivit art. 11din Legea nr. 50/1996, introdus prin OG nr. 83/2000 indemnizația pentru magistrați se stabilea pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

Legea nr. 216/2001, legea bugetului de stat pe anul 2001stabilește prin art. 13 alin. 1 că valoarea de referință sectorială reprezintă 0,62 din valoarea de referință universală.

Această valoarea de referință sectorială a fost majorată prin OUG nr. 187/2001 și nr.OUG 177/2002 începând cu data de 1.01.2003.

Prin nr.OUG 177/2002 - ntră în vigoare a data de 1 ianuarie 2003 - rt. 50 alin. 2 abrogat art. 11din Legea nr. 50/1996 care prevedea că " indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorității legislativă și executivă".

Semnificația juridică a unei atare prevederi normative este aceea că de la acest moment valoarea de referință sectorială nu se mai raportează la funcțiile de demnitate publică alese sau numite, ci este stabilită distinct pentru magistrați.

Prin nr.OUG 177/2002 valoarea de referință sectorială s-a majorat cu 6 % începând cu 1.01.2003 și cu 9 % începând cu 1.10.2003, ajungând la 194,38 lei respectiv la 211,87 lei.

OUG nr. 123/2003 a majorat valoarea de referință sectorială care a ajuns la 224,58 lei începând cu 1.01.2004 la 238,06 lei începând cu 1.10.2004.

Prin nr.OG 33/2005 aceasta s-a majorat la 246,60 lei începând cu 1.01.2005 și la 257,10 lei începând cu 1.10.2005, iar prin nr.OUG 27/2006 s-a majorat la 267,28 lei începând cu 1.04.2006 și la 280,64 lei de la 1.09.2006.

Actele normative invocate de reclamanți, respectiv nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006, nr.OG 10/2007 se referă la stabilirea salariilor personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 respectiv pentru personalul contractual din sistemul bugetar și a personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.

Fără a mai prelua considerentele, arătăm că începând cu data de 1.01.2003 modul de stabilire a indemnizației pentru magistrați nu se mai raportează la funcțiile de demnitate publică.

În lipsa unui temei legal, nu se mai poate acorda o altă valoarea de referință sectorială pentru perioada martie 2004-martie 2008.

Reclamanții susțin că prin neacordarea creșterilor salariale, categoria profesională a magistraților a fost discriminată comparativ cu celelalte categorii profesionale, aflate într-o situație comparabilă.

Articolul 16 alin. 1 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale nu și identitate de tratament juridic în privința unei măsuri în considerarea unei situații speciale.

Principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție, nu înseamnă o uniformitate, așa încât, dacă la situațiile egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

În cazul de față nu poate fi vorba despre existența unei comparabilități sau analogii între categoria profesională a magistraților și celelalte categorii profesionale, ceea ce justifică un tratament diferențiat în stabilirea și acordarea creșterilor salariale aferente anilor 2004-2008.

Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului.

De asemenea, dat fiind conținutul diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale, sisteme de salarizare diferite, fac să nu poată fi reținută situație comparabilă între aceste categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, personal contractual.

Principiul egalității în drepturi și al discriminării - pus în valoarea prin dispozițiile art. 26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice - se aplică numai situațiilor egale, tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitorul național în considerarea unor situații obiective diferite nereprezentând nici privilegiu, nici discriminare.

Și nu în ultimul rând, acordarea de creșteri salariale prevăzute de ordonanțele arătate pentru unele categorii de persoane excede cadrului legislativ stabilit prin nr.OG 137/2000, întrucât conținutul diferit de alte categorii profesionale a necesitat sisteme diferite de salarizare, situațiile nefiind, deci, comparabile.

De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constatată și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.

Invocarea dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. "e" din nr.OG 137/2000 și art. 27 din același act normativ, nu justifică afirmarea dreptului pretins câtă vreme Curtea Constituțională a statuat în mod constant (Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008) că nu se poate da acestor dispoziții legale interpretarea potrivit cu care instanțele de judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.

Referitor la recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor:

Art. 282 din Codul muncii prevede că pot fi părți în conflictele de muncă salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al codului d e procedură civilă.

Deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, având în vedere disp.art. 19 din legea 500/2002 privind finanțele publice în conformitate cu care acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, trebuie ținut în proces în calitate de pârât.

Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite.

Ambele instituții, potrivit actelor normative care le reglementează organizarea și funcționarea, fiind ordonatori principali de credite, întocmesc proiectul de venituri și cheltuieli la nivelul instituției.

Având în vedere dispozițiile art. 19, 28 și 35 din legea 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice întocmește proiectul bugetului de stat în numele guvernului, pe baza proiectelor făcute de ordonatorii principali de credite.

Deci capitolul cheltuieli în care sunt incluse cheltuielile de personal - respectiv salariile este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.

De asemenea rectificarea bugetară de stat urmează aceeași procedură ca și întocmirea bugetului anual de stat.

Este real că Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, este responsabil de prevederea în bugetul anual de stat a tuturor cheltuielilor necesare, el fiind de asemenea cel care, în cazul unor rectificări bugetare, face propunerile corespunzătoare.

În același timp însă Ministerul Finanțelor Publice urmărește execuția bugetului de stat, partea alocată fiecărui ordonator principal de credite și de asemenea, că potrivit art. 131 din Legea 304/2004 republicată activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Potrivit art. 132 din Legea 304/2004 chiar dacă pârâtul Ministerul Justiției elaborează proiectul de buget, el fiind și cel care propune rectificările bugetare, le înaintează tot Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a le include în legea de rectificare a bugetului de stat.

În lipsa cuprinderii sumelor propuse de pârâtul Ministerul Justiției în legea de rectificare a bugetului întocmită de Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi este în imposibilitate de a pune în executare sumele cuprinse în titlu.

Rolul conferit de legiuitor în vederea întocmirii proiectului de buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor se datorează împrejurării că acesta este depozitarul informației generale privind veniturile și în baza acesteia discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit.

Iată deci că, Ministerul Economiei și Finanțelor, deși nu are calitate de angajator, are calitate procesuală.

Cu toate acestea, recursul Ministerului Economiei și Finanțelor va fi admis, ca o consecință a admiterii recursului Ministerului Justiției, nemaifiind nevoie a se aloca fonduri necesare plății în favoarea reclamantelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECI DE:

Admite recursurile civile formulate de recurenții pârâți:

- MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin T, cu sediul în- Bis, județul T și

- MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1094 din 21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul ales la Tribunalul Tulcea, în T,-, județul T și intimații pârâți TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C,

Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 22.07.2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Red.dec.Jud. -/ 23.07.2009

Tehnored.gref.RD/4ex./ 23.07.2009

Președinte:Răzvan Anghel
Judecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 448/2009. Curtea de Apel Constanta