Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 525/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.525/CM
Ședința publică din 17 Iunie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâta - GRUP, cu sediul în B, sector 1, Calea nr.239, împotriva sentinței civile nr.394 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procesual ales la avocat, din C,-, -.3,.A,.2,.9, județul C și intimata pârâtă PRIN ZONA AR,cu sediul în C, Port, 34, având ca obiect drepturi bănești - coeficient de salarizare 1,98, prime de Paști și
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimatul reclamant avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr.20204/16.06.2008, depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data 16 iunie 2008, prin serviciul registratură, recurenta pârâtă a depus concluzii scrise însoțite de un set de înscrisuri, în xerocopii, respectiv actul adițional pentru anul 2008 la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA B înregistrat la cu nr.8080/23.05.2000, anexa 1 la acest act adițional, sentința civilă nr.548/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII-a, raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert contabil judiciar, adresa nr. 3793 din 18 iunie 2007 emisă de Comisia Paritară din cadrul SC SA, Nota nr. 5140 din 31 august 2007 întocmită de Comisia Paritară SA cu privire la situația primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din contractul colectiv de muncă al SA, adresa nr. 53948 din 12.08.1992 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Apărătorul intimatei reclamante depune concluzii scrise la recurs, redactate într-un singur exemplar. Totodată, arată că nu are alte acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu mai sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul intimatei reclamante, având cuvântul asupra recursului, învederează că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică atât în ce privește soluția pronunțată în referire la excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată și excepția prescrierii dreptului la acțiune, cât și în ce privește soluția pronunțată pe fondul cauzei. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică, la pronunțarea hotărârii instanța urmând să aibă în vedere apărările formulate pe calea concluziilor scrise depuse la dosar. Totodată, solicită obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată cu nr- aflată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta SA prin ZONA AR C ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să oblige pârâta la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim pe economie indexat,aferente ultimilor 3 ani. - obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite cu titlu de suplimentări de PAȘTI și de C,calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate,aferente ultimilor 3 ani,în valoare totală de 6504 lei. - obligarea pârâtei la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată. Reclamanta a afirmat că societatea pârâtă a folosit la calcularea drepturilor sale salariale o bază de calcul mai mică decât cea prevăzută de Contractul Colectiv de Muncă. Astfel în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004-2007, salariații ar C au un coeficient de salarizare minim de bază de 1,98 ori mai mare decât salariul pe economie indexat,coeficient care, afirmă reclamantul, nu a fost respectat,chiar în condițiile în care art. 128 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ar a rămas nemodificat. Reclamantul a considerat că susținerile societății pârâte cu privire la insuficiența fondurilor salariale sunt nerelevante în condițiile în care CONTRACTUL Colectiv de Muncă constituie legea părților,iar nerespectarea clauzelor contractuale neputând fi pusă pe seama unor acte normative care nu interzic acordarea indicelui de 1,98 prevăzut de art.128 din CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ la nivel de ar, ci doar măsuri privind disciplina financiară. S-a considerat referitor la actele normative invocate de pârâtă, că acestea reglementează relațiile agenților economici unde statul este acționar majoritar,fapt ce contravine situației nou create începând cu anul 2004, când Statul Român a cesionat SA SA către. Austria. Cu privire la capătul 2 al cererii reclamanta a menționat că societatea pârâtă nu i-a achitat suplimentările salariale de Paște și de C pentru anii 2004-2007 așa cum sunt prevăzute de art.168(1) din Contractul Colectiv de Muncă,argumentând că numai în anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost incluse în salariul de bază,în rest actele adiționale la Contractul Colectiv de Muncă în ultimii 3 ani nu modifică drepturile prevăzute la art. 168 alin.1. Prin întâmpinare pârâta a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată motivat de faptul că datorită unor acte normative, societatea fiind monitorizată pe perioada 2003-2005 datorită statutului special conferit de HOT.866/2001 și OUG.79/2001,a fost exclusă posibilitatea acordării coeficientului de 1,98 cu respectarea HOT.1552/2002.A considerat că începând cu anul 2004, art.128 din precizează coeficientul de 1,76. Referitor la capătul 2 al acțiunii promovate de reclamant,societatea pârâtă a solicitat să se constate că în speță este necesară interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă după voința reală a părților semnatare,iar nu după sensul literar al termenilor utilizați. Astfel, s-a susținut că începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții patronatului și cei ai federației sindicatelor au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și de Paști menționate prin art. 168 alin. 1 să fie incluse în salariul de bază, în acest sens fiind negociat și inserat și alin. 2 al acestui articol.
Societatea pârâtă a apreciat că, în subsidiar, acțiunea trebuie respinsă ca prematură, întrucât chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere potrivit căruia aceste drepturi nu au fost achitate, conform art. 168 teza finală, aceste suplimente nu se acordă automat la nivelul unui salariu de bază mediu pentru fiecare dintre salariați, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente.
Ori, cât timp nu au avut loc aceste negocieri care să stabilească valoarea lor concretă și modalitatea de acordare, nu se pot pretinde aceste sume.
Pârâta a solicitat să se constate că sumele solicitate prin acțiune au avut o bază de calcul eronată, întrucât s-au raportat la salariul mediu brut pe, cu toate că textul art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă se referă la salariul de bază mediu la nivelul societății.
A fost invocată, totodată, excepția prescrierii dreptului la acțiune, pe considerentul că salariatul pretinde acordarea unor drepturi menționate în contractul colectiv de muncă, fiind încălcate disp. art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii.
Această apărare a fost însă înlăturată, instanța apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele individuale sau din contractele colective de muncă), sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, acțiunea este supusă prescripției extinctive de trei ani.
Prin sentința civilă nr. 394 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța,s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC. SA. B și a fost obligată societatea pârâtă la plata către reclamant, a drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de PAȘTI pentru anii 2005,2006 și 2007 precum și celor de C pentru anii 2005, 2006 și 2007 calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație,la data plății efective.
A fost obligată societatea pârâtă la plata,către reclamant, a diferențelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare 1,98 din salariul minim pe economie indexat,pentru perioada cuprinsă între 15.09.2005 și 13.02.2008, indexate în raport de indicele de inflație,la data plății efective.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele considerente:
Instanța a reținut că în conformitate cu art. 128 alin.5 din CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ pe 2003-2004 la nivel de modificat prin act adițional înregistrat la. B cu nr. 9214/11.11.2003 în care se prevede că:"În cadrul ar C,salariul de bază minim va fi de 1,98 ori mai mare decât salariul minim pe economie indexat.".Societatea pârâtă confirmă prin întâmpinare că în perioada 2003-2005 nu a aplicat indicele de salarizare de 1,98 datorită unor acte normative care îi stabileau un anumit fond de salarii și care nu îi permitea aplicabilitatea acelui indice. Susținerile pârâtei cu referire la faptul că începând cu anul 2004 în art 128 din Contractul Colectiv De Muncă este precizat că salariul de bază minim este de minim 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat nu sunt probate. Depunerea de către societatea pârâtă a unor copii parțiale de pe Contractele Colective De Muncă pe anii 2004, 2005, 2006, 2007, care nu poartă dovada înregistrării la direcția pentru dialog, familie și solidaritate socială județeană sau a municipiului B sau după caz la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei nu pot forma convingerea instanței că acestea sunt și aplicabile în condițiile în care importanța înregistrării este deosebită, pentru că de la această dată contractul devine aplicabil.
Potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004,,Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Prin alin. 2 s-a menționat că,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arată că,părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.
Art. 31 din Legea nr. 130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează șidevin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
În același sens, și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariatdoar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
Cât privește apărările referitoare laprematuritatea formulării acțiunii, invocate de pârâtă, se va reține că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu
s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări; pe cale de consecință, această apărare va fi respinsă ca nefondată.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, instanța va reține că prin clauza art. 168 alin. 1 acesta se raportează la salariul de bază mediu pe, iar nu la salariul brut pe unitate, în baza căruia au fost calculate sumele solicitate prin acțiune.
Critica sentinței prin motivele de recurs invocate de pârâta SC SA - GRUP a vizat în esență următoarele:
1. Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune în ce privește capătul doi de cerere, apreciază că prima instanță a considerat în mod eronat că această excepție nu este fondată.
Deși pretențiile sunt bănești, acestea izvorăsc din neexecutarea unei clauze inserate în contractul colectiv de muncă care stabilește un ajutor materiale, nu un drept salarial, motiv pentru care apreciem că acțiunea trebuia promovată în 6 luni de la data nașterii dreptului, nefiind vorba de drepturi salariale ce trebuiau acordate conform aceluiași CCM.
Analiza încheiat la nivel relevă aspectul existenței unor reglementări distincte în domeniul salarizării, diferite în esență de reglementările în material protecției sociale și a altor drepturi de natură a conduce și a justifica aplicarea unor norme diferite în materia prescripției dreptului la acțiune.
2. În ce privește excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată apreciază că a fost în mod greșit respinsă, aceasta fiind fondată.
Admițând pur ipotetic, faptul că drepturile salariale în discuție nu ar fi incluse în sumele deja acordate salariaților, oricum dreptul de a formula prezenta acțiune nu se poate considera născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit.
3. Pe fondul cauzei, referitor la primul capăt de cerere se solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Reclamantul își întemeiază cererea pe existența unui act adițional la CCM din 2003 cărui valabilitate se întinde pe durata unui an și care nu își produce nici un efect pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008. Ulterior anului 2003, respectiv prin actele adiționale încheiate în 2005, 2006, 2007 și 2008, părțile nu au mai convenit nimic cu privire la mărirea indicelui minim de salarizare specific ar, situație în care pentru acești ani, este valabil indicele minim stabilit prin CCM la nivel, respectiv cele de 1,76 raportat la salariul minim pe economie.
Mai mult, apreciază că având în vedere prevederile Hot.nr.866/2001 prin care s-a aprobat lista cu agenții economici prevăzuți în art.11 alin.3 din OUG nr.79/2001, prin care SNP a fost monitorizată, având un statut special în perioada 2003 - 2005, conform OUG nr.79/2001. Astfel fondul de salarii era stabilit prin lege, iar ministerul d e resort stabilea defalcarea acestui fond, fără ca agentul economic să aibă posibilitatea majorării plafoanelor stabilite prin lege. Prin urmare a fost exclusă posibilitatea acordării coeficientului 1,98 cu respectarea Hotărârii nr.1552/2002.
În ce privește al doilea capăt de cerere, apreciază că în mod greșit a reținut că pârâta ar datora drepturile salariale suplimentare solicitate de către reclamant, acestea fiind acordate și primite de către salariații societății, deoarece au fost incluse în salariul de bază, precum și că societatea nu ar fi aplicat indicele minim de salarizare convenit prin CCM.
Pe baza acordului dintre și SA începând cu anul 2003, primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al tuturor angajaților (care au beneficiat în acest fel de o creștere salarială) devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi în mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003, să poată fi modificată în mod distinct față de salariu.
Instanța ar trebui să interpreteze conținutul clauzei respective având în vedere prevederile art.977 cod civil care stabilește principiul voinței reale a părților.
În sprijinul acestei interpretări este și Hotărârea Comisiei Paritare care a interpretat alin.2 al art.168 din CCM în iunie 2007. Concluzia acestei comisii a fost aceeași, respectiv că, începând cu anul 2003, având în vedere ca primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile contractului au înțeles că art.168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Apreciază că sunt extrem de relevante pentru speță concluziile cuprinse în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de SC SRL, având ca obiectiv să se stabilească dacă în perioada 2003 - 2007 drepturile salariale prevăzute de art.168 din contractul colectiv de muncă pentru sărbătorile de Paști și C au fost cuprinse în salariul de bază.
Expertul a ajuns la concluzia că suplimentare salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C:a) au fost incluse în salariul de bază al angajaților în anul 2003, acestea constituind un element fix acordat permanent începând cu anul 2003, respectiv în toată perioada expertizării 2004 - 2007; b) reprezintă valori brute, supuse impozitării, indiferent dacă acestea sunt incluse în salariul de bază, ca și în cazul de față sau sunt acordate separat.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea a reținut următoarele:
Prin practicaua sentinței civile recurate, prima instanță s-a pronunțat asupra excepțiilor prematurității și prescripției dreptului la acțiune în sensul respingerii acestora.
În referire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinței atacate, a clarificat-o, reținând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare, nu se poate nega dreptul salariaților asumat de părți prin contractele colective de muncă.
A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție pentru garantarea și obținerea unor drepturi conferite prin contract.
O altă critica vizează modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noțiunii de "salariu".
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155 Codul muncii ).
Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă, fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiași art. 283 Codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că "dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective era datorate", normă cuprinsă în art. 166 alin. 1 Codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză, se pretind drepturi salariale aferente ultimilor 3 ani anterior formulării acțiunii, astfel că, față de momentul depunerii acțiunii - februarie 2008 - acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
O altă critică vizează modalitatea de soluționare pe fond a pretenției deduse judecății.
Izvorul pretenției îl reprezintă dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune:
(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
(2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Această dispoziție a fost cuprinsă în contractul colectiv de muncă din anii 2004, 2005 și 2006, la dosarul Tribunalului fiind depuse extrasele din aceste contracte, care fac dovada dreptului pretins.
Dispoziția cuprinsă în alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare și anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu și pentru ceilalți ani.
Rațiunea unei asemenea prevederi explicite este determinată de intenția comună a semnatarilor de a preîntâmpina pretinderea nejustificată a acestor sume aferente anului 2003, acestea nemaifiind datorate întrucât au fost incluse în salariu.
Argumentația folosită de instanța de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. 1 și 2 nu are nicio semnificație juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă.
O asemenea obligație rezultă din dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996.
Raportul de expertiză contabilă efectuat de expert contabil nu are relevanță în cauză, fiind un raport juridic extrajudiciar.
Ultima critică vizează modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 din salariul minim pe economie indexat.
Potrivit art. 236 alin. 4 din Codul muncii, "Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".
Articolul 244 Codul muncii prevede că pe parcursul executării contractului colectiv de muncă, clauzele pot fi modificate, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Legea nr. 130/11996, republicată, cu privire la contractul colectiv de muncă stabilește la art. 31 alin. 2 că "modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților".
Între Patronat și Sindicat s-au încheiat mai multe acte adiționale și protocoale prin care s-a convenit modificarea contractului colectiv de muncă la nivelul ar C, dar dintre acestea, au fost înregistrate potrivit legii, numai actul adițional nr. 12824 din 10 iulie 2002, actul adițional nr. 9214 din 11 noiembrie 2003 și actul adițional nr. 447 din 21 ianuarie 2005.
În raport de prima critică formulată de recurent, verificând aceste acte adiționale la contractul colectiv de muncă, instanța constată că indicele de salarizare de 1,98 astfel cum este prevăzut în art. 128 alin. 5 din contractul colectiv de muncă nu a fost modificat.
Singurele modificări aduse art. 128 alin. 5 din contractul colectiv de muncă s-au făcut în baza Protocoalelor încheiate între Federația Sindicală ar și "" B - ar C, dar aceste protocoale poartă numai semnătura celor 2 părți care au negociat și sunt înregistrate numai la intimata ar
Înregistrarea este esențială pentru orice contract colectiv de muncă deoarece conform art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 contractul colectiv de muncă intră în vigoare de la înregistrării.
În considerarea principiului simetriei juridice, modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării lor la Direcția de muncă, solidaritate socială și familie județeană în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea.
Nefiind, însă, înregistrate la Direcția generală de muncă și protecție socială, acestea nu produc efecte și ele nu pot fi luate în considerare la calculul drepturilor salariale cuvenite salariatului.
Prin urmare, instanța nu se poate raporta la modificările aduse contractului colectiv de muncă prin aceste protocoale, atâta vreme cât nu au fost înregistrate potrivit legii.
Este adevărat că potrivit actelor normative invocate în recurs pârâta trebuia să se încadreze într-un anumit fond de salarii, însă, pârâta nu a respectat dispozițiile legale enunțate mai sus referitoare la modificarea contractului colectiv de muncă.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 Cod procedură civilă, însușindu-și totodată motivarea instanței de fond.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 300 lei către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI DE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta - GRUP, cu sediul în B, sector 1, Calea nr.239, împotriva sentinței civile nr.394 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procesual ales la avocat, din C,-, -.3,.A,.2,.9, județul C și intimata pârâtă PRIN ZONA AR,cu sediul în C, Port, 34.
Obligă recurenta către intimată la 300 lei cheltuieli judiciare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 iunie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Pt.Jud.-, aflată în
Semnează conf.art.261 alin.2
Președinte instanță,
Grefier,
- -
Jud.fond /
Red.dec.Jud.-/ 2 ex.
Tehnored.gref./15.07.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol, Mariana Bădulescu
