Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 931/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 931/
Ședința publică din 28 mai 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, Consiliul Local și Primarul comunei, județul M, împotriva sentinței nr. 83 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.83 din 17.01.2008, Tribunalul Mureșa respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesual pasive a Inspectoratului Școlar Județean M și a Ministerului Economiei și Finanțelor; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Grup Școlar, Primarul or., Consiliul local al or. Inspectoratul Școlar Județean M, Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale reprezentând creșterea salarială prevăzută de art.50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997 începând cu 10.12.2004 și în continuare, până la încetarea calității de cadru didactic al reclamantei; despăgubirile astfel acordare să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului; au fost obligați în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și
Instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerul Educației, Cercetării și T, respingând acțiunea în contradictoriu cu acest pârât ca introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art.15 alin.1 și art.16 din nr.OUG 45/2003, art. XIII alin.1 din G nr. 32/2001, art.18 din G nr. 538/2001 și art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamantă.
Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.68 alin.1 lit. f din Legea nr. 215/2001 și art. 20 alin.1 și alin. 4 din Legea nr. 500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamantă.
Ministerul Economiei și Finanțelor dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.16 din G nr. 2192/2004 și art. 13 din cap. IV al Legii nr. 379/2005, acesta răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T nu dispune de calitate procesuală pasivă în cauză, conform dispozițiilor art. 13 din OUG nr. 32/2001 și ale HG nr. 223/2005.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta este încadrată la unitatea școlară pârâtă în funcția de cadru didactic cuprins în tranșa de vechime în învățământ de 35-40 ani.
Conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997.
În primul rând, potrivit art. 63 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, în cazul abrogării unor dispoziții legale, acestea trebuie determinate expres, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora. Ori, dispozițiile art. 30 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997 nu au fost abrogate cu respectarea acestor condiții de formă și de fond ale abrogării, astfel încât dispozițiile legale menționate sunt în vigoare.
De asemenea, art. 10 din Legea nr. 154/1997 nu a abrogat dispozițiile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997.
În al doilea rând, pentru perioada în litigiu, prevederile Legii nr. 154/1997 nu au nici o relevanță, deoarece prin art. 5 și art. 6 din nr.OUG 8/2000, salarizarea personalului didactic s-a stabilit în funcție de anexele introduse la Legea nr. 128/1997, iar nu în funcție de prevederilor Legii nr. 154/1997.
În al treilea rând, este de subliniat faptul că dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 sunt dispoziții speciale, care instituie un drept special salarial, mai precis un adaos salarial ( în sensul art. 155 din Codul muncii, incident în temeiul art.1 din același cod ). Acest adaos salariale special constă în majorarea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 și se aplică asupra coeficientului de ierarhizare prevăzut de lege și avut de cadrul didactic anterior trecerii în tranșa de vechime în învățământ de 30-35, 35-40, respectiv peste 40 de ani.
Prin urmare, este evident și neîndoios faptul că adaosul salarial special se aplică la coeficienții de ierarhizare stabiliți de lege, și anume de anexa nr. 2 cap. I lit. A (introdusă prin nr.OUG 8/2000 pentru perioada 1 aprilie 2000 - 22 iunie 2006), respectiv de anexa nr.2 a (introdusă prin nr.OG 4/2006 pentru perioada ulterioară datei de 23 ianuarie 2006).
Însă, pârâții au omis să aplice adaosul salarial special, prevăzut de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art. 161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea astfel cum aceasta a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, Consiliul local al orașului și Primarul orașului.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept, s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu, reclamantă și ceilalți pârâți, pe de o parte, și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
Mai mult, dispozițiile art. 167 alin. 13 din Legea nr. 84/1995, republicată, prevăd că"finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract -, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ."Astfel, în mod cert, legiuitorul a înțeles să atribuie, responsabilitatea finanțării învățământului preuniversitar în sarcina autorităților administrației publice locale.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale în raport cu situația de fapt învederată de intimata-reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, deoarece începând cu iunie 1998, conform dispozițiilor art. 24 alin. 4, coroborate cu cele ale art. 23 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, raportat la Anexa nr. 7/1 din același act normativ, coeficienții de multiplicare (ierarhizare) ai personalului didactic, diferențiați pe tranșe de vechime (inclusiv sub aspectul prevăzut de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997), au fost reglementați în amănunt, fiind prevăzute prin lege, grile aferente tranșelor de vechime.
De asemenea, începând cu aprilie 2000, prin nr.OUG 8/2000, au fost introduse în legea nr. 128/1997, anexele cuprinzând coeficienții de salarizare ai personalului didactic, diferențiați pe tranșe de vechime, iar din ianuarie 2007, anexele introduse prin nr.OUG 8/2000, au fost înlocuite cu cele prevăzute de nr.OG 11/2007, care, de asemenea, reglementează, în detaliu, salarizarea personalului didactic, prevăzând coeficienți de salarizare distincți și crescători pentru fiecare tranșă de vechime menționată de art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997.
În acest context, baza de calcul și modul concret de calculare a fiecărui coeficient de salarizare ( de ierarhizare ) se stabilesc tot prin prevederi legale, cu caracter special, care detaliază fiecare coeficient, prevederi legale cuprinse în anexele Legii nr. 128/1997. Aceste anexe nu pot fi interpretate decât sistematic, ca parte integrantă a actului normativ menționat și ca prevederi care reglementează în amănunțit aspectele enunțate de prevederile cadru din corpul legii. Astfel, prevederile anexelor Legii nr. 128/1997, care stabilesc în mod detaliat coeficienții de salarizare, sunt obligatorii, conform art. 1 alin.5 din Constituție, atât pentru intimați, dar și pentru instanță, care nu poate stabili sau cuantifica alți coeficienți de salarizare decât cei pe care îi determină legea.
Pârâții Consiliul Local al orașului și Primarul orașului au solicitat modificarea sentinței civile atacate în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive atât a Primarului, cât și a Consiliului Local, iar în situația respingerii excepției să se stabilească în concret sarcinile ce revin fiecărui pârât - parte în proces.
În motivarea recursului s-a arătat că primăria cuprinde în bugetul local la "cheltuieli personal pentru învățământ" suma care îi este comunicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, înainte de aprobarea bugetului local și care urmează a fi distribuită individual fiecărui centru bugetar conform solicitării acestora, iar plata salariilor se face la nivelul fiecărui centru bugetar din suma cuvenită și repartizată lunar.
În consecință Primăria este doar un intermediar între Direcția Generală a Finanțelor Publice și centrele bugetare și nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză.
În situația în care instanța apreciază că pârâții recurenți au calitate procesuală pasivă, s-a susținut că aceasta trebuie să fie determinată, cu stabilirea în concret a sarcinilor ce revin autorității publice locale. În acest context s-a precizat că autoritatea publică locală nu se opune plății efective a drepturilor stabilite prin hotărârea judecătorească atacată, însă acestea trebuie virate către bugetul local de Direcția Generală a Finanțelor Publice, sumele respective neputând fi achitate direct din sumele bugetului local, deoarece s-ar încălca prevederile art. 14 alin. 3 și 4 din Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006.
Prin sentința atacată s-a stabilit o obligație de plată constând într-o sumă de bani, însă în concret obligațiile consiliului local și ale primarului sunt obligații de diligență constând în "a cuprinde în bugetul local sumele virate de la bugetul de stat" și în "a repartiza respectivele sume către centrele bugetare.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de recurs reține că acest minister este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin.5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.
Aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 14 alin.4 din Legea nr. 486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.
În plus, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 486/2006, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că pârâtul-recurent are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că abordarea primei instanțe este, de asemenea, corectă, sub acest aspect reținându-se următoarele considerente:
Legea nr. 128/1997, prin art. 50, acordat personalului didactic din învățământul preuniversitar două categorii distincte de tranșe de vechime, respectivtranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare, modificări care, suprapuse peste inconsecvența terminologică, au dus la apariția prezentului conflict de muncă.
În această ordine de idei, noțiunea de "noile tranșe de vechime introduse suplimentar" nu reprezintă altceva decât expresia modificării numărului de tranșe de vechime față de vechea reglementare. Anterior apariției Legii nr.128/1997, prin nr.OG39/1994, personalul didactic era salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de vechime. După apariția Legii nr.128/1997, prin nr.HG467/1997 au fost introduse 10 segmente de tranșe de vechime, fiind astfel vorba de noile tranșe de vechime introduse suplimentar.
Aceste transe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului, respectiv: coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială. de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta, în sensul în care acesta crește progresiv. Creșterile salariale față de segmentele de vechime anterioare sunt proporționale de la o tranșă la alta, fără a include, așa cum greșit susțin pârâții, majorările aferentetranșelor suplimentare de vechime.
Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar, intitulat "tranșa suplimentară", însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime", în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Susținerile pârâților, potrivit cărora noile tranșe de vechime stabilite prin nr.HG467/1997 includ în rezultanta finală (salariul) și aceste tranșe suplimentare de vechime (creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior) nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele ce o însoțesc, iar pe de altă parte, acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nicio dispoziție legală ulterioară, expresă sau tacită.
Dintr-o analiză sumară a modului în care coeficienții de multiplicare (ierarhizare) se modifică de la o tranșă (segment) de vechime la altul nu se evidențiază o creștere de 1/25 suplimentară, ci creșteri proporționale, similare celorlalte tranșe.
Este, așadar, evidentă intenția legiuitorului de a acorda un adaos salarial special, corespunzător vechimii în învățământ, alături de creșterile salariale specifice trecerii dintr-o tranșă de vechime în alta.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâții Consiliul Local al orașului și Primarul orașului, se constată că acesta vizează în principal modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți.
Susținerile pârâților recurenți în sensul că nu au calitate procesuală pasivă în cauză se apreciază a fi nefondate.
Prin sentința atacată pârâții au fost obligați la plata unor diferențe de drepturi salariale, care se încadrează în categoria cheltuielilor de personal, or finanțarea acestor cheltuieli conform prevederilor art. 167 alin. 1 și 5 din legea nr. 84/1995 se asigură, în primul rând, prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea unitățile de învățământ. Pe de altă parte, potrivit art. 167 alin. 13 din aceeași lege, finanțarea de bază, care cuprinde și cheltuielile de personal se face pe bază de contract, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ. Trebuie precizat că prevederi similare sunt cuprinse și în art. 16 și urm. din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Fondurile necesare finanțării unităților de învățământ preuniversitar provin de la bugetul de stat, însă aceste fonduri se alocă prin bugetele locale și întrucât în privința aprobării acestor fonduri sunt stabilite prin legea nr. 215/2001 atribuții atât în sarcina consiliului local al unității administrativ-teritoriale, cât și în sarcina primarului, care exercită funcția de ordonator principal de credite în legătură cu fondurile respective, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că ambele instituții care au declarat recurs au calitate procesuală în cauză.
Primarul orașului și Consiliul local au fost obligați la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei întrucât au atribuții legate de finanțarea învățământului preuniversitar de stat, sub acest aspect neavând relevanță faptul că obligațiile primarului sunt doar obligații de diligență.
Instanța de fond nu putea să stabilească în concret sarcinile ce revin autorităților locale în legătură cu plata drepturilor solicitate de reclamantă întrucât pe de o parte nu a fost investită cu o astfel de cerere și pe de altă parte aceste sarcini sunt stabilite prin prevederile legale aplicabile în materie.
În condițiile în care sumele necesare plății drepturilor bănești în favoarea reclamantei se alocă de la bugetul de stat prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, pârâții recurenți își vor putea îndeplini obligația de plată stabilită în sarcina lor, astfel că în mod justificat au fost obligați la plată prin sentința pronunțată de instanța de fond.
În ceea ce privește obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, din moment ce aceștia au căzut în pretenții, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea în speță a prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced, recursurile deduse judecății se apreciază a fi nefondate, astfel că, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, invocat în ambele recursuri, și neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, instanța va dispune, în baza prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, respingerea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, Consiliul Local și Primarul orașului, împotriva sentinței nr. 83 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
pentru, fiind în
concediu de odihnă, semnează
Președintele instanței,
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-8.07.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
