Speta Legea 10/2001. Decizia 133/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 133/A/2009

Ședința publică din data de 22 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Valentin Mitea președinte al Curții de APEL CLUJ

JUDECĂTOR 2: Lucia Ștețca președintele secției civile

Grefier: - -

-au luat în examinare, în vederea pronunțării, apelurile declarate de reclamanta apelantă și de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, MUNICIPIUL C-N prin PRIMAR și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 280/21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, având ca obiect Plângere la Legea nr. 10/2001.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 10 aprilie 2009, când reprezentanta reclamantei apelante a pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

La data de 14 aprilie 2009, reclamanta apelantă a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise.

CURTEA:

Asupra apelurilor declarate, reține:

Prin sentința civilă nr. 280/21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- (nr. în format vechi 4960/2006), s-a admis n parte acțiunea extinsă formulată de reclamanta, împotriva pârâților Municipiul C-N, Primarul municipiului C-N, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și, în consecință:

Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată să emită decizie cu propunere de acordare a despăgubirilor în condițiile Legii speciale privind regimul de stabilire și plată aferente imobilelor preluate în mod abuziv corespunzătoare cotei de 7/18 parte din imobilul prevăzut cu nr. top. 9435, înscris inițial sub în CF nr. 1065 C, având destinația de casă din cărămidă, acoperită cu tinichea, compusă la parter din 5 localuri pentru prăvălie, 1 local pentru restaurant cu 2 camere, la etaj din 11 camere, 1 cameră pentru baie, la subsol pivniță și teren în suprafață de 218 stj.p.

Pârâții Municipiul C-N și Primarul municipiului C-N au fost obligați să emită pe seama reclamantei dispoziție prin care să restituie în natură terenul în suprafață de 118, situat în C-N,- jud. C, individualizat în răspunsul la obiecțiuni, întocmit de expert, ca fiind parcela cu nr. top. 9426/2/1/2, 9429/1/2 și casa pe fundații din piatră, pereți din cărămidă, acoperită cu Ť. compusă din 1 depozit, 2 magazii, 1 antreu in-, situată pe terenul în suprafață de 66 prevăzut cu nr. top. 9432/2 și a terenului aferent acestei construcții, astfel cum este descrisă în raportul de expertiză întocmit de expert și să propună acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată aferente imobilelor preluate în mod abuziv până la concurența valorii corespunzătoare cotei de 7/18 parte din imobilul construcții și teren în suprafață de 192 stj.p înscris inițial în CF nr. 1065 C, nr. top. 9433, urmând ca la stabilirea despăgubirilor să se aibă în vedere valoarea imobilelor restituite în natură.

S-au respins pretențiile reclamantei de restituire în natură a terenului până la concurența suprafeței de 391

Pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 2680 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că copia cărții funciare rezultă că imobilul situat în C-N, - nr. 10, fost-, fost-, în prezent-, înscris în CF nr. 1065 C-N, top 9433, casă din piatră acoperită cu tinichea compusă din: la parter 4 localuri pentru prăvălii, 2 camere și dependințe; la etaj: 7 camere, 2 bucătării; corp II - casă din cărămidă acoperită cu tinichea cu 1 cameră; corp III - casă din cărămidă acoperită cu tinichea cu 5 camere, 1 bucătărie, dependințe și curte în suprafață de 192 stj.p., și cel înscris sub, top 9435, casă din cărămidă acoperită cu tinichea compusă din: la parter - 5 localuri pentru prăvălii, 1 local pentru restaurant cu 2 camere; la etaj - 11 camere, 1 cameră de baie; la subsol - pivniță, situat în - nr. 10, fost proprietatea tabulară pe cote părți a lui, care a avut cota de 2/8 parte înscrisă sub B1, care a avut cota de 4/18 parte înscrisă sub B2 și a lui care a avut cota de proprietate de 3/18 parte înscrisă sub B4.

Cotele de proprietate ale lui și au fost preluate de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, dreptul de proprietate al dobânditorului fiind înscris în CF sub.

Prin notificările nr. 810/16.07.2001, 811/6.07.2001, 812/13.07.2001 și 813/2001, formulate prin intermediul executorului judecătoresc, tatăl reclamantei a solicitat Consiliului Local al municipiului C-N, Primăriei municipiului C-N, - SA și - SA restituirea în natură a cotei de parte din imobilele mai sus, preluate de stat de la proprietarii înscrisă sub B 1, 2, 4.

a decedat la data de 27.06.2002, iar prin certificatul de moștenitor nr. 38/30.08.2002 s-a stabilit că reclamanta este unica moștenitoare a defunctului.

Prin notificarea nr. 240 înregistrată la. adresată Consiliului Local al municipiului C-N, Ministerului Finanțelor Publice C, Prefectura Județului C, S - Sucursala Regională de Nord - Vest, reclamanta, invocându-și calitatea de moștenitoare a defunctului, a reiterat cererea de restituire formulată de antecesorul său la data de 16.07.2001.

Notificările nu au fost soluționate.

Prin Decizia nr. 8175/20.10.2005 pronunțată de ÎCCJ în dosar nr. 7250/2004 în contradictoriu cu reclamanta, - SA C-N, Primăria municipiului C-N, Consiliul Local al municipiului C-N, prin primar, - SA C, s-a stabilit irevocabil că preluarea de către stat a cotelor de proprietate ce au aparținut proprietarilor înscriși sub B2, B4, și este abuzivă, dar cu titlu valabil. De asemenea, s-a stabilit că reclamanta, în calitate de unică moștenitoare a defunctului, are vocație succesorală pentru cota de 7/18 parte din imobilele înscrise în CF nr. 1065 C nr. top. 9433 ce a aparținut proprietarilor tabulari și.

Obiectul litigiului soluționat prin decizia mai sus menționată a fost acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Consiliul Local al municipiului C-N, - SA, - SA C-N prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în C-N,- și - nr. 97, precum și a înstrăinărilor efectuate în favoarea celor două societăți comerciale pârâte și restituirea în natură a cotei de parte din imobil.

Pârâta S susține că cele statuate de J, prin decizia de mai sus, nu îi sunt opozabile, atâta vreme cât nu a fost parte în judecată.

Susținerea pârâtei este însă în contradicție cu dispozițiile art. 2.5, 4.1-4.7, 29.2 teza finală din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 50/2007, din cuprinsul cărora rezultă că entitatea investită cu soluționarea notificării trebuie să țină seama de hotărârile judecătorești în care s-a stabilit valabilitatea titlului statului și calitatea de moștenitor a solicitantului.

Întrucât a fost pusă în discuție calitatea de unitate deținătoare a imobilelor preluate de către stat, instanța a dispus administrarea unei expertize având ca obiectiv identificarea în teren a imobilelor cu nr. topo 9433 și 9435 și stabilirea deținătorilor acestor imobile.

Prin expertiza întocmită de expert, s-au stabilit că două dintre cele două corpuri edificate pe imobilul cu nr. topo 9433, respectiv corpul I și III, au fost demolate în anii 1970, iar porțiunea de clădire rămasă din corpul I, având parter și etaj, s-a anexat imobilului cu nr. topo 9435, care ulterior a trecut în proprietatea - SA în baza HG nr. 834/1991. Construcția și terenul aferent s-au înscris în CF nr. -, unde s-a făcut și o rectificare a suprafeței de teren de la 485 mp. la 488 mp. Expertul mai precizează că suprafața acestui imobil înscrisă inițial în CF este eronată întrucât suprafața determinată prin măsurători în hărțile vechi existente este de 397 mp.

La fostul corp I, anexat la topograficul 9435, odată cu întocmirea HG nr. 834/1991 pentru - SA, s-a executat o extindere după anul 2000, care nu figurează înscrisă în cartea funciară. Această extindere este amplasată pe terenul cu nr. topo 9426/2/1, 9429/1 din CF nr. 36228 în suprafață de 3144 și care actualmente aparține Consiliului Local al municipiului C-N și nu proprietarilor imobilului cu nr. topo 9435. Tot pe același teren s-a executat și o scară de acces la etajul

Potrivit înscrierii de sub din CF nr. 1065 C, în anul 1995 cota de 3/5 parte din parcela cu nr. top. 9435 fost înscrisă în proprietatea - SA cu titlu de drept lege.

În anul 1996 imobilul cu nr. top. 9435 se împarte în două apartamente ce se transcriu în CF nr. -, - și -. Apartamentul nr. 1 prevăzut cu nr. top. 9435/C/I s- înscris în CF nr. - C în proprietatea - SA, iar apartamentul 2 cu nr. top. 9435/C/II s-a înscris în CF nr. - în proprietatea - SA.

În anul 1998 apartamentul nr. 1 fost dobândit prin cumpărare de - Complex Comercial SRL, care, în anul 2003, l-a împărțit în două apartamente, 1/1 prevăzut cu nr. top. nou 9435/C/I/1, pe care l-a vândut către - SRL și 1/2 prevăzut cu nr. top. nou 9435/C/I/2, pe care l-a vândut către - Alimentație Publică SRL.

În anul 1998 apartamentul nr. 2 prevăzut cu nr. top. 9435/C/II a fost împărțit în două apartamente, unul cu nr. top. 9435/C/II/1 ce a rămas înscris în proprietatea - SA și altul prevăzut cu nr. top. nou 9435/C/II/2 ce a fost vândut către - SRL.

Ulterior, apartamentul cu nr. top. 9435/C/II/2 a fost împărțit în două noi apartamente, unul prevăzut cu nr. top. 9435/C/II/2/1, care a fost vândut către - SRL și altul prevăzut cu nr. top. 9435/C/II/2/2, care a fost vândut către - Import Export SRL.

Corpului II și porțiunii din corpul III rămasă nedemolată i s-a atribuit, prin redistribuire, nr. topo nou 9432 cu suprafața de 150 mp. înscris în CF nr. 36228 sub nr. serial 2.

Acest imobil a fost dezmembrat în 7.03.2007 în două imobile, unul cu nr. topo 9432/1 în suprafață de 84, ce s-a transcris în CF nou - în proprietatea lui și în baza sentinței civile nr. 8472/15.11.2006 pronunțată în dosarul nr. 6811/2006 al Judecătoriei Cluj -N, iar cel de-al doilea cu nr. topo 9432/2, în suprafață de 66 mp. s-a reînscris sub 5 în CF nr. 36228 în favoarea Statului Român.

Expertul mai precizează că asupra parcelei cu nr. topo 9432/2 se află edificată și clădiri compuse din: un depozit, două magazii, un WC și un antreu, neînscrise în cartea funciară, parcela nu a fost înstrăinată și poate fi restituită în natură.

Terenul aferent imobilelor cu nr. topo 9433 și 9435 este ocupat în mare parte de construcții, restituirea în natură fiind foarte dificilă.

În cazul în care se va dispune restituirea apartamentului descris mai sus, expertul precizează că acestuia i se poate atribui o suprafață de teren liberă de 118 mp. amplasată în fața clădirii, identificată în planul de situație de la fila 250 dosar în perimetrul colorat în albastru.

Coroborând informațiile furnizate de expert în cuprinsul expertizei cu înscrierile din colile funciare, se concluzionează că din imobilele prevăzute la data preluării de către stat cu nr. topo 9433, 9435 înscrise în CF nr. 1065, imobilul cu nr. topo 9435 se află în patrimoniul unor societăți comerciale private, la fel și clădirile alcătuind corpul 1 de pe parcela cu nr. topo 9433 care a fost anexată parcelei cu nr. top. 9435, o porțiune din corpul II și o porțiune din corpul III împreună cu terenul de 84 a fost înstrăinat și a rămas neînstrăinat o parte din corpul 3 înscris pe parcela cu nr. top. 9433 rămas nedemolat.

Verificând, în prealabil fondului, excepțiile invocate de pârâta Tribunalul a reținut netemeinicia acestora față de următoarele considerente:

Pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile art. 21 alin. 1 și 5 din Legea nr. 10/2001 și la împrejurarea că reclamanta a formulat notificarea împotriva sa numai în anul 2003.

Tribunalul a găsit neîntemeiată excepția invocată, având în vedere dispozițiile art. 22 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, și împrejurarea că antecesorul reclamantei a formulat notificare pentru imobilele în litigiu în luna iulie 2001, deci în termenul prevăzut de art. 22 alin.1 din lege.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a observat că, în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că pârâta AVAS a fost chemată în judecată pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate și nu pentru restituirea în natură.

În această situație, excepția invocată este vădit nefondată, motiv pentru care instanța a înlăturat-

Pe fondul cauzei, raportând starea de fapt reținută mai sus la dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 1 lit. h) art. 3 alin. 1, art. 4 alin. 2, art. 29 și 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, tribunalul a apreciat că reclamanta este îndreptățită să obțină de la.S emiterea deciziei cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată aferent imobilelor preluate în mod abuziv corespunzătore cotei de 7/18 parte din imobilul prevăzut cu nr. topo 9435, înscris inițial sub în CF nr. 1065 C, având destinația de casă din cărămidă acoperită cu tinichea, compusă la parter din 5 localuri pentru prăvălie, un local pentru restaurant cu două camere, la etaj din 11 camere, o cameră pentru baie, la subsol pivniță și teren în suprafață de 112 stj.

p.

Instanța a apreciat astfel în considerarea faptului că întreg imobilul cu nr. topo 9435 este evidențiat în patrimoniul - SRL sau a unor societăți comerciale care au dobândit prin cumpărare porțiuni din imobil.

Din acest considerent, în temeiul dispozițiilor legale mai sus menționate și a art. 25 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a obligat pârâta AVAS să emită decizie cu propunere în sensul menționat mai sus.

Apoi, în temeiul dispozițiilor art. 1, art. 2 alin. 1 lit. h), art. 4 alin. 2, art. 7, art. 9, art. 10 alin. 1, 2 și 3, art. 21, art. 25, art. 26 alin 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, instanța a obligat pârâții Municipiul C-N și Primarul Municipiului C-N să emită pe seama reclamantei dispoziție prin care să-i restituie în natură terenul în suprafață de 118 mp. situat în C-N,-, jud. C, individualizat în răspunsul la obiecțiuni întocmit de expert, ca fiind parcela cu nr. topo 9426/2/1/2 și 9429/1/2 și a casei cu fundație din piatră, pereți din cărămidă acoperită cu Ť. compusă din 1 depozit, două magazii, un antreu în- și terenul de 66 aferent acestei construcții, prevăzute cu nr. topo 9432/2, astfel cum este descris în raportul de expertiză întocmit de expert și să propună acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată aferente imobilelor preluate în mod abuziv până la concurența valorii corespunzătoare cotei 7/18 parte din imobilul construcții și teren în suprafață de 192 stj.p. înscris inițial în CF nr. 1065 C sub, nr. topo 9433, urmând ca, la stabilirea despăgubirilor, să se aibă în vedere valoarea imobilelor restituite în natură.

Prin cererea sa de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta a solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâților Municipiul C-N și Primarul Municipiului C-N să dispună restituirea în natură a întregii suprafețe de 390 mp. ce reprezintă curtea identificată cu nr. top. 9426/2/1, 9429/1, parte din terenul înscris inițial sub nr. top. 9433.

Studiind planul aflat la dosar, instanța a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură peste limita suprafeței de 118 mp. propusă de expert, având în vedere că restul suprafeței până la concurența celor 391 mp. este necesară pentru a asigura accesul corespunzător la clădirile de pe parcelele cu nr. topo 9435, 9433. Din acest considerent, solicitarea reclamantei a fost respinsă.

În temeiul dispozițiilor art. 274. proc. civ. pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 2680 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert.

Împotriva sentinței au declarat apeluri reclamanta și pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, MUNICIPIUL C-N prin PRIMAR și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

Apelul reclamantei:

Reclamanta apreciază sentința ca netemeinică și nelegală, solicitând schimbarea în parte a acesteia și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu consecința restituirii în natură a întregii suprafețe de 390 mp. teren identificat cu nr. top 9426/2/1 și 9429/1.

În motivele de apel se arată că sentința s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât pe terenul pretins a fi restituit în natură sunt ridicate construcții neautorizate în condițiile legii, precum și construcții ușoare sau demontabile.

Din probele administrate în cauză a reieșit că terenul pretins a fi restituit în natură este proprietatea municipiului C-N, iar societățile comerciale proprietare ale clădirilor îl folosesc fără a avea vreun titlu asupra lui.

Apelul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului:

Criticile aduse sentinței de către pârâtă vizează greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii față de AVAS, excepție întemeiată pe dispozițiile art. 22 alin. 1 coroborat cu art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Reclamanta s-a adresat pârâtei cu notificarea nr. 244/13.03.2003 peste termenul instituit de legea specială ca termen de decădere. Pârâta nu poate fi obligată a se pronunța asupra unei notificări cu a cărei soluționare nu a fost legal învestită. Susținerile reclamantei potrivit cărora prin decizia civilă nr. 8175/20.10.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul civil nr. 7250/2004, pârâta ar fi fost obligată să emită decizie motivată de stabilire a măsurilor reparatorii pentru cota de 3/5 parte din imobilele cu nr. top 9435, urmează a fi înlăturate, întrucât fosta APAPS, actuala AVAS, nu a fost parte în dosarul mai sus menționat.

Pârâta nefiind legal învestită cu soluționarea notificării reclamantei, nu se poate reține vreo culpă în sarcina sa, neexistând temei pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Apelurile pârâților Primarul municipiului C-N și Municipiul C-N:

În cele două apeluri s-a invocat nelegalitatea sentinței în partea privitoare la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivele de apel se arată că pârâții nu se află în culpă procesuală, întrucât nu s-au opus admiterii acțiunii reclamantei, fiind incidente dispozițiile art. 275. proc. civ.

Apelurile nu sunt întemeiate.

Apelul reclamantei.

Unul dintre principiile de bază în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, este acela al prevalenței restituirii în natură a imobilelor, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 1 alin. 1, art. 7 și art. 9.

Obiect al notificării reclamantei l-a făcut imobilul construcții și teren, înscris inițial în CF nr. 1065 C nr. top 9433. Parte din imobilul construcții a fost înstrăinată de stat, aflându-se în prezent în proprietatea - SA C-N și - SA Sucursala C, acțiunea în constatarea nulității absolute a înstrăinărilor în favoarea acestor societăți fiind respinsă irevocabil prin decizia nr. 8175/20.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În proprietatea Statului Român a rămas o suprafață de 574 mp. teren, din care prin sentință s-a restituit suprafața de 118 mp și parte din construcția veche.

Pentru a se verifica dacă este posibilă restituirea în natură a întregii suprafețe de teren, în apel, s-a suplimentat probațiunea prin completarea raportului de expertiză tehnică întocmit de ing. exp. și prin efectuarea unei cercetări la fața locului. Opinia expertului a fost în sensul că nu este posibilă restituirea în natură a diferenței de teren de la 118 mp. cât s-a acordat, până la 574 mp. întrucât s-ar împiedica accesul în blocul de locuințe din--95 ( 71).

Din procesul verbal de cercetare la fața locului ( 81) coroborat cu schița întocmită de expert ( 240 dosar tribunal) rezultă că suprafața pretinsă a fi restituită în natură este o curte interioară prin care se asigură accesul atât la construcțiile situate pe terenul în litigiu cât și la blocul de locuințe din--95.

Chiar dacă, potrivit înscrierilor din CF nr. 36228 C nr. top 9426/2/1, 9429/1 și 9432/2, terenul este proprietatea Statului Român, construcțiile au alți proprietari, respectiv societățile comerciale mai sus menționate și numiții care dețin la rândul lor o construcție cu destinație de locuință vândută în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995, iar normala utilizare a acestor construcții presupune menținerea unei suprafețe limitrofe absolut necesare accesului și eventualelor intervenții la întreținerea construcțiilor.

Faptul că pe această suprafață de teren, în continuarea clădirii Hotelului,este ridicat un depozit de ambalaje și o altă împrejmuire cu destinația de depozit gunoi, care pot fi caracterizate ca fiind construcții ușoare sau demontabile, în sensul art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, nu atrage restituirea în natură, întrucât suprafața neocupată de construcții este afectată servituții legale de trecere în favoarea proprietarilor construcțiilor.

Nerestituirea în natură a întregului teren fiind singura critică adusă sentinței, neîntemeiată, față de considerentele mai sus expuse atrage respingerea apelului reclamantei ca nefondat.

Apelul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Excepția inadmisibilității acțiunii față de AVAS s-a întemeiat pe dispozițiile art. 22 alin. 1 coroborat cu art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, care stipulează următoarele:

"(1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni*) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.

(5) Nerespectarea termenului de 6 luni*) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".

Prin notificarea nr. 240/13.03.2003 ( 21 vol. I dosar tribunal), reclamanta a reiterat notificările formulate în termen de antecesorul său la data de 16.07.2001 ( 17-20 vol. I dosar tribunal). în drepturi al reclamantei formulând notificarea în termenul legal, respingerea excepției inadmisibilității s-a făcut cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.

Notificarea formulată în termenul legal, chiar adresată unei alte persoane juridice decât aceea deținătoare a imobilului, nu atrage sancțiunea decăderii prevăzută de art. 22 alin. 5 din lege, în această situație devenind incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora persoana juridică notificată comunică persoanei îndreptățite datele privitoare la persoana juridică deținătoare a imobilului, în acest caz, termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. 1 curge de la data primirii comunicării.

Din considerentele deciziei nr. 8175/20.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ( 98-101 vol. I dosar tribunal) reiese că pârâtele - SA C-N și - SA - Sucursala C, succesoare a - SA C, au dobândit dreptul de proprietate asupra unei părți din construcția preluată abuziv, acțiunea reclamantei pentru constatarea nulității absolute a înstrăinărilor fiind respinsă.

Această stare de fapt atrage aplicabilitatea prevederilor art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.

Așa fiind, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are calitate procesuală pasivă, iar refuzul său de a propune acordarea măsurilor reparatorii în favoarea reclamantei, invocând neîntemeiat excepția inadmisibilității, atrage și legalitatea și temeinicia dispoziției de obligare a acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Apelurile pârâților Primarul municipiului C-N și Municipiul C-

Promovarea acțiunii al cărui obiect îl constituie obligarea pârâților la emiterea dispoziției motivate de soluționare a notificării în conformitate cu obligația stipulată de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, la data de 01.06.2006, a fost determinată de lipsa răspunsului autorității administrative o perioadă de aproape 5 ani după înregistrarea notificării. Cum termenul legal de soluționare a notificării este acela de 60 de zile de la înregistrarea acesteia, se poate aprecia că pârâții au fost de drept în întârziere înainte de chemarea în judecată, nefiind incidente dispozițiile art. 275. proc. civ.

Pentru considerentele redate cu privire la fiecare dintre apelurile declarate, în baza dispozițiilor art. 296. proc. civ. apelurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta, precum și apelurile declarate de pârâții AUTORITATEA PENTRU PRIVATIZARE ȘI ADMINISTRAREA STATULUI, MUNICIPIUL C-N și PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, împotriva sentinței civile nr. 280/21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-.

Decizia este definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red.LȘ/dact.MM

6ex./

Jud.fond:

Președinte:Valentin Mitea
Judecători:Valentin Mitea, Lucia Ștețca

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 133/2009. Curtea de Apel Cluj