Speta Legea 10/2001. Decizia 139/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 139/A/2008

Ședința publică de la 26 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Mărginean

JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte

Grefier -

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 148/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru intimații reclamanți jr. și, lipsă fiind aceștia și consilier juridic reprezentant al apelantei pârâte

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este scutit de plata taxelor judiciare.

Partea prezentă arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul intimaților reclamanți solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanță.

Invocă prevederile art. 25 din Legea 10/2001 R potrivit cărora unitatea deținătoare are obligația ca în termen de 60 de zile de la primirea notificării formulate, să răspundă notificatorului, dar nici la acest moment, după 7 ani, pârâtă nu a răspuns acesteia și nu a emis dispoziție așa cum prevăd dispozițiile legii. Motivele de apel ale pârâtei sunt nefondate întrucât se referă la aspecte ce trebuiau să se regăsească în dispoziția privind acordarea măsurilor reparatorii - de admitere sau respingere, dar în speță pârâta nu a emis dispoziție. Învederează decizia nr. 267/2008 a ICCJ.

Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față;

Prin acțiunea civilă formulată la 13.08.2007 sub nr-,

-//-

reclamanții și au chemat în judecată pârâta SC SA B, solicitând obligarea conducătorului acestei societăți să emită, decizie motivată de restituire în natură sau despăgubiri pentru imobilul situat în, str. -, nr. 3, înscris în CF 3301, nr. top. 7471/II. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii lui senior care a formulat notificarea nr. 434/2001 pentru imobilul în litigiu către unitatea deținătoare SC SA care însă nu a emis nici un răspuns.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii 10/2001 și art. 274 cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În primul rând s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților întrucât aceștia nu au făcut dovada acceptării moștenirii după antecesorul lor.

Pe fondul cauzei s-a invocat faptul că acțiunea este neîntemeiată pentru că nu s-a făcut dovada calității de moștenitor după și apoi după și nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În drept s-au invocat art. 115, 137 și 161 Cod procedură civilă.

Întrucât excepția invocată de pârâtă nu era o excepție de procedură, ci una de fond, întrucât din motivarea acesteia rezultă că pârâta susținea de fapt lipsa calității reclamanților de persoane îndreptățite la restituire conform Legii 10/2001, instanța a ales să se pronunțe asupra acestei excepții odată cu fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 148/4.02.2008 Tribunalul Sibiua respins excepția lipsei calității procesuale active, și a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții și împotriva pârâtei SC SA B, obligând pârâta să emită dispoziție de răspuns la notificarea nr. 434/2001 privind imobilul situat în, str. -, nr. 3, jud. S, înscris în CF 3301, nr. top. 7471/II. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC SA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În expunerea criticilor se arată că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamanților întrucât la dosar nu s-a depus certificatul de moștenitor care să ateste această calitate a reclamanților. Aceasta se impune întrucât din actele de stare civilă rezultă inadvertențe privind anul nașterii tatălui, și doar un certificat de moștenitor poate să ateste faptul că defunctul nu avea și alți moștenitori legali.

Se mai critică de către apelantă faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al defunctului asupra imobilelor în litigiu.

-//-

Prin întâmpinare, intimații și au solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât aspectele invocate de către apelantă, se puteau verifica chiar după ce exista dispoziție - de admitere sau respingere a notificării.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și față de dispozițiile art. 295 cod procedură civilă, Curtea constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente:

E de necontestat că antecesorul reclamanților, a formulat în termenul legal notificare prin executor judecătoresc ( fila 15 - dosar fond) solicitând măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001 pentru imobilul situat în,-, jud. S, înscris inițial în CF 3051, nr. top. 7471 și actual în CF 3301, nr. top. 7471/II, imobil trecut în proprietatea Statului Român în baza DL 418/1953.

Această notificare nu a fost soluționată nici în prezent.

Aceste măsuri reparatorii au fost solicitate în calitate de moștenitor al fostei soții, proprietara tabulară a imobilelor în litigiu,.

Reclamanții sunt descendenții lui, fapt dovedit cu actele de stare civilă depuse la dosarul instanței de fond și astfel justifică atât calitatea procesual activă cât și calitatea de persoană îndreptățită în temeiul Legii 10/2001.

Apelanta nu contestă că este unitatea deținătoare a imobilului în litigiu și nici împrejurarea că nu s-a emis dispoziție în temeiul Legii 10/2001.

Ori potrivit art. 25 din Legea 10/2001, republicată, pârâta este obligată să soluționeze notificarea în termen de 60 de zile de la depunerea notificării, sau după caz, a actelor doveditoare, urmând ca pe baza analizării acestor acte să emită dispoziție de admitere sau respingere a notificării.

Obiectul prezentei acțiuni îl constituie tocmai obligarea pârâtei să emită dispoziție de răspuns la notificarea formulată de către antecesorul reclamanților, astfel că soluția primei instanțe este temeinică și legală.

Într-adevăr criticile formulate de către apelantă vizează fondul cauzei, ori atâta timp cât instanța este ținută să respecte principiul disponibilității și să se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. ultim cod procedură civilă, acestea apar prematur formulate.

E de precizat totuși că dovada calității de moștenitor se poate face și cu acte de stare civilă nu numai cu certificat de moștenitor.

Mai mult, la dosar s-au depus și copii după cărțile funciare care fac dovada proprietarului tabular al imobilului din litigiu,.

Prin urmare, față de neîndeplinirea obligațiilor legale statuate de art. 25 din Legea 10/2001, de emitere a dispoziției privind notificarea formulată de antecesorul reclamanților, sentința atacată este legală.

-//-

(continuarea deciziei civile 139/A/2008 dată în dosar -)

Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 296 cod procedură civilă, va respinge prezentul apel ca nefondat.

Față de dispozițiile art. 274 cod procedură civilă, apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimați și justificate de înscrisuri la dosar.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECID

Respinge apelul declarat de către pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 148/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil -.

Obligă apelanta să plătească intimaților și suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26.09.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - - -

Grefier,

-

.

Tehn.

5 ex/07.10.2008

-

Președinte:Daniela Mărginean
Judecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nagy Nicoară

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 139/2008. Curtea de Apel Alba Iulia