Speta Legea 10/2001. Decizia 17/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 17
Ședința publică de la 18 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Drăghin
JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
Grefier - -
*********************************
La ordine a venit spre examinare apelul promovat de pârâtul MUNICIPIUL B - PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.846/D din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat intimații (legitimat cu CI seria - nr.- eliberată de Poliția B la data de 25.07.2008) și ( legitimată cu CI seria - nr.- eliberată de Poliția B la data de 29.01.2003), lipsă fiind reprezentantul apelantului.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimaților cu privire la apelul promovat de pârât, cât și cu privire la excepția ridicată de acesta prin motivele de apel în sensul că ei trebuiau să se judece în contradictoriu cu Primăria B și nu cu Municipiul
Având cuvântul în combaterea motivelor de apel intimata solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală.
Cu privire la excepția invocată de pârât prin motivele de apel, arată că la fond s-au judecat în contradictoriu cu Primarul Municipiului
Intimatul, de asemeni pune concluzii de respingere a apelului, precizând că la fond s-au judecat în contradictoriu cu Primarul Municipiului B care a fost reprezentat în instanță de un consilier juridic din cadrul Primăriei
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului civil de față, constată că:
Prin sentința civilă nr.846/D/22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului B și a fost obligat pârâtul să răspundă la notificarea reclamanților înregistrată sub nr.1209/2002 (50/2002).
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr- s-a solicitat de către reclamanții și obligarea pârâtei Municipiul B prin primar să răspundă la notificarea reclamanților formulată în temeiul Legii 10/2001 și înregistrată cu nr. 1209/11.02.2002 (50/2002).
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea acțiunii, motivându-se împrejurarea că nu s-a răspuns la notificare prin faptul că dosarul nu este complet.
S-a depus în acest sens o adresă cu nr. 29168 din 11.08.2008 prin care se solicită reclamanților acte în completarea dosarului format în baza notificării.
La dosar au fost depuse înscrisuri de către reclamanți, respectiv act de vânzare-cumpărare din 06.10.1975, extras de la Arhivele Statului, certificat de moștenitor din 16.06.1965 după, adresa B cu nr. 25 din 12.01.2005, tabel cuprinzând proprietarii expropriați, schița imobilului.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin notificarea înregistrată cu nr. 1209/2002 (50/2002) s-a solicitat de către reclamanți luarea de măsuri reparatorii pentru imobilul din B,-, expropriat de către autoritățile Statului comunist din proprietatea autorului reclamanților.
Deși art. 26 din Legea 10/2001 instituie în sarcina unității deținătoare obligația rezolvării notificării în 60 de zile de la primirea acesteia nici până în prezent pârâta nu a emis o dispoziție motivată.
Culpa pârâtei este astfel evidentă iar apărarea efectuată referitoare la necesitatea completării dosarului nu poate fi primită de instanță, solicitarea fiind făcută în acest sens de către pârâtă în cursul anului 2008, la mai bine de șapte ani după primirea notificării.
De altfel, la dosar reclamanții au depus înscrisurile solicitate, acestea fiind depuse și la sediul pârâtei.
În consecință a fost admisă acțiunea reclamanților și a fost obligată pârâta să răspundă la notificarea înregistrată cu nr. 1209/2002 (50/2002).
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Primarul municipiului B și în motivare susține că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art.23 alin.1 din Legea nr.10/2001 coroborate cu art.23 pct.1 din nr.HG498/2003 privind Normele Metodologice de aplicare a legii pentru a se emite dispoziție motivată de soluționare a notificării reclamanților, întrucât aceștia nu au depus toate actele doveditoare pentru imobilul revendicat.
Totodată, arată apelantul, sentința pronunțată se dovedește a fi nelegală, fiind dată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin întâmpinarea formulat, intimații au solicitat respingerea apelului, arătând că au depus la primărie toate actele solicitate de apelant.
Analizând sentința atacată, curtea reține că aceasta este legală pentru următoarele considerente:
Reclamanții au înregistrat la Primăria municipiului Bon otificare întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001 și au depus înscrisurile pe care le-au considerat doveditoare în ceea ce privește pretențiile referitoare la imobilul din B,-.
Potrivit art.25 din Legea nr.10/2001 republicată, pârâtul este obligat să soluționeze notificarea în termen de 60 zile de la depunerea notificării sau, după caz, a actelor doveditoare, urmând ca pe baza analizei acestor acte să accepte sau să refuze acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.
Nu există niciun temei legal pentru care, considerând că actele depuse de reclamanți nu sunt adecvate sau suficiente, pârâtul să refuzesine diesoluționarea notificării cu privire la temeinicia și legalitatea dispoziției sau deciziei emise.
Prin urmare, chiar în situația nedepunerii de către reclamanți a tuturor actelor considerate necesare de către pârât, soluția de obligare a acestuia la emiterea unei dispoziții motivate pronunțată de tribunal este în concordanță cu legea.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, urmează a se reține că aceasta este neîntemeiată.
Reclamantul nu a chemat în judecată Consiliul Local al municipiului B, cum susține apelantul, ci unitatea administrativ-teritorială prin Primar, astfel cum cerea legea.
Așa fiind, apelul se găsește neîntemeiat și în baza art.296 Cod procedură civilă urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul promovat de pârâtul MUNICIPIUL B - PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.846/D din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, domiciliați în B, str.-,.10,.A,.1.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
pt.GREFIER aflat în
- -
semnează Grefier șef secție
red.sent.
red.dec.apel
tehnored./13.03.2009/4 ex.
Președinte:Camelia DrăghinJudecători:Camelia Drăghin, Jănică Gioacăș