Speta Legea 10/2001. Decizia 189/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 189/A/2009
Ședința publică din data de 5 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
Grefier: - -
-a luat în examinare, în vederea pronunțării, cererea de revizuire formulată de revizuienții și împotriva deciziei civile nr. 306/22.09.2006, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr-, privind și pe intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI C- N și STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C- N, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
dezbaterilor și concluziile părții prezente, au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 1 iunie 2009, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 5 iunie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin Decizia civilă nr.306/22.IX.2006 pronunțată în Dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă, s-a admis apelul reclamanților și, fiind schimbată sentința civilă nr.865/9.IV.2004 a Tribunalului Cluj, în sensul admiterii acțiunii reclamanților și în consecință s-a anulat Dispoziția Primarului municipiului C-N, dispunându-se restituirea în natură reclamanților a imobilului situat în C-N-,.47, înscris în CF individuală nr.58.915 C-N, sub condiția restituirii de către reclamanți a sumei de 36.933 lei actualizată, reprezentând despăgubiri încasate la data preluării imobilului, fără titlu legal de către Statul Român.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că imobilul în litigiu descris mai sus, a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în baza Decretului nr.223/1974, act normativ ce contravine atât dispozițiilor art.36 din Constituția din anul 1965, cât și prevederilor Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, la care România era parte.
Acordând eficiență juridică, reglementărilor cuprinse în art.6 alin.1 și 3 din Legea nr.213/1998 și respectiv art.2 lit.i și art.7 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001 instanța a schimbat sentința atacată, restituind reclamanților în natură apartamentul în litigiu, urmând ca aceștia să restituie despăgubirile primite la data preluării, în cuantum de 36.933 lei, actualizate conform legii.
Împotriva acestei decizii rezumate mai sus, reclamanții și au formulat cerere de revizuire,întemeiată pe prevederile art.322 pct.5 Cod.pr.civ. solicitând să se constate că nu sunt datori cu suma de 36.933 lei către CEC, întrucât această sumă, a fost virată la CEC cu Decizia nr.71/5.III.1976 și în consecință să se dispună restabilirea situației anterioare în CF 28.915 C, prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român.
În motivare, după prezentarea tuturor ciclurilor procesuale parcurse de reclamanți, până la obținerea Deciziei nr.306/2006 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă, arată că au investit-o cu formulă executorie și au înaintat-o la Biroul de CF, unde li s-a comunicat că vor stabili situația anterioară de CF, după ce reclamanții vor plăti suma de 36.933 lei actualizată.
În continuare, învederează că urmare a corespondenței purtate cu diverse organe, reclamanții au primit adeverința CEC nr.5002/21.IV.2009, din care rezultă că aceștia nu figurează la CEC nici ca debitori, nici ca și creditori, anexând cererii de revizuire Decizia nr.71/5.III.1976 a fostului Consiliu Popular Județean C, precum și copiile cererilor formulate de reclamanți, instituțiilor la care s-au adresat.
Curtea examinând cererea de revizuire, reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.322 pct.5 Cod.pr.civ. de care s-au prevalat reclamanții, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică, sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Rezultă așadar din textul reprodus mai sus, că pentru admisibilitatea cererii de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
1). revizuientul să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;
2). înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși;
3). înscrisul să fi existat, la data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere;
4). înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și
5). înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță, cu ocazia judecății fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
În speță, reclamanții revizuienți, s-au prevalat de adeverința nr.5002/21.IV.2009, eliberată de CEC Bank Sucursala C-N, prin care se certifică faptul că reclamanții, nu figurează cu credite active în baza de date a acestei instituții bancare.
Or acest înscris, nu îndeplinește exigențele enunțate mai sus, respectiv ultimele trei condiții, pentru putea fi considerat "înscris nou", în sensul dispozițiilor art.322 pct.5 Cod.pr.civ.
Acest text, referindu-se în mod expres la descoperirea înscrisului respectiv, înseamnă că vizează exclusiv situația în care, înscrisul exista în momentul judecării pricinii finalizate prin hotărârea atacată, ceea ce nu este cazul în speță, înscrisul fiind eliberat în data de 21.IV.2009.
De asemenea, un astfel de înscris emis de CEC Bank - Sucursala C-N, putea fi neîndoielnic prezentat, în procesul finalizat prin Decizia a cărei revizuire se cere, deoarece nici nu a fost reținut de partea potrivnică și nici nu este vorba de imposibilitatea înfățișării lui, cauzată de o împrejurare mai presus de voința revizuienților, în condițiile în care aceștia, aveau oricând acces, la baza de date deținută de CEC Bank.
Nu în ultimul rând, înscrisul în discuție, nu este susceptibil să determine, ori să influențeze în vreun fel, soluția cuprinsă în Decizia a cărei revizuire se cere.
Chiar dacă s-ar admite că reclamanții nu mai datorează împrumutul contractat de la CEC, pentru construirea apartamentului, această împrejurare nu este de natură să obligația acestora, circumscrisă de instanță în condițiile Legii nr.10/2001, de a restitui suma primită la data preluării imobilului de către Statul Român, în cuantum de 36.933 lei actualizată, fiind vorba de două obligații concurente și distincte, în sarcina reclamanților, cu regim juridic diferențiat.
Pe cale de consecință Curtea, față de considerentele expuse mai sus, va respinge ca nefondată cererea de revizuire a Deciziei nr.306/22.IX.2006 a Curții de Apel Cluj, formulată de reclamanți, în contradictoriu cu intimații Primarul municipiului C-N și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienții și în contradictoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI C- N și STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C- având ca obiect decizia nr. 306/A/din 22.09.2006 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red./Dact.
6 ex./12.06.2009
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Anca Adriana Pop