Speta Legea 10/2001. Decizia 221/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2397/2007)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 221
Ședința publică de la 7 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de apelanții-reclamanți, ȘI, de apelanta-pârâtă ASOCIAȚIA DE DIN ROMÂNIA, precum și de apelantul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.914 din 15.06.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-.
Obiectul pricinii - Legea nr.10/2001 - obligație de a face.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 24.03.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea la 31.03.2009, apoi la 07.04.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05 octombrie 2001, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta Asociația de din România, solicitând obligarea acesteia să emită decizie sau ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilelor notificate, precum și la plata unor daune cominatorii în valoarea de 1.000.000 lei/rol pe fiecare zi de întârziere, de la data introducerii cererii până la îndeplinirea obligației.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au notificat pârâta conform Legii nr.10/2001, solicitând restituirea în natură sau prin echivalent, sub forma compensării cu teren de aceeași valoare sau sub formă de despăgubiri bănești, pentru terenul în suprafață de 1.200 mp. situat în B - Băneasa,-, sector 1 (fost-, sector 1 și-, sector 1), aflat în prezent în folosința Asociației de din România, expropriat în baza Decretului nr.262/1974.
Au mai arătat că pârâta, la notificarea adresată, a stabilit o anumită dată de participare la ședința comitetului său executiv, la care nu s-a prezentat nicio persoană din partea acesteia, atitudine manifestată și ulterior, la demersurile reclamanților, care denotă reaua credință a asociației, o tendință de tergiversare a răspunsului la cererile formulate.
La data de 04 septembrie 2001, cu adresa înregistrată sub nr.650 din 30 august 2001, pârâta le-a comunicat că li s-a respins notificarea, reclamanții nefiind îndreptățiți a cere restituirea terenului, întrucât au primit despăgubiri bănești, astfel încât actul de trecere în proprietatea statului este valabil. Pârâta a mai arătat că terenul solicitat este ocupat funcțional și nu dispune de suprafețe libere.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.1073 și următoarele Cod civil, precum și pe art.51 din Legea nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr.12187 din 21 noiembrie 2001 Judecătoriei Sectorului 1 B (dosar nr.12364/2001), a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, pentru nerespectarea procedurii de restituire reglementate în capitolul 3 din Legea nr.10/2001, legiuitorul a prevăzut competența de soluționare a acestor litigii în favoarea secției civile a tribunalului d e la sediul unității deținătoare.
În urma declinării, cauza a fost înregistrată sub nr.1257/2002 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă.
La data de 01 aprilie 2002, reclamanții au depus o cerere modificatoare a acțiunii introductive, prin care au solicitat anularea Deciziei nr.650 din 03 august 2001 și obligarea pârâtei să îi despăgubească sub forma compensări cu o suprafață de teren echivalentă și similară ca valoare, în aceeași zonă, iar, în măsura în care nu este posibil, să fie obligată aceasta la plata unei sume de bani corespunzătoare valorii imobilului expropriat și aflat în patrimoniul său.
Față de cererea nou depusă de reclamanți, s-a dispus, la data de 10.03.2003, introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr.211 din 10 martie 2001 Tribunalului București - Secția a IV a Civilă, a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, astfel cum a fost modificată și completată, s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea prin echivalent bănesc a terenului în suprafață de 900 mp. situat în B,- și a terenului în suprafață de 300 mp. situat în aceeași localitate,-, a fost respinsă cererea de anulare a Deciziei nr.650 din 30 august 2001, emisă de pârâta Asociația de, ca rămasă fără obiect, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a unei despăgubiri în cuantum de 4.019.598.000 lei/rol (119.988 USD) pentru terenul din-, B, cartier Băneasa și de 1.375.845.000 lei/rol (41.070 USD) pentru ternul din-, B, cartier Băneasa, din care se va scădea suma de 31.620.918 lei/rol, reprezentând valoarea actualizată a despăgubirilor primite de reclamanți și autorii acestora pentru cele două imobile.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că terenul în litigiu, în suprafață totală de 1200 mp, a fost expropriat prin Decretul nr.262/1974, în condițiile art.481 Cod civil, pentru o cauză de utilitate publică, scopul preluării fiind realizat (construirea laboratoarelor apicole și alte obiective aferente), în prezent încadrându-se în dispozițiile art.1 lit.g și art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001. Cum pârâta nu este societate comercială, nu se pot stabili măsuri reparatorii prin acordarea de titluri nominale (art.11 alin.8), ci doar echivalent bănesc (art.11 alin.7 din lege).
Această hotărâre a fost apelată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, fiind criticată sub aspect procedural - tardivitatea formulării cererii de chemare în judecată a acestei instituții, după prima zi de înfățișare și necomunicarea acțiunii ori înscrisurilor atașate.
Prin decizia civilă nr.566/11.12.2003 (dosar nr.2370/2003), Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.211/10.03.2003, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor bănești pentru imobilul în litigiu, conform art.40 din Legea nr.10/2001, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În considerentele hotărârii, instanță de apel a reținut că terenul a intrat în folosința pârâtei, fiind utilizat potrivit scopului pentru care a fost preluat de stat, în condițiile art.481 Cod civil. În această situație, proprietarii sau moștenitorii acestora au dreptul la despăgubiri bănești, conform art.36 din Legea nr.10/2001, însă nu în modalitatea stabilită de tribunal, ci în condițiile art.40 din Legea nr.10/2001, procedurile și cuantumurile despăgubirilor bănești putând fi plafonate.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat recurs reclamanții și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr.4518 din 09 mai 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, în majoritate, au fost admise recursurile formulate de reclamanții, și și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, s-a dispus casarea deciziei atacate și sentinței de fond, s-a trimis cauza aceluiași tribunalul, pentru rejudecare.
S-a constatat următoarele:
Reclamanții, în calitate de persoane îndreptățite, calitate justificată în cauză, cum temeinic au reținut ambele instanțe, au notificat Asociația de din România, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în-, sector 1, B - Băneasa, în suprafață de 300 mp. (notificarea nr.373 din 14 iunie 2001) și a celui situat în-, sector 1, compus în teren în suprafață de 900 mp. și casă de locuit, în suprafață de 187 mp. (notificarea nr.3245 din 02 octombrie 2001).
Bunurile solicitate au trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.262/1974, în scopul construirii unui instituit de cercetări cu profil apicol și se află de la acea dată în administrarea pârâtei Asociația de din România.
Obiectivul exproprierii a fost atins, terenul fiind ocupat în cea mai mare parte de construcții - Institutul de Cercetări, internat cu clase, corp laboratoare, depozite și ateliere, etc. suprafețele râmase libere fiind relativ mici și fără posibilități de acces.
Prin urmare, temeinic s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a bunului, ambele instanțe hotărând în sensul acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.
Greșit însă, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, instanțele au reținut în sarcina pârâtului Ministerul Finanțelor Publice atât îndeplinirea obligației legale menționate, cât și a modalității de realizare a acesteia.
Instanțele ar fi trebuit ca, pe baza unor dovezi certe, să stabilească căreia dintre persoanele notificate și chemate în judecată îi revine calitatea de "unitate deținătoare", în sensul legii de reparațiune.
Reclamanții au notificat pârâta Asociația de din România, deținătoare a construcțiilor și a terenului solicitat prin notificare. Cu adresa nr.650 din 30 august 2001, pârâta a comunicat reclamanților valabilitatea titlului statului de preluare a bunului, precum și imposibilitatea de a le oferi în schimb teren echivalent, întrucât nu dispun de suprafețe libere.
Față de acest răspuns al pârâtei, deficitar atât sub aspect formal, cât și al conținutului, răspuns care, în niciun caz nu poate suplini decizia/dispoziția cerută de lege (art.23 din Legea nr.10/2001), reclamanții au promovat prezenta cerere de chemare în judecată, demers judiciar justificat tocmai de modalitatea în care pârâta a înțeles să răspundă notificării, dar și de refuzul soluționării cererii prin acordarea măsurilor reparatorii.
La un interval de timp extrem de, considerând că nu are calitate de unitate deținătoare în sensul legii, pârâta a înaintat notificarea reclamanților Primăriei Municipiului B, entitate care, nici până în prezent, nu a finalizat în vreo modalitate procedura prescrisă de lege.
Prin urmare, în acest caz dreptul subiectiv invocat de reclamanți și recunoscut de legea specială în materie se lovește de refuzul pârâtei, care își declină calitatea de unitate deținătoare și, pe de altă parte, de temporizarea procedurii de entitatea căreia i-a fost înaintată notificarea.
Cu referire la stabilirea calității de unitate deținătoare, cele două instanțe, în baza unui probatoriu, fără a face verificări, au reținut că pârâta Asociația de din România nu ar avea calitatea cerută de lege pentru ca în sarcina sa să opereze obligația prevăzută de art.20 din Legea nr.10/2001.
Constatând că pârâta Asociația de din România nu este o societate comercială, ci o organizație profesională fără scop lucrativ, prima instanță a conchis că se aplică dispozițiile art.11 pct.7 din legea specială, plata echivalentului bănesc pentru imobile urmând a fi suportată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Astfel, atât prima instanță, cât și cea de apel, care a confirmat această dispoziție, s-au raportat la stabilirea calității de unitate deținătoare strict la forma juridică a pârâtei Asociația de din România, trecând peste prevederile legale cuprinse în HG nr.498/2003, date în aplicarea și interpretarea unitară a Legii nr.10/2001.
Or, din textul art.20 din lege, rezultă că legiuitorul a circumscris acestei categorii - unitate deținătoare - persoana juridică care exercită dreptul de proprietate publică sau privată asupra unui bun ce face obiectul legii sau care îl are înregistrat în patrimoniu. Enumerarea entităților ce pot avea această calitate este exemplificativă și, în niciun caz, limitativă, pentru a se putea considera că asociațiile ar fi exceptate de la încadrarea în categoria menționată, deci de la aplicarea prevederilor acestei legi.
Așadar, instanțele ar fi trebuit să administreze probe care să stabilească cu certitudine dacă bunurile solicitate sunt înregistrate în patrimoniul pârâtei, identificarea și deținerea exactă a acestora, iar, în măsura în care Asociația de din România exercită doar un drept de folosință, persoana ce are calitatea de unitate deținătoare în sensul legii.
Atragerea răspunderii Ministerul Finanțelor Publice, conform legii în forma inițială, intervine limitativ în cazurile prevăzute de art.36-37 sau art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, situații inexistente în cauză în raport de probatoriul administrat.
Instanța de control judiciar a dispus ca instanța de fond să verifice stadiul soluționării notificării reclamanților și să se raporteze la dispozițiile legii noi, aplicabilă imediat situațiilor obiective reglementate de aceasta (art.11 alin.8 și HG nr.1095/2005).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a IV a Civilă sub nr-.
La fond, după casare, s-a completat probatoriul administrat în cauză, depunându-se la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.914/15.06.2007, Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Asociația de, ca nefondată, a admis acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Asociația de din România, așa cum a fost modificată, a anulat Decizia nr.650 din 30 august 2001, emisă de pârâta Asociația de din România, a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 1.200 mp. situat în B - Băneasa,-, sector 1 (fost-, sector 1 și-, sector 1), a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a despăgubirilor în cuantum de 401.959 lei/ron pentru trenul-, sector 1 și de 137.584,50 lei/ron pentru terenul din-, sector 1, din care s-a scăzut valoarea reactualizată a despăgubirilor primite de reclamanți și autorii acestora pentru imobilele expropriate.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul s-a pronunțat cu prioritate, potrivit art.137 Cod de procedură civilă, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Asociația de din România, excepție ce a fost respinsă pentru următoarele considerente:
Reclamanții, în calitate de persoane îndreptățite, în temeiul dispozițiilor art.21 din Legea nr.10/2001, au notificat această pârâtă, solicitând restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 1.200 mp. situat în B - Băneasa,-, sector 1, expropriat în baza Decretului nr.262/1974, aflat în prezent în folosința pârâtei, așa cum rezultă din corespondența purtată cu aceasta și din toate înscrisurile depuse la dosar, inclusiv din expertiza tehnico - judiciară întocmită în dosarul nr.1257/2002, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.211 din 10 martie 2003.
Potrivit art.20 din Legea nr.10/2001, modificată și completată prin Legea nr.247/2005, imobilele, terenuri și construcții, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar sau o altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată. Sub aceste aspect, pârâta Asociația de din România are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că, prin cererea modificatoare, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociația de din România, să se anuleze Decizia nr.650 din 30 august 2001, emisă în urma notificărilor. Prin această decizie nu s-a luat nicio măsură reparatorie în natură sau prin echivalent cu privire la cererile formulate de către reclamanți prin notificare, ci a fost expusă doar modalitatea de preluare în proprietatea statului a imobilului, fiind invitați reclamanții la discuții în fața Biroului Operativ al Comitetului Executiv al Asociației de din România.
Tribunalul, constatând, din înscrisurile depuse la dosar, că imobilul - teren și construcțiile aferente - situat în-, sector 1 (fost -, sector 1 și-, sector 1) a aparținut autoarei (transmis prin succesiune către, și, în prezent ) și a fost preluat în proprietatea statului, în mod abuziv, prin Decretul nr.262 din 27 decembrie 1974, incidente fiind astfel prevederile art.2 din Lege nr.10/2001, în temeiul dispozițiilor art.24 din Legea nr.10/2001, a anulat Decizia nr.650 din 30 august 2001, emisă de pârâta Asociația de din România.
Reținând că, potrivit art.18 din Legea nr.10/2001, literele b și c, imobilul nu poate fi restituit în natură, reclamanții fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit atribuțiilor ce-i revin conform legii, modificată și completată prin Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Din cuantumul despăgubirilor stabilite pe baza expertizei efectuate în dosarul nr.1257/2002, a dispus să se scadă valoarea reactualizată a despăgubirilor primite de reclamanții și autorii acestora pentru imobilele expropriate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, și, precum și pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Asociația de din România.
În motivarea apelului, reclamanții au arătat că pârâta Asociația de din România a susținut și susține, în mod constant, cu rea credință, că nu are calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr.10/2001, deși, începând cu anul 1995, făcut demersuri pentru a fi recunoscută drept proprietară a clădirilor și terenului aferent, pe care le-a primit în folosință. În acest sens, reclamanții au invocat sentința civilă nr.5254/26.05.1995, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, prin care se constată că Asociația de din România este proprietara imobilului din B,-, sector 1, având o suprafață construibilă de 638 mp, precum și sentința civilă nr.7592/14.05.1999 a Judecătoriei Sectorului 1 B, din care reiese că aceeași pârâtă are în proprietate terenul de 4176 mp din B,-, sector 1.
Reclamanții au susținut că pârâta Asociația de din România ocupă funcțional terenul ce le-a fost expropriat și că este nedrept ca statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească despăgubiri pentru o suprafață deținută de această asociație.
Apelanta-pârâtă Asociația de din România a arătat, prin motivele de apel formulate, că terenurile cuprinse în notificare au fost expropriate prin Decretul nr.262/1974 și apoi transmise în administrarea și folosința acestei asociații, în vederea construirii unui edificiu de interes public, respectiv un instituit de cercetare în domeniul apicol, o stație apicolă, precum și un internat școlar.
A invocat faptul că nu are calitatea de unitate deținătoare, întrucât dispozițiile art.20 din Legea nr.10/2001, astfel modificată prin Legea nr.247/2005 (art.46) fac trimitere la personale juridice de drept public, iar nu la persoanele juridice în general. Or, Asociația de din România este o persoană juridică de drept privat, o organizație profesională, fără scop lucrativ, neguvernamentală și apolitică.
Pârâta a mai susținut că prima instanță nu a ținut cont nici de împrejurarea că terenurile în cauză au fost proprietate de stat și transmise numai în administrare și folosință Asociației de din România pe o perioadă neterminată, pentru realizarea scopului deja menționat, înlăturând și conținutul adresei nr.4746/2003, emisă de Ministerul Administrației Publice, din care reiese că pentru soluționarea notificării formulată de reclamanți competența aparține Primăriei Municipiului În plus, s-a arătat că reclamanții, la momentul exproprierii, au primit despăgubiri din fondurile apelantei Asociația de din România.
Cât privește obligația stabilită în sarcina pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, pârâta Asociația de din România a menționat că, în mod corect, prima instanță a dispus în acest sens, plata despăgubirilor către reclamanți urmând a fi suportată de această instituție.
Prin motivele formulate în termen, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în principal, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui apelant, iar, în subsidiar, prin respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
A arătat apelantul că prima instanță a trecut cu ușurință peste prevederile art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, cât și peste dispozițiile Legii nr.247/2005 - Titlul VII. În raport de aceste norme, rezultă că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata efectivă de despăgubiri către reclamanți, despăgubiri constând în contravaloarea terenurilor imposibil de restituit în natură. Doar unitatea deținătoare, definită astfel de lege, este unitatea ce poate fi obligată să suporte aceste plăți către reclamanți, aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată în nume propriu, nu ca reprezentant al Statului Român.
În cazul de față, apelantul Ministerul Finanțelor Publice nu este nici unitate deținătoare și nici emitentul deciziei contestate pentru a putea fi obligat la propunerea sau, chiar mai mult, la plata efectivă de despăgubiri. Acest aspect trebuia reținut de prima instanță, cea care avea obligația de a se supune considerentelor deciziei de casare, în sensul identificării unității deținătoare a imobilelor expropriate de la reclamanți sau autorii acestora.
Prin întâmpinare, apelanta-pârâtă Asociația de din România a solicitat respingerea apelului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, invocând aceleași apărări, fundamentate pe dispozițiile art.20 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005. Întrucât restituirea terenurilor în natură nu mai este posibilă, pârâta Asociația de din România a considerat corectă soluția primei instanțe de obligare la plata despăgubirilor bănești către reclamanți.
Cu referire la apelul declarat de reclamanți, pârâta Asociația de din România a arătat că deține hotărâri judecătorești pentru imobilele indicate în Dispoziția Consiliului de Miniștri al nr.278/1964, precum și în Hotărârea Consiliului de Miniștri al nr.962/1967. Terenul revendicat de reclamanți face parte din lotul de 3.688 mp, expropriat de stat și dat în administrarea și folosința Asociația de din România prin Decretul nr.262/1974 și Decizia nr.774/1974 a Consiliului Popular al Municipiului
La cererea instanței de apel, reclamanții au făcut dovada calității de reprezentant a mandatarului ales -, atât la data formulării cererii de chemare în judecată, cât și în faza apelului.
În apel s-au administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză în specialitatea topografie.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, având în vedere probele administrate în fond și apel, față de dispozițiile art.295 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Astfel cum s-a stabilit anterior, reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la a obține măsuri reparatorii cu privire la cele două imobile ce au constituit obiect al notificării - teren în suprafață de 900 mp și construcție (demolată) din-, respectiv teren de 300 mp, situat în-, sector 1.
Conform expertizei întocmită în cauză de expert topo, ing., terenul în cauză, revendicat de apelanții-reclamanți, și prin cele 2 amplasamente se află actual în perimetrul apelantei-pârâte Asociația de din România, la adresa actuală din-, sector 1 El este ocupat de construcții definitive, edificate de asociație, nefiind astfel posibilă restabilirea în natură.
Suprafața în litigiu, de 1.200 mp, deși se află în curtea Asociației de din România, ocupată de construcții edificate de asociație, este situată în afara conturului terenului pentru care această pârâtă deține un titlu de proprietate (potrivit sentinței civile nr.7592/1999, dar și mențiunilor înscrise în Cartea funciară).
Din actele ce probează exproprierea imobilului, respectiv Decretul nr.262/1974 și Decizia nr.774/1974 (filele 64 și 65 dosar apel), reiese că măsura preluării terenului în litigiu, respectiv 1.200 mp, inclus în suprafața totală de 3.688 mp, din care construcții în suprafață de 698 mp, s-a realizat la solicitarea pârâtei Asociația de din România, în scopul construirii unui complex școlar agricol. Deși terenul a intrat de drept, de la data exproprierii, în proprietatea statului, acesta s-a transmis, în fapt, în folosință pe durată neterminată către pârâta Asociația de din România, cea care a preluat, în patrimoniul său, și construcțiile edificate la acel moment.
Drept consecință, ca urmare exproprierii și, respectiv, dobândirii unui drept de folosință perpetuă, Asociația de din România a fost obligată să acorde despăgubiri în numerar, către proprietarii expropriați, în condițiile legii, dar și să asigure cazarea acestora din cota de locuințe pe anul 1975 (împrejurare necontestată de pârâta din cauză).
Prin decizia de casare - nr.4518/09.05.2006, pronunțată în dosarul nr.10586/2004, obligatorie în condițiile art.315 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat, în drept, problema calității reclamanților, și de persoane îndreptățite, potrivit Legii nr.10/2001, precum și regimul juridic al imobilului, cât privește preluarea sa, prin expropriere și imposibilitatea restituirii în natură.
Totodată, instanța de casare a dispus completarea probatoriului pentru stabilirea calității de unitate deținătoare a terenului revendicat de reclamanți, în considerarea faptului că au fost avute în vedere, pentru a se face aplicarea art.20 (actual art.21) din Legea nr.10/2001, doar apărările pârâtei Asociația de din România, fără a se identifica titlul cu care deține bunul imobil asociația în cauză.
Coroborând probele noi administrate în fond, după casare, dar și cele din recurs, Curtea constată că apelanta-pârât Asociația de din România are un drept de folosință pe durată nedeterminată asupra terenului în litigiu pe care a edificat construcții, asupra cărora are calitatea de proprietar.
Conform art.21 din Legea nr.10/2001, republicată, "Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.", ar, potrivit art.26 alin.1 din același act normativ, " Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art.25 alin.1, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită."
și formulările prevăzute de această lege specială au următoarele semnificații, astfel cum sunt definite prin Hotărârea nr.250/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.19945 - 22.12.1989: unitatea deținătoare este "fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste)"; entitate învestită cu soluționarea notificării este, "după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate)."
De aici rezultă că orice entitate cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat (drept de proprietate, drept de folosință, etc.) un bun ce face obiectul Legii nr.10/2001, este unitate deținătoare.
Cum pârâta Asociația de din România are terenul revendicat de reclamanți în patrimoniul său, fiind utilizat pentru scopul în care a fost expropriat, aceasta are și calitatea de unitate deținătoare, obligată a răspunde notificărilor ce i-au fost adresate conform Legii nr.10/2001. Apelanta Asociația de din România, deși este o asociație, nu poate fi exceptată de la încadrarea în categoria menționată, deci de la aplicarea prevederilor legii speciale, fiind o persoană juridică de drept public, iar nu privat (astfel cum s-a susținut, dat nu s-a dovedit). Aceasta rezultă din împrejurarea că terenul în litigiu i-a fost atribuit în vederea edificării unui edificiu de interes public, un centru de cercetare cu profil apicol.
În aceste condiții, are calitate procesuală pasivă în cauză, iar prima instanță a respins, în mod legal și temeinic, excepția invocată de pârâtă.
În legătură cu adresa nr.4746/2003, emisă de Ministerul Administrației Publice, la care face trimitere apelanta-pârâtă Asociația de din România, Curtea constată că prin acest înscris este exprimat un punct de vedere al unui minister, fără relevanță asupra hotărârii instanței de judecată, cea chemată să analizeze aplicarea Legii nr.10/2001 în speță. O astfel de opinie este extrajudiciară, reprezintă o interpretare particulară normelor juridice invocate, emisă pe baza unor documente insuficiente.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază, față de dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, că apelul declarat de pârâta Asociația de din România este nefondat.
Cum apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a vizat, în principal, aceeași excepție, legată strict de calitatea de unitate deținătoare pârâtei Asociația de din România, cea chemată inițial în judecată, iar nu cu referire la persoana juridică abilitată de lege să soluționeze notificările în cauză (în lipsa situațiilor de excepție prevăzute de Legea nr.10/2001), Curtea, conform art.296 Cod procedură civilă, pentru argumentele deja expuse, ca admite prezentul apel, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, va respinge, drept consecință, cererea reclamanților, și, în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cât privește apelul reclamanților, și, Curtea constată că aceștia au formulat, în termen, notificări către unitatea deținătoare, respectiv Asociația de din România, pentru restituirea imobilelor identificate prin cele două amplasamente, nesoluționate până în prezent (notificarea nr.3215/2.10.2001 și notificarea nr.373/13.06.2001).
În faza procedurii prealabile, emiterea unei decizii/dispoziții privind solicitarea făcută de reclamanți aparținea unității deținătoare Asociația de din România (identificată în această calitate prin considerentele prezentate la analiza apelului declarat de această pârâtă), însă, depășită fiind aceasta, instanța de judecată este cea chemată, în cadrul funcției ei jurisdicționale pe care o exercită, să aplice textele de lege incidente la situația pendinte. Aceasta presupune nu numai stabilirea dreptului la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001, republicată, ci și cuantumul acestora, avându-se în vedere criticile din apel, soluția instanței de fond, dar și legea aplicabilă la data pronunțării hotărârii atacate.
Stabilindu-se calitatea pârâtei Asociația de din România de unitate deținătoare, în sensul Legii nr.10/2001, critică principală a reclamanților, și în calea de atac exercitată, Curtea, conform art.296 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat de aceștia și, pe fond, va constata că sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii, întrucât terenul este imposibil de restituit în natură (problemă de drept deja dezlegată), în condițiile art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, astfel republicată și Titlul VII din Legea nr.247/2005 referitoare la regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Se va avea în vedere, la emiterea propunerilor, valorile stabilite prin raportul de expertiză deja efectuat în cauză, pentru cele două amplasamente, respectiv 5.216.954 lei/ron pentru suprafața de teren de 900 mp, din B,-, sector 1 și 1.022.744 lei/ron, pentru imobilul de 300 mp din B,-, sector 1 (aflate în administrarea pârâtei Asociația de din România).
Cererea apelanților-reclamanți privind despăgubirea sub forma compensării cu alte bunuri, cu referire la o suprafață liberă de teren din incinta Asociației de din România, alta decât cea revendicată, nu poate fi avută în vedere la acest moment date fiind dispozițiile art.295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea, verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Măsurile reparatorii vor fi propuse de unitatea deținătoare, având în vedere că aceasta este cea obligată să pună în executare hotărârea Curții.
Drept consecință, pentru cele ce preced, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Asociația de din România, la admiterea acțiunii, astfel cum a fost modificată și la anularea deciziei nr.650/30.08.2001 emisă de unitatea deținătoare (acest ultim aspect nefiind criticat prin motivele de apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta Asociația de din România, cu sediul în B, B-. - nr.42, sector 1, împotriva sentinței civile nr.914 din 15 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, ca nefondat.
Admite apelurile declarate de apelanții - reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la av. în B,-,.58,.2,.39, sector 4 și apelantul - pârât Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge cererea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Constată că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001, republicată, pentru imobilul teren de 900 mp. din-, la valoarea de 5.216.954 lei/ron, respectiv pentru imobilul teren de 300 mp. din-, la valoarea de 1.022.744 lei/ron (aflate în administrarea pârâtei Asociația de din România).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
.
9ex./13.07.2009
-4.-
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu
