Speta Legea 10/2001. Decizia 248/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 248/
Ședința publică din 05 noiembrie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Costea Monica
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 716, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 09 iunie 2008 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-,.1, având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru apelanții pârâți, avocat, în substituire pentru avocat, în baza delegației de substituire fără număr din 24 septembrie 2008, depusă la fila 13 dosar, iar pentru intimatul reclamant, răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 22174 din 11 septembrie 2008, depusă la fila 14 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul apelanților pârâți, având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului, așa cum a fost formulat și motivat; cu cheltuieli de judecată astfel cum au fost dovedite (chitanță fila 12).
Face un scurt istoric al speței.
Critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, având în vedere că, instanța, în mod greșit a pronunțat hotărârea și în contradictoriu cu pârâtul Municipiul C prin Primar.
Solicită se avea în vedere că reclamantul prin reprezentant, a precizat la ultimul termen de judecată că înțelege să solicite doar acordarea de despăgubiri, renunțând implicit la capătul unu de cerere, având în vedere imposibilitatea restituirii în natură a bunului.
Astfel fiind, instanța a rămas investită doar cu capătul doi al cererii de chemare în judecată, care viza emiterea ofertei de despăgubiri de către Primarul Municipiului Arată că pârâtul Municipiul C figura ca parte doar în primul capăt de cerere, la care s-a renunțat prin precizările făcute de reclamant.
Consideră că pârâtul Municipiul C prin Primar nu are calitate procesuală pasivă. Iar în situația în care acest pârât ar fi fost chemat în judecată de către reclamant, solicită a se observa că el nu are obligația de a emite dispoziția cuprinzând oferta de restituire, dispozițiile legii speciale fiind clare în acest sens.
O altă critică se referă la faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând obligarea pârâților să înainteze documentația către Comisia Centrală.
Deși aceasta este o obligație pe care legea o prevede în sarcina emitentului dispoziției, reclamantul nu a înțeles să solicite și acest lucru în instanță, iar instanța este obligată să se pronunțe în limitele investirii sale.
O altă critică privește împrejurarea că prin acțiune s-a solicitat restituirea unei suprafețe de teren de 225, iar prin notificare o suprafață de 110
În raport de dispozițiile deciziei XX/2007 a, pe care instanța reține și în considerentele hotărârii, instanța este în măsură să soluționeze notificarea formulată de către reclamant.
Consideră astfel, că obiectul cererii de chemare în judecată nu poate fi altul decât obiectul notificării.
De altfel, suprafața de 110 este înscrisă și în evidențele publice din 1936 - 1938 la imobilul din-.
Este real că numitul a cumpărat în anul 1893 o suprafață de 225, însă, atât în istoricul de rol fiscal, cât și în situația juridică a imobilului, terenul menționat la adresa din C,- este de 110 Acesta este în mod cert terenul care s-a preluat de stat, având în vedere că statul nu putea prelua mai mult decât avea cunoștință că deține respectivul proprietar. În plus, chiar reclamantul prin notificare susține aceeași teorie, solicitând în cuprinsul acesteia doar suprafața de 110, iar nu cât a dobândit inițial autorul său.
Prin urmare, judecând în limitele solicitării de restituire formulate prin notificarea depusă în anul 2001, reclamantul pretinde despăgubiri bănești pentru suprafața de 110 situată în C,-.
Pe de altă parte, actualul bulevard - nr. 65 este fostul - nr.77. La această adresă în anii 1936 - 1938 era înscris.
În istoricul de rol se arată însă, că nu se pot oferi relații certe privind imobilul solicitat, întrucât numerele stradale au suferit numeroase modificări în timp. Se menționează, totuși, că între anii 1952-1963 la adresa din C, b-dul - nr. 59 figurează cu suprafața de 110 În plus, a cumpărat în anul 1893 un imobil situat pe-.
Având în vedere că sarcina probei revine reclamantului, și față de echivocul relațiilor primite, consideră că nu s-a făcut dovada că imobilul deținut de autorul reclamantului este situat pe b-dul - la actualul nr. 65.
Instanța, în mod greșit a reținut că reclamantul este persoana îndreptățită la restituire de pe urma autorului său.
Concluzionând, consideră că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală, motiv pentru care solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii formulată de către reclamantul ca nefondată.
Solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de Tribunalul Constanța. Cu cheltuieli de judecată.
Solicită instanței să observe că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat, în subsidiar, obligarea pârâtului Primarul Municipiului C, la emiterea ofertei privind acordarea de măsuri reparatorii, constând în bunuri în compensare ori despăgubiri bănești. La termenul de judecată din 06 mai 2008, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul solicitării măsurilor reparatorii constând în despăgubiri bănești.
Soluționând cererea formulată, instanța de judecată a pronunțat sentința civilă nr. 716/2008, prin intermediul căreia a admis cererea, obligând pârâții la a propune reclamantului acordarea de despăgubiri bănești la nivelul valorii de 1.673.072 lei, stabilită prin administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară, obligând în egală măsură la înaintarea dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor B; neexistând motive de natură a determina modificarea acesteia, critica evidențiată de către apelanți fiind una formală și lipsită de suport juridic.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a Municipiului C prin primar, invocată prin cererea de apel formulată, solicită respingerea acesteia ca nefondată.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, precum și dispozițiile legii speciale, consideră că hotărârea pronunțată de instanță, va trebui să fie opozabilă, atât Primarului Municipiului C, în calitate de organ executiv și reprezentant al unității administrativ teritoriale, cât și Municipiului C prin Primar. Arată că primarul acționează, în mod evident, ca un reprezentant al unității administrativ teritoriale și nu în nume personal.
Se referă la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, la pct.21.5 din Legea nr. 10/2001 și la art. 21 alin.2 din același act normativ.
Consideră că este eronată opinia apelanților pârâți, potrivit cu care instanța fondului ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, obligând pârâții la a înainta dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Drepturilor
Obligația unității deținătoare de a trimite dosarul notificării către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor derivă din lege și este consecința firească a emiterii dispoziției de acordare a măsurilor echivalente constând în despăgubiri bănești.
Sub un alt aspect, invocând aceste considerente ca și motive de apel, apelanții nu fac decât să își invoce propria culpă și să se sustragă de la îndeplinirea unei obligații ce le revine în virtutea dispozițiilor legale, pentru a obține desființarea sentinței fondului, ceea ce nu poate fi primit.
Apelanții critică sentința apelată și sub aspectul întinderii suprafeței de teren acordate reclamantului, susținând că, deși prin notificare s-au solicitat 110, instanța fondului a recunoscut dreptul reclamantului pentru terenul în suprafață de 225
Arată că, din acest punct de vedere, se impun a fi evidențiate prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, r2, în conformitate cu care întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi, în lipsa unor probe contrare, cea menționată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura de preluare abuzivă.
Totodată, prin actul de vânzare-cumpărare din anul 1893 se menționează suprafața de teren aparținând autorului reclamantului ca fiind de 225, prin acest înscris realizându-se în conformitate cu rigorile Legii nr. 10/2001, r2, dovada proprietății.
Aceeași situație este reținută și prin concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, în cadrul căruia se consemnează "imobilul revendicat de către reclamant era format din suprafața totală de teren de 225, pe care era amplasată o construcție cu destinația de locuință."
Pe de altă parte, în mod corect instanța fondului a subliniat că era în sarcina pârâților îndatorirea de a proba, prin acte de o forță juridică probantă egală cu titlul de proprietate exhibat de către reclamant, ca diferența de 110 a ieșit din patrimoniul autorului reclamantului. Cum în cauză o astfel de dovadă nu s-a realizat, dovada proprietății este cea realizată prin actul de proprietate și confirmată prin concluziile raportului de expertiză.
Solicită a fi înlăturate și considerentele evidențiate de către apelanți, conform cărora nu există identitate între imobilul menționat în actul de proprietate și cel situat la adresa din-.
Arată că, o atare identitate rezultă atât din concluziile raportului de expertiză, având în vedere că unul din obiective a fost acela de identificare a imobilului, în raport de actele aflate la dosarul cauzei, cât și din înscrisurile depuse chiar de către pârâți, care, în privința proprietății reclamantului menționează că, în prezent, aceasta este afectată de lărgirea b-dului -, figurând la adresa-.
Apelanții consideră că nu s-a realizat dovada descendenței reclamantului față de titularul inițial al dreptului de proprietate, bunicul reclamantului.
Chiar dacă numele ascendentei reclamantului () apare transcris diferit, identitatea de persoană rezultă chiar din actele de stare civilă; în plus, certificatul de moștenitor nr. 194/2002, act autentic care are valoare probantă până la înscrierea în fals, consemnează descendența reclamantului față de defuncta sa mamă,.
Concluzionând, solicită a se constata că reclamantul a realizat dovada proprietății, a descendenței față de titularul inițial al dreptului de proprietate, preluarea imobilului s-a realizat în mod abuziv, împrejurare în raport de care devin incidente prevederile actului normativ reparator privind acordarea măsurilor echivalente constând în despăgubiri bănești, iar sentința fondului apare ca fiind temeinică și legală.
Solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar (fila 20), în copie conform cu originalul, factura seria - - nr. 0742 din 11.09.2008 și chitanța seria - - nr. 2537 din 11.09.2008, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 1.500 lei.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 10 decembrie 2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului C și Municipiul C prin Primar, solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului situat în C,-, județul C, compus din construcție și teren aferent în suprafață de 225, iar în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, a solicitat obligarea pârâților la emiterea ofertei de restituire prin echivalent în bunuri și servicii în compensare ori să propună acordarea de despăgubiri bănești, pentru întregul imobil ori pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită în natură, precum și pentru construcțiile demolate de pe teren.
În considerentele cererii reclamantul a arătat că titularul dreptului de proprietate asupra imobilului din C, compus din teren în suprafață de 225 și construcții - casă, prăvălie și alte dependințe, a fost bunicul său, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 26.11.1893.
La data de 06.07.201 a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, la care a atașat actele din care rezultă îndeplinirea tuturor cerințelor privind proprietatea, descendența, calitatea de persoană îndreptățită și preluarea abuzivă dar, cu toate acestea, autoritățile administrației publice locale nu au procedat până în prezent la soluționarea notificării primite.
Referitor la măsura preluării de către stat, se menționează că imobilul îndeplinește condiția impusă de art. 2 din Legea nr.10/2001, prin raportare la dispozițiile pct.1.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a legii, acesta fiind preluat în mod abuziv, iar construcțiile demolate după anul 1950, în vederea lărgirii bd. - și construirii unui bloc de locuințe, astfel cum se arată și în adresa nr.33150/06.05.2003 emisă de Prefectura județului
Prin sentința civilă nr. 716 din 9 iunie 2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții să propună reclamantului acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în C,- (fost- și 77), județul C, compus din teren în suprafață de 225 și construcția demolată de pe acest teren, la nivelul valorii de 1.673.072 lei (echivalentul a 450.186,0 EURO), stabilite prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de ing. și să înainteze întreaga documentație Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Instanța a dispus și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele hotărârii instanța de fond a reținut că, în cazul întârzierii nejustificate a răspunsului la notificarea adresată în condițiile legii deținătorului bunului, reclamantul are dreptul să se adreseze direct instanței pentru a-și valorifica drepturile recunoscute de lege.
Pe fondul cauzei s-a stabilit că reclamantul, moștenitor al proprietarului imobilului dobândit în anul 1893, are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat după anul 1950, iar construcțiile demolate conform procesului verbal nr.22741/1959. Imobilul, expropriat în fapt, este supus restituirii conform prevederilor Legii nr. 10/2001.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză instanța a reținut că actualul amplasament al imobilului este ocupat în întregime de construcții efectuate în condițiile legii și a stabilit că reclamantului i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, în limita opțiunii exprimate de acesta în cuprinsul notificării și în precizările la acțiune.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Primarul Municipiului C și Municipiul C prin Primar pe care au considerat-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Reclamantul a precizat că solicită numai despăgubiri pentru imobil, renunțând la cererea de restituire în natură a bunului, astfel că obligația de a emite o ofertă de despăgubiri revenea Primarului Municipiului C și nu unității administrativ teritoriale, care avea calitate procesuală pasivă doar în cererea de restituire în natură.
Reclamantul nu a solicitat instanței să oblige pârâții la înaintarea documentației către Comisia Centrală astfel că, stabilind o asemenea obligație legală în sarcina pârâților, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.
Prin cererea adresată instanței reclamantul a modificat obiectul notificării în sensul că, deși prin notificare a cerut despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 110 mp, prin acțiunea formulată a solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafață de 225. Susțin apelanții că instanța este ținută de limitele stabilite de reclamant prin notificare și că, în orice caz, în istoricul de rol fiscal și în situația juridică a imobilului este consemnată suprafața de 110 pentru imobilul din C,-, aceasta fiind suprafața de teren preluată de stat de la autorul reclamantului.
Susțin apelanții că reclamantul nu a făcut dovada că imobilul deținut de autorul său este situat pe b-dul - la actualul nr. 65, relațiile furnizate de istoricul de rol fiscal și de titlul de proprietate depus pentru fiind echivoce.
Apreciază apelanții că reclamantul nu a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită la restituire de pe urma autorului pentru că nu a dovedit că fiica acestuia, este una și aceeași persoană cu mama reclamantului,. Susține că dovada identității trebuia să se facă numai cu acte de stare civilă, iar nu cu declarații de notorietate.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport cu motivele invocate de pârâți, instanța constată că apelul este în parte întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin notificarea adresată unității deținătoare, domnul a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea imobilului din C,-, compus din teren în suprafață de 110 și construcție demolată, imobilul fiind preluat abuziv din proprietatea autorului său,. Dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a fost anexată notificării și potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat la 26 noiembrie 1893 (fila 9 dosar fond), domnul a dobândit imobilul din strada - I, compus din teren în suprafață de 225 coți pătrați și construcțiile de pe teren, respectiv casă, prăvălie și alte atenanse.
Unitatea de măsură utilizată în actul de proprietate întocmit în anul 1893 este aceea de coți pătrați, iar nu de metri pătrați, un pătrat fiind echivalentul a 0,664 metri pătrați. Calculând, pentru 225 coți pătrați corespunde o suprafață de 149,4, iar nu de 225 cum a solicitat reclamantul și cum a fost acordat de instanța de fond.
Una dintre condițiile cerute de Legea nr. 10/2001 pentru restituire este aceea ca persoana îndreptățită să dovedească un drept de proprietate asupra bunului solicitat în această procedură, atât sub aspectul existenței dreptului cât și al întinderii acestuia. În acest sens, prin actul de vânzare cumpărare încheiat de autorul reclamantului în anul 1893 s-a dovedit existența dreptului de proprietate pentru un teren de 149,4 și pentru construcție, iar nu pentru un teren în suprafață de 225 cum greșit a reținut prima instanță.
Este de observat, în același timp, că prin notificarea formulată în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, care a determinat deschiderea procedurii administrative și judiciare, reclamantul a solicitat restituirea imobilului compus din teren în suprafață de 110 și construcție, în aceste limite fiind manifestat dreptul de opțiune al persoanei îndreptățite. În lipsa completării notificării, în același termen prevăzut de art. 22, cu solicitarea de a se restitui și diferența de 115, sau de 39,4 (rezultată din actul de proprietate), instanța nu se putea considera legal investită să se pronunțe în sensul restituirii și a acestor diferențe, în cauză operând sancțiunea pierderii dreptului reclamantului de a solicita măsuri reparatorii pentru aceste diferențe.
De asemenea, sub aspectul întinderii dreptului de proprietate, se constată că prima instanță a ignorat nu numai titlul de proprietate depus și notificarea formulată, dar și celelalte înscrisuri depuse care atestau înscrierea în evidențele matricole din perioada 1952-1954 și 1955-1957 unui imobil în b-dul - nr. 57-59 compus din teren în suprafață de 110 (fila 47 dosar fond).
Față de aceste considerente, se reține că reclamantul este îndreptățit să primească măsuri reparatorii numai pentru terenul în suprafață de 110 și pentru construcția demolată și nu pentru un teren în suprafață de 225 cum a stabilit greșit prima instanță.
Sub aspectul calității procesuale pasive, instanța reține că prin formularea notificării, unitatea deținătoare, respectiv Municipiul C, persoana juridică de drept public conform art. 21 din Legea nr. 215/2001, a fost investită să soluționeze cererea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv, astfel că rezolvarea printr-o modalitate sau alta dintre cele reglementate de legea specială, de la caz la caz, nu înlătură obligația sa de a răspunde solicitării adresate prin notificare, Municipiul C fiind, din această perspectivă, persoana obligată în raportul juridic de restituire dedus judecății.
Împrejurarea că îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 în sarcina unităților administrativ teritoriale se realizează efectiv de către reprezentanții lor, primarii, care au atribuții în acest sens stabilite prin art. 21 alin. 4 nu înlătură legitimarea procesuală pasivă a acestora. De altfel, calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale pe care o deține primarul și în virtutea căreia acesta îndeplinește obligațiile stabilite de lege în sarcina acestei unități este dedusă nu numai din prevederile exprese ale Legii nr. 10/2001, dar și din art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale. De aceea, obligația stabilită de instanță în sarcina Municipiului C, de a înainta Comisiei Centrale propunerea de despăgubiri pentru imobilul solicitat de către reclamant, se execută efectiv de către reprezentantul său legal, Primarul Municipiului C, fără să se poată spune că municipiul nu are obligații de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, în sarcina acestuia fiind doar restituirea în natură a imobilului. O asemenea disociere de obligații nu numai că nu este concordantă cu dispozițiile legale amintite, dar este și excesivă, contrară spiritului legii.
Instanța nu poate primi nici critica referitoare la nedovedirea calității reclamantului de persoană îndreptățită la restituire și nici pe aceea privind caracterul echivoc al dovezilor privind identitatea imobilului.
Cu acte de stare civilă, reclamantul a dovedit că este fiul lui, persoană care, la data nașterii reclamantului, 17 mai 1923, avea vârsta de 24 de ani (fila 15 dosar fond), fiind născută în anul 1899. Această informație, dedusă din actul de stare civilă al reclamantului, se coroborează cu aceea înscrisă în actul de naștere și de deces al numitei (filele 13-14 dosar fond), care atestă că anul său de naștere este 1899.
În concluzie, identitatea între și rezultă din acte de stare civilă și este fără dubiu că reclamantul este fiul numitei, cunoscută și sub numele de.
În privința identității imobilului, din chiar înscrisurile depuse de către pârâții apelanți la instanța de fond rezultă că în perioada 1952-1954 și 1955-1957 la imobilul din str. - nr. 57-59 figurat, din schița depusă la dosar - fila 11- fiind demonstrat cu certitudine că imobilul care a aparținut lui era situat pe-. Întrucât prin expertiza imobiliară efectuată în cauză s-a demonstrat că acest imobil a fost identificat în bd. - nr. 65, nu există nici un echivoc în această privință, motiv pentru care și această critică va fi respinsă.
În consecință, constatând întemeiată doar critica privind întinderea dreptului de proprietate pentru care se pot acorda măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și pentru că, potrivit art. 11 alin. 8 din lege și art. 16 alin. 2 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, unitatea deținătoare are obligația legală de a înainta o propunere de despăgubiri corespunzătoare valorii imobilului preluat, apelul va fi admis în limitele arătate, intimatul urmând a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 716, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 09 iunie 2008 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-,.1, având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite în parte contestația.
Stabilește că reclamantul are dreptul la despăgubiri bănești pentru suprafața de 110 teren.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimatul la 357 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Grefier,
- - - - - -
Red.hot.jud.fond
Red./dec./tehnored.jud.apel: /15.12.2008
Gref.AB/7 ex./30.12.2008
Emis 3 com. astăzi, 30.12.2008.
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Costea Monica
