Speta Legea 10/2001. Decizia 250/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 250/
Ședința publică din 05 noiembrie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Costea Monica
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanții reclamanți și G, ambii cu domiciliul procesualalesla avocat, în C,-, -.C,.43, împotriva sentinței civile nr. 570, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 13 mai 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,- și intimata reclamantă, domiciliată în Sat, nr.15, județul C, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru apelanții reclamanți, doamnele avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 5 dosar și, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 11 dosar; se prezintă și intimata reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 25178 din 12 septembrie 2008, depusă la dosar; lipsind intimatul pârât Primarul Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că apelul este declarat și motivat în termen legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Apărătorul intimatei reclamante depune la dosar întâmpinare și practică judiciară - Decizia nr. XI din 05.02.2007, în referire la Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată (Revista Dreptul). Înmânează și apărătorilor apelanților reclamanți un exemplar de pe aceste înscrisuri.
Apărătorii apelanților reclamanți depun la dosar, în copie, titlul de proprietate privind pe, și - moștenitorii defunctului, nr. 18408/739 din 01.02.1994, eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și certificat de naștere nr. - -, înregistrat sub nr. 474 din 13 martie 1950 - Sfatul Popular al Orașului Înmânează un exemplar de pe acestea apărătorului intimatei reclamante.
Apărătorul intimatei reclamante precizează că nu o interesează înscrisurile ce i-au fost înmânate.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul apelanților reclamanți, avocat, având cuvântul, face un scurt istoric al speței.
Învederează că problemele juridice ce se ridică în prezenta cauză sunt următoarele: Valoarea renunțării la moștenirea proprietarului deposedat abuziv de stat de către părinții recurenților reclamanți, în contextul includerii reclamanților în sfera persoanelor îndreptățite la reparații prevăzută de art. 4 alin.3 din legea nr. 10/2001; Interesul și dreptul recurenților reclamanți de a contesta dispoziția nr. 3782 prin care se restituie în natură terenul solicitat de reclamanți unei persoane care nu a formulat notificare; Posibilitatea obținerii de reparații de către o persoană care nu a adresat autorității notificarea prevăzută de legea aplicabilă în speță.
Precizează că a arătat, atât în contestație, cât și în concluziile scrise depuse la dosar, condițiile în care a fost dezbătută succesiunea bunicului reclamanților. Acesta fusese condamnat politic într-un context istoric notoriu. Părinții aveau locuri de muncă și familii cărora le asigurau întreținerea, iar riscul de a accepta moștenirea unui condamnat politic era foarte real și foarte mare, anume acela de a fi dați afară și puși în situația de a nu își putea întreține familiile.
În plus, un argument deloc de neglijat este acela că la momentul 1973, în masa succesorală intra numai teren de 400 și casa, erenul de 2.000 nefiind în proprietatea defunctului, ci în cea statului, ca urmare a pedepsei confiscării aplicată încă din 1960.
Față de incidența art. 4 alin.3 din Legea nr. 10/2001, arată că interpretarea teleologică, dar și cea logică a textului de lege care dispune expres repunerea în termenul de aceptare a moștenirii a succesibililor care, după data de 06 martie 1945 nu au acceptat moștenirea . Este de părere că textul nu face nici un felde deosebire între succesibilii care au stat în pasivitate nefăcând nici un fel de act de opțiune succesorală și cei renunțători, pentru că și unii și alții nu au acceptat moștenirea, ori printr-o pasivitate ce poate fi echivalată cu o renunțare, ori prin renunțare expresă.
Se referă la principiul echității, dar și scopul legilor reparatorii, care este unul special, prin care se dorește îndreptarea nedreptăților și abuzurilor săvârșite de un stat totalitar raportate la contextul istoric existent la momentul 1973 și la situația de speță ce trebuie analizată distinct, concret și nu la modul general.
din practica judiciară și anumiți autori privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Consideră că practica nu este simplă și nici unitar rezolvată nici la nivelul teoriei, nici la C al practicii judiciare; în așa fel încât motivarea instanței de fond se dovedește una lipsită de profunzime în analiza acesteia.
Precizează că a dovedit faptul că recurenții reclamanți se înscriu în categoria persoanelor îndreptățite la restituire, circumscrisă de art. 4 alin.3 din Legea nr. 10/2001.
Este evident, astfel, și interesul și dreptul de a contesta dispoziția prin care la notificarea recurenților reclamanți se emite dispoziție pe numele altei persoane, care nu a formulat notificare.
Cu privire la acest aspect, instanța de fond s-a aflat într-o eroare, menționând că persoana în favoarea căreia s-a emis dispoziția atacată ar fi formulat notificare. Ori, nu este așa, deoarece nu a formulat notificare, ci doar recurenții reclamanți din prezenta cauză.
Cu privire la posibilitatea obținerii dde reparații de către o persoană care nu și-a manifestat opțiunea de a beneficia de aplicarea legii de restituire prin nedepunerea notificării prevăzută de Legea nr. 10/2001, arată că situația este clară și lipsită de interpretări contradictorii.
Lipsa notificării atrage pierderea dreptului la măsuri reparatorii, așa cum dispune în mod expres și clar alin.5 al art. 21, coroborat cu art. 4 alin.4 din legea nr. 10/2001.
Consideră că recurenții reclamanți sunt singurii care pot beneficia de restituirea în natură a terenului de 2.000 care a aparținut bunicului lor, situat în C,-, fost nr. 15, această măsură putând fi dispusă, având în vedere faptul că terenul este liber și identificat conform planului de situație.
Concluzionând, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și admiterea contestației formulate.
C de-al doilea apărător ales al apelanților reclamanți, avocat, având cuvântul, pune aceleași concluzii.
Face un scurt istoric al speței.
Arată că instanța de fond își motivează în mod eronat hotărârea de a se respinge contestația, pe faptul că a existat o renunțare la moștenire. Pe de altă parte, instanța recunoaște că Legea nr. 10/2001 nu prevede expres cu privire la renunțători. Ori, acolo unde legea nu distinge, nu putem distinge nici noi! - arată apărătorul apelanților reclamanți.
Instanța de fond invocă dispozițiile art. 696 Cod civil. Arată că, oricât de energice ar fi normele art. 696 Cod civil, în raport de legea specială, ele trebuie să fie avute în vedere în concordanță cu aceasta și nu în mod contrar ei. Instanța nu motivează în sensul textelor pe care le invocă, ci se bazează pe practică; aceasta este, însă, neunitară.
Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat.
Apărătorul intimatei reclamante, avocat, având cuvântul, pune concluzii de respingere apelului ca nefondat; cu cheltuieli de judecată.
Face un scurt istoric al speței.
Arată că a decedat la data de 25 aprilie 1968, succesiunea acestuia fiind dezbătută și finalizată la notariatul Județean C, care a emis certificatul de moștenitor nr. 79 din 12 februarie 1973, din care rezultă că șși, fii ai defunctului și, respectiv, părinții reclamanților și G, au renunțat la moștenire.
Prin urmare, reclamanții nu beneficiază de prevederile art.4 din Legea nr. 10/2001, întrucât părinții lor au renunțat la succesiunea defunctului, care include terenul în suprafață de 2.000, preluat abuziv de stat prin confiscarea averii, ca urmare a condamnării autorului pentru infracțiune de natură politică.
Potrivit art. 4(3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care, după data de 06 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.
Este de observat că pot beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii doar moștenitorii care nu au acceptat-o, în termenul și condițiile prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu și cei care au renunțat la succesiune, în condițiile art. 696 din Codul civil.
Mai arată că, potrivit art. 696 din Codul civil, eredele care renunță la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de moștenitor fiind desființat cu efect retroactiv, moștenitorul fiind considerat ca o persoană străină dde moștenire.
Cu certificatul de moștenitor se dovedește cu certitudine că părinții reclamanților au renunțat expres la succesiunea lui șși, prin urmare, nici reclamanții nu sunt moștenitori.
Prin efectul renunțării, moștenitorul este socotit că nu a fost niciodată moștenitor, iar vocația sa succesorală este retroactiv desființată.
Ca urmare, în sensul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, beneficiază numai moștenitorii care nu au acceptat-o în termenul prevăzut de lege, iar nu și cei care au renunțat la moștenire.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 11 februarie 2008 reclamanții și G au formulat contestație împotriva Dispoziției nr.3782/31.07.2007 emisă de primarul Municipiului C, solicitând să se constate nulitatea absolută a acesteia, cu consecința emiterii unei noi dispoziții prin care pârâtul să fie obligat să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 2000 mp. situat în C,-(actual 33).
În motivare, reclamanții au arătat că au formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, înregistrată la Primărie sub nr.25617/14.02.2001, prin care au solicitat restituirea terenului individualizat mai sus, iar dispoziția contestată conține grave erori de fond, de natură să-i atragă nulitatea absolută. Astfel, dispoziția se referă la o persoană care nu a formulat notificarea nr.25617/14.02.2001, respectiv și omite să dispună asupra cererii formulate de către
HGPe fond, s-a susținut că cererea de restituire a terenului în suprafață de 2000 mp. a fost respinsa în mod neîntemeiat, deoarece reclamanții sunt moștenitorii de drept ai bunicului lor, conform certificatului de moștenitor nr.79/1973, prin care părinții lor, si, au renunțat la moștenire în favoarea altor 2 frați, G si.
Părinții reclamanților aveau servicii și riscau să fie dați afară dacă acceptau moștenirea unui condamnat politic, această situație ținând de contextul istoric de notorietate, pentru care nu se poate face altă proba decât cea rezultata din împrejurările enunțate. În masa succesorală a intrat doar terenul in suprafață de 400 mp și construcția edificată pe acesta, restul de teren de 2000 mp fiind confiscat atunci când bunicul reclamanților a fost condamnat politic, frații moștenitori înstrăinând de altfel, la data de 24.07.1973, bunurile imobile dobândite.
Prin decizia penală nr.1366/30.05.1996 pronunțată în dosarul nr.952/1996, Curtea Suprema de Justiție a admis recursul în anulare și a casat sentința penală nr.185/16.07.1960 a Tribunalului Militar Constanța și decizia nr.1460/30.08.1960 a Tribunalului Militar d e Regiune Militară B, cu consecința înlăturării pedepsei complimentare a confiscării averii inculpaților.
Abia după obținerea acestei hotărâri și după apariția Legii nr.10/2001, care i-a repus în termenul de acceptare a moștenirii, au arătat reclamanții că au formulat notificarea ce formează obiectul cauzei, ei fiind singurii din familie care au acceptat să revendice ceea ce a mai rămas din averea bunicului lor. În aceste condiții, au susținut că în mod greșit s-a apreciat prin dispoziția contestată că nu au calitate de moștenitori.
La termenul din 11 martie 2008 fost introdusă în cauză, în calitate de pârât, în favoarea căreia a fost emisă dispoziția contestată.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea formulării contestației, iar pe fond, pârâta a solicitat respingerea contestației, arătând în motivarea poziției sale procesuale că reclamanții nu sunt moștenitori în înțelesul art.4 (3) din Legea nr.10/2001 și art.696 Cod civil, întrucât părinții lor au renunțat în mod expres la succesiunea lui, astfel că prin efectul renunțării sunt socotiți că nu au fost niciodată moștenitori, vocația lor succesorală fiind retroactiv desființată.
A susținut pârâta că de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, la care se refera legea specială, beneficiază numai moștenitorii care nu au acceptat-o în termenul prevăzut de lege, iar nu și cei care au renunțat la moștenire.
Prin sentința civilă nr. 570 din 13 mai 2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată excepția tardivității formulării contestației și a respins contestația depusă de reclamanții și G ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, cu privire la excepția tardivității formulării contestației, că nu a fost depășit termenul de contestație câtă vreme dispoziția i-a fost comunicată reclamantului doar în calitate de procurist al pârâtei, iar nu în calitate de persoană care a formulat în nume propriu cererea de restituire.
Pe fond, tribunalul a reținut că în mod corect dispoziția contestată a statuat asupra calității de succesor a reclamanților, aceștia fiind succesorii celor care au renunțat la moștenirea autorului lor, proprietar al imobilului solicitat prin notificare.
S-a arătat că deși art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu cuprindein terminiso restricție pentru cei care au renunțat expres la moștenire, formulări de genul art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001 acoperă numai ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a moștenirii, iar nu și pe cea a renunțătorilor.
Aceeași interpretare este impusă și de specificul actului de renunțare la moștenire, care devine irevocabil după împlinirea termenului de opțiune succesorală, dar și de prevederile art. 696 cod civil care stabilesc că"eredele ce renunță este considerat ca nu a fost niciodată erede ", precum și de aplicarea principiului unității și indivizibilității moștenirii.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și G criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență pentru interpretarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la calitatea de persoane îndreptățite a celor care au renunțat la succesiunea autorilor deposedați abuziv, pentru analiza eronată a interesului reclamanților în formularea cererii de anulare a dispoziției emisă în favoarea unei persoane care nu a depus notificare și pentru concluzia stabilită cu privire la posibilitatea obținerii de reparații de către o persoană care nu a depus notificare în condițiile legii speciale.
Au susținut că printr-o interpretare teleologică dar și logică a textului art. 4 alin.3 din Legea nr. 10/2201 se poate stabili că expresia "nu au acceptat moștenirea" nu face deosebire între succesibilii care nu au făcut nici un act de opțiune succesorală și cei care au renunțat la succesiune.
Aceeași interpretare se impune și prin aplicarea principiului echității și a scopului legilor reparatorii, acestea fiind adoptate pentru înlăturarea nedreptăților și abuzurilor săvârșite de statul totalitar, astfel că, oricât de energice ar fi normele art. 696 Cod civil în raport de legea specială, ele trebuie să fie analizate în concordanță cu legea specială, iar nu în mod contrar ei.
Invocă apelanții o parte a practicii judiciare care a recunoscut îndreptățirea la restituire și pentru renunțătorii la succesiune și arată că renunțarea expresă la succesiune nu putea avea alt obiect decât bunurile ce se aflau efectiv în patrimoniul defunctului la data decesului.
Arată apelanții că, în condițiile recunoașterii calității de persoane îndreptățite, se justifică și interesul și dreptul lor de a contesta dispoziția prin care dreptul de proprietate a fost recunoscut unei persoane care nu a formulat notificare. Susțin că, prin nedepunerea notificării și manifestarea opțiunii de a beneficia de aplicarea legii de restituire, a pierdut dreptul la măsuri reparatorii, reclamanții fiind singurii care ar putea beneficia de restituirea în natură a terenului de 200 mp care a aparținut bunicului lor.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de motivele de apel formulate de reclamanți, instanța constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Fostul proprietar al imobilului din C,-, dl., a avut patru copii, respectiv pe G, și. La decesul domnului, în aprilie 1968, deși aveau vocație la succesiune toți cei patru copii, și-au manifestat în sens pozitiv dreptul de opțiune succesorală numai doi dintre aceștia, respectiv G și, ceilalți doi copii, și renunțând expres la moștenire, prin declarațiile autentice nr. 132 și 133 din 1973.
Reclamanții și G, ca descendenți ai
d-lor și, au depus în termen notificare de restituire a imobilului care a aparținut bunicului lor și care a fost preluat de stat ca efect al condamnării penale abuzive a acestuia, apreciind că au calitatea de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute în legea specială de reparație, opțiunea de a accepta succesiunea bunicului lor cu privire la bunul preluat abuziv de stat fiind manifestată, în opinia reclamanților, prin depunerea notificării.
Chiar dacă Legea nr. 10/2001 are un caracter reparatoriu, în lipsa unor dispoziții exprese derogatorii, stabilirea calității de moștenitor și implicit a vocației la restituirea bunului se face potrivit dreptului comun în materie succesorală.
Art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 conține totuși o normă specială, care derogă de la dreptul comun în această materie, dar norma derogatorie se referă numai la termenul de opțiune succesorală, fără să conțină prevederi speciale referitoare la categoriile de moștenitori care beneficiază de prevederile legii.
În susținerea acestei opinii, instanța de fond a folosit argumente deduse din analogia dispozițiilor similare din alte legi reparatorii, dar chiar textul art. 4 din lege confirmă această opinie. Astfel, alin. 2 al art. 4 stabilește, ca regulă generală, că "de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite". Legea afirmă imperativ, prin alin. 2, că beneficiază de prevederile ei și au calitatea de persoane îndreptățite persoanele care sunt "moștenitori legali sau testamentari". C care renunță la succesiune nu poate avea o astfel de calitate pentru că, potrivit art. 696 Cod civil, eredele care renunță la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, toate drepturile pe care le avea în baza vocației sale succesorale fiind stinse, cu efect retroactiv. După renunțare, succesibilul este considerat absolut străin de moștenire, un efect al renunțării fiind lipsirea sa de toate avantajele care ar fi reieșit din moștenire.
Deși nu este îndoială asupra caracterului reparator al Legii nr. 10/2001, nu se poate accepta teza afirmată de apelanți cu privire la includerea renunțătorilor în categoria persoanelor îndreptățite la restituire pentru că, aplicând o asemenea teză, s-ar încălca drepturile altor moștenitori care au acceptat succesiunea și care au dobândit o altă cotă din moștenire decât aceea pe care ar fi avut-o dacă unii dintre succesibili nu ar fi renunțat (art. 697 cod civil). Efectul renunțării este că partea succesibilului, care renunță, profită comoștenitorilor săi, sau succesibililor în grad subsecvent.
Nu în ultimul rând, așa cum a stabilit și tribunalul, nu se poate reține îndreptățirea renunțătorilor la restituire și din perspectiva caracterului irevocabil al renunțării. Renunțarea este, ca și acceptarea, un act de voință unilaterală, care nu poate fi afectat de vreo rezervă și asupra căreia nu se poate reveni decât în condițiile expres prevăzute de lege, respectiv în condițiile respectării termenului de opțiune succesorală și în condițiile neacceptării succesiunii de către alți moștenitori.
De asemenea, principiul indivizibilității renunțării se opune argumentului apelanților reclamanți referitor la manifestarea opțiunii de a renunța numai cu privire la bunurile ce se aflau efectiv în patrimoniul defunctului la data decesului. Toată literatura și practica judiciară a afirmat că renunțarea se răsfrânge asupra întregii succesiuni sau asupra întregii părți care revine fiecărui moștenitor, așa încât nu se poate accepta moștenirea pentru unele bunuri și renunța pentru altele.
Se știe că certificatul de moștenitor este o convenție între succesori și că, având acest caracter, certificatul este un act juridic supus anulării pentru vicii de consimțământ.
În speță, deși reclamanții apelanți au afirmat că renunțarea autorilor lor la moștenirea defunctului și eliberarea în acest fel a certificatului de moștenitor este rezultatul violențelor psihice exercitate asupra renunțătorilor în perioada regimului totalitar, nici o dovadă nu a fost depusă cu privire la o eventuală solicitare de anulare a certificatului de moștenitor, situație în care numai persoanele atestate de acest certificat cu calitate de moștenitori pot beneficia de prevederile legii speciale de reparație.
În aceste condiții, reținând că apelanții reclamanți sunt terți față de raportul juridic având ca obiect imobilul ce a aparținut defunctului, un demers judiciar care tinde la anularea unui drept recunoscut în favoarea unei alte persoane rămâne fără interes imediat pentru reclamanți, care nu obțin, prin anulare, finalitatea urmărită, respectiv includerea dreptului în patrimoniul lor, ci doar satisfacerea unui interes pur teoretic, care nu se bucură de ocrotire legală.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul reclamanților va fi respins ca nefondat, cu consecința obligării lor, conform art. 274 Cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanții reclamanți și G, ambii cu domiciliul procesualalesla avocat, în C,-, -.C,.43, împotriva sentinței civile nr. 570, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 13 mai 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,- și intimata reclamantă, domiciliată în Sat, nr.15, județul C, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Obligă apelanta la 595 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Grefier,
- - - - - -
Red.hot.jud.fond
Red.dec./tehnored.jud.apel: /15.12.2008
Gref.AB/6 ex./05.01.2009
Emis 4 com.
azi, 05.01.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Costea Monica
