Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 249/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI

ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 249/

Ședința publică din 05 noiembrie 2008

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE: Daniela Petrovici

JUDECĂTOR 2: Costea Monica

Grefier - - -

Pe rol, soluționarea apelului civil ( după casare cu trimitere spre rejudecare) promovat de apelanta reclamantă -, domiciliată în B, strada - nr. 7,.2, împotriva sentinței civile nr. 984/04.05.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr. 1436/2005 în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,- și COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001 C, cu sediul în C,-, având ca obiectcontestație în temeiul Legii 10/2001.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru apelanta reclamantă --, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/09.04.2008, depusă la dosar, iar pentru intimații pârâți, răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că Primăria Municipiului C nu a trimis la dosar lista cu bunurile și serviciile ce pot fi acordate în compensare, conform art. 1 alin.5 din Legea nr. 10/2001.

Apărătorul intimaților pârâți depune la dosar, în copie, procesul verbal înregistrat sub nr. - din 06.10.2008, emisă de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului C, Comisia pentru identificarea, inventarierea și înaintarea propunerilor de terenuri pentru atribuirea în compensare. Solicită instanței să observe că din procesul verbal depus la dosar rezultă că "s-a procedat la întocmirea listei cu terenuri ce pot face obiectul atribuirii în compensare conform Legii nr. 10/2001, pentru luna octombrie 2008, alcătuită în conformitate cu art.1 alin.5 din Legea nr. 10/2001 și afișarea acesteia." Pentru luna octombrie "Municipiul C nu dispune, momentan, de rezerve de teren pentru a fi atribuit în compensare". A depus, totodată, de asemenea în copie, adresa nr. - din 24.10.2008, emisă de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului C către cabinet avocat. Din această din urmă adresă, rezultă că "nici în lunile august și septembrie, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 nu a dispus de rezervă de teren."

Apărătorul apelantei reclamante învederează că la data de 10.11.2008 se va afișa lista cu bunurile și serviciile, actualizată. Față de această împrejurare, solicită acordarea unui termen de judecată scurt. Revine și arată că nu are indicii care să îl îndreptățească să solicite această listă actualizată.

Apărătorul intimaților pârâți nu se opune față de cererea de amânare formulată în cauză și acordarea unui termen de judecată după data de 10 noiembrie 2008.

Instanța,deliberând, apreciază că nu este utilă amânarea cauzei, având în vedere că, la dosar, a fost depusă nu numai lista pentru luna octombrie, dar și afișările cu lunile anterioare - septembrie și august; și nu există nici o relație privind existența în patrimoniul primăriei a altor bunuri care să facă obiectul atribuirii conform art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001.

Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.

Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.

Apărătorul apelantei reclamante depune la dosar note scrise.

Având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului, așa cum a fost formulat și motivat, iar Curtea să aibă în vedere și considerentele

Face un scurt istoric al speței.

Solicită instanței să observe că, deși prin decizia s-a pus în vedere reconstituirea unor probe, pârâta nu a fost în măsură nici până la această dată să le prezinte.

Este de părere că nu poate fi considerată contractului pentru reclamantă, atâta vreme cât nici pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile corelative. Contractul de vânzare-cumpărare nu a fost niciodată reziliat.

Consideră că a făcut dovada cazului de forță majoră și că nu este imperativă măsura de construire în condiții de război.

Concluzionând, solicită admiterea apelului, având în vedere și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Apărătorul intimaților pârâți, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de reclamanta -- și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii apelate; cu cheltuieli de judecată.

Se referă la pactul comisoriu de gradul IV, care este bine definit prin convenție. Construirea zonelor militare nu a fost de natură să constituie un caz de forță majoră. Arată că, potrivit legislației de la vremea respectivă, se putea construi cu aprobarea Ministerului Apărării Naționale și că există mai multe persoane care au construit în aceste condiții în zona. Se referă la cazul " ".

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 1436/2005, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului C, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului teren, în suprafață de 340 situat în, lotul 2, careul 31, județul

Motivează reclamanta că, a adresat Primăriei Municipiului C cererea de restituire în natură a imobilului menționat, cu notificarea 784/10.08.2001, trimisă în termen legal, cu toate actele doveditoare anexate. Pârâta nu i-a comunicat însă nici un răspuns, nici la comunicare, nici la numeroasele adrese trimise ulterior.

A mai susținut reclamanta că prin actele anexate notificării a dovedit că imobilul revendicat a aparținut mamei sale, potrivit actului autentificat la data de 8.02.1936 și a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului.

La termenul de judecată din 6.10.2005 reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să se judece cu Municipiul C prin Primar și Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei

Prin încheierea de ședință din 25.11.2005, Tribunalul Constanțaa încuviințat proba cu expertiză tehnică topografică având ca obiective: identificarea terenului revendicat, stabilirea identității terenului revendicat cu cel preluat de stat de la autoarea reclamantei și individualizarea cadastrală a terenului.

Pârâții au invocat excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Municipiului C și a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei (filele 71 - 73 dosar tribunal). În motivarea acestor excepții s-a arătat că primăria nu are capacitate de folosință potrivit Legii nr. 215/2001; Comisia de aplicare a Legii 10/2001 este o persoană juridică fără capacitate de folosință și exercițiu; cererea de restituire adresată direct instanței este inadmisibilă potrivit Legii nr. 10/2001 atâta timp cât nu s-a emis dispoziția cu privire la notificare; reclamanta nu este persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, întrucât actul de vânzare-cumpărare al autorilor cuprinde un pact comisoriu de grad IV care și-a produs efectele prin edificarea construcției pe terenul cumpărat, în termenul stabilit, iar reclamanta nu a făcut dovada proprietății asupra bunului.

La termenul de judecată din 27.01.2006, Tribunalul Constanțaa constatat că excepția lipsei de folosință a Primăriei Municipiului Car ămas fără obiect în urma precizărilor formulate de reclamantă la acțiune și a respins excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantei, apreciind că argumentele invocate în susținerea acestei excepții țin de fondul cauzei, urmând a fi examinate ca atare. Totodată, a admis excepția lipsei capacității procesuale a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și a respins excepția inadmisibilității acțiunii, reținând că:

-pârâta menționată nu are personalitate juridică, astfel încât nu poate avea drepturi și nu-și poate asuma obligații pe plan procesual;

-absența răspunsului persoanei juridice deținătoare la notificarea trimisă conform Legii nr. 10/2001 are valoare de refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuia cenzurat de către instanțele de judecată, pentru că altfel s-ar nesocoti caracterul reparatoriu al acestei legi prin împiedicarea persoanelor îndreptățite să dobândească drepturile recunoscute de lege.

Prin sentința civilă nr. 984/4.05.2006 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul C prin Primar.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, este o persoană juridică fără capacitate de folosință și exercițiu, fapt pentru care nu poate sta în proces, motive pentru care a fost respinsă acțiunea față de aceasta.

S-a mai reținut că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul nu a fost preluat în mod abuziv, preluarea s-a realizat ca urmare a neîndeplinirii obligației asumate în contractul de vânzare-cumpărare, operând pactul comisoriu de gradul IV.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:

Soluția instanței este eronată, întrucât neîndeplinirea obligației de edificare a construcției la termenul prevăzut în contract și ulterior prelungit, se datorează evenimentelor fortuite și schimbărilor sociale, economice și politice intervenite ca urmare a intrării României în război.

Pentru aceste motive, actul de vânzare-cumpărare încheiat de autoarea reclamantei este valabil, iar terenul a fost preluat în mod abuziv, cererea de restituire fiind pe deplin justificată.

Prin decizia civilă nr. 368/12.12.2006 Curtea de Apel Constantaa respins apelul ca nefundat, instanța de apel reținând că, din analiza dispozițiilor Legii pentru crearea zonelor militare rezultă că stațiunea a fost inclusă în zona de frontieră cu restricții pentru amplasarea construcțiilor, dar ridicarea acestora nu era interzisă, ci doar condiționată de aprobarea prealabilă a autorităților militare.

Reclamanta nu a făcut dovada că autoarea ei a solicitat o asemenea aprobare și i-a fost refuzată, astfel că neexecutarea obligației se datorează culpei autorilor reclamantei și nu forței majore invocate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta iar prin decizia nr. 7654/12.11.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat cu trimitere decizia atacată pentru completarea probelor în vederea stabilirii exacte a culpei cumpărătoarei pentru neexecutarea obligației de edificare a construcției, precum și a identificării terenului în litigiu.

În apel, după casare, în conformitate cu art. 315 Cod procedură civilă, instanța a pus în discuție completarea probelor, respectiv: înscrisuri din care să rezulte dacă au fost aprobate planurile de edificare a lucrărilor edilitare s-au executat lucrările edilitare și cumpărătoarea a contribuit cu 25% din aceste cheltuieli și efectuarea unui supliment la raportul de expertiză având ca obiectiv identificarea terenului și întocmirea unei schițe anexă.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii, în raport de motivele de apel, instanța constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Terenul a cărui restituire se solicită de către reclamantă, este situat în lot 2, careul 31,în suprafață de 340 și a fost dobândit de către autoarea reclamantei, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 08.02.1936.

În ședința Consiliului Municipal din 19 aprilie 1935, s-a hotărât vânzarea loturilor din parcelarea, stabilindu-se obligația cumpărătorilor de a plăti prețul, în rate egale, timp de patru ani și de a construi în condițiile fixate de Primăria Municipiului Prin aceeași hotărâre se stabilește că "termenul obligației de a construi expiră odată cu termenul de plată a prețului, prevăzându-se aceasta sub sancțiunea pierderii terenului și a prețului plătit." Totodată, Hotărârea stabilește că "actul de vânzare cuprinde pact comisoriu în acest sens, deposedarea operându-se fără curs de judecată, punere în întârziere și numai prin investirea actului cu formulă executorie"

Contractul din 1936, prin care Primăria Municipiului Cav ândut autoarei reclamantei lotul 2 din careul 31 al plajei, s-a încheiat în temeiul acestei hotărâri cu valoare normativă, astfel încât, verificarea legalității și a îndeplinirii obligațiilor asumate de părți se verifică și în raport cu normele conținute în cuprinsul lor.

În contractul de vânzare cumpărare sunt reluate aceleași condiții și obligații stabilite în sarcina cumpărătorului prin hotărârea în care s-a aprobat vânzarea.

Pactul comisoriu inserat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1936 care conține clauza potrivit căreia vânzarea se desființează, "fără somațiune, curs de judecată sau altă punere în întârziere, ci de plin drept, va intra în posesiunea terenului vândut", în cazul în care partea nu-și îndeplinește obligația de a construi în termen de patru ani (ulterior șase) este, după termenii folosiți, un pact comisoriu de gradul IV, care are drept efect desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a expirat termenul de executare, fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire.

În prezența unui asemenea pact, rolul instanței de judecată sub aspectul aplicării sancțiunii rezoluțiunii, este înlăturat în totalitate. operează de drept, fără a fi necesară intervenția instanței, sancțiunea desființării contractului fiind efectul direct al neexecutării obligației debitorului.

În privința momentului în care are loc desființarea contractului în cuprinsul căruia a fost inserat un pact comisoriu expres de grad IV, aceasta nu se produce numai ca efect al unei împrejurări obiective - neexecutarea obligațiilor unei părți - dar și ca efect al manifestării voinței creditorului de a face efectivă această sancțiune.

Până la momentul emiterii Deciziei nr.22043/1958, prin care creditoarea și-a manifestat expres și neîndoielnic, voința de a da eficiență pactului comisoriu, debitorul putea executa în mod valabil obligația, ori putea face dovada că, deși a încercat să-și execute obligația, a fost împiedicat de creditor, ori de o cauză de forță majoră.

Se reține că actul de vânzare-cumpărare care consemnează obligația de a construi, a fost încheiat în anul 1936, iar România a intrat în război în 1941, perioadă în care nu s-a dovedit că proprietarul ar fi făcut vreun demers pentru obținerea autorizațiilor necesare edificării unei construcții.

Legea nr. 4215/10.12.1938 pentru crearea zonelor militare și pentru măsurile necesare apărării tării a fost adoptată ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare din anul 1936, iar cumpărătoarea, anterior intrării în vigoare a acestei legi, timp de doi ani, nu au făcut nici un demers pentru a construi pe acest teren.

Așa cum, în mod corect a reținut prima instanță, prin această lege nu s-a interzis total și în mod absolut edificarea unor construcții în zona D, în art.13 prevăzându-se obligația ca orice lucrare pe care un particular dorea să o facă pe terenul ce făcea parte dintr-o zonă militară trebuia în prealabil aprobată de către Ministerul Apărării Naționale și Ministerul și.

Ori, în cauză, se reține că reclamanta nu a făcut dovada că autoarea ei a fost împiedicată să construiască o casă pe terenul cumpărat sau că, în urma demersurilor efectuate pentru eliberarea autorizației de construcție, i-au fost respinse cererile.

Dacă pentru perioada războiului (1941-1945) se reține că neexecutarea construcției nu este culpabilă întrucât proprietarul terenului a fost împiedicat printr-un caz de forță majoră să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, această cauză de înlăturare a răspunderii pentru neexecutarea obligației de a construi nu mai subzistă în perioada următoare, până la apariția Deciziei nr. 22043/1958, prin care vânzătorul și-a manifestat voința de a da eficiență pactului comisoriu de gradul IV.

În ceea ce privește contribuția cu 25% din cheltuielile pentru efectuarea lucrările edilitare, aceasta este înscrisă în contract ca și obligație în sarcina cumpărătorului fără ca să fie înscrisă o obligație corelativă, în sarcina vânzătorului de a efectua aceste lucrări.

Prin urmare, dacă vânzătorul efectua lucrări edilitare, cumpărătorul este obligat să achite procentul stabilit din aceste cheltuielile ocazionate de acestea așa cum se stabileau de către Serviciul Tehnic al Primăriei prin deviz.

Între obligația de a construi stabilită în sarcina cumpărătorului și efectuarea acestor lucrări, contractul nu stabilește nici o legătură, nu condiționează edificarea construcției de planurile edilitare ale municipalității.

De altfel, în speță, pactul comisoriu este prevăzut în act ca sancțiune aplicabilă în cazul în care, cumpărătorul nu își execută obligația asumată prin contract și nicidecum în sarcina vânzătorului căruia nu i s-a stabilit vreo obligație corelativă.

Prin urmare, reținând din cele expuse că preluarea terenului lot 2, careul 31 din Stațiunea, nu s-a făcut în mod abuziv, ci ca o consecință a rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare al cumpărătorului, încheiat în 1936, în mod corect instanța de fond a concluzionat că acesta nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001.

Hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică, apelul declarat de reclamanta - urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul civil ( după casare cu trimitere spre rejudecare) promovat de apelanta reclamantă -, domiciliată în B, strada - nr. 7,.2, împotriva sentinței civile nr. 984/04.05.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr. 1436/2005 în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,- și COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001 C, cu sediul în C,-, având ca obiectcontestație în temeiul Legii 10/2001.

Obligă apelanta la 300 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Grefier,

- - - - - -

Red.hot.jud.fond

Red.dec.jud.apel (primul ciclu procesual):,;

Red.dec./tehnored.jud.apel (al doilea ciclu procesual): /12.12.2008

Gref./5 ex./19.12.2008

Emis 3 com.

azi, 19.12.2008

Președinte:Daniela Petrovici
Judecători:Daniela Petrovici, Costea Monica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 249/2008. Curtea de Apel Constanta