Speta Legea 10/2001. Decizia 249/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 249
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț
Grefier: - - -
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamanții, domiciliată în B, sector 6, cartier 1 Mai, nr. 32, -. C,. 51, domiciliată în B, sector 2,-, -A,. A,. 44, cu. ales în B, sector 6, cartier 1 Mai, nr. 32, -. C,. 51, -, domiciliat în T,-, jud. T și reclamantul moștenitor, domiciliat în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 305 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR B, cu sediul în B, sector 5,-, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, str. -, nr. 7, jud. D, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelanții reclamanți, -, prin avocat, apelantul reclamant moștenitor, reprezentat de același avocat, lipsind intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței adresa nr. 838/28.09.2009 prin care Direcția Jud. Da A rhivelor Naționale precizează că nu deține registrele de stare civilă ale orașului C din perioada 1909/1945, după care;
Avocat, pentru apelanții reclamanți și apelantul reclamant moștenitor, a depus la dosar un extras de pe actul de naștere al lui, născut la data de 24.03.1882. A precizat că în urma demersurilor făcute nu a reușit să obțină informații cu privire la căsătoria dintre și. A învederat că nu mai are alte înscrisuri de depus la dosar, în susținerea apelului formulat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat, pentru apelanții reclamanți și apelantul reclamant moștenitor, a pus concluzii de admiterea apelului, potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, schimbarea sentinței civile apelate în sensul admiterii contestației și constatarea calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în C,-. Deși instanța de fond a reținut că nu există o dovadă a căsătoriei dintre și, există înscrisuri la dosar din care rezultă acest lucru. Astfel, din certificatul nr. 2124/08.11.1994 se observă faptul că acesta privește imobilele, proprietatea lui și, ambii având același domiciliu, respectiv-, aceștia fiind priviți ca o familie. Din certificatul de deces al lui rezultă că numele anterioar căsătoriei era acela de, preluând numele de în urma căsătoriei cu. De asemenea, în fișa imobilului, la pagina 3, se menționează faptul că are domiciliul în C,-, exact imobilul cumpărat de, imobil ce a fost, de asemenea, preluat abuziv. A precizat că nu au fost depuse la dosar înscrisuri din care să rezulte contrariul celor susținute de reclamant, respectiv faptul că nu a existat căsătoria dintre și. În prezen, imobilul în litigiu este demolat și nu mai poate fi restituit în natură.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanții, - și au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Instituția Primarului - Primăria Municipiului C, anularea dispoziției nr. 18506/01.10.2007, emisă de Primăria Mun. C și restituirea în natură a imobilului situat în C,-, compus din construcții și teren în suprafață de 396 mp.
În motivare, reclamanții au susținut că imobilul solicitat a aparținut lui, conform buletinului clădirii din- și a fost preluat abuziv de stat, fiind menționat în anexa la Decretul nr. 92/1950 la poziția nr. 105 și în fondul 1950 al Prefecturii.
Au mai susținut că în mod greșit s-a reținut prin dispoziția contestată că nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.
În cauză s-a formulat întâmpinare de către Direcția Generală a Finanțelor Publice D, pentru Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
În cuprinsul întâmpinării s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, motivat de faptul că reclamanții au înțeles să urmeze procedura administrativă instituită de legea specială.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că reclamanții nu au făcut dovada identității dintre imobilul solicitat și cel preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, precum și dovada faptului că au calitatea de persoane îndreptățite să solicite restituirea în natură a imobilului.
Prin sentința civilă nr. 305 din 24.10.2008, Tribunalul Dolja respins contestația formulată de reclamanții, -, - decedată, reclamant moștenitor, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Mun. C, Primarul Mun.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția invocată prin întâmpinare, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Imobilul situat în C,- a aparținut numitei, de la care a fost preluat de către stat prin Decretul de nr. 92/1950, astfel cum rezultă din certificatul nr. 2124/08.11.2001, eliberat de Arhivele Statului - Direcția Județeană
În temeiul Legii nr.10/2001, acest imobil a fost solicitat de către reclamanți prin notificările nr. 214/N/2001, nr. 1742/N/2001, iar prin Dispoziția nr. 18506/01.11.2007, emisă de Primarul Mun. C, s-au respins cererile, cu motivarea că solicitanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și implicit a calității de persoană îndreptățită în sensul prevederilor art. 1, art. 2 coroborat cu art. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Împotriva acestei Dispoziții reclamanții au promovat prezenta contestație, susținând că au făcut dovada de persoane îndreptățite.
Din certificatele de naștere, certificatele de deces și cele de moștenitor depuse la dosarul cauzei, instanța a reținut că toți reclamanții sunt moștenitori ai numiților, - și.
Cât privește pe numita -, la dosarul cauzei s-a depus certificatul acesteia de deces ( fila 47 și 63), nu însă și certificatul de căsătorie cu, a cărui soție se susține că ar fi fost, nefiind practic probat acest aspect.
Mai mult decât atât, din certificatul nr. 2124/08.11.2001, eliberat de Arhivele Statului - Direcția Județeană D, a rezultat că imobilul solicitat a fost preluat numai de la numita, aceasta având calitatea de proprietar al imobilului, nu și de la.
Or, în condițiile în care nu există nici o dovadă că acest imobil ar fi fost dobândit împreună de și, este lipsită de suport probator susținerea reclamanților în acest sens.
S-a mai constatat că Dispoziția nr. 18506/01.11.2007, emisă de Primarul Municipiului C, prin care s-a constatat că solicitanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și implicit a calității de persoană îndreptățită, în sensul prevederilor art. 1, art. 2, coroborat cu art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, este legală și temeinică.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, -, reclamantul moștenitor, considerând-o nelegală și netemeinică deoarece în mod eronat s-a reținut că și nu au fost căsătoriți (din certificatul nr. 2124/8.11.1994, eliberat de Arhivele Statului D, rezultă că imobilele naționalizate sunt proprietatea lui și, ambii cu domiciliul în-, deci cei doi sunt o familie); s-a făcut o greșită aplicare a dispoz. art. 24 din Lg. 10/2001, deoarece prin această normă se solicită acte doveditoare care nu înseamnă numai acte translative sau constitutive de proprietate, ci și actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare această măsură, instituindu-se astfel o prezumție simplă de proprietate în favoarea celui de la care s-a preluat bunul.
Pe parcursul judecării apelului s-au efectuat mai multe adrese către serviciile de stare civilă din cadrul Primăriei Mun. C și Primăriei Dr. Tr. S, pentru comunicarea unor copii de pe actele de naștere și certificatul de căsătorie pentru și, ultimul din acte neputând fi depus la dosar, deoarece pentru perioada anilor 1909-1945 nu sunt deținute registre de stare civilă de către Da A rhivelor Naționale.
Criticile formulate nu sunt întemeiate.
Contestatorii au notificat, în baza Lg. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în C, str. -, fost nr. 9, compus din construcții și teren în suprafață de 396mp, proprietatea lui, preluat prin Decretul 92/1950.
Prin dispoziția nr. 18506/1.10.2007, emisă de Primarul Mun. C, a fost respinsă notificarea considerându-se că petenții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și a calității de persoană îndreptățită, în sensul prev. 1, 2 și 3 din Lg. 10/2001.
Este reală susținerea apelanților că din certificatul nr. 2124/8.11.2001, eliberat de a Arhivelor Naționale, rezultă că și aveau domiciliul comun în str. -, nr. 18, ceea ce instituie o prezumție în sensul existenței relațiilor de căsătorie între cei doi, raportat și la actele de naștere ale acestora, care provin din familii diferite.
Prin naționalizarea efectuată în baza Decretului 92/1950, de la s-a preluat apartamentul situat în C,-, iar de la s-au preluat 2 imobile, unul situat în str. -, nr. 24, iar celălalt în-.
Potrivit art. 24 din Lg. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ, prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, persoana nominalizată în actul normativ fiind presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Din acest punct de vedere, există prezumția instituită de lege în favoarea lui, că aceasta este proprietara apartamentului situat în C,-, preluat prin Decretul 92/1950.
Pentru ca petenții să poată însă solicita restituirea imobilului, aceștia trebuie să dovedească calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, așa cum prevăd dispoz. art. 3 și 4 din Lg. 10/2001.
Art.3 din lege stabilește calitatea persoanelor îndreptățite la restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent a imobilelor preluate abuziv și acestea sunt persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar conform art. 4 alin.2, în situația în care aceste persoane sunt decedate, beneficiari ai legii sunt și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Prin urmare, petenții aveau obligația de a demonstra calitatea de moștenitori legali sau testamentari ai acestei autoare, dovadă care se face potrivit legii civile.
Conform art. 659 Cod civil, succesiunile sunt deferite copiilor și descendenților defunctului, ascendenților și rudelor sale colaterale, în ordinea și după regulile prevăzute de lege, iar față de art. 802 Cod civil, succesiunea se poate transmite prin testament, act prin care testatorul dispune de avutul său în totalitate sau în parte, pentru cauză de moarte.
Petenții aveau obligația de a face dovada că intră în categoria succesibililor la care se referă art. 659 Cod civil, or, așa cum rezultă din actele dosarului, aceștia nu au calitatea de moștenitori nici legali, nici testamentari ai autoarei.
a decedat la data de 19.05.1956 (așa cum rezultă din certificatul de deces aflat la fila 45 în dosarul de fond), iar a decedat la 5.05.1959 (conform certificatului de deces aflat la fila 47 din dosarul de fond). Față de momentul intervenirii decesului fiecăruia din cei doi prezumați soți, calitatea de soție supraviețuitoare o are, aceasta fiind deci succesoarea lui, fiind postdecedată.
Între petenți și nu există relații de rudenie, având în vedere că, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 115-120 din 26.06.2003, eliberat de BNP. - Dr. Tr. S, aceștia sunt succesori legali ai lui, în calitate de nepoți de soră și strănepoți.
De asemenea, în favoarea acestora sau ai autoarei comune, (bunică și străbunică), sora lui, nu există vreun testament întocmit de, pentru ca petenții să poată intra în categoria moștenitorilor testamentari.
În considerarea celor expuse, urmează a se reține că instanța de fond a stabilit o stare de fapt temeinică pe care a încadrat-o corect din punct de vedere legal, astfel încât față de art. 296 Cod pr. civ. urmează a se respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanții, domiciliată în B, sector 6, cartier 1 Mai, nr. 32, -. C,. 51, domiciliată în B, sector 2,-, -A,. A,. 44, cu. ales în B, sector 6, cartier 1 Mai, nr. 32, -. C,. 51, -, domiciliat în T,-, jud. T și reclamantul moștenitor, domiciliat în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 305 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR B, cu sediul în B, sector 5,-, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, str. -, nr. 7, jud.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
11 ex./05.11.2009
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Nela Drăguț