Speta Legea 10/2001. Decizia 266/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 266/A/2008

Ședința publică 15 octombrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Traian Dârjan

- -

JUDECĂTOR 2: Tania Antoaneta Nistor

- - -

GREFIER:

- -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții și împotrivasentinței civile nr. 310 din 4 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, privind și pe pârâtul Primarul Municipiului C-, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal se prezintă reclamanții apelanți și, lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul a fost declarat în termenul legal, s-a comunicat intimatului și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reclamanții apelanți depun la dosar un memoriu de concluzii solicitând instanței să-l ia în considerare la pronunțarea hotărârii.

Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Reclamanta apelantă susține apelul așa cum a fost formulat în scris și solicită acordarea de despăgubiri pentru imobilul demolat și pentru teren. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reclamantul apelant solicită admiterea apelului și acordarea măsurilor reparatorii care li se cuvin potrivit legii, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 310 din 4 iunie 2008 Tribunalului Cluja fost respinsă plângerea formulată de petiționarii și, împotriva Dispoziției nr. 1760 din 10.03.20008 emisă de intimatul Primarul municipiului C-

Tribunalul a reținut că, prin Dispoziția nr. 1760 din 10.03.20008 emisă de intimatul Primarul municipiului C- s-au propus, prin art. 1, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru imobilul construcție revendicat, înscris în CF nr. 7129 cu nr. top 2438, astfel: în cotă de 5/8 parte, în favoarea petentului și în cotă de 3/8 parte în favoarea petentei, iar prin art. 2 al acestei dispoziții a fost respinsă cererea formulată de petenții și pentru terenul situat în C-N,- fost 103, înscris în CF nr. 7129 cu nr. top 2438 deoarece revendicatorii sau antecesorii acestora nu l-au deținut în proprietate.

Din cuprinsul art. 3 alin.1 din Legea 10/2001 tribunalul a reținut că sunt îndreptățiți, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalentproprietariiimobilelor la data preluării în mod abuziv. Legea nu stabilește așadar dreptul de despăgubire și în favoarea titularilor dreptului de folosință.

Aceeași teză potrivit căreia proprietarul terenului este persoana îndreptățită la măsuri reparatorii, și nu titularul dreptului de folosință asupra terenului aferent construcției este reluată și în art. 1 pct. 4 lit. C din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945 - 22.10.1989 aprobate prin HG nr. 250/2007.

Prin raportare la dispozițiilor legale menționate mai sus, plângerea petiționarilor a fost găsită neîntemeiată, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel în termenul legal reclamanții și, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței apelate, cu consecința modificării dispoziției primarului în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren situat în C-N,-, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului reclamanții arată că antecesorii lor și au cumpărat imobilul în 1977, achitând prețul pentru construcție și teren către proprietarii vânzători.

Întrucât înstrăinarea a avut loc sub imperiul Legii nr. 58/1974, la data vânzării terenul aferent construcției în suprafață de 907 mp a trecut în proprietatea statului, potrivit disp. art.30 din lege și cumpărătorii au dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcțiilor și un drept de folosință asupra terenului necesar utilizării construcției.

Apelanții au învederat instanței că era de notorietate faptul că vânzătorii imobilelor stabileau prețul incluzând valoarea întregului imobil, construcție și teren aferent, chiar dacă terenul nu intra în patrimoniul cumpărătorului, ci trecea în baza unei dispoziții abuzive în proprietatea statului.

Este criticată soluția instanței de fond deoarece a făcut abstracție de faptul că efectul exproprierii construcțiilor a fost nu numai pierderea dreptului de proprietate asupra acesteia, ci și a dreptului de folosință a terenului și, în consecință, apelanții nu au putut beneficia de prevederile Legii nr. 18/1991 pentru li se constitui dreptul de proprietate asupra terenului.

S-a învederat instanței că acordarea despăgubirilor bănești numai pentru construcțiile expropriate nu acoperă în întregime prejudiciul suferit, întrucât dacă nu ar fi intervenit exproprierea, în prezent ar fi fost proprietari și asupra construcțiilor și asupra terenului. Apelanții au apreciat că nu sunt incidente dispozițiile normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, întrucât fostul proprietar tabular nu a formulat notificare pentru stabilirea măsurilor reparatorii aferente acestui teren.

În ședința publică din 15.10.2008 reclamanții au depus un memoriu în care au prezentat modul în care fost preluat terenul.

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Din starea de fapt corect reținută de instanța de fond rezultă că antecesorii reclamanților au cumpărat în 1977 imobilul casă înscris în CF 7129 C, iar terenul a trecut în proprietatea Statului Român potrivit disp. art.30 din Legea nr. 58/1974. Într-adevăr, antecesorilor reclamanților li s-a stabilit un drept de folosință asupra terenului, întrucât terenul a trecut în proprietatea statului, iar statul, potrivit art.30 alin.2 din Legea nr. 58/1974 i- plătit despăgubiri vânzătorului conform disp.art.56 alin.2 din Legea nr. 4 /1973. Dreptul de folosință asupra terenului a fost instituit pentru ca dobânditorul construcției să-și poată exercita atributele ce decurg din dreptul de proprietate asupra construcției și atribuirea terenului în folosință se făcea doar pe durata existenței construcției.

În cazul de față, construcția a fost expropriată și demolată așa încât dreptul de folosință asupra terenului nu poate subzista și potrivit dispozițiilor Legii nr.10/2001, reclamanții nu au calitate de persoane îndreptățite de a solicita măsuri reparatorii pentru teren, întrucât dreptul de folosință dobândit la data cumpărării construcției nu conferă dreptul la măsuri reparatorii.

Legea nr.10/2001 privește restituirea către proprietari imobilelor preluate abuziv de către stat, fără să cuprindă dispoziții privind constituirea dreptului de proprietate în beneficiul unor persoane care, în momentul preluării nu aveau calitate de proprietari imobilului, ca și în cazul de față.

Este real că Legea nr. 18/1991 prin art.36 alin.3 atribuie dobânditorilor construcțiilor terenul aflat în folosință, însă această dispoziție legală mai sus arătată nu poate fi aplicată în prezenta cauză, întrucât demolarea construcției nu conferă fostului proprietar al construcției dreptul la restituirea terenului pe care nu l-a deținut în proprietate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare și pe care indiferent de prețul care a fost plătit nu l-a dobândit prin contract. Prin urmare, curtea constată că în mod corect au fost aplicate disp. art.3, 11 alin.2 Legea nr. 10/2001 cu privire la măsurile reparatorii pentru construcția expropriată și demolată și cuantumul măsurilor reparatorii va fi determinat în cadrul procedurii speciale prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art.16 și urm. De fapt, reclamanții nu au contestat modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii, ci numai împrejurarea că nu li s-au stabilit măsuri reparatorii și pentru terenul avut în folosință.

Având în vedere considerentele mai sus reținute, curtea constată că nu sunt fondate criticile formulate de apelanți, dispozițiile Legii nr.10/2001 au fost corect aplicate și, în consecință, în temeiul art.296 Cod proc.civ. va respinge apelul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 310 din 04.06.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 15 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - -- - -

în

Semnează

Grefier șef secție

Red. dact. GC

5 ex/21.10.2008

Jud.primă instanță:

Președinte:Traian Dârjan
Judecători:Traian Dârjan, Tania Antoaneta Nistor

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 266/2008. Curtea de Apel Cluj