Speta Legea 10/2001. Decizia 276/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 276/
Ședința publică din 24 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanții reclamanți și, domiciliați în B,-, sect. 1, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL ORAȘULUI, CONSILIUL LOCAL și ORAȘUL PRIN PRIMAR, cu sediul în Sud,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 678 din 30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 17 noiembrie 2008 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra apelului la 24 noiembrie 2008 când, a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată la ribunalul Constanța sub nr- reclamanții și au solicitat obligarea pârâților Primarul orașului, Consiliul Local și Orașul prin Primar să le restituie o suprafață de 111,72 mp. prin compensare, în continuarea lotului nr. 154 care este proprietatea lor și care le-a fost restituit în parte prin sentința civilă nr. 339/16.03.1999.
În subsidiar au solicitat, în situația în care nu este posibilă atribuirea prin compensare a unui astfel de teren, identificarea unei suprafețe cu aceeași valoare economică și aceleași caracteristici pe un alt amplasament în intravilanul localității; pentru situația în care compensarea în natură nu este posibilă, obligarea primarului de a înainta o propunere de despăgubiri prin raportare la valoarea de circulație a terenurilor în zona respectivă.
În motivarea acțiunii au învederat instanței că prin sentința civilă nr. 3389/16.03.1999 pronunțată de Judecătoria Constanța într-o acțiune în revendicare, Orașul și Consiliul Local au fost obligați să le restituie o suprafață de 506,73. din cei 618,45 mp. pentru care aveau acte de proprietate, în timp ce diferența de 111,72. nu a putut fi restituită deoarece s-a constat prin raportul de expertiză că este ocupată de construcția unui hotel.
În această situație, reclamanții au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 la 11.08.2001 prin care au solicitat Primarului orașului restituirea unei suprafețe de 111,72. sau despăgubiri, depunând totodată actul de vânzare-cumpărare nr. 11501/21.05.1923 din care rezulta că lotul în suprafață de 618,45. a devenit proprietatea autorului acestora, respectiv
Reclamanții au mai arătat că în pofida notificării, Primarul orașului nu a emis o dispoziție de soluționare a acesteia cu toate că prin sentința civilă nr. 543/07.03.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța acesta a fost obligat la emiterea unei astfel de dispoziții.
În aceste condiții s-a susținut că refuzul de a da curs notificării îi îndreptățește să solicite instanței să rezolve cererea de restituire.
În referite la soluția care ar trebui adoptată, au arătat că lotul ce le-a fost restituit nu are ieșire la drumul public astfel încât, pentru a evita alte litigii, este preferabilă atribuirea unei suprafețe de teren în continuare care să asigure ieșirea la drumul public.
În dovedire s-au depus înscrisuri, respectiv hotărârile judecătorești pronunțate în acțiunea în revendicare, cele referitoare la procedura pornită în temeiul Legii nr. 10/2001 și înscrisuri în dovedirea calității de persoană îndreptățită.
În cauză s-a efectuat un raport de expertiză imobiliară pentru identificarea suprafeței de 111,72. situată în continuarea lotului cu nr. 154 proprietatea reclamanților, astfel încât să se asigure ieșirea la drumul public, fiind desemnat expertul care a depus raportul de expertiză la data de 21.02.2008.
Pârâții nu au formulat întâmpinare însă pârâtul Consiliul Local, cu adresa nr. 660/24.01.2008 cu care a comunicat copia dosarului constituit ca urmare a formulării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamanți, a arătat că imobilul respectiv nu face parte din domeniul public al orașului și nici nu face obiectul unui contract de concesiune, că acesta este ocupat de construcția Hotelului "" și de rețele edilitare iar notificarea nu poate fi soluționată întrucât reclamanții nu au depus un plan de suprapunere.
S-au depus înscrisurile existente în dosarul administrativ de soluționare a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamanți.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr. 638 din 30.06.2008 prin care a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului, Orașul prin Primar și Consiliul Local.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâții nu sunt deținătorii imobilului în litigiu întrucât din actele existente la dosar nu rezultă că acesta aparține domeniului public sau privat. Pârâții nefiind deținătorii imobilului în litigiu, nu pot fi obligați la acordarea de măsuri reparatorii prin compensare sau prin echivalent bănesc. De altfel, în cazul nu sunt incidente dispozițiile Legii 247/2005.
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 678 din 30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța au declarat apel reclamanții și.
Critica sentinței se referă la următoarele:
- că pârâții nu au calitatea de unitate deținătoare întrucât reclamanții nu au făcut această dovadă;
- că reclamanții nu au posibilitatea de a solicita direct instanței măsuri reparatorii prin compensare sau prin echivalent bănesc avându-se în vedere decizia în interesul legii nr. XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție;
- că în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 247/2005;
- în legătură cu oportunitatea acordării de terenuri în compensare sau acordarea de despăgubiri, argumentele instanței sunt contrare Legii nr. 10/2001 și
Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele:
1) În baza art. 21 din Legea 10/2001 reclamanții și au declanșat procedura necontencioasă solicitând Primarului orașului, prin în baza notificării nr. 815 din 10.08.2001, restituirea în natură cu titlu de compensare a suprafeței de teren de 111,72. situată în și în subsidiar, acordarea de despăgubiri bănești la valoarea de circulație a terenului care se ridică la 200.000.000 lei.
Odată cu notificarea au fost depuse actele doveditoare: contractul de vânzare-cumpărare nr. 11501 din 21.05.1925 cu care au făcut dovada că autorul lor a dobândit în proprietate suprafața de 618,45. lotul 154 din fosta parcelare Spitalelor civile, sentința civilă nr. 3389 din 16.03.2000 pronunțată de Judecătoria Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă, în baza căreia a fost restituită suprafața de 506,73. rămânând diferența de 111,72. solicitată a fi restituită, actele de stare civilă.
Întrucât, conform art. 23 din legea 10/2001, Primarul orașului nu a emis decizie sau dispoziție motivată, reclamanții s-au adresat Tribunalului Constanța pentru restituirea suprafeței de 111,72. cu un alt teren în compensare sau acordarea de despăgubiri bănești în situația în care nu există teren.
Instanța soluționând cauza în mod greșit a reținut că reclamanții nu au făcut dovada că terenul în litigiu nu se află în patrimoniul unității deținătoare.
Din probele existente la dosar rezultă că pârâții Consiliul local, Orașul reprezentat prin Primar și Primarul orașului nu a negat niciodată că terenul în litigiu nu se află în patrimoniul localității, dovadă că o parte din suprafața de 618,45. a fost restituită, rămânând de restituit suprafața de teren în litigiu.
Este adevărat că pe această suprafață de teren este amplasat un hotel ce aparține Marea Neagră, așa cum s-a reținut de altfel prin sentința civilă nr. 3389/2000 a Judecătoriei Constanța în baza căreia s-a restituit suprafața de 506,73. rămânând diferența de 111,72.
În aceste condiții, instanța de fond nu a avut în vedere că terenul nu poate fi restituit pe vechiul amplasament și că acordarea de teren în compensare nu poate fi făcută de ocupantul terenului ci de către Orașul, care a permis prin organele sale ca pe terenul aparținând reclamanților să se ridice o construcție ce aparține în prezent Marea Neagră.
În mod greșit instanța de fond a reținut existența neconcordanței între identificarea titlului de proprietate în sentința civilă nr. 3389 din 16.03.2000 și cea din notificarea nr. 815/2001.
Din actele existente la dosarul cauzei, rezultă că pentru restituirea suprafeței de 111,72. s-a folosit de același contract de vânzare-cumpărare pe care reclamanții l-au folosit și în acțiunea în revendicare în care s-a pronunțat sentința civilă mai sus menționată.
În loc să sancționeze atitudinea părții adverse de a da un răspuns cu privire la situația juridică a terenului, instanța susține neîntemeiat că acest teren nu aparține unității deținătoare, deși din adresele existente rezultă că aparține domeniului privat.
Instanța confundă obiectul judecății, susținând că terenul este imposibil de restituit ( adică cel situat sub hotel".
Obiectul restituirii îl constituie acordarea de teren în compensare și în subsidiar despăgubiri în echivalent bănesc. Prin urmare, reclamanții nu trebuiau să facă dovada calității de unitate deținătoare a Orașului pentru că din patrimoniul acesteia solicită teren în compensare și pentru că pârâții nu au invocat o asemenea excepție.
2) Interpretând unilateral dispozițiile recursului în interesul legii, respectiv decizia nr. XX din 19.03.2007 dată în aplicarea disp.art. 24 al.3 din legea 10/2001, instanța afirmă în mod absolut că persoana îndreptățită s-ar putea adresa direct instanței împlinirea termenului de 60 de zile de la data formulării notificării, numai atunci când este posibilă restituirea în natură a bunului în proprietatea titularului acțiunii.
Referirea instanței la această decizie este greșită, deoarece decizia se referă la ipoteza art. 24 al.3 când decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată în instanță de către persoana care se pretinde îndreptățită.
În speța de față, nu s-a emis nicio dispoziție sau decizie motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură și nici nu s-a făcut vreo ofertă de către unitatea deținătoare, conform art. 24 al.1, prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii.
Conform deciziei nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei sau dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificarea formulată de către cel în cauză.
Raportând cele relatate mai sus la speța de față, se constată că unitatea deținătoare nu și-a contestat nici un moment calitatea dar a refuzat să răspundă notificării în termenul prevăzut de lege cu toate demersurile făcute în acest sens, motiv pentru care reclamanții s-au adresat instanței pentru restituirea suprafeței de 111,72. prin compensare sau acordarea de despăgubiri bănești.
Interpretarea dată de către instanța de fond deciziei mai sus menționată nu este în spiritul legii întrucât nedovedirea calității de unitate deținătoare este în contradicție cu soluția pronunțată și anume, de respingere ca nefondată a acțiunii de retrocedare, soluție care este nelegală.
3) În mod greșit instanța de fond a reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 247/2005 cu privire la posibilitatea acordării de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, fiind aplicabile numai în cazul contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise după intrarea în vigoare a Legii 247/2005.
De asemenea, în mod greșit reține că dispozițiile Legii 247/2005 se aplică și în cazul în care nu s-a emis o dispoziție motivată de soluționare a notificării pentru acordarea de despăgubiri.
Motivarea instanței de fond este în contradicție cu obiectul cererii cu care a fost investită și anume acordarea de teren în compensare și în subsidiar, acordarea de despăgubiri bănești.
Din considerentele hotărârii ar rezulta că instanța nu poate impune acordarea unui imobil în compensare, deoarece alegerea modalității de compensare și a bunului ce urmează a fi atribuit în compensare reprezintă atributul exclusiv al unității deținătoare. Acest punct de vedere încalcă legea care instituie în mod obligatoriu, inclusiv pentru instanță, anumite principii imperative.
Astfel, art. din 1 Legea 10/2001 prevede că imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi. Așadar, restituirea în narută este regula, nu reprezintă o latitudine, o facultate a cuiva, iar condițiile Legii 10/2001 permit atribuirea în compensare.
Atribuirea unor măsuri reparatorii prin echivalent, adică în compensare cu alte bunuri se acordă potrivit art. 1 al.2 de unitatea deținătoare, cu acordul persoanei îndreptățite. Așadar, nu unitatea deținătoare este cea care apreciază dacă este oportună sau nu măsura compensării bunului imposibil de restituit, această măsură având un caracter obligatoriu în condițiile legii, ci doar persoana îndreptățită are facultatea de a accepta sau nu oferta făcută.
Potrivit art. 10 din Legea 10/2001, pentru suprafețele de teren ocupate de construcții noi,măsurile reparatorii se stabilesc întotdeauna prin echivalent.
În conformitate cu art. 10 al.10 din Legea 10/2001 în situațiile prevăzute la al.1,2 și 6 " măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv ".
Textele mai sus menționate sunt numai exemplificative întrucât există și alte dispoziții din această lege și din normele de aplicare care atestă obligativitatea unității deținătoare de a propune măsuri prin echivalent, mai întâi prin ofertă de bunuri sau servicii, iar în cazul refuzului persoanei îndreptățite, la acordarea de măsuri în echivalent bănesc.
În speță, așa cum s-a menționat mai sus, reclamanții apelanți au solicitat teren în compensare și în subsidiar despăgubiri bănești.
Din actele existente la dosar rezultă că suprafața de 111,72. ( filele 13-14 dosar) nu este liberă de construcții așa cum susține expertul în raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât pe această suprafață de teren sunt amplasate două cămine de apă și este afectată de utilități publice.
De altfel, din adresa cu nr. 576 din 15.04.2008 eliberată de Direcția administrație domeniu public și privat a orașului rezultă că inventarul domeniului privat al orașului nu este finalizat.
În aceste condiții se impune acordarea de măsuri reparatorii fapt pentru care va obliga Primarul orașului să emită dispoziție pentru acordarea acestor măsuri reparatorii pentru suprafața de 111,72. în condițiile art. 26 (3) al. ultim din Legea 10/2001 " în acest caz, măsurile reparatorii în echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordare în condițiile legii speciale privind regimul juridic de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
În baza art. 274 Cod pr. civilă va obliga pe intimat către apelanți la 595 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de apelanții reclamanți și, domiciliați în B,-, sect. 1, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL ORAȘULUI, CONSILIUL LOCAL și ORAȘUL PRIN PRIMAR, cu sediul în Sud,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 678 din 30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite acțiunea și obligă Primarul orașului să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii pentru suprafața de 111,72. în condițiile Legii nr. 10/2001.
Obligă intimatul către apelanți la 595 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 noiembrie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond
Red.dec.jud.
9.01.2009
Dact.gref.
7 ex./ 12.01.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Paulina Georgescu
