Speta Legea 10/2001. Decizia 316/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.316/

Ședința publică din 10 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat

JUDECĂTOR 2: Cristian Pup

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de către și împotriva sentinței civile nr. 1650/ 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Primăria municipiului L prin Primar, având ca obiect Legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru reclamanții apelanți avocat, iar pentru pârâtul intimat consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta reclamanților apelanți solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat în scris.

Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea apelului potrivit motivelor prezentate in întâmpinare.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamanții (născută ) și au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului L prin Primar, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea dispozițiilor nr.154/22.01.2009, 155/22.01.2009, 156/22.01.2009 și 7/22.01.2009, emise de Primarul Municipiului L, în temeiul Legii nr.10/2001 și constatarea calității reclamanților de persoane îndreptățite in sensul Legii nr.10/2001.

În principal, au solicitat obligarea la restituirea in natură a imobilelor situate in L, prin notificările formulate, după cum urmează:

Notificarea nr.6/06.08.2001, înregistrată la BEJ, transmisă si înregistrată la Primăria L sub nr.19487/09.08.2001, cu privire la imobilul înscris in CF 2307 Român, nr.top 6685, nr.top 6653, nr.top 6654, fosta proprietate a defunctului, trecut abuziv in proprietatea Statului Român, prin naționalizare, cuprins in dosarul administrativ nr.211/2001 al Primăriei L;

Notificarea nr.5/06.08.2001, înregistrată la BEJ, transmisă și înregistrată de Primăria L sub nr.19485/09.08.2001, cu privire la imobilul înscris in CF 5304 Român, nr.top 6645/b, nr.top 6646-6647/a, fosta proprietate defunctului, trecut abuziv in proprietate Statului Român, prin naționalizare, cuprins in dosarul administrativ nr.212/2001 al Primăriei L;

Notificarea nr.553/13.11.2001, înregistrată la BEJ, transmisă și înregistrată de Primăria L sub nr.27726/14.11.2001, cu privire la "restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru bunurile imobile situate in L, fosta proprietate a defunctului ", trecute abuziv in proprietatea Statului Român, cuprinse in dosarul administrativ nr.416/2001 al primăriei

Notificarea nr.2/06.08.2001, înregistrată la BEJ, transmisă și înregistrată de Primăria L sub nr.19483/09.08.2001, cu privire la imobilul înscris in CF 192, nr.top 439/a, fosta proprietate a defunctului, trecut abuziv în proprietatea Statului Român, prin naționalizare, cuprins in dosarul administrativ nr.214/2001 al Primăriei

În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului L la emiterea unei dispoziții de restituire in natură a imobilelor solicitate.

In motivare, reclamanții au aratat că sunt fii lui (identic cu și cu -) decedat la data de 17.11.1961.

La rândul său, acesta a fost fiul defunctului, decedat la 12.02.1951, care l-a recunoscut prin testamentul autentic redactat de defunct la 16.01.1951.

Pe numele defunctului tată al reclamanților a fost eliberat Certificatul de Moștenitor nr. S 199/27.04.1957, emis de notariatul de Stat Raional L, Regiunea T, el venind la succesiune alături de soția supraviețuitoare a defunctului, respectiv. Acest certificat nu a fost niciodată desființat, astfel că el face dovada deplină a acceptării succesiunii lui de către defunctul, in sensul art.700 cod civil.

Chiar dacă a fost anulat certificatul de calitate de moștenitor nr.139/08.04.2002, emis de BN & Reșița, certificat care atesta calitatea reclamanților de moștenitori ai defunctului, prin depunerea notificărilor, reclamanții au fost repuși in drept în termenul de acceptare al succesiunii, conform disp.art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001. În consecință, in favoarea reclamanților operează disp.art.899 cod civil, referitoare la transmiterea succesiunii și cele la repunerea în termenul de acceptare succesiunii cuprinse în art.4 din Legea nr.10/2001.

Imobilele în litigiu au fost abuziv preluate de la antecesorul reclamanților, preluarea fiind astfel calificată de disp.art.2 din Legea nr.10/2001. Cum restituirea lor în natură este posibilă, reclamanții apreciază că disp.art.1 alin.1, art.7 alin.1 din Legea nr.10/2001 sunt incidente.

In drept s-a invocat art.899, 700 Cod civil, art.1,2,4,7,21,23,26 alin.3 din Legea 10/2001

Pe calea întâmpinării formulate, pârâta Primăria Municipiului L și-a repudiat calitatea procesuală pasivă, învederând că primăria este doar o denumire a unei structuri funcționale ce nu are personalitate juridică. Pe fondul cauzei s-a învederat că certificatul de moștenitor cu nr.139/2002 care stabilea calitatea de moștenitori a petiționarilor după defunctul (fostul proprietar spoliat( a fost anulat) pe cale judecătorească, fiind recunoscut ca fiind valabil un alt certificat de moștenitor cu nr.2/1996 emis pe seama fostei soții a aceluiași defunct. În consecință, pârâta a apreciat că reclamanții nu fac dovada calității de persoane îndreptățite.

Prin sentința civilă nr. 1650 din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a respins contestația declarată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului L prin Primar.

Din actele și lucrările dosarului Tribunalul Timiș a reținut că această calitate i-a fost conferită în mod expres de legiuitor, care în mai multe articole se referă la Primărie ca entitate învestită cu soluționarea notificării, primarul fiind numai reprezentantul acesteia ( a se vedea, spre exemplificare, art.28 din lege). în care instanța urmează să rețină că pârâta Primăria Municipiului L reprezentată prin Primar are calitatea de entitate învestită cu soluționarea notificărilor remise de reclamanți.

Tribunalul Timișa constat că în speță, tema pretențiilor și a probațiunii poartă asupra recunoașterii calității petiționarilor de persoane îndreptățite a accede la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr.10/2001, sub aspectul dovedirii calității lor de moștenitori, în accepția art. 4 alin.2 din lege.

Este adevărat că potrivit alin.3 al aceluiași articol, legiuitorul a înțeles să îi repună în termenul de acceptare a succesiunii pe succesibilii care, anterior, nu au făcut acest lucru, pentru bunurile care se subsumează sferei de aplicare a legii cu nr.10/2001, echivalând cererea de restituire cu o acceptare implicită a moștenirii în ceea ce privește bunurile solicitate spre retrocedare.

Numai că, în speță, petiționarii s-au prevalat inițial de un certificat de moștenitor, cu nr.139/2002, ce le-a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă. Astfel prin decizia civilă nr.134/14.03.2007 a Curții de Apel Suceavas -a dispus anularea certificatului de moștenitor cu nr.139/2002 prin care petiționarilor li se recunoștea calitatea de moștenitori legali după defunctul ( fostul proprietar tabular). Pe de altă parte, petiționarii ( reclamanți-pârâți reconvenționali în acel dosar) au renunțat la judecarea acțiunii lor având drept obiect anularea certificatului de moștenitor nr.2/1996 prin care s-a recunoscut calitatea de legatară soției defunctului, și, mai apoi, a legatarilor universali ai acesteia - și, confirmând astfel implicit legalitatea acestui din urmă certificat., nefiind anulat, acesta confirmă vocația succesorală altor persoane la succesiunea defunctului, și ca atare, și la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de legea nr.10/2001, pentru bunurile aparținând defunctului, solicitate prin notificare de către ceilalți moștenitori recunoscuți prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile.

Mai mult, prin decizia civilă nr.462/10.05.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că soția defunctului a fost instituită ca singura legatară universală, Curtea raportându-se în considerentele deciziei și la certificatul de moștenitor nr. 190/1957 prevalat de petiționari. Esențial este faptul că, deși a avut în vedere și acest certificat, a statuat că singura moștenitoare după defunctul a fost soția sa, fiul acestuia (și tatăl petiționarilor) fiind exclus de la succesiunea tatălui său.

Or, așa stând lucrurile, devine îngăduită și obligatorie concluzia că instanța nu ar putea să recunoască vocația petiționarilor de succesori ai defunctului și, pe cale de consecință, de a accede la beneficiul legii nr.10/2001, fără a încălca puterea lucrului judecat ce derivă din două hotărâri judecătorești irevocabile, ce au analizat tocmai această problemă (a vocației succesorale a petiționarilor după același autor), având la dispozițiile toate actele, inclusiv certificatul de moștenitor cu nr.190/1957 de care se prevalează și în prezenta cauză (și prin care se stabilea calitatea de comoștenitori ai soției și fiului defunctului ) și chiar dacă acesta nu a fost anulat în mod expres (neexistând un petit în acest sens, formulat pe cale reconvențională de și - succesorii soției defunctului, cu care s-au judecat în contradictoriu în ambele litigii).

Pentru considerentele ce preced, nu poate fi reținută nici motivarea petiționarilor în sensul că sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii după defunctul, prin notificările remise pârâtei, vocația lor fiind pusă anterior în discuție și repudiată prin hotărâri judecătorești irevocabile care se impun a fi respectate în temeiul efectului negativ al puterii lucrului judecat (partea care a pierdut procesul nu mai poeta repune în discuție dreptul său - în speță - vocația la moștenirea defunctului, într-un alt litigiu).

De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, în temeiul art. 26 alin.3 din legea nr.10/2001 republicată, constând că în mod corect le-au fost respinse notificările, pentru lipsa calității de persoane îndreptățite a accede la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de lege, va respinge contestația formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului L prin Primar, având ca obiect Dispozițiile cu nr. 154,155, 156 și, respectiv 157 emise la data de 22.01.2009.

Împotriva sentinței civile nr. 1650/ 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- au declarat apel reclamanții și solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.

Apelanții au susținut că în mod greșit prima instanță nu a dat satisfacție dreptului la apărare și nu a acordat posibilitatea părților în vederea depunerii de concluzii, pe de o parte, iar pe de altă parte au arătat că sunt moștenitori ai pretinsului proprietar tabular și în această calitate, sunt persoane îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001.

Examinând apelul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 287 și urm. Cod pr.civilă se reține că acesta este neântemeiat.

În legătură cu aspectele privind asigurarea dreptului la apărare, prima instanță a dat satisfacție dispozițiilor art. 156 alin.1 Cod pr.civilă amânând pronunțarea soluției în condițiile art. 260 Cod pr.civilă, tocmai în ideea ca apărătorul reclamanților să poată depune concluzii scrise.

În aceste condiții apelanților nu le-a fost încălcat dreptul la apărare.

Sub aspectul chestiunilor privind calitatea de persoană îndreptățită, invocată de către apelanți, tribunalul a reținut în mod corect că în linia succesorală a defunctului, reclamanții apelanți nu se plasează, dimpotrivă prin hotărâri judecătorești irevocabile stabilindu-se că soția defunctului a fost instituită ca singură legatară universală.

Ca atare, apelanții nu pot fi repuși de drept în termenul de acceptarea succesiunii, după defunctul, prin notificările remise pârâtei, câtă vreme vocația lor succesorală a fost repudiată prin hotărâri judecătorești irevocabile, concluzia logico - juridică fiind aceea că apelanții sunt străini de succesiunea pretinsului autor.

Față de cele arătate, Curtea va reține că hotărârea Tribunalului Timiș este legală și temeinică și, în consecință, va proceda la respingerea apelului declarat de către reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de către și împotriva sentinței civile nr. 1650/ 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red. LL/ 22.12.2009

Dact. NF/22.12.2009

Ex.2

Tribunalul Timiș - Președinte .

Președinte:Lucian Lăpădat
Judecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 316/2009. Curtea de Apel Timisoara